ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4371/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4371/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta D.V. a chemat pe pârâtul T.Z.R.,

solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 355.000 Euro, consemnată

în contul bancar nr. RO 78 WBAN 2511022096800065, deschis la data de 22

decembrie 2008 la B.C.I.S.P. România SA Arad, cont al cărui titular este

pârâtul, sumele fiind consemnate în depozitele constituite în baza convențiilor

de constituire depozit Euro nr. SD 0903076983 din 23 martie 2009 pentru suma de

250.000 Euro, apoi nr. SD 0903076984 din 23 martie 2009 pentru suma de 45.000 Euro

și nr. SD 0903076985 din 23 martie 2009 pentru suma de 60.000 Euro, împreună cu

dobânda bancară aferentă până la restituirea în întregime a sumei totale.

De asemenea,

reclamanta a cerut să i se încuviințeze să dispună de respectivele sume,

inclusiv asupra dobânzilor bancare, fără acordul pârâtului, prin ridicarea

acestor sume și lichidarea în întregime a soldului din cont.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în cursul anului 2006 a dobândit, din vânzarea unei afaceri, suma de 770.000 Euro, pe care i-a depozitat inițial într-un cont personal

deschis la B.R.D. G.S.G.

Ulterior, după

aproximativ doi ani, a decis să retragă de la această bancă suma de 362.000 Euro,

din care suma de 355.000 Euro a fost consemnată la data de 22 decembrie 2008,

la B.C.I.S.P. România SA Arad, datorită dobânzii mai atractive oferite de

această bancă.

Reclamanta a susținut

că voința reală pentru consemnarea la bancă a acestei sume a fost aceea de a

constitui un depozit bancar, al cărei beneficiar să rămână, motiv pentru de

altfel a și fost împuternicită cu puteri depline în contractul de cont curent

și a și gestionat acest cont în intervalul 22 decembrie 2008 – 23 iunie 2009,

fiind și în posesia originalului contractului de deschidere a contului curent.

Reclamanta a mai

susținut că prin refuzul de a-și da acordul și de a accepta lichidarea

contului, pârâtul, în calitate de titular de cont își arogă dreptul de

proprietate asupra sumei de 355.000 Euro care a fost depozitată în bancă,

precum și asupra dobânzilor bancare aferente, iar pentru recuperarea banilor a

decis să promoveze prezenta acțiune în restituire –

actio de in rem verso

–fundamentată pe îmbogățirea fără justă cauză a pârâtului.

Pârâtul nu a formulat

întâmpinare, însă cu ocazia interogatoriului, luat în instanță a arătat că se

opune la restituirea sumei către reclamantă, susținând că reclamanta i-a făcut

cadou acești bani, sub forma darului manual.

Prin sentința civilă

nr. 794 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Arad a respins ca neîntemeiată

acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, reclamanta, în cursul anului 2006 a dobândit din vânzarea unei afaceri suma de 770.000 Euro, pe care i-a depozitat inițial într-un

cont personal deschis la B.R.D. G.S.G., pentru ca, după aproximativ doi ani, să

decidă retragerea sumei de 362.000 Euro, din care 355.000 Euro au fost

consemnați la data de 22 decembrie 2008 la B.C.I.S.P. România SA Arad,

operațiune convenită cu nepotul reclamantei, pârâtul T.Z.R., care a și

însoțit-o la sediul băncii I. SanPaolo, unde între pârât și bancă s-a încheiat

contractul de cont curent nr. 43533, respectiv convențiile de constituire de

depozit pentru sumele de 250.000, 45.000 și 60.000 Euro.

Tribunalul a reținut

că, potrivit convențiilor bancare încheiate, pârâtul T.Z. are calitatea de

titular de cont, iar reclamanta are calitatea de persoană autorizată de a

efectua operațiuni bancare asupra respectivului cont bancar, beneficiind de

dreptul de a semna cu ”a doua semnătură”.

Cu ocazia deschiderii

contului, atât pârâtul cât și reclamanta au dat declarații pe proprie

răspundere în fața funcționarilor băncii, potrivit cărora adevăratul beneficiar

al sumelor de bani depuse în cont este pârâtul T.Z.R.

Prima instanță a mai

reținut că, după constituirea depozitelor, operațiunile efectuate cu privire la

contul bancar au primit atât semnătura titularului de cont, cât și semnătura

conjunctă a reclamantei, în calitate de persoană împuternicită, atât pentru

eliberarea dobânzilor, cât și pentru reînnoirea depozitelor.

