ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin contestația

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la

data de 9 noiembrie 2007,

reclamanta SC I. SA Ploiești a chemat în judecată pe

pârâții S.R. prin M.T.C.N.A.D.

N.R. SA,

Comisia de aplicare a Legii

nr. 198/2004 Prahova și C.L. Blejoi,

solicitând instanței

să modifice hotărârea

nr. 55/2007 și procesul-verbal nr. 83/2007, în

sensul acordării unei

despăgubiri pentru terenul expropriat,

proprietatea

sa, de 452,94 m.p., situat în comuna Blejoi, jud. Prahova,

de 200 euro/m.p., în total 90.588 euro, plătibili

în lei la cursul oficial

B.N.R. din ziua plății.

Pârâții M.T., C.N.A.D.N.R. SA și C.L. Blejoi

au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive a M.T., C.L. Blejoi și Comisiei pentru aplicarea Legii nr.

198/2004.

Prin încheierea interlocutorie din 15

februarie 2008,

instanța

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților

M.T., C.L. Blejoi și Comisia pentru

aplicare

Legii nr. 198/2004 Prahova, reținând că numai pârâta C.N.A.D.N.R. are calitate

procesuală pasivă în cauză.

Prin sentința civilă nr. 288 din 23

februarie 2010, Tribunalul

Prahova, secția

civilă,

a admis, în parte, contestația și, în consecință:

a modificat, în

parte, hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă de

pârâta C.N.A.D.N.R. SA sub nr. 55 din

8 octombrie 2007; a stabilit în favoarea reclamantei dreptul de a încasa cu

titlu de despăgubiri, pentru terenul expropriat de 452,94 m.p., situat în

comuna Blejoi, jud. Prahova, suma de 13.701 euro sau 58.483 lei echivalent,

sumă

ce urmează să fie achitată de pârâta C.N.A.D.N.R.

SA în loc de 4076,46

euro sau 13711,99 lei echivalent.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că despăgubirea

acordată reclamantei

pentru terenul expropriat, în sumă de 13711,99

lei, reprezentând

echivalentul a 4076,46 euro, nu reflectă valoarea de circulație a terenului

determinată de amplasament, de prețul pieței, de fertilitatea solului, de

pagubele produse în urma exproprierii, așa cum prevăd dispozițiile art. 5 și

următoarele din Legea nr. 198/2004.

Conform raportului de expertiză

tehnică refacere construcții

evaluări

imobiliare, întocmit în cauză, valoarea totală a despăgubirii

cuvenite

reclamantei pentru terenul expropriat, la data efectuării expertizei, decembrie

2008, este de 13701 euro, adică 58.483 lei, aceasta fiind calculată în funcție

de amplasamentul terenului, de

prețul de

tranzacționare pe piața imobiliară, de categoria terenului și

valoarea

economică a acestuia.

Întrucât valoarea despăgubirii

stabilite prin expertiză ține seama de criteriile legale, aceasta va înlocui

despăgubirea stabilită de expropriator prin hotărârea contestată.

La data de 23 martie 2010, reclamanta

a formulat cerere de

rectificare a

sentinței civile nr. 288 din 23 februarie 2010, solicitând

instanței să

dispună îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul acestei sentințe

cu privire la adresa sediului social al pârâtei C.N.A.D.N.R. SA, în sensul că

aceasta este în București, B-dul

Dinicu

Golescu, iar nu la adresa trecută în hotărâre,

care este cea a sediului

subunității sale D.R.D.P. București, indicată pentru comunicarea actelor de

procedură de cabinetului de avocatură care i-a asigurat asistența juridică în

proces.

La aceeași dată, reclamanta a formulat

și cerere de completare a sentinței civile nr. 288 din 23 februarie 2010,

solicitând instanței să se pronunțe și asupra capătului de cerere privind

modificarea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 83

din 5 septembrie 2007, pretins ca fiind lăsat nesoluționat.

Prin încheierea pronunțată în cameră

de consiliu la data de 26 martie 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă,

a respins cererea de îndreptare eroare

materială, ca neîntemeiată, reținând că

în

sentința civilă nr. 288 din 23 februarie 2010 a fost trecută, în mod

corect,

adresa indicată de pârâtă pentru comunicarea actelor de

procedură, în condițiile în care legea recunoaște părților dreptul de a

alege un anumit domiciliu/sediu procesual în vederea comunicării actelor

de procedură.

Prin sentința civilă nr. 586 din 27

aprilie 2010, Tribunalul Prahova, secția civilă,

a respins cererea de completare a sentinței nr. 288 din

23 februarie 2010, ca neîntemeiată, reținând că obiectul contestației deduse

judecății l-a constituit hotărârea nr. 55/2007 de

stabilire a cuantumului despăgubirilor emisă de expropriator, iar nu

procesul-verbal

nr. 83/2007, care este un act prealabil, cu caracter administrativ, așa încât

nu se poate susține că instanța a omis să se pronunțe asupra acestui din urmă

act.

Reclamanta a declarat apel

împotriva hotărârii date asupra

fondului, împotriva hotărârii date asupra cererii de completate și împotriva

încheierii de rectificare, iar pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva

hotărârii date asupra fondului.

Prin decizia nr. 179 din 22 septembrie

2010, Curtea de Apel Ploiești,

secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanta și pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA.

Prin decizia nr. 5881 din 8 iulie 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală,

a admis

recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași curte de apel.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a reținut:

privind pretinsa nepronunțare a instanței asupra cererii de modificare a

procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 88/2007, privind soluția

dată în cauză excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.T., C.L.

