ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7788/2007

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor

dosarului, rezultă următoarele:

Prin sentința civilă nr. 174

din 12 februarie 2007 a Tribunalului Bihor a fost respinsă cererea formulată de

Direcția Generală de Pașapoarte, prin care a solicitat restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație al pârâtei C.V. pe timp de până la 3 ani.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a avut în vedere că dispozițiile art. 38 din Legea nr. 247/2005 nu

sunt imperative și că exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor

restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare,

într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică,

menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 182 din 8 mai 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Curtea a apreciat că

expulzarea dispusă de autoritățile belgiene nu este prin ea însăși suficientă

pentru ca instanța română să interzică la rândul ei dreptul la liberă

circulație al pârâtei, ci trebuie să aprecieze necesitatea luării unei atari

măsuri, în raport de ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării ei.

Împotriva acestei decizii,

Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recursul de față, solicitând

admiterea lui și modificarea soluției în sensul admiterii cererii, astfel cum a

fost formulată.

Se susține în esență că în

mod greșit nu s-a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 38 lit. a) și

art. 39 din Legea nr. 248/2005, considerându-se că acestea contravin reglementărilor

internaționale.

Recursul este întemeiat,

urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:

Potrivit art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a

cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu

privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de

readmisie, iar potrivit art. 39 pct. 1 măsura se dispune la solicitarea

Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia

s-a dispus returnarea.

Rezultă din redactarea

textului că singura condiție pentru ca instanța să poată aprecia asupra

oportunității instituirii restricției este returnarea ca urmare a acordului de

readmisie, fără a se putea verifica procedura și condițiile în care s-a dispus

returnarea.

Aceste prevederi legale sunt

în acord cu art. 25 din Constituție, potrivit căruia dreptul la liberă

circulație în țară și străinătate este garantat. Legea stabilește condițiile

exercitării acestui drept, ceea ce nu înseamnă că libertatea de circulație este

absolută; ea trebuie să se exercite potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și

respectarea unor condiții prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit art. 2

alin. (4) din Protocolul nr. 4 la CEDO, drepturile recunoscute în paragraful I pot,

în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri, care, prevăzute

de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Și art. 27 din Directiva

38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă

libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de

ordine publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul

proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Rezultă că nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri

restrictive pentru proprii cetățeni.

În raport de cele arătate,

se constată că dispozițiile invocate în susținerea acțiunii nu sunt în

contradicție cu reglementările internaționale, că libera circulație recunoscută

ca un drept fundamental, nu este absolut, condițiile exercitării lui fiind

stabilite de lege.

În speță, s-a făcut dovada

că pârâta, neștiutoare de carte, a fost returnată din Belgia, unde a stat peste

3 luni, după ce a fost „ridicată” de la o stație de metrou, pentru ședere

ilegală (fila 4 dosar fond).

În aceste condiții, rezultă

că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 38 și art. 39 din Legea nr.

248/2005, în raport de care recursul de față va fi admis, conform art. 312

alin. (1) și (3) C. proc. civ., în sensul casării deciziei, precum și a

sentinței pronunțate în cauză.

În rejudecare, se va admite

cererea, dispunându-se limitarea dreptului la liberă circulație al pârâtei, pe

teritoriul Belgiei, pe timp de 1 an.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, D.G.P. împotriva

deciziei nr. 182 A din 8 mai 2007 a Curții de Apel Oradea.

Casează decizia recurată precum și

sentința nr. 174 din 12 februarie 2007 a Tribunalului Bihor și rejudecând

admite cererea, dispune restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei

C.V. pe teritoriul Belgiei pe timp de 1 an.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 noiembrie 2007.