Ulterior, la data de

23 iunie 2009, reclamanta a încercat retragerea sumei totale de 361.000 EURO

(capital și dobânzi) și închiderea contului, dar fiind vorba de un act de dispoziție,

banca a refuzat operațiunea întrucât lipsea acordul pârâtului T.Z., care avea

calitatea de titular de cont și care informase banca despre faptul că nu este

de acord cu operațiunea de retragere a banilor, inițiată de reclamantă.

Apoi, prin adresa nr.

120314 din 24 iunie 2009 semnată atât de către reclamantă, cât și de pârât,

aceștia au informat în comun banca cu privire la acordul intervenit între ei,

în sensul că orice operațiune poate fi efectuată numai pe baza semnăturii

ambilor, care trebuie dată personal în fața funcționarilor băncii sau pe baza

unei hotărâri judecătorești, în caz de litigiu.

În aceste

circumstanțe, prima instanță a concluzionat că litigiul poartă asupra sumei de

bani care a fost constituită într-un depozit bancar, fiecare dintre părți

pretinzând că este proprietarul banilor. Astfel, reclamanta susține că, atât

anterior constituirii depozitului, cât și ulterior, banii au fost și au rămas

mereu în proprietatea sa, întrucât proveneau din vânzarea unei ferme a acesteia

și nu a avut intenția clară de a-i dona nepotului, pârâtul T.Z. Pe de altă

parte, pârâtul a susținut că suma de bani din litigiu i-a fost înmânată de

reclamantă cu titlu de dar manual, la fel cum a procedat aceasta și în cazul

celorlalți trei nepoți ai săi, cărora le-a donat diverse sume de bani.

Cu privire la natura

juridică a darului manual, tribunalul a constatat că acesta reprezintă un act

juridic și nu un fapt juridic, constituind o categorie specială de donație,

pentru validitatea căreia se cer a fi întrunite două elemente: acordul de

voință pentru a transfera și respectiv, pentru a dobândi cu titlu gratuit

precum și tradițiunea, adică înmânarea, predarea efectivă și reală a bunului

dăruit, așa cum rezultă din dispoz. art. 644 C. civ.

S-a apreciat că darul

manual se poate concretiza și în forme moderne, care nu implică neapărat o

predare materială a bunului donat, dar asigură totuși transferul efectiv al

valorilor dintr-un patrimoniu în altul, inclusiv prin depunerea unei sume de

bani la o instituție bancară pe numele altei persoane.

Raportând considerațiunile

teoretice la situația concretă dedusă judecății, tribunalul a apreciat că

demersul reclamantei de a susține pârâtul pentru constituirea depozitelor

bancare pe numele acestuia din urmă s-a făcut în contextul relației de rudenie

dintre cei doi și cu intenția de a-l gratifica pe pârât, predându-i suma de

355.000 Euro cu titlu de dar manual.

În acest sens, prima

instanță a făcut referire la declarațiile pe proprie răspundere pe care ambele

părți le-au dat în baza Regulamentului nr. 9/2008 al BNR, în vigoare la data

încheierii contractului de cont curent, prin care au arătat că adevăratul beneficiar

al sumelor de bani din contul curent și de depozite este pârâtul T.Z.

De asemenea,

tribunalul a apreciat că, în ceea ce privește dovada darului manual, aceasta se

realizează prin faptul efectiv al predării și se supune regulilor generale în

materie de probe, respectiv, dispozițiilor art. 1191 și urm. C. civ.

De aceea, proba

testimonială solicitată de reclamantă pentru a dovedi că nu s-a întocmit un dar

manual a fost considerată inadmisibilă.

Referitor la calea

judiciară aleasă de reclamantă și anume,

actio de in rem verso

,

tribunalul a reținut că îmbogățirea fără justă cauză este faptul juridic licit

prin care patrimoniul unei persoane este mărit în dauna patrimoniului altei

persoane, fără temei legitim, cea dintâi având obligația de a înapoia celei

de-a doua avantajul astfel obținut. Cu alte cuvinte, îmbogățirea și însărăcirea

corelativă trebuie să fie lipsite de un temei juridic care să le justifice,

adică să fie vorba despre o deplasare de valoare fără a avea la bază o cauză,

ceea ce o face să fie nedreaptă și să nască în acest fel obligația de

restituire. Prin urmare, doar absența unei cauze legitime de îmbogățire poate

conduce la admisibilitatea unei astfel de acțiuni judiciare.

