ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4749/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, la data de 17 decembrie 2007,

sub nr. 45559/3/2007, reclamanta C.S.V. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților Primăria Municipiului București prin Primar General și Consiliul local al Municipiului București să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren intravilan în suprafață de 2432 mp, situat în București, Str. Firul Văii, sector 4.

În fapt, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a defunctei P.E. - mama sa (născută Dumitrescu), decedată la data de 17 decembrie 2005, care a avut în proprietate imobilul-teren în suprafață de 2432 mp, situat în București, format din două parcele, din care una în suprafață de 1212 mp, pe care mama sa a

moștenit-o de la mama ei D.V. (născută D.), care la

rându-i a moștenit-o de la tatăl ei, B.D. (zis C.D.G.), iar cealaltă parcelă în suprafață de 1220 mp, de asemenea, mama sa a moștenit-o de la mama ei care la rându-i a moștenit-o de la mama sa, E.B.D.G. - decedată la data de 08 martie 1968.

Prin Decretul nr. 83 din 03 aprilie 1989, mama sa a fost expropriată de întreaga suprafață de teren menționată mai sus fără a fi despăgubită pecuniar, astfel că exproprierea a fost exercitată în mod abuziv și nelegal, prin încălcarea drepturilor constituționale, respectiv art. 36 din Constituția României din 1965 raportat la art. 481 C. civ.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 36 din Constituția României din 1965, art. 480 si art. 481 C. civ., art. I din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană, respectiv art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

La data de 18 februarie 2008, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere

precizatoare prin care a estimat obiectul litigiului la suma de 2.432.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 372/2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea, reținându-se că reclamanta și-a precizat temeiul juridic al cererii ca fiind art. 480 C. civ., or după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 1072001 o astfel de cerere adresată direct instanței, fără a fi parcursă procedura prealabilă administrativă instituită prin legea specială nu este posibilă. De asemenea, s-a mai reținut că reclamanta nu a învederat instanței că ar fi formulat vreo cerere de restituire/ notificare în temeiul vreunei legi de restituire pentru a se putea face aplicarea Deciziei XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta care a fost soluționat prin decizia nr. 652/2008 a Curții de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

în sensul admiterii apelului, desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare.

S-a reținut în considerentele acestei decizii că nu s-a verificat de către instanță, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în virtutea rolului activ, dacă pentru imobilul în litigiu s-a efectuat vreo notificare în baza legii speciale. Dintr-o hotărâre depusă la dosar rezultă că reclamanta a formulat două notificări în baza Legii nr. 10/2001, în termen legal, care nu au fost soluționate pe fond iar nesoluționarea acestor notificări deschide dreptul persoanei îndreptățite la sesizarea instanței.

După trimiterea spre rejudecare, la termenul din 14 ianuarie 2009, reclamanta a precizat că înțelege să se judece cu Municipiul București prin Primarul General.

La data de 16 martie 2009 a fost depus la dosarul cauzei, dosarul administrativ de soluționare a notificării.

Prin sentința civilă nr. 941 din 24 iunie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea nr. 615/2001 emisă de BEJ - P.S., mama reclamantei, P.E. a solicitat restituirea în natură a terenului situat în str. Firul Văii în suprafață de 1220 mp. sau acordarea de despăgubiri bănești.

Prin notificarea nr. 614/2001 emisă de BEJ - P.S., mama reclamantei, P.E. a solicitat restituirea în natură a terenului situat în str. Firul Văii în suprafață de 1212 mp. sau acordarea de despăgubiri bănești.

Prin sentința civilă nr. 899 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, Primăria Municipiului București a fost obligată de emită decizie/ dispoziție cu privire la notificările nr. 614/2001 și nr. 615/2001 referitoare la terenurile în suprafață de 1220 mp. și de 1212 mp. situate în București.

În ce privește calitatea procesuală activă a reclamantei s-a reținut că prin actul de partaj de ascendent autentificat din 12 aprilie 1955, E.B.D.G. a lăsat fiicei sale D.V., suprafața de teren de 1212 mp din parcela nr. 2, conform schiței anexă la actul de partaj, iar prin actul de partaj de ascendent aflat la fila 100 dosar fond E.B.D.G. a lăsat fiicei sale D.V. suprafața de 1220 m.p. situată în parcela nr. 5. Conform certificatului de moștenitor nr. 16/2006 de pe urma defunctei P.E. a rămas drept moștenitoare reclamanta, în calitatea de fiică, P.E. fiind, conform certificatului de naștere și celui de căsătorie, fiica defunctei D.V..

