ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 9 noiembrie 2007, reclamanta SC I. SA Ploiești a chemat în judecată pe pârâții S.R. prin M.T.C.N.A.D. N.R. SA, Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 Prahova și C.L. Blejoi, solicitând instanței să modifice hotărârea nr. 55/2007 și procesul-verbal nr. 83/2007, în sensul acordării unei despăgubiri pentru terenul expropriat, proprietatea sa, de 452,94 m.p., situat în comuna Blejoi, jud. Prahova, de 200 euro/m.p., în total 90.588 euro, plătibili în lei la cursul oficial B.N.R. din ziua plății. Pârâții M.T., C.N.A.D.N.R. SA și C.L. Blejoi au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M.T., C.L.

Blejoi și Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. Prin încheierea interlocutorie din 15 februarie 2008, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.T., C.L. Blejoi și Comisia pentru aplicare Legii nr. 198/2004 Prahova, reținând că numai pârâta C.N.A.D.N.R. are calitate procesuală pasivă în cauză. Prin sentința civilă nr. 288 din 23 februarie 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis, în parte, contestația și, în consecință: a modificat, în parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă de pârâta C.N.A.D.N.R. SA sub nr. 55 din 8 octombrie 2007; a stabilit în favoarea reclamantei dreptul de a încasa cu titlu de despăgubiri, pentru terenul expropriat de 452,94 m.p., situat în comuna Blejoi, jud. Prahova, suma de 13.701 euro sau 58.483 lei echivalent, sumă ce urmează să fie achitată de pârâta C.N.A.D.N.R.

SA în loc de 4076,46 euro sau 13711,99 lei echivalent. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că despăgubirea acordată reclamantei pentru terenul expropriat, în sumă de 13711,99 lei, reprezentând echivalentul a 4076,46 euro, nu reflectă valoarea de circulație a terenului determinată de amplasament, de prețul pieței, de fertilitatea solului, de pagubele produse în urma exproprierii, așa cum prevăd dispozițiile art. 5 și următoarele din Legea nr. 198/2004. Conform raportului de expertiză tehnică refacere construcții evaluări imobiliare, întocmit în cauză, valoarea totală a despăgubirii cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat, la data efectuării expertizei, decembrie 2008, este de 13701 euro, adică 58.483 lei, aceasta fiind calculată în funcție de amplasamentul terenului, de prețul de tranzacționare pe piața imobiliară, de categoria terenului și valoarea economică a acestuia.

Întrucât valoarea despăgubirii stabilite prin expertiză ține seama de criteriile legale, aceasta va înlocui despăgubirea stabilită de expropriator prin hotărârea contestată. La data de 23 martie 2010, reclamanta a formulat cerere de rectificare a sentinței civile nr. 288 din 23 februarie 2010, solicitând instanței să dispună îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul acestei sentințe cu privire la adresa sediului social al pârâtei C.N.A.D.N.R. SA, în sensul că aceasta este în București, B-dul Dinicu Golescu, iar nu la adresa trecută în hotărâre, care este cea a sediului subunității sale D.R.D.P. București, indicată pentru comunicarea actelor de procedură de cabinetului de avocatură care i-a asigurat asistența juridică în proces.

La aceeași dată, reclamanta a formulat și cerere de completare a sentinței civile nr. 288 din 23 februarie 2010, solicitând instanței să se pronunțe și asupra capătului de cerere privind modificarea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 83 din 5 septembrie 2007, pretins ca fiind lăsat nesoluționat. Prin încheierea pronunțată în cameră de consiliu la data de 26 martie 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins cererea de îndreptare eroare materială, ca neîntemeiată, reținând că în sentința civilă nr. 288 din 23 februarie 2010 a fost trecută, în mod corect, adresa indicată de pârâtă pentru comunicarea actelor de procedură, în condițiile în care legea recunoaște părților dreptul de a alege un anumit domiciliu/sediu procesual în vederea comunicării actelor de procedură.