Or, la speță, s-a

constatat că, deși a avut loc o mărire a patrimoniului pârâtului, în dauna

patrimoniului reclamantei, acest fapt nu poate fi considerat ca lipsit de

temei, întrucât intenția reclamantei de a-l gratifica pe pârât constituie cauza

legitimă a creșterii patrimoniului, astfel încât acțiunea a fost constatată

neîntemeiată și respinsă în consecință.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta, care a susținut să soluția nu este temeinică și

legală întrucât s-au interpretat eronat probele administrate în cauză, cu

consecința reținerii greșite a existenței unui dar manual, în beneficiul

pârâtului – intimat.

Prin decizia civilă nr.

972 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul și în

consecință, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea

și a obligat pe pârât să restituie reclamantei suma de 355.000 Euro consemnată în

contul bancar RO 78WBAN 2511022096800065 deschis la data de 22 decembrie 2008 la

B.C.I. SANPAOLO România SA Arad, și al cărui titular este pârâtul, consemnată

în depozitele constituite în baza convențiilor la depozit EURO nr. SD

0903076983 din 23 martie 2009 pentru suma de 250.000 Euro, nr. SD0903076984 din

23 martie 2009 pentru suma de 45.000 Euro și SD0903076985 din 23 martie 2009

pentru suma de 60.000 Euro, cu dobânda bancară aferentă până la restituirea întreagă

a acestei sume.

Totodată, a

încuviințat ca reclamanta să dispună de aceste sume, inclusiv de dobânda

bancară aferentă, fără acordul pârâtului, prin ridicarea acestor sume și

lichidarea în întregime a soldului din cont.

A obligat pârâtul să

plătească reclamantei și suma de 35.174 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a apreciat că au fost interpretare greșit clauzele

convențiilor de depozit și de cont curent, care au condus la aplicarea greșită

a legii, respectiv a constatării existenței unui dar manual, din partea

reclamantei-apelante în beneficiul pârâtului-intimat.

În acest sens, s-a

reținut că este indubitabil faptul că reclamanta a deschis pe numele pârâtului,

la B.I. Sanpaolo din Arad un cont curent, asociat cu trei depozite bancare, de

250.000, 60.000 și respectiv 45.000 Euro, pârâtul fiind desemnat titular de

cont și că suma totală de 355.000 Euro care a fost depozitată pe numele

pârâtului a aparținut reclamantei, provenind din lichidarea în aceeași zi a

unui alt depozit aflat la B.R.D. S.G., în valoare inițială de 770.000 Euro.

Totodată, este la fel

de necontestat de către părți și faptul că reclamanta – apelantă și-a păstrat

dreptul de a administra contul și de a se opune unor eventuale acte de dispoziție

ale titularului de cont, adică ale pârâtului – intimat, întrucât acesta din

urmă nu are posibilitatea legală de a dispune exclusiv nici de sumele de bani

depozitate (355.000 Euro) și nici de dobânzile aferente, ci numai cu

autorizarea expresă și pe baza semnăturii conjuncte a reclamantei, aspecte care

rezultă din cuprinsul documentelor bancare existente la dosar.

Curtea a constatat

că, pe fondul existenței litigiului niciuna dintre părți nu poate efectua

operațiuni bancare cu privire la cei 355.000 Euro ori cu privire la dobânzi

aferente acestei sume, decât în condițiile unui acord comun, care presupune

prezența fizică la bancă a ambelor părți și semnăturile lor conjuncte.

Cu privire la darul

manual, deși el se poate constitui, așa cum a reținut prima instanță, și prin

depunerea unei sume de bani la o instituție bancară pe numele altei persoane,

în același timp, trebuia observat că pentru valabilitatea lui trebuie

respectate aceleași condiții de fond care guvernează donația, între care și

principiul irevocabilității, iar în ipoteza în care presupusul donator și-a

inserat o clauză de împuternicire, de administrare și de dublă semnătură pentru

orice fel de tranzacție, atunci este clar că donatarul – beneficiar nu poate

dispune liber de sumele de bani.

De aceea, orice

clauză sau condiție inserată, a cărei îndeplinire atârnă de voința donatorului

și care zădărnicește în tot sau în parte, direct sau indirect culegerea

beneficiilor pe care contractul de donație se presupune că trebuie să le creeze

pentru donatar sunt incompatibile cu esența donațiilor, atrăgând nulitatea,

potrivit art. 822 C. civ., sancțiunea afectând donația în întregime și nu numai

clauza incompatibilă.

