ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3416/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 589 din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în dosarul nr. 10087/3/2010 s-a respins cererea formulată de

reclamantul S.A.G. în nume propriu și în numele reclamantei SC O.M.E. SRL în

contradictoriu cu pârâtul C.C., ca fiind formulată de persoane fără calitate

procesuală activă.

Pentru a hotărî

astfel s-a reținut că instanța judecătorească a fost investită cu o acțiune în

atragerea răspunderii administratorului SC O.M.E. SRL în temeiul art. 155 și

art. 155

1

din Legea nr. 31/1990 rep., că societatea reclamantă se

află în faza de lichidare și că reclamantul asociat S.A.G. nu a înțeles să

sesizeze instanța cu o acțiune pe calea dreptului comun ci prin intermediul

uneia specifice unui domeniu limitat. S-a reținut că potrivit art. 155 din

L.S.C. (Legea societăților comerciale), legitimarea procesuală activă aparține

societății prin persoana desemnată de adunarea generală iar nu fiecărui asociat

în parte, că numitul S.A. a precizat că cererea are un caracter societar și că

tot acesta consideră că la data de 2 februarie 2010 adunarea generală a

societății O.M.E. SRL a decis atragerea răspunderii administratorului.

În continuare s-a

reținut că la data de 27 februarie 2009 prin Hotărârea AGA nr. 1 a SC O.M.E.SRL,

cei doi asociați S.A. și C.C. au decis dizolvarea și lichidarea societății și

că apoi la data de 2 februarie 2010 asociații s-au întâlnit pentru a

discuta/modifica/aproba bilanțul de lichidare și proiectul de repartizare a

activului net. Cu această ocazie, reclamantul S.A., nefiind de acord cu

bilanțul de lichidare, a propus angajarea răspunderii pârâtului. În final s-a

mai reținut că la data de 2 februarie 2010, societatea reclamantă aflându-se în

lichidare voluntară, adunarea generală a acesteia nu se mai putea întruni, cum

susține numitul S.A., pentru a decide atragerea răspunderii fostului

administrator și că nemulțumirile asociatului față de situația de lichidare și

proiectul de repartizare a activului social ar fi putut îmbrăca forma unei

opoziții.

Apelul declarat de S.A.G.

și S.C. O.M.E. S.R.L. împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 206 din 11 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Pentru a pronunța

astfel, instanța a reținut că într-o fază terminală a procesului de lichidare

al reclamantei (societate cu răspundere limitată), și anume,după întocmirea de

către lichidatorul societății a proiectului de repartizare a activului între

asociați, au apărut neînțelegeri legate de sumele evidențiate în activul net,

situație în care, în mod temeinic și legal a apreciat tribunalul că asociatul

nemulțumit putea face opoziție, în condițiile art. 62 din L.S.C. (cum prevăd

dispozițiile art. 263 din L.S.C.) și, de asemenea, în mod temeinic și legal a

apreciat acesta asupra calității procesuale active în prezenta cauză.

Curtea s-a aplecat

asupra calității procesule active a reclamanților ce au solicitat atragerea

răspunderii patrimoniale a fostului administrator al SC O.M.E. SRL reținând că

adunarea generală a asociaților unei societăți aflată în lichidare se mai poate

întruni pentru a decide spre exemplu eventuala revocare a lichidatorilor sau

pentru exercita un control asupra lichidatorilor dar aceasta nu semnifică și

faptul că societatea, care este încă legal reprezentată de lichidator, ar putea

sta altfel în justiție decât prin lichidator și potrivit art. 255 din L.S.C.

(dispoziții generale), în afară de puterile conferite de asociați, lichidatorii

vor putea să stea în judecată în numele societății. De asemenea, din

interpretarea dispozițiilor art. 252 din L.S.C. a reținut că după publicitatea

numirii lichidatorului (ca în cazul de față) orice acțiune contra societății

sau pentru societate se va exercita numai în numele sau împotriva

lichidatorilor.

Strâns legate de acest

aspect al reprezentării unei societăți aflată în lichidare sunt atribuțiile

lichidatorilor care trebuie avute în vedere prin prisma dispozițiilor art. 233

alin. (4) din L.S.C. „societatea își păstrează personalitatea juridică pentru

operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia”.

Prin urmare, instanța

de apel a reținut că orice acțiune va putea fi promovată de societatea în

lichidare doar prin lichidatorul său, acesta fiind și sensul dispozițiilor art.

255, art. 252 și art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1990. De asemenea, s-a reținut

că, societatea în lichidare nu a decis în cadrul nici unei adunări generale a

asociaților să promoveze o asemenea acțiune, prin lichidator, singură poziția

asociatului S.A. fiind consemnată în procesul-verbal din 2 februarie 2010. Prin

urmare, în dosar nu a putut fi justificată identitatea între societatea O.M.E.

SRL și titularul dreptului la acțiune potrivit dispozițiilor art. 155-155

1

din L.S.C., invocate în chiar cererea de chemare în judecată.

Pornind de la dispozițiile

art. 155-155

1

din L.S.C. pe care le-a invocat reclamantul, Curtea a

reținut însă că și în situația în care nu a fost promovată de către societate o

acțiune în răspundere împotriva administratorului, oricare dintre asociații

minoritari care decid să exercite o asemenea acțiune o vor putea introduce tot

în „contul societății” (sintagmă folosită în art. 155

1

L.S.C.)., iar

promovarea unei acțiuni de către asociat în nume propriu și în contul

societății nu se subscrie însă cerințelor lichidării precizate anterior. Or,

câtă vreme calitatea procesuală activă îi este recunoscută asociatului din

perspectiva ocrotirii interesului patrimonial al societății iar acest interes

nu mai poate fi urmărit în mod obiectiv în faza terminală a lichidării, nici

reclamantul S.G.A. nu justifică în dosar respectiva calitate.