S-a mai reținut că, potrivit adresei nr. 31302/2008 emisă de DGITL

Sector 4, D.V. figura la rolul fiscal 1/ 1 din parcela 5 și împreună cu E.M. cu suprafața de 2582 mp. - parcela 2.

Conform anexei aflate la fila 24, preluarea s-a făcut în temeiul Decretului nr. 83/1989. Acest aspect este confirmat de adresa nr. 456/2009 emisă de SCAVL Berceni SA.

Având în vedere cele reținute mai sus, față de caracterul abuziv al preluării și de înscrisurile menționate mai sus, tribunalul a constatat că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat ca pârâtul să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 2432 mp. privită ca o suprafață unitară, în acest sens fiind și solicitarea de efectuare a expertizei topografice.

Tribunalul a pus în discuție și necesitatea ca expertul să se raporteze la actele de partaj și planul acestora dar reclamanta a insistat ca restituirea să se facă în modalitatea identificată de expertul topo prin raportul de expertiză, astfel cum a fost completat.

Or, după cum se poate observa din actele de partaj și din schița acestora, defuncta D.V. nu a primit în proprietate un teren unitar, ci două suprafețe de 1220 mp. și de 1212 mp. care fac parte din două parcele distincte cu un amplasament total diferit de cel menționat în raportul de expertiză și care nu se găsesc una în vecinătatea celeilalte.

Restituirea în natură în concepția Legii nr. 10/2001 se face pe

vechiul amplasament și doar în măsura în care acesta este liber, conform

art. 9 și 26 din Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat că doar în situația în care acesta nu este liber și nu poate fi restituit în natură se pot cere măsuri reparatorii în echivalent printre care și compensarea cu alte bunuri, or, în cauza de față reclamanta a solicitat în concret comasarea celor două terenuri tară a dovedi că acestea nu ar putea fi restituite în natură și doar pentru a primi în proprietate o suprafață de teren unitară, ceea ce este mult mai avantajos din punct de vedere economic. Mai mult, tribunalul a reținut că în prezenta cauză nu s-a solicitat aplicarea măsurii compensării, în condițiile în care reclamanta nici nu a clarificat situația juridică a terenului, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că nici nu poate trece peste principiul disponibilității care guvernează procesul civil și să acorde altceva decât a solicitat partea, respectiv să identifice cele două trupuri de parcele conform actelor de partaj și să le restituie în natură, în măsura în care acest lucru este posibil în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Având în vedere cele reținute mai sus, prin raportare la art. 26 din Legea 10/2001 și decizia XX/2007 a I.C.C.J., tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.

Împotriva acestei sentinței civile a declarat apel reclamanta C.S.V.,

solicitând admiterea apelului, desființarea în tot a hotărârii apelate și, rejudecând pricina în fond, sub toate aspectele, să se dispună obligarea intimaților pârâți să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul - teren intravilan în suprafață de 2432 m.p. format din cele două parcele în suprafață de 1220 m.p. și respectiv 1212 m.p. - fie prin comasarea acestor două parcele într-un singur lot de teren, fie individualizate separat - teren situat în București.

În motivarea apelului,

a arătat că instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice topo, având ca obiective: identificarea terenului în litigiu, dacă acest teren poate fi restituit în natură și dacă este afectat de lucrări de utilitate publică, subterane sau supraterane.

Față de înscrisul intitulat „Proces-verbal din 20 februarie 2009

”

întocmit de expertul topo desemnat de instanță, reclamanta a solicitat înlocuirea acestui expert. Reclamanta a solicitat instanței de fond comasarea celor două parcele de teren într-un singur lot de teren, având în vedere că cele două loturi de teren - cu suprafața de 1212 m.p. în parcela (2) și 1220 m.p. în parcela (3) - nu sunt alipite, dar fac parte din unul și același lot de teren, ce a aparținut autorilor săi, iar verișoara primară a mamei sale cu care a împărțit parcele nr. 2 și nr. 5 ce provin din același lot de teren, a optat și primit măsuri reparatorii pecuniare pentru dreptul său de teren.

Expertul desemnat a depus raportul de expertiză tehnică înregistrat sub nr. 3274 din 24 martie 2009 la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile, în acest raport fiind prevăzute doar obiectivele stabilite inițial de instanță, expertul poziționând cele două parcele de teren într-un singur lot de teren.