În acest sens, s-a

constatat că, deși existența clauzei de împuternicire, în sine, nu ar

reprezenta un impediment la principiul irevocabilității, totuși adăugat la

aceasta mai există și dreptul de administrare comună și regula dublei

semnături, care în cazul particular al speței face imposibil pentru

beneficiarul – donatar (pârâtul – intimat) să dispună liber și neîngrădit de

pretinsul bun donat în favoarea sa, ceea ce înseamnă că actul de donație sau

pretinsul dar manual este afectat cel puțin de o condiție potestativă simplă,

ceea ce atrage nulitatea actului de donație, adică nulitatea darului manual.

Drept urmare,

raportat la existența unei condiții potestative, curtea a constatat că în speță

lipsește

animus donandi

din partea reclamantei – intimate, întrucât

aceasta a introdus trei restricții importante în contractele de depozit și de

cont curent, chiar dacă l-a desemnat titular de cont pe pârâtul – intimat, ceea

ce face ca actul juridic dintre părți să fie nul ca donație, privită sub forma

darului manual.

De aceea, lipsind

animus

donandi

din partea reclamantei, coroborat cu lipsa oricărui alt titlu de deținere

a sumei de bani de către pârât, s-a concluzionat că acesta exercită o posesie

precară asupra banilor aflați în depozitul bancar, fără a mai exista acordul

reclamantei, lipsind astfel cauza legitimă pentru majorarea patrimoniului său

și micșorarea patrimoniului reclamantei.

Totodată, curtea a constatat

că reclamanta nu are la îndemână niciun alt mijloc juridic pentru recuperarea

sumei depozitate, cu excepția prezentei acțiuni, în condițiile litigioase

existente și față de constrângerile contractuale agreate de către ambele părți

litigante, ceea ce practic blochează orice acces individual la sumele depozitate,

precum și la dobânzile aferente acestora.

În consecință, apelul

a fost admis, fiind schimbată în tot a sentința și admisă acțiunea, astfel cum

a fost precizată.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâtul, care a invocat următoarele aspecte de nelegalitate:

- Hotărârea a fost

dată cu încălcarea regulilor referitoare la cadrul procesual, întrucât trebuia

să aibă calitate de parte, alături de pârât, și B.C.I.S.P. România S.A., în

absența acesteia din proces și a cadrului procesual deficitar sub aspectul

părților, acțiunea având caracter inadmisibil.

- Instanța a statuat

asupra a ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.) întrucât, fără să

existe un capăt de cerere, a hotărât asupra nulității donației în forma darului

manual. Deși soluția nu se regăsește în dispozitiv, în considerente se

motivează pe aspectul nulității donației, așa încât apare și contradicție între

dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia.

- Hotărârea este

nelegală sub aspectul aplicării normelor de drept material.

Astfel, instanța a

încălcat flagrant dispoz. art. 1204 C. civ., fiind inadmisibilă admiterea unei

actio

de in rem verso

, care exclude, prin esență, orice raport contractual între

pretinsul îmbogățit și cel însărăcit, cât timp printr-o mărturisire judiciară

anterioară (consemnată în cadrul dosarului nr. 9365/55/2009) aceeași parte,

care se prevalează de îmbogățirea fără justă cauză, a pretins existența unor

raporturi contractuale simulate, respectiv a contractului de mandat accesoriu

contractului de deschidere cont curent din 22 decembrie 2008, cât și a

convențiilor de constituire depozit.

Or, partea nu are

posibilitatea ca, după ce i s-a respins acțiunea în declararea simulației să

aducă judecății aceeași situație de fapt, pretinzând că este vorba de data

aceasta, de o îmbogățire fără justă cauză.

- Instanța a

nesocotit dispoz. art. 644, art. 801 combinat cu art. 942, art. 946 și art. 969 C. civ., întrucât în speță există încheiat în mod valabil un contract de donație în forma darului

manual, prin depunerea directă, în numerar, a sumei de bani în contul

pârâtului.

Instanța de apel a

apreciat greșit că dreptul de administrare comună și regula dublei semnături

instituite de către donatoare ar afecta actul de donație de o condiție

potestativă simplă, ceea ce ar echivala cu lipsa intenției de a gratifica,

întrucât singurul moment care trebuie să intereseze sub aspectul voinței

părților, este cel al formării contractului, când consimțămintele sunt socotite

ca întâlnite.