Împotriva deciziei a

declarat recurs S.A.G., în calitate de administrator statutar și asociat al

S.C. O.M.E. S.R.L. – societate în lichidare, având desemnat ca lichidator

Cabinet Individual de Insolvență Z.M.

În susținerea

recursului s-a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în argumentarea și dezvoltarea căruia s-au susținut următoarele:

- Decizia atacată s-a

dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 155 – 155

1

chitanța

nr. 31/1990 și a art. 109 C. proc. civ.

Recurenții susțin că

dispozițiile art. 155-155

1

din Legea nr. 31/1990 reglementează

procedura exercitării acțiunii în atragerea răspunderii administrative numai

din perspectiva desemnării reprezentantului societății în fața instanțelor,

neavând incidență în privința calității procesuale active a societății pentru

recuperarea prejudiciului cauzat de acționari, calitate ce este reglementată de

art. 109 C. proc. civ. și care presupune identitatea între titularul dreptului

din raportul juridic dedus judecății și reclamanți.

Se afirmă că, prin

decizia recurată, instanța de apel a motivat lipsa calității procesuale active

a societății pe aspecte ce țin doar de reprezentarea în justiție și nu de

titularul dreptului pretins, respectiv pe faptul că societatea trebuie să stea

în instanță prin lichidator, fără a se avea în vedere natura juridică a relației

dintre lichidator și societatea în lichidare, neputându-se pune semnul de

egalitate între titularul dreptului la acțiune și mandatarul acestuia.

De asemenea,

recurenta consideră că diferența dintre atribuțiile lichidatorilor în faza

lichidării prevăzută de Legea nr. 31/1990 și atribuțiile lichidatorilor în faza

lichidării prevăzută de Legea nr. 85/2006, în sensul că – în primul caz –

lichidarea se face în interesul asociaților, aceștia fiind cei care stabilesc

limitele mandatului lichidatorului, pe când – în cel de-al doilea caz –

lichidarea se realizează în interesul creditorilor denotă că, în principal,

calitatea, procesuală – activă în cadrul acțiunii reglementată de art. 155-155

1

aparține societății.

În atare situație, se

apreciază că adunarea generală a adoptat o hotărâre în deplină concordanță cu

Legea nr. 31/1990, exprimându-și în mod valabil voința în atragerea răspunderii

administratorului.

În fine, se acceptă

ideea că, nu se putea reține calitatea procesuală activă simultan în persoana

societății și în persoana asociatului, dar se motivează formularea acțiunii

într-o dublă calitate pentru a nu se risca eficiența demersului procesual

necesar recuperării prejudiciului cauzat societății printr-o apreciere limitată

a dreptului de reprezentare a asociatului conferit prin procesul verbal AGA din

2 februarie 2010.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Acțiunea în atragerea

răspunderii administratorului dedusă judecății a fost formulată de S.A.G. – în

calitate de asociat al S.C. O.M.E. S.R.L. și în nume propriu și pe seama

societății și a fost întemeiată pe dispozițiile art. 155 – 155

1

din

Legea nr. 31/1990 ce reglementează două situații ce impun condiții de

exercitare diferite.

În cazul acțiunii în

răspundere a administratorului (ipoteza din cauza dedusă judecății), dreptul de

aproba promovarea unei astfel de acțiuni aparține adunării generale, care prin

aceeași hotărâre va desemna și persoana împuternicită să o exercite, persoana

ce poate fi – în principiu – unul dintre reprezentanții societății, neputând fi

exclusă (în tăcerea legii) ca această însărcinare să poată fi încredințată și

altei persoane.

Asta înseamnă că, la

data formulării acțiunii în justiție să fi fost adoptată – cu respectarea cerințelor

legale - o hotărâre a adunării generale prin care să se fi aprobat deschiderea

procedurii și prin care să fi fost desemnată persoana împuternicită să exercite

acțiunea.

Mai mult, în

contextul în care societatea se află într-o situație specială, aceea a

lichidării voluntare (mai exact în faza de discutare/modificare/adoptare a

bilanțului de lichidare a și a proiectului de repartizare a activului net din

lichidare și a capitalului social) o sesizare a instanței ce putea face numai

prin lichidatorul judiciar, acesta fiind singurul care putea reprezenta

societatea în mod legal, în conformitate cu dispozițiile art. 255 alin. (1)

lit. a).

Faptul că instanța de

apel a menținut soluția instanței de fond care a respins acțiunea pentru lipsa

calității procesuale active și că a reținut în considerente aspecte ce vizează

lipsa calității de reprezentant al societății a asociatului este veridic, însă

nu este de natură a modifica soluția pentru că ambele excepții – atunci când

sunt găsite ca fundamentate - au aceleași consecințe juridice, beneficiind de

aceeași sancțiuni, aceea a respingerii acțiunii.

În cea de-a doua

ipoteză, reglementată de art. 155

1

din lege, calitatea procesuală

activă este recunoscută acționarului/acționarilor ce dețin individual sau

împreună cel puțin 5% din capitalul social, în nume propriu, dar în contul

societății.

Numai că aceleași

text prevede îndeplinirea unor condiții prealabile printre care și aceea ca

adunarea generală să nu fi introdus o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 155

sau să fi refuzat propunerea asociaților îndreptățiți de a iniția o asemenea acțiune,

ceea ce în cauză nu se pune problema față de ceea ce s-a arătat anterior.

În consecință, pentru

argumentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții S.A.G. și S.C. O.M.E. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CABINET

INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ Z.M.

,

împotriva deciziei comerciale nr. 206/2011 din 10 mai 2011 a Curții de Apel

București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi,

2 noiembrie 2011.