ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 946/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22 august 2007, reclamantul S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 21826 din 9 iulie 2007 prin care i s-a respins cererea pentru recunoașterea calității de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 465 din 4 octombrie 2007, a respins acțiunea reclamantului. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că motivul părăsirii domiciliului nu a fost persecuția etnică, ci refuzul tatălui reclamantului de a se încorpora în armata română.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S.A., susținând că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii. Recurentul a arătat că din declarațiile autentice ale martorilor care concordă cu situația istorică locală și națională rezultă că și-a părăsit domiciliul, împreună cu familia, pentru a nu le fi puse viețile în pericol. În ceea ce privește interogatoriul luat de instanță, recurentul a susținut că inadvertențele conținute de acesta se datorează vârstei sale înaintate și accidentului vascular cerebral suferit. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei legi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Rezultă așadar, condiția esențială a acordării drepturilor prevăzute de legea precizată și anume persecuția etnică. Or, potrivit răspunsului la interogatoriul luat de instanță, în baza dispozițiilor art. 218 și urm. C. proc. civ., recurentul–reclamant a arătat că motivul refugiului l-a reprezentat ordinul de încorporare pe care tatăl său l-a primit și refuzul acestuia de a se încorpora în armata română. Cu aceeași ocazie, reclamantul a precizat că nu au suferit vreo persecuție, nu au fost oprimați de legionari, ci dimpotrivă, primarul – care era legionar i-a ajutat să plece cu carul în Ungaria. Astfel, văzând răspunsurile date de reclamant la interogatoriu, precizările făcute, instanța de fond a reținut corect că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor instituite de această lege.

Se constată, așadar, că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S.A. împotriva sentinței civile nr. 465 din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008.