Prin sentința civilă nr. 586 din 27 aprilie 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins cererea de completare a sentinței nr. 288 din 23 februarie 2010, ca neîntemeiată, reținând că obiectul contestației deduse judecății l-a constituit hotărârea nr. 55/2007 de stabilire a cuantumului despăgubirilor emisă de expropriator, iar nu procesul-verbal nr. 83/2007, care este un act prealabil, cu caracter administrativ, așa încât nu se poate susține că instanța a omis să se pronunțe asupra acestui din urmă act. Reclamanta a declarat apel împotriva hotărârii date asupra fondului, împotriva hotărârii date asupra cererii de completate și împotriva încheierii de rectificare, iar pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R.

SA împotriva hotărârii date asupra fondului. Prin decizia nr. 179 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA. Prin decizia nr. 5881 din 8 iulie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut: 1. Criticile din recursul reclamantei privind pretinsa nepronunțare a instanței asupra cererii de modificare a procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 88/2007, privind soluția dată în cauză excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.T., C.L.

Blejoi și Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 și privind situația în proces a D.R.D.P. nu sunt fondate, pe aceste aspecte nefîind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit celor ce succed. a) Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a reținut, în mod corect, că întrucât contestația formulată în baza Legii nr. 198/2004 poate viza doar hotărârea de stabilire a despăgubirilor, iar nu și actul prealabil acesteia, respectiv procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, nu se poate imputa primei instanțe că nu s-a pronunțat în limitele în care a fost învestită prin faptul că nu a dispus modificarea procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor odată cu modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i- a fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului. Interpretarea gramaticală a textului conduce la concluzia că actul ce poate fi atacat de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii este hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă de expropriator.

Prin urmare, chiar dacă reclamanta și-a îndreptat contestația formulată în baza Legii nr. 198/2004 atât împotriva procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 83 din 05 septembrie 2007, cât și a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 08 octombrie 2007, numai asupra acestui din urmă act trebuia să dispună instanța, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, după cum corect s-a procedat în cauză. Pe de altă parte, conform art. 7 din hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 08 octombrie 2007, această hotărâre are ca anexă procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 83 din 05 septembrie 2007, care face astfel parte integrantă din hotărâre, așa încât modificarea hotărârii semnifică, implicit, și modificarea procesului-verbal, nefiind necesară o mențiune expresă în acest sens.

Prin urmare, nu se poate reține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de modificare a procesului-verbal nr. 88 din 05 septembrie 2007, cât timp a dispus modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 08 octombrie 2007 din care acest proces-verbal face parte integrantă. b) Prin confirmarea soluției primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.T., C.L. Blejoi și Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 și art. 12 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a acestei legi, aprobată prin H.G. nr. 941/2004.

Potrivit art. 12 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, procesele având ca obiect cererile prevăzute de art. 9 din aceeași lege, respectiv contestațiile cu privire la cuantumul despăgubirii, se judecă în contradictoriu cu statul român reprezentat de expropriator, iar potrivit art. 2 alin. (1) din aceeași lege, pentru drumurile de interes național, cum este cazul lucrării pentru care s-a dispus exproprierea terenului reclamantei, expropriator este statul român prin C.N.A.D.N.R. SA. Rezultă că, în cadrul contestației deduse judecății în temeiul art. 9 din Legea nr. 198/2004, calitate procesuală pasivă are exclusiv S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA, iar nu și celelalte entități implicate în procedura exproprierii.