Însă, dat fiind că la data întocmirii procesului verbal din 20 februarie 2009 expertul desemnat a avertizat că nu va putea efectua cu exactitate identificarea terenului, potrivit cu planul parcelar existent la dosarul inițial de fond, reclamanta s-a adresat către O.C.L.P. București în vederea comunicării coordonatelor cadastrale ale proprietăților învecinate cu proprietatea autorilor săi, răspunsul fiind înaintat instanței prin obiecțiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză, prin care a solicitat refacerea expertizei prin eliminarea suprapunerilor de proprietăți.

Prin încheierea din ședința publică din 8 aprilie 2009, instanța a încuviințat obiecțiunile la raportul de expertiză, cu obligarea expertului desemnat de a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecțiuni.

Prin raportul de expertiză tehnică complementar întocmit de expertul topo și depus la dosar pentru termenul din data de 17 iunie 2009, expertul nu a răspuns la ultimul obiectiv stabilit de instanță la termenul din data de 20 mai 2009, aspect față de care a apreciat că instanța de fond era îndrituită, potrivit prerogativelor de care dispune în virtutea

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să dispună expertului

de a răspunde și la ultimul obiectiv stabilit anterior și, deci, nu de a respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Faptul că reclamanta a solicitat instanței de fond să încuviințeze comasarea celor două parcele de teren pe care le revendică, într-un singur lot de teren, nu înseamnă că a solicitat modificarea cererii introductive de instanță.

În calea de atac a apelului, instanța de apel a încuviințat efectuarea unei expertize având ca obiective identificarea imobilului revendicat prin raportare la actul de partaj, să se constate dacă terenul este afectat de elemente de sistematizare, să se specifice destinația și în posesia cui se află acest teren.

Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 363/ A din 10 iunie 2010

a admis apelul declarat de reclamantă C. (P.) S.V., împotriva sentinței civile nr. 941 din 24 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă.

A obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul teren situat în fost str. Firul Văii, sector 4, identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert U.I., ca fiind lotul Victoria, în suprafață de 1219,97 m.p.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul este fondat, numai pentru următoarele considerente:

Situația premisă constă în sesizarea instanței de fond cu o cerere în

revendicare formulată de către reclamanta C.S.V. întemeiată pe art. 480 C. civ., cerere căruia îi sunt aplicabile și dispozițiile Legii nr. 10/2001 potrivit calificării date prin pronunțarea deciziei civile nr. 652 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel, secția a IlI-a civilă.

În acest sens, Curtea a reținut că prezentul litigiu a fost determinat de nesoluționarea de către intimată a notificării nr. 614/2001 și respectiv nr. 615/2001 emise de BEJ - P.S., prin care mama reclamantei, P.E., a solicitat restituirea în natură a terenului situat în str. Firul Văii, sector 4, în suprafață de 1212 mp. și respectiv 1220 mp., iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă să se dispună acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit Deciziei date în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanță învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. (1) C. proc. civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Ca urmare, prin raportare la decizia în interesul legii sus-citate, precum și a deciziei civile nr. 652 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel, secția a IlI-a civilă, Curtea a apreciat că în mod corect instanța de fond a procedat la analizarea pe fond a notificării nr. 614/2001 și respectiv nr. 615.

Numai că, din analiza cererii introductive de instanță, precum și a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut că reclamanta a solicitat doar restituirea parcelelor de teren totalizând 2432 mp. astfel cum sunt ele descrise în titlurile exhibate, respectiv testamentele de ascendent, fără a exista în cererea introductivă vreo precizare în sensul solicitării de măsuri compensatorii cu un alt teren învecinat.

De asemenea, Curtea constată că nici ulterior sesizării instanței prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, deși a avut angajat un apărător care i-a reprezentat interesele într-o formă calificată, nu și-a precizat acțiunea sub forma solicitării unor măsuri compensatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, deși exista o calificare a acțiunii pe acest temei prin decizia civilă nr. 652 din 15 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel, secția a IlI-a civilă.

Într-adevăr, reclamanta a solicitat, după dispunerea efectuării expertizei topografice și stabilirea obiectivelor acesteia, suplimentarea acestora cu un nou obiectiv în sensul cumulării celor două suprafețe de teren într-un singur lot. Curtea a reținut însă din încheierea de ședință de la data de 25 februarie 2009 că instanța de fond nu a încuviințat acest obiectiv și a revenit cu adresă la expert pentru a răspunde la obiectivele deja stabilite, având în vedere tocmai obiectul cererii cu care a fost sesizată.

