ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5130/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

instanță

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul S.S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâți Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, P. SA, Președinția României, Guvernul României, Ministerul

Afacerilor Externe, Ministerul Justiției, Instituția Avocatului Poporului, T. București,

Antena 1 București și R. București, obligarea acestora la repararea pagubelor financiare

și morale cauzate prin mușamalizarea situației traversate de către acesta, precum

și la publicarea informațiilor deținute de posturile de televiziune cu privire la

respectiva situație.

Reclamantul a arătat că

solicită obligarea Statului Român la plata sumei de 49 milioane euro, a Instituției

Avocatul Poporului la 7 milioane euro, a postului T. la 70 milioane euro, a postului

A. la 28 milioane euro, a postului P. la 21 milioane euro și a postului R. la 100

milioane euro.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat faptul că este student în anul I la Facultatea de Drept din

cadrul Universității Pitești și este absolvent al altor instituții de învățământ

superior și pentru că a dorit să-și îmbunătățească cunoștințele de limba engleză

și să câștige experiență în domeniul managementului s-a înscris într-un program

special în Regatul Unit al Marii Britanii („Advanced Professional English Program”

cunoscut sub denumirea Sandwich Course) care presupunea o perioadă de școlarizare,

o perioadă de practică la o firmă desemnată de către Colegiu, cu remunerația minimă

a studentului de către firma respectivă și o perioadă de examinare a studentului

în vederea obținerii unei diplome.

În perioada parcurgerii

programului sus menționat, reclamantul a arătat că a fost supus unui tratament abuziv,

xenofob, rasist, discriminatoriu, de exploatare din partea Colegiului și a firmei

la care a fost desemnat să efectueze practică, precum și din partea autorităților

și mass-media din UK, atitudine manifestată și față de alți studenți români și având

ca efect afectarea sănătății fizice și psihice a acestora, iar Statul Român, prin

autoritățile reprezentative chemate în judecată, nu a acționat în sensul protejării

cetățenilor săi.

Apel

Prin sentința civilă

nr. 49 din 3 martie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul

S.S.G. în contradictoriu cu pârâți Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

P. SA, Președinția României, Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul

Justiției, Instituția Avocatului Poporului, T. București, A. București și R. București.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a chemat în judecată Statul Român,

care nu poate fi o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 554/2004, cererea sa neîncadrându-se astfel în prevederile art. 1 din

această lege.

Prima instanță a constatat

că pretențiile reclamantului sunt întemeiate pe raportul juridic pe care reclamantul

îl are cu statul al cărui cetățean este și care îi garantează constituțional anumite

drepturi fundamentale cum ar fi protecția în străinătate.

Astfel, reclamantul impută

Statului Român starea de pasivitate față de împrejurările pe care a trebuit să le

suporte în străinătate, însă nu a arătat în concret care dintre organele statului

nu și-au îndeplinit atribuțiile (și ce anume atribuții) sau le-au îndeplinit defectuos

încât drepturile acestuia au fost vătămate.

Instanța de fond a constatat

că Guvernul României și ministerele enumerate în acțiune au fost chemate în judecată

ca reprezentanți ai Statului Român, iar nu ca autorități publice cărora li se impută

acte concrete de nelegalitate în exercitarea, în regim de putere publică, a atribuțiilor

lor, apreciind astfel că acțiunea nu poate fi una de contencios administrativ și

deci pretențiile reclamantului nu pot fi înscrise în sfera contenciosului administrativ

pentru că nu urmăresc desființarea unor acte nelegale ale autorităților publice

române și nici nu derivă din acțiuni nelegale ale acestora ori din inacțiuni în

sensul neaplicării legii, realizate de pe poziția lor de autorități publice. Aceeași

concluzie se impune și în cazul Instituției Avocatului Poporului.

Totodată, instanța de

fond a reținut că din interpretarea art. 1, 18 și 19 din Legea nr. 554/2004 reiese

concluzia că despăgubirile trebuie să fie „rezultatul” unor acte sau operațiuni

administrative concrete și cenzurate de o instanță de contencios administrativ.

Prim urmare, cererea de despăgubiri neprecedată de o constatare judecătorească a

nelegalităților săvârșite de către o autoritate publică nu intră în competența instanței

de contencios administrativ.

Referitor la posturile

de televiziune pârâte, prima instanță a constatat că nici acestea nu îndeplinesc

condiția de a fi autorități publice în sensul Legii contenciosului administrativ

și nici nu li se impută acțiuni ori inacțiuni administrative din cele la care se

referea această lege, iar în privința acestora, cu atât mai mult, pretențiile reclamantului

sunt de drept comun și nu de contencios administrativ, însă având în vedere că dreptul

civil este ramură a dreptului privat, iar dreptul administrativ este ramură a dreptului

public, a constatat că în cauză nu se poate dispune sesizarea instanței civile de

drept comun.