Așa fiind, în mod legal s-a admis în cauză excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți chemați în judecată în afara S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA. c) Recurenta-reclamantă susține fără temei că, în speță, s-ar fi recunoscut calitate procesuală pasivă D.R.D.P. Calitate procesuală pasivă s-a recunoscut doar S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA. În ceea ce privește D.R.D.P., semnificația recunoscută acestei entități în proces a fost doar aceea de sediu procesul ales de pârâta C.N.A.D.N.R. SA pentru comunicarea actelor de procedură. Faptul că pârâta C.N.A.D.N.R. SA figurează în proces cu adresa punctului său de lucru D.R.D.P. este urmarea alegerii sediului procesul la acest punct de lucru, în exercitarea dreptului recunoscut părților de art. 93 C. proc.

civ., și nu este de natură să creeze confuzie între parte și punctul de lucru la care aceasta și-a ales sediul procesual, sens în care corect a apreciat și curtea de apel. 2. Critica din recursul pârâtului prin care se contestă dreptul reclamantei de a pretinde despăgubiri mai mari decât cele oferite de expropriator, în condițiile în care, conform art. 5 din Legea nr. 198/2004, a solicitat plata acestora, declarându-se de acord cu oferta făcută, nu este fondată. Faptul că reclamanta a uzat de procedura plății despăgubirilor, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 198/2004, nu îi închide calea contestației împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

Aceasta deoarece, textul care reglementează calea contestației privind cuantumul despăgubirii prevede posibilitatea formulării unei asemenea contestații chiar în condițiile consemnării despăgubirii oferite de expropriator în procedura prevăzută de art. 5. Astfel, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 prevede că „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii (..).” 3. Atât în recursul reclamantei, cât și în recursul pârâtului se regăsesc critici cu privire la cuantumul despăgubirii, ambele părți susținând că acesta nu a fost determinat cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Criticile pe acest aspect sunt, în parte, fondate, după cum urmează: Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.” Rezultă că, despăgubirea cuvenită expropriatului se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat, cât și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin măsura exproprierii, iar la calcularea acestei despăgubiri trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

În speță, reclamanta a pretins prin cererea de chemare în judecată că exproprierea la care a fost supusă a determinat o fărâmițare excesivă a proprietății sale și că prejudiciul astfel suferit ar consta în scăderea valorii terenului rămas în proprietate, ținând seama și de scopul folosirii acestuia, respectiv desfășurarea de activități specifice profilului său economic. Deși aceste apărări erau relevante în determinarea corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriatei, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, ele nu au fost verificate în cauză. Astfel, prima instanță a respins, la termenul din 16 februarie 2010, obiecțiunile formulate de reclamantă pe acest aspect la expertiza refăcută, iar instanța de apel nu a pus în discuție, în baza rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., completarea expertizei cu acest obiectiv, deși la aceasta tindeau criticile din apelul reclamantei. Critica recurentei-reclamante privind calcularea, prin expertiză, a valorii despăgubirii fără a se ține seama de amplasamentul real al terenului, care ar fi în intravilan, iar nu în extravilan cum au reținut experții, nu poate fi, însă, primită. Aceasta deoarece, amplasamentul terenului expropriat a fost determinat de experți cu precizie, prin raportare la planurile cadastrale, astfel că indiferent dacă terenul este intravilan sau extravilan, cât timp evaluarea s-a raportat la prețuri ale unor terenuri amplasate în aceeași zonă de utilități ca și cel expropriat, nu se poate susține că aceasta s-a făcut cu nerespectarea criteriului prețului imobilelor din aceeași unitate administrativ-teritorială, la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Este, însă, fondată critica recurentului-pârât privind calcularea cuantumului despăgubirii fără a se ține seama de criteriul „prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”, prevăzut de același text legal. Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet. Or, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor stabilit în primă instanță pe baza unui raport de expertiză din care nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care se vindeau, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Astfel, expertiza însușită de instanță este cea refăcută, întocmită de experții N.C., C.C. și A.D., aflată la dosarul de fond. Din cuprinsul acestei lucrări, reiese că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparației directe pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații de specialitate și de pe internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă. Scăderea pieții imobiliare în zonă la data efectuării expertizei, la care fac referire experții în lucrare, nu exclude existența unor tranzacții, așa încât ei aveau obligația de a face verificări în acest sens, la agenții imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.

Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii. Expertiza însușită de instanțele anterioare nu este, însă, însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare. În contextul arătat, se impuneau lămuri suplimentare din partea experților în justificarea comparabilelor folosite la evaluare, respectiv în privința prejudiciului pretins de reclamantă prin scăderea valorii economice a terenului rămas în proprietate după expropriere, ceea ce ar fi presupus ca instanța de apel să dispună completarea expertizei refăcute în faza fondului.

Neprocedând în acest mod, curtea de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, la care să poată fi aplicate dispozițiile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994. Înalta Curte a îndrumat instanța de trimitere, cu ocazia rejudecării, să procedeze la completarea raportului de expertiză în sensul mai sus arătat și, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi expertize, care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca apoi curtea de apel să se pronunțe asupra legalității sentinței de fond sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei.

În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 40 din 22 mai 2012, a admis apelul declarat de reclamanta SC I. SA Ploiești, împotriva sentinței civile nr. 288 de la 23 februarie 2010, a sentinței civile nr. 586 de la 27 aprilie 2010 și a încheierii de îndreptare eroare materială de la 26 martie 2010 pronunțate de Tribunalul Prahova. A schimbat în parte sentința în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 14358 euro sau 62869 lei. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins apelul declarat de reclamanta SC I. SA împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Prahova la 26 martie 2010. A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul S.R.

prin C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P., împotriva sentinței civile nr. 288 pronunțată la 23 februarie 2010 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta SC I. SA Ploiești, și pârâții S.R. prin C.N.A.D. N.R. SA – D.R.D.P., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Prahova, C.L. Blejoi și S.R. – M.T. A obligat intimatul-pârât la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată, onorarii experți la fond și apel către reclamantă. Pentru a pronunța această decizie instanța prin încheierea din data de 18 octombrie 2011, a dispus completarea raportului de expertiză pentru evaluarea prejudiciului suferit de reclamantă, ca urmare a fărâmițării excesive a terenului, urmând a avea în vedere la stabilirea despăgubirilor prețurile rezultate din contractele de vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri din acea zonă, cu luarea în acest sens de relații de la Birourile Notariale.

Lucrarea a fost întocmită de comisia de experți A.N.E.V.A.R. cu respectarea dispozițiilor art. 26 – art. 27 din Legea nr. 33/1994. Instanța, analizând hotărârile atacate, prin prisma motivelor invocate raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, având în vedere și probatoriul administrat față de îndrumările instanței de control prin decizia de casare, a constatat că apelul declarat de reclamantă este fondat. Comisia de experți desemnată să efectueze raportul de expertiză în condițiile dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și cu respectarea îndrumărilor instanței de control, identificând amplasamentul terenului expropriat a stabilit valoarea acestuia prin metoda comparației direct pornind de la analiza prețurilor de oferte/tranzacționare pentru proprietăți similare cu cea în cauză, precum și de cuantumul prejudiciului cauzat proprietarului expropriat.

S-a consemnat în lucrarea întocmită faptul că s-a luat legătura cu birouri notariale pentru a obține relații privind nivelul de preț al tranzacțiilor, fără a se identifica însă tranzacții recente cu terenuri similare în zonă. În cadrul raportului de expertiză efectuat în rejudecare, experții au arătat că în perioada cuprinsă între data stabilirii cuantumului despăgubirilor în baza H.G. nr. 55/2007 și data consemnării la C.E.C. a plății acestora segmentul de piață imobiliară era foarte activ, în prezent înregistrându-se o stagnare a pieții imobiliare în zonă. S-a concluzionat și faptul că terenul nu a suferit o fărâmițare excesivă, a fost dezmembrat un lot din capăt fără ca prin această dezmembrare să se creeze un prejudiciu.