De altfel, expertul care a efectuat expertiza la fond a și precizat în raportul de expertiză complementar că a efectuat expertiza ținând seamă de solicitările reclamantei, deși nu a avut nici o încuviințare a instanței în acest sens a întocmirii raportului prin comasarea suprafețelor celor două parcele de teren. Mai mult, Curtea a avut în vedere și faptul că reclamanta, în cuvântul pe fond, în fața instanței de judecată, a pus concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ.: „Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările”, în speța de față presupunându-se că reclamanta și-a respectat obligațiile prevăzute de acest articol.

De asemenea, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ.: „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra cererii deduse judecății”, Curtea a apreciat că instanța de fond, prin raportare la solicitările reclamantei, a respectat dispozițiile acestui articol.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că prin actul de partaj de ascendent autentificat din 12 aprilie 1955 de Notariatul de Stat București, Raionul N.B., E.B.D.G. a lăsat fiicei sale D.V. 1212 mp. din parcela nr. 2. conform schiței anexă la actul de partaj.

Prin actul de partaj de ascendent autentificat sub nr. 2061/200 din 12 aprilie  1955 de Notariatul de Stat București, Raionul N.B., E.B.D.G. a lăsat fiicei sale D.V. suprafața de 1220 m.p. situată în parcela nr. 5.

Potrivit certificatelor de naștere și de căsătorie ale numitei P.E.

, aceasta este fiica defunctei D.V.

Conform certificatului de moștenitor nr. x/2006 de B.N.E. București, de pe urma defunctei P.E. a rămas ca moștenitoare reclamanta, în calitatea de fiică.

În ce privește situația juridică a imobilului în litigiu, Curtea a reținut, din adresa nr. 31302/2008 emisă de DGITL Sector 4, că D.V. figura la rolul fiscal 1/ 1 din parcela 5 și împreună cu E.M. cu suprafața de 2582 mp. - parcela 2, iar din anexa aflată la fila 24, reține că preluarea imobilului s-a făcut în temeiul Decretului nr. 83/1989, aspect ce rezultă și din adresa nr. 456/2009 emisă de SC A.V.L.B. SA.

De asemenea, din adresa din 05 februarie 2010 emisă de Primăria

Municipiului București, rezultă că imobilul în litigiu a figurat pe strada aferentă arterei de circulație ..., desființată ca urmare a sistematizării la nivelul anului 1989.

Având în vedere aceste relații privind situația juridică a imobilului,

Curtea a apreciat că imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv, fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării față de neacordarea de despăgubiri în urma exproprierii, ceea ce conduce la reținerea dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 1072001 ca fiind aplicabile acestui imobil.

Luând în considerare cererea de învestire, instanța de fond a încuviințat efectuarea unei expertize topografice având ca obiective: identificarea terenului în litigiu, cu specificarea dacă acesta poate fi restituit în natură și dacă este afectat de lucrări de utilitate publică, subterane sau supraterane.

Ulterior, instanța de fond a dispus, urmare formulării obiecțiunilor de  către reclamantă, ca expertul  să țină cont la identificarea și poziționarea terenului în litigiu de planul de situație al zonei, cu coordonate cadastrale aferente proprietăților învecinate, pentru a se evita eventuale suprapuneri de proprietăți. De asemenea, instanța de fond a

dispus să se țină cont și de schița actului de partaj aflat la dosarul cauzei.

Curtea a reținut că Legea nr. 10/2001 a instituit ca regulă restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, regulă instituită prin art. 7 alin. (1): „De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: „în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”.

Totodată, Curtea a reținut în cauză incidența art. 10 alin. 2 teza II din același act normativ care dispune în sensul că: „In cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Potrivit art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007: „Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele”.

În cauza de față, în calea de atac a apelului, având în vedere criticile cuprinse în motivele de apel, pentru a răspunde acestora, Curtea a încuviințat efectuarea unei expertize având ca obiective identificarea imobilului revendicat prin raportare la actul de partaj, să se constate dacă terenul este afectat de elemente de sistematizare, să se specifice destinația și în posesia cui se află acest teren.

