ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5130/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. 1. Procedura în primă instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâți Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, P. SA, Președinția României, Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției, Instituția Avocatului Poporului, T. București, Antena 1 București și R. București, obligarea acestora la repararea pagubelor financiare și morale cauzate prin mușamalizarea situației traversate de către acesta, precum și la publicarea informațiilor deținute de posturile de televiziune cu privire la respectiva situație.

Reclamantul a arătat că solicită obligarea Statului Român la plata sumei de 49 milioane euro, a Instituției Avocatul Poporului la 7 milioane euro, a postului T. la 70 milioane euro, a postului A. la 28 milioane euro, a postului P. la 21 milioane euro și a postului R. la 100 milioane euro.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că este student în anul I la Facultatea de Drept din cadrul Universității Pitești și este absolvent al altor instituții de învățământ superior și pentru că a dorit să-și îmbunătățească cunoștințele de limba engleză și să câștige experiență în domeniul managementului s-a înscris într-un program special în Regatul Unit al Marii Britanii („Advanced Professional English Program” cunoscut sub denumirea Sandwich Course) care presupunea o perioadă de școlarizare, o perioadă de practică la o firmă desemnată de către Colegiu, cu remunerația minimă a studentului de către firma respectivă și o perioadă de examinare a studentului în vederea obținerii unei diplome.

În perioada parcurgerii programului sus menționat, reclamantul a arătat că a fost supus unui tratament abuziv, xenofob, rasist, discriminatoriu, de exploatare din partea Colegiului și a firmei la care a fost desemnat să efectueze practică, precum și din partea autorităților și mass-media din UK, atitudine manifestată și față de alți studenți români și având ca efect afectarea sănătății fizice și psihice a acestora, iar Statul Român, prin autoritățile reprezentative chemate în judecată, nu a acționat în sensul protejării cetățenilor săi. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința civilă nr. 49 din 3 martie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul S.S.G.

în contradictoriu cu pârâți Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, P. SA, Președinția României, Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției, Instituția Avocatului Poporului, T. București, A. București și R. București. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a chemat în judecată Statul Român, care nu poate fi o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, cererea sa neîncadrându-se astfel în prevederile art. 1 din această lege. Prima instanță a constatat că pretențiile reclamantului sunt întemeiate pe raportul juridic pe care reclamantul îl are cu statul al cărui cetățean este și care îi garantează constituțional anumite drepturi fundamentale cum ar fi protecția în străinătate.

Astfel, reclamantul impută Statului Român starea de pasivitate față de împrejurările pe care a trebuit să le suporte în străinătate, însă nu a arătat în concret care dintre organele statului nu și-au îndeplinit atribuțiile (și ce anume atribuții) sau le-au îndeplinit defectuos încât drepturile acestuia au fost vătămate.

Instanța de fond a constatat că Guvernul României și ministerele enumerate în acțiune au fost chemate în judecată ca reprezentanți ai Statului Român, iar nu ca autorități publice cărora li se impută acte concrete de nelegalitate în exercitarea, în regim de putere publică, a atribuțiilor lor, apreciind astfel că acțiunea nu poate fi una de contencios administrativ și deci pretențiile reclamantului nu pot fi înscrise în sfera contenciosului administrativ pentru că nu urmăresc desființarea unor acte nelegale ale autorităților publice române și nici nu derivă din acțiuni nelegale ale acestora ori din inacțiuni în sensul neaplicării legii, realizate de pe poziția lor de autorități publice. Aceeași concluzie se impune și în cazul Instituției Avocatului Poporului.

Totodată, instanța de fond a reținut că din interpretarea art. 1, 18 și 19 din Legea nr. 554/2004 reiese concluzia că despăgubirile trebuie să fie „rezultatul” unor acte sau operațiuni administrative concrete și cenzurate de o instanță de contencios administrativ. Prim urmare, cererea de despăgubiri neprecedată de o constatare judecătorească a nelegalităților săvârșite de către o autoritate publică nu intră în competența instanței de contencios administrativ.