Ca atare, valoarea despăgubirilor s-a stabilit, raportat la data întocmirii raportului de expertiză la suma de 14.358 euro sau 62.869 lei. În aceste condiții, reținând că în cauză nu s-a făcut dovada unor tranzacționări efective pe piața imobiliară, s-a constatat că valoarea despăgubirilor ce se cuvin persoanei expropriate este cea stabilită de către comisia de experți întrucât, metoda de evaluare s-a bazat pe caracteristicile terenului și prejudiciul creat prin expropriere. Cât privește apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul Prahova în camera de consiliu, la data de 26 martie 2010, a fost respins, ca nefondat, instanța fondului reținând corect că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 281 C. proc.

civ., deoarece din actele dosarului, inclusiv din întâmpinarea depusă de intimată, a rezultat că sediul acesteia este în București, Bd. Iuliu Maniu, fiind irelevant faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a indicat un alt sediu, normele de procedură în materie civilă permițând părții alegerea domiciliului unde să-i fie comunicate actele de procedură. Apelul declarat depărat a fost respins ca nefondat. Criticile invocate de S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA vizează stabilirea cuantumului despăgubirilor de către comisia de experți numită în cauză, susținându-se că nu au fost avute în vedere valoarea reală a terenului și prețurile cu care se vând în mod obișnuit astfel de imobile în unitatea administrativ-teritorială.

Pentru argumentele prezentate în analizarea apelului formulat de reclamantă, instanța de apel a reținut că valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită persoana expropriată este cea stabilită în cadrul raportului de expertiză întocmit în apel, în faza de rejudecare potrivit îndrumărilor date de instanța de control. În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimatul-pârât a fost obligat la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorarii experți la fond și în apel către reclamantă. Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În critici se susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, se arată că din expertiza însușită de instanța de apel nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea administrativ-teritorială. Lipsesc înscrisurile care să ateste prețul de vânzare al terenurilor, experții fac trimitere la anunțurile din mica publicitate sau ofertele postate pe internet. Anunțurile din mica publicitate nu pot constitui prețuri de circulație reale, prețurile putând fi date doar de înscrisuri certe prin care s-a concretizat o tranzacție, iar valoarea cu care se vinde un teren în zona respectivă nu poate fi dată de prețul care se solicită, ci de prețul care se obține. în lipsa unor asemenea tranzacții instanța trebuia să țină seama de evoluția pieței imobiliare, care este pe un trend descendent și să nu omologheze raportul de expertiză, care nu este obligatoriu pentru instanță.

În mod greșit instanța de apel nu a sancționat lipsa înscrisurilor de la dosar prin care experții sau reclamanta puteau face dovada prețurilor de tranzacționare și nu cele de ofertare găsite la mica publicitate. Recursul va fi respins. Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția României revizuită, dreptul de proprietate privată este garantat de stat și „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”. Această dispoziție a fost preluată în Legea nr. 33/1994, care statuează în art. 1 că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească” reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere.

Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Instanța supremă s-a pronunțat în mod constant că sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” are semnificația prețului plătit efectiv și menționat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare autentificate, el neputând fi raportat la oferte de preț ale agențiilor imobiliare, la rubricile de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.

Rezultă că, despăgubirea cuvenită expropriatului se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat, cât și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin măsura exproprierii, iar la calcularea acestei despăgubiri trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ- teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite. În speță reclamanta a pretins prin cererea de chemare în judecată că exproprierea la care a fost supusă a determinat o fărâmițare excesivă a proprietății sale și că prejudiciul astfel suferit ar consta în scăderea valorii terenului rămas în proprietate, ținând seama și de scopul folosirii acestuia, respectiv desfășurarea de activități specifice profilului său economic.

Aceste susțineri, edificatoare pentru determinarea corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriatei, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, au fost verificate în cauză de instanța de trimitere, care a respectat indicațiile deciziei de îndrumare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, valoarea despăgubirilor fiind stabilită prin raportul de expertiză efectuat în rejudecare, întocmit în conformitate cu criteriile stabilite de textul de lege evocat și cu justificarea comparabilelor folosite în procesul de evaluare. Așa fiind, criticile invocate de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P. București în prezentul recurs nu vor fi primite și, în temeiul dispozițiilor art. 312, C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA – D. R.D.P. București împotriva deciziei civile nr. 40 din 22 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.