În raportul de expertiză s-a concluzionat de către expertul topograf

U.I. că terenul situat în fosta str. Firul Văii, sector 4, este format din 2 loturi, denumite conform actului de partaj lotul 2b, cuprins între punctele 1-2-3-4, în suprafață de 1212 mp. și lotul Victoria, identificat de expert ca figurând între punctele 5-6-7-8, în suprafață de 1220 mp.

S-a precizat în raportul de expertiză de către expert că terenul este liber, cu excepția a 13 mp. ocupați de o construcție provizorie dezafectată, terenul ca folosință fiind parc (Parcul Tineretului) și, respectiv, zonă de relocare. Dimensiunile și vecinătățile au fost stabilite de către expert conform planului anexat, care face parte integrantă din raportul de expertiză.

Pentru lotul numit 2b au fost precizate următoarele dimensiuni și vecinătăți: la N - latura 1-2 = 24,99 m - teren liber Parcul Tineretului; la E - latura 2-3 =47,00 m teren liber parc; la S - latura 3-4 = 26.06 m teren liber și construcție dezafectată; la V latura 1-4 = 48,00 m - teren liber parc și construcție dezafectată.

Pentru lotul Victoria au fost precizate următoarele dimensiuni și vecinătăți: la N - latura 5-6 = 20,97 m teren liber, parc; la E - latura 6-7 = 49.088 m, teren în amenajare; la S - latura 7-8 = 18,44 m teren în amenajare, la V - latura 5-8 = 67,85 m teren în amenajare.

Anexat acestui raport de expertiză s-a depus un plan scara 1:1000 în care s-au precizat punctele de contur, precum și suprafețele rezultate din măsurători, respectiv pentru lotul 2b suprafața de 1212,04 mp. și pentru lotul Victoria suprafața de 1219,97 mp.

Expertul a definit zona de relocare ca fiind o zonă de mutare a terenurilor persoanelor care au un titlu de proprietate, ordin al prefectului, dispoziție a primarului general, respectiv hotărâri judecătorești, care nu pot fi retrocedate pe vechile amplasamente. Expertul a precizat că astfel de terenuri sunt atribuite de către primărie în această zonă de relocare.

În consecință, având în vedere petitul cererii cu care reclamanta a învestit instanța, reținând calitatea reclamantei de persoană îndreptățită potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii constând în restituire în natură, față de concluziile raportului de expertiză în sensul că lotul 2b are destinația de parc, fiind o zonă de utilitate publică ce nu poate fi restituită, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, Curtea a constatat că lotul 2b de teren nu poate fi restituit în natură reclamantei așa cum aceasta a solicitat.

În ce privește lotul Victoria, reținând că acesta se află într-o zonă de relocare unde pot fi atribuite terenurile, potrivit concluziilor expertizei efectuate în cauză, că acest teren nu este afectat de elemente de sistematizare, existența respectivei construcții provizorii dezafectate, identificate de către expert neconstituind un impediment la restituire, Curtea a apreciat întemeiată cererea reclamantei de restituire în natură și a dispus în sensul celor arătate.

La data de 02 mai 2011 reclamanta C.S.V. a formulat cerere de repunere în termenul de recurs și precum și cerere de recurs împotriva deciziei nr. 363/ A din 10 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Reclamanta C.S.V. a solicitat instanței repunerea în termenul de recurs, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, în vederea administrării de probe noi, astfel cum prevăd dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În motivarea cererii de repunere în termenul de recurs și a cererii de recurs, reclamanta C.S.V. a susținut următoarele:

Prin decizia nr. 363/ A din 10 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a fost admis apelul pe care l-a declarat împotriva sentinței nr. 941

din 24 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, iar pârâtul Municipiul București prin Primarul General a fost obligat „să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul teren situat în fosta str. ..., identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert U.I., ca fiind lotul Victoria, în suprafață del219,97m.p.”.

Reclamanta a susținut că a considerat această hotărâre ca fiind dată în sensul celor ce a solicitat prin acțiune, înțelegând astfel ca aceasta să intre în regim de irevocabilitate - pentru a putea îndeplini celelalte proceduri administrative, respectiv de punere în posesie asupra terenului în cauză, efectuarea cadastrului și intabularea în Cartea Funciară.