Referitor la posturile de televiziune pârâte, prima instanță a constatat că nici acestea nu îndeplinesc condiția de a fi autorități publice în sensul Legii contenciosului administrativ și nici nu li se impută acțiuni ori inacțiuni administrative din cele la care se referea această lege, iar în privința acestora, cu atât mai mult, pretențiile reclamantului sunt de drept comun și nu de contencios administrativ, însă având în vedere că dreptul civil este ramură a dreptului privat, iar dreptul administrativ este ramură a dreptului public, a constatat că în cauză nu se poate dispune sesizarea instanței civile de drept comun. 3. Recursul declarat de S.S.G. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul fără a indica motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivării recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, în condițiile în care pârâții chemați în judecată sunt autorități publice cărora li se impută acte concrete de nelegalitate în exercitarea în regim de putere publică a atribuțiilor lor, iar acțiunea îndreptată împotriva pârâților este una de contencios administrativ. Verificând cererea de recurs, Înalta Curte constată că motivarea reia conținutul cererii de chemare în judecată și al memoriilor ulterioare, fiind și un răspuns la întâmpinările depuse în cauză de pârâți.

4. Apărarea intimaților-pârâți Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe, Avocatul Poporului și SC P. SA au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate prin care s-a reținut că pretențiile reclamantului-recurent nu pot fi înscrise în sfera contenciosului administrativ, întrucât nu urmăresc desființarea unor acte nelegale ale autorităților publice române și nici nu derivă din acțiuni nelegale ale acestora ori din inacțiuni în sensul neaplicării legii. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a invocat excepția nulității recursului conform art. 302 1 C. proc.

civ., cu motivarea că prin cererea de recurs nu s-au indicat motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 312 1 C. proc. civ. și art. 304 C. proc. civ., fiind practic nemotivat. Curtea, față de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., care nu limitează motivele de casare prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., în recursul declarat împotriva unei hotărâri neapelabile, cauza putând fi examinată sub toate aspectele, urmează a respinge excepția nulității, ca neîntemeiată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul- reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Sentința atacată reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și cuprinde motivele pe care se sprijină expuse într-o manieră clară și logică, prima instanță apreciind în mod corect că cererea reclamantului întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din lege este inadmisibilă, întrucât nu s-a solicitat și anularea actului administrativ, legiuitorul condiționând acordarea despăgubirilor de cererea de anulare a actului administrativ. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pentru o pretinsă pasivitate în raportul pe care acesta îl apreciază că îl are, ca cetățean român aflat pe teritoriul altor state, cu Statul Român și cu instituțiile publice ale acestuia.

Conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Așadar, instanța de contencios administrativ trebuie să se pronunțe numai asupra pretențiilor concrete pe care le formulează reclamantul, acesta din urmă este cel care fixează cadrul procesual prin indicarea unui anumit obiect pentru cererea de chemare în judecată, fiind aplicabil principiul disponibilității. Din interpretarea sistematică și logică a prevederilor art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, rezultă că cererea cu privire la acordarea de daune materiale și morale este o cerere accesorie.

cererea principală în cazul de față are ca obiect repararea pagubelor financiare de natură morală cauzate de statul român reprezentat de pârâții chemați în judecată și nu o cerere de anulare a unui act administrativ tipic sau asimilat, concretizat în refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind un drept recunoscut de lege. În contextul în care prima instanță a pus în discuția părților inadmisibilitatea acțiunii în raport de obiectul acesteia, recurentul-reclamant exprimându-se clar că solicită să se judece în contencios administrativ cu autoritățile statului care sunt obligate să-i protejeze drepturile, este firesc să se respecte principiul disponibilității și pe cale de consecință să se respingă ca inadmisibilă cererea având ca obiect acordarea daunelor materiale sau morale distinctă de constatarea nulității unui act administrativ.

Cum instanța de fond a interpretat corect raportul juridic dedus judecății și obiectul cererii de chemare în judecată prin pretențiile materiale formulate față de Statul Român și pârâții chemați în judecată, nu pot fi reținute criticile formulate de recurentul–reclamant privind calitatea procesuală a intimaților-pârâți ca răspuns la întâmpinările depuse la prima instanță, aceasta cu atât mai mult cu cât cererea de despăgubire nu este precedată de o cercetare judecătorească a unui act administrativ în sensul art. 1 și art. 2 lit. (c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse și constatând că nu sunt motive de reformare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 C. proc.

civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.S.G. împotriva sentinței nr. 49/F-CONT din 3 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2010.