Astfel, instanța

trebuia să se pronunțe asupra existenței sau nu a elementului

animus donandi

doar la data de 22 decembrie 2008, când s-a încheiat contractul de cont curent,

fiind irelevant că ulterior donatoarea s-a răzgândit.

- Aprecierea

instanței de apel este, în plus, eronată și pentru că donatoarea nu și-a

rezervat dreptul de a dispune de bunul dăruit, aceasta fiind doar împuternicită

de către recurent printr-un mandat, a cărui simulație a încercat de altfel, să

o demonstreze în cadrul unui litigiu anterior, acțiunea fiindu-i însă respinsă.

- În ce privește

„regula dublei semnături”, a cărei instituire ar face, în aprecierea instanței de

apel, ca beneficiarul donatar să nu dispună liber și neîngrădit de bunul donat,

aceasta reprezintă iarăși o inadvertență întrucât a fost vorba de o înțelegere

ulterioară a ambelor părți, intervenită la 24 iunie 2009.

Or, donația încheiată

la 22 decembrie 2008 nu putea fi afectată în valabilitatea sa de o condiție

potestativă simplă impusă la 6 luni de la perfectarea darului manual.

- În speță, s-a făcut

o greșită aplicare a principiului îmbogățirii fără justă cauză, atunci când se

apreciază că partea nu ar fi avut la îndemână o altă acțiune, întrucât

existența unui contract între părți exclude de plano posibilitatea promovării

unei asemenea acțiuni.

În drept, au fost

invocate dispoz. art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă

nu a formulat întâmpinare, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând aspectele

deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în

sensul și în limitele următoarelor considerente:

- În ce privește

cadrul procesual, desfășurarea judecății s-a realizat cu respectarea

principiului disponibilității, fără ca obiectul litigiului să presupună,

contrar susținerii recurentului-pârât, atragerea necesară în proces a B.C.I.

SanPaolo, cu consecința inadmisibilității acțiunii .

Astfel, reclamanta a

solicitat obligarea pârâtului la restituirea unei sume de bani, pretinzând că

îi aparține și că pârâtul o deține fără drept, ceea ce înseamnă tranșarea

raportului juridic litigios dintre aceștia.

Ca atare,

transpunerea pe plan procesual a raportului de drept material s-a realizat în

mod corect, iar criticile aduse sub acest aspect formelor de desfășurare a judecății

sunt neîntemeiate.

- Au însă caracter

fondat susținerile recurentului referitoare la modalitatea în care instanța de

apel a analizat condițiile îmbogățirii fără justă cauză și ale admisibilității

acțiunii de in rem verso, dând câștig reclamantei, prin schimbarea în tot a

sentinței de primă instanță.

Astfel, pentru a

concluziona că pârâtul nu deține un titlu și nu justifică o cauză legitimă pentru

reținerea sumei a cărei restituire a pretins-o reclamanta, instanța de apel a

constatat că darul manual avându-l ca beneficiar (în privința respectivei sume)

este afectat de o condiție potestativă simplă din partea donatorului, ceea ce

echivalează cu lipsa intenției de a gratifica.

Pentru a trage însă o

asemenea consecință, instanța s-a raportat, în mod eronat, la momente

ulterioare perfectării darului manual (prin depunerea sumei de bani pe numele

pârâtului, la instituția bancară).

Astfel, deschiderea contului

pe numele recurentului-pârât T.Z.R. s-a făcut la 22 decembrie 2008, când s-a

menționat că acesta este beneficiarul direct al activelor deținute în cont, în

timp ce reclamanta are doar semnătura de persoană împuternicită pe acest

contract de cont curent.

Împrejurarea că

ulterior, respectiv, la 24 iunie 2009, printr-o adresă către bancă, părțile au

solicitat ca „asupra contului să nu se efectueze operațiuni bancare decât în

baza ambelor semnături” nu are nicio relevanță și nicio consecință asupra validității

contractului de donație.

Pe de o parte,

valabilitatea unei convenții se analizează la momentul perfectării sale, iar pe

de altă parte, această clauză apreciată de instanța de apel ca având valoarea

unei condiții potestative din partea donatorului, ulterioară convenției, este

ea însăși lipsită de efecte pentru că încalcă principiul irevocabilității

donațiilor.