În demersurile pe care le-a urmat însă ulterior, pe cale administrativă, în ordinea procedural-cronologică, conform scrisorii nr. 980204/3076 din 17 martie 2011 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu - Serviciul Cadastru, anexată în copie certificată, ca răspuns la solicitarea privind acordarea de adresă poștală (stradă și număr) în vederea întocmirii dosarului cadastral, a fost îndrumată ca, printr-un cadastrist autorizat, să se adreseze Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, sens în care s-a conformat, depunând la această din urmă instituție Dosarul nr. 217535 din 14 aprilie 2011.

Prin Scrisoarea din 21 aprilie 2011 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București (OCPIB), anexată, de asemenea, în copie certificată, i s-a comunicat că, în urma analizei cererii pentru recepția documentației cadastrale tehnice a imobilului situat în Sectorul 4, strada (fosta) Firul Văii și înscrierii în cartea

funciară S-a constatat:

„(...) suprapunere cu imobilul din str. Pajistei conform plan anexat”.

Față de această comunicare, s-a deplasat personal la OCPIB și a discutat cu inspectorul de caz care i-a confirmat faptul că nu va putea obține viza documentației cadastrale și, totodată, nu va putea obține adresă poștală atâta timp cât există suprapuneri de suprafețe ale terenului în cauză peste un alt teren deja intabulat, astfel cum este suprafața de 120 mp suprapusă peste terenul cu adresa poștală în str. Pajiștei.

Având în vedere că dispozitivul deciziei nr. 363/ A din 10 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București nu poate fi pus în aplicare în integralitatea sa și având în vedere că despre acest inconvenient a aflat abia în data de 29 aprilie 2011 (când scrisoarea OCPIB i-a fost înmânată de inspectorul de cadastru) - înscris ce poartă data emiterii: 21 aprilie 2011, deci despre acest inconvenient neavând cunoștință la data când i-a fost comunicată decizia instanței de apel pentru a o putea recura în termenul defipt de lege, reclamanta a solicitat instanței să constate că este vorba de o cauză temeinică de împiedicare a declarării recursului în termen și că prezenta cerere este formulată în termenul de 15 zile de la luarea la cunoștință a scrisorii din 21 aprilie 2011 emisă de OCPIB, astfel că se impune repunerea sa în termenul legal de declarare a recursului.

Reclamanta a solicitat instanței ca, procedând la examinarea recursului, să constate că este fondat, în cauză fiind necesară administrarea de probe noi, potrivit cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fiind necesară refacerea raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert U.I. în ceea ce privește lotul Victoria, prin raportarea acestui lot la coordonatele cadastrale ale imobilului vecin, intabulat anterior, cu adresa poștală în str. Pajiștei, Sector 4.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanței, în temeiul argumentelor

expuse și în raport cu înscrisurile depuse în dovedirea susținerilor sale, să-i admită cererea de repunere în termen a recursului, și, trecând la judecarea recursului de față să admită recursul așa cum a fost formulat, respectiv în sensul casării deciziei pronunțate de instanța de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței competente.

În drept, a invocat dispozițiile art. 103 și urm. C. proc. civ., art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (3) și urm. C. proc. civ.

Prin „Concluziile scrise” înregistrate la dosar la data de 18 iunie 2012 reclamanta a învederat că se impune admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, precum și a recursului deoarece întocmirea documentației cadastrale pentru suprafața de teren retrocedată și depunerea acestei documentații la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară în vederea intabulării dreptului de proprietate nu se poate face din cauza imposibilității atribuirii de adresă poștală din cauza suprapunerii unei părți din terenul retrocedat peste o parte din terenul din partea de vest (adresa inițială nemairegăsindu-se în nomenclatura urbană a sectorului 4). Astfel, din această cauză, nu poate beneficia de nici unul din atributele dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren retrocedate prin titlu executor.

Cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamanta C.S.V. precum și recursul declarat de aceasta sunt fondate și vor fi admise, pentru considerentele care succed.

Instituția repunerii în termen este reglementată de art. 103 C. proc. civ. potrivit cu care „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința

sa” iar conform alin. (2) „în acest din urmă caz, actul de procedură se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării”.

Din textul citat rezultă că decăderea nu operează în cazul în care

partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să efectueze actul de procedură, dacă acest act se îndeplinește în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Astfel, pentru admiterea cererii de repunere în termen trebuie îndeplinite cumulativ cerințele ca partea să nu-și fi exercitat dreptul procedural în termenul legal dintr-un motiv care exclude culpa sa, împrejurarea mai presus de voința părții să intervină înăuntrul termenului legal și, în fine, în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, partea interesată să formuleze atât cererea de repunere în termen cât și cererea de exercitare a căii de atac.