S.S.G.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul fără a indica motivele de modificare sau casare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivării

recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de chemare

în judecată ca inadmisibilă, în condițiile în care pârâții chemați în judecată sunt

autorități publice cărora li se impută acte concrete de nelegalitate în exercitarea

în regim de putere publică a atribuțiilor lor, iar acțiunea îndreptată împotriva

pârâților este una de contencios administrativ.

Verificând cererea de

recurs, Înalta Curte constată că motivarea reia conținutul cererii de chemare în

judecată și al memoriilor ulterioare, fiind și un răspuns la întâmpinările depuse

în cauză de pârâți.

Prin întâmpinările formulate

în cauză, intimații Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, Guvernul României, Ministerul Afacerilor Externe, Avocatul Poporului și

SC P. SA au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală

și temeinică a hotărârii atacate prin care s-a reținut că pretențiile reclamantului-recurent

nu pot fi înscrise în sfera contenciosului administrativ, întrucât nu urmăresc desființarea

unor acte nelegale ale autorităților publice române și nici nu derivă din acțiuni

nelegale ale acestora ori din inacțiuni în sensul neaplicării legii.

Intimatul-pârât Ministerul

Justiției a invocat excepția nulității recursului conform art. 302

1

C. proc. civ., cu motivarea că prin cererea de recurs nu s-au indicat motivele de

casare sau modificare prevăzute de art. 312

1

C. proc. civ. și art. 304

C. proc. civ., fiind practic nemotivat.

Curtea, față de dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ., care nu limitează motivele de casare prevăzute

expres de art. 304 C. proc. civ., în recursul declarat împotriva unei hotărâri neapelabile,

cauza putând fi examinată sub toate aspectele, urmează a respinge excepția nulității,

ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurentul- reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Sentința atacată reflectă

interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 și cuprinde motivele pe care se sprijină expuse într-o

manieră clară și logică, prima instanță apreciind în mod corect că cererea reclamantului

întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din lege este inadmisibilă, întrucât

nu s-a solicitat și anularea actului administrativ, legiuitorul condiționând acordarea

despăgubirilor de cererea de anulare a actului administrativ.

Recurentul-reclamant a

învestit instanța de contencios administrativ cu cererea având ca obiect obligarea

pârâților la plata unor despăgubiri pentru o pretinsă pasivitate în raportul pe

care acesta îl apreciază că îl are, ca cetățean român aflat pe teritoriul altor

state, cu Statul Român și cu instituțiile publice ale acestuia.

Conform art. 129

alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului

cererii deduse judecății.

Așadar, instanța de contencios

administrativ trebuie să se pronunțe numai asupra pretențiilor concrete pe care

le formulează reclamantul, acesta din urmă este cel care fixează cadrul procesual

prin indicarea unui anumit obiect pentru cererea de chemare în judecată, fiind aplicabil

principiul disponibilității.

Din interpretarea sistematică

și logică a prevederilor art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 554/2004, rezultă că cererea cu privire la acordarea de daune materiale și morale

este o cerere accesorie. cererea principală în cazul de față are ca obiect repararea

pagubelor financiare de natură morală cauzate de statul român reprezentat de pârâții

chemați în judecată și nu o cerere de anulare a unui act administrativ tipic sau

asimilat, concretizat în refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind

un drept recunoscut de lege.

În contextul în care prima

instanță a pus în discuția părților inadmisibilitatea acțiunii în raport de obiectul

acesteia, recurentul-reclamant exprimându-se clar că solicită să se judece în contencios

administrativ cu autoritățile statului care sunt obligate să-i protejeze drepturile,

este firesc să se respecte principiul disponibilității și pe cale de consecință

să se respingă ca inadmisibilă cererea având ca obiect acordarea daunelor materiale

sau morale distinctă de constatarea nulității unui act administrativ.

Cum instanța de fond a

interpretat corect raportul juridic dedus judecății și obiectul cererii de chemare

în judecată prin pretențiile materiale formulate față de Statul Român și pârâții

chemați în judecată, nu pot fi reținute criticile formulate de recurentul–reclamant

privind calitatea procesuală a intimaților-pârâți ca răspuns la întâmpinările depuse

la prima instanță, aceasta cu atât mai mult cu cât cererea de despăgubire nu este

precedată de o cercetare judecătorească a unui act administrativ în sensul art.

1 și art. 2 lit. (c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

2.

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse și constatând că nu sunt motive de reformare a sentinței potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 C. proc. civ., în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.S.G. împotriva sentinței nr. 49/F-CONT din 3 martie 2010 a Curții de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 19 noiembrie 2010.