Deși face referire la

acest principiu care este de esența liberalităților, fiind o condiție esențială

pentru formarea valabilă a contractului (așa-numita irevocabilitate de grad

II), instanța de apel ignoră faptul că principiul menționat nu a fost nesocotit

cu ocazia încheierii contractului de donație (prin deschiderea contului curent

pe numele pârâtului), când reclamanta a semnat contractul doar în calitate de

mandatar, ci ulterior.

De aceea, ceea ce

contravine cu esența donației, fiind așadar lipsite de efecte în condițiile

art. 822 C. civ., sunt actele întocmite ulterior (prin trei acte adiționale din

23 martie 2009 stabilindu-se că persoanele împuternicite de a dispune de sumele

din depozit sunt cele menționate în specimenele de semnătură și că asupra

contului urmează să se efectueze operațiuni bancare doar în baza ambelor

semnături).

Mai mult, încercând

să lipsească de efecte darul manual, reclamanta a mai inițiat un demers

judiciar anterior, promovând o acțiune în declararea simulației contractului de

deschidere de cont din 22 decembrie 2008, pretinzând că aceasta ar fi titulara

contului iar nu pârâtul, acțiune ce i-a fost respinsă (conform sentinței com.

nr. 1076 din 3 mai 2010 a Tribunalului Arad, definitivă prin respingerea

apelului și irevocabilă prin decizia 1211 din 22 martie 2011 a Î.C.C.J.), cu

motivarea că nu s-a făcut dovada existenței unui contraînscris care să anuleze

efectele actului public și nici dovada scopului simulării.

Or, prin demersul

judiciar de față, prin care se pretinde că „voința reală pentru consemnarea la

bancă a sumei de bani a fost aceea de constituire a unui depozit al cărei

beneficiar să rămână reclamanta”, deși beneficiar direct în contract este

menționat pârâtul, se tinde la a demonstra tot o simulație, în pofida

statuărilor anterioare ale instanței intrate în puterea lucrului judecat.

Astfel, reclamanta nu

poate să pretindă, decât nesocotind efectul pozitiv al autorității de lucru

judecat, că este beneficiarul sumei de bani (o simulație prin interpunere de

persoane), iar nu pârâtul, în condițiile în care în judecata anterioară s-a

statuat deja că nu există simulație în forma menționată.

Rezultă, potrivit

celor arătate anterior, că pârâtul justifică o cauză legitimă pentru deținerea

sumei de bani și ca atare, neexistând îmbogățire fără justă, nu poate fi

obligat la restituire pe acest temei.

- Critica

recurentului este fondată și sub aspectul subsidiarității acțiunii de in rem

verso, condiție care de asemenea, nu este întrunită în cauză.

Așa cum s-a

menționat, între părți există raporturi contractuale, date de intervenirea unei

liberalități, iar restituirea bunului care face obiectul unui asemenea act

juridic este posibilă în caz de revocare, în condițiile restrictive permise de

lege.

Ca atare, reclamanta

are la dispoziție o acțiune

ex contractu

, ceea ce exclude posibilitatea

valorificării dreptului prin intermediul unei actio de in rem verso (care

presupune ca partea să nu aibă la îndemână niciun alt mijloc juridic, nicio

altă acțiune în justiție pentru a obține reparațiunea pretinsă).

Pentru toate

considerentele arătate anterior, se constată că soluția din apel a făcut o

greșită aplicare a principiului îmbogățirii fără justă cauză, cu dreptul

corelativ la reparație pe care îl presupune acesta și a condițiilor intentării

acțiunii care sancționează un asemenea drept, pronunțându-se astfel o hotărâre

lipsită de temei legal.

În consecință, în

baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis și modificată în tot

decizia, în sensul respingerii apelului ca nefondat.

În baza art. 274

alin. (1) C. proc. civ., intimata-reclamantă va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată efectuate de pârât în cele două faze procesuale

(respectiv, apel și recurs) în care, la fel ca la judecata în primă instanță,

reclamanta a căzut în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul T.Z.R. împotriva deciziei nr. 972 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică decizia

atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta D.V. împotriva

sentinței nr. 794 din 23 noiembrie 2010 a Tribunalului Arad, secția civilă.

Obligă pe intimata –

reclamantă la 26.888 lei cheltuieli de judecată, în recurs și apel, către

recurent.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

iunie 2012.