În speță, prin decizia nr. 363/ A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâtul Municipiul București prin Primarul general a fost obligat să-i lase reclamantei, în deplină proprietate și posesie, imobilul teren situat în fost str. Firul Văii, sector 4, identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert U.I., ca fiind lotul Victoria, în suprafață de 1219,97 m.p., decizie împotriva căreia, la momentul pronunțării reclamanta nu a înțeles să declare recurs tocmai pentru că, prin soluția pronunțată, pretențiile deduse judecății fuseseră admise, chiar dacă numai în parte, după ce inițial, în primă instanță, tribunalul îi respinsese acțiunea, ca neîntemeiată.

Ulterior, reclamanta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs invocând faptul că titlul executor reprezentat de decizia menționată nu poate fi pus în executare deoarece nu poate obține viza Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București în vederea atribuirii numărului poștal pentru terenul retrocedat pe cale judecătorească deoarece o parte din suprafața terenului menționat în titlul executor se suprapune cu imobilul din str. Pajiștei, sector 4, împrejurare ce i-a fost adusă la cunoștință prin scrisoarea din 21 aprilie 2011.

Cererea de repunere în termenul de recurs a fost formulată la data de 02 mai 2011 iar în dovedirea celor susținute, reclamanta a depus în copie scrisoarea din 21 aprilie 2011 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București precum și planul topografic anexat scrisorii de instituția menționată (filele 6 și 7 dosar recurs).

Împrejurarea relevată de reclamantă conform căreia o parte din terenul retrocedat prin decizia instanței de apel, definitivă și executorie, se suprapune peste suprafața altui teren - deși prin expertiza topografică administrată în cauză, pe baza căreia instanța de apel a retrocedat terenul reclamantei nu s-au făcut constatări în acest sens - cu consecința imposibilității punerii în executare a titlului executor, împrejurare de care aceasta a avut cunoștință abia la data de 21 aprilie 2011, conform înscrisurilor depuse în dovedirea celor susținute, este de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 103 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în speță sunt întrunite cerințele dispozițiile textului de lege menționat și că cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamantă la data de 02 mai 2011 este întemeiată, urmând a fi admisă.

Recursul este, de asemenea, fondat în sensul celor ce succed.

Identificarea imobilelor, echivalentă individualizării obiectului drepturilor reale deduse judecății, constituie o împrejurare de fapt esențială pentru rezolvarea corectă a pricinii, lucru care rezultă din economia prevederilor art. 112, 201 și 261 C. proc. civ. Aceasta prezintă interes pentru determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței, asigurarea respectării principiului disponibilității și prevenirii, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a oricărei greșeli în aflarea adevărului de către judecător. Nu mai puțin, identificarea este necesară punerii în executare a hotărârii pronunțate în cauză și întabulării drepturilor reale câștigate, în cartea funciară, conform Legii nr. 7/1996 - legea cadastrului și a publicității imobiliare .

Or, în speță, din înscrisurile depuse în cauză, reiese că terenului retrocedat reclamantei nu i se poate atribui număr poștal - cu consecința imposibilității întabulării dreptului de proprietate -, deoarece situația de fapt referitoare la parcela de teren în suprafață de 1220 mp solicitată de reclamantă a-i fi retrocedată în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost pe deplin lămurită, în sensul că nu a fost stabilită cu certitudine poziționarea sa în plan topografic, raportat la coordonatele cadastrale ale vecinătăților, astfel cum sunt evidențiate în Planul cadastral zona str. Pridvorului - str. Pajiștei, sector 4 București al Oficiului de Cadastru și

Publicitate Imobiliară București (fila 119 din Dosarul nr. 455 59/3/2007 al

Tribunalului București, secția a IV a civilă) pentru a se face o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.

Așa fiind și cum împrejurările de fapt ale pricinii n-au fost deplin stabilite din cauza modului în care s-a efectuat expertiza în cauză, se impune, în baza art. 312, art. 313 și 314 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea administrării unei noi expertize topografice a terenului precum și a oricăror altor probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri, urmând a se ține seama de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. precum și de apărările și de toate înscrisurile de care a înțeles să se prevaleze reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamanta C. (P.) S.V.

Admite recursul declarat de reclamanta C. (P.) S.V. împotriva deciziei civile nr. 363/ A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.