Blejoi și Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 și privind situația în

proces a D.R.D.P. nu sunt fondate, pe aceste aspecte nefîind întrunite

cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

potrivit celor ce succed.

a) Contrar susținerilor

recurentei-reclamante, instanța de apel a reținut, în mod corect, că întrucât

contestația formulată în baza Legii nr. 198/2004 poate viza doar hotărârea de

stabilire a despăgubirilor, iar nu și actul prealabil acesteia, respectiv

procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, nu se poate imputa primei

instanțe că nu s-a pronunțat în limitele în care a fost învestită prin faptul

că nu a dispus modificarea procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor

odată cu modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr.

198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa

instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care

i-

a fost comunicata hotărârea de stabilire

a cuantumului despăgubirii,

sub sancțiunea decăderii, fără a putea

contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra

imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele

hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii, respectiv transferul

dreptului de proprietate

asupra terenului.

Interpretarea gramaticală a textului

conduce la concluzia că actul ce poate fi atacat de expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii este hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă de

expropriator.

Prin urmare, chiar dacă reclamanta

și-a îndreptat contestația formulată în baza Legii nr. 198/2004 atât împotriva

procesului-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 83 din 05 septembrie 2007,

cât și a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 08 octombrie 2007,

numai asupra acestui din urmă act trebuia să dispună instanța, conform art. 9

alin. (1) din Legea nr. 198/2004, după cum corect s-a procedat în cauză.

Pe de altă parte, conform art. 7 din

hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 55 din 08 octombrie 2007, această

hotărâre are ca anexă

procesul-verbal de

stabilire a despăgubirilor nr. 83 din 05 septembrie 2007, care

face

astfel parte integrantă din hotărâre, așa încât modificarea hotărârii

semnifică, implicit, și modificarea procesului-verbal, nefiind necesară o

mențiune expresă în acest sens.

Prin urmare, nu se poate reține că

prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de modificare a

procesului-verbal nr.

88 din 05 septembrie 2007,

cât timp a dispus modificarea hotărârii de stabilire a

despăgubirilor

nr. 55 din 08 octombrie 2007 din care acest proces-verbal face parte

integrantă.

b)

Prin confirmarea soluției primei

instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților

M.T., C.L. Blejoi și Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, curtea de apel a

pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 198/2004 și art. 12 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a

acestei legi, aprobată prin H.G. nr. 941/2004.

Potrivit art. 12 alin. (2) din Norma

metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, procesele având ca obiect

cererile prevăzute de art. 9 din aceeași lege, respectiv contestațiile cu

privire la cuantumul despăgubirii, se judecă în contradictoriu cu statul român

reprezentat de expropriator, iar potrivit art. 2 alin. (1) din aceeași lege,

pentru drumurile de interes național, cum este cazul lucrării pentru care s-a

dispus exproprierea terenului reclamantei, expropriator este statul român prin

C.N.A.D.N.R. SA.

Rezultă că, în cadrul contestației

deduse judecății în temeiul

art. 9 din Legea

nr. 198/2004, calitate procesuală pasivă are exclusiv

S.R. prin C.N.A.D.N.R.

SA, iar nu și celelalte entități implicate în procedura exproprierii.

Așa fiind, în mod legal s-a admis în

cauză excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți chemați

în judecată în afara S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA.

c)

Recurenta-reclamantă susține fără

temei că, în speță, s-ar fi recunoscut calitate procesuală pasivă D.R.D.P.

Calitate procesuală pasivă s-a

recunoscut doar S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA.

În ceea ce privește D.R.D.P.,

semnificația recunoscută acestei entități în proces a fost doar aceea de sediu

procesul ales de pârâta C.N.A.D.N.R. SA pentru comunicarea actelor de

procedură.

Faptul că pârâta C.N.A.D.N.R. SA

figurează în proces cu adresa

punctului său

de lucru D.R.D.P. este urmarea alegerii sediului procesul

la acest punct

de lucru, în exercitarea dreptului recunoscut părților de art. 93 C. proc.

civ., și nu este de natură să creeze confuzie între parte și punctul de lucru

la care aceasta și-a ales sediul procesual, sens în care corect a apreciat și

curtea de apel.

care se contestă dreptul

reclamantei de a

pretinde despăgubiri mai mari decât cele oferite de

expropriator, în

condițiile în care, conform art. 5 din Legea nr. 198/2004, a solicitat plata

acestora, declarându-se de acord cu oferta făcută, nu este fondată.

Faptul că reclamanta a uzat de

procedura plății despăgubirilor, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 198/2004, nu

îi închide calea contestației împotriva hotărârii de stabilire a

despăgubirilor.

Aceasta

deoarece, textul care reglementează calea contestației privind cuantumul despăgubirii

prevede posibilitatea formulării unei

asemenea

contestații chiar în condițiile consemnării despăgubirii oferite de

expropriator în procedura prevăzută de art. 5.

Astfel, art. 9 alin. (1) din Legea nr.

198/2004 prevede că

„Expropriatul nemulțumit

de cuantumul despăgubirii consemnate în

condițiile art. 5 alin. (4) - (8)

și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa

instanței

judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data

la care i-a

fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii (..).”

și în recursul pârâtului se regăsesc critici cu privire la cuantumul

despăgubirii, ambele părți susținând că acesta nu a fost determinat cu

respectarea criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Criticile pe acest aspect sunt, în

parte, fondate, după cum urmează:

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, „Despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite”,

iar potrivit alin. (2) al

aceluiași

articol, „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.”

Rezultă că, despăgubirea cuvenită

expropriatului se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat, cât

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin

măsura exproprierii, iar la calcularea acestei despăgubiri trebuie să se țină

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici

similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, precum și de

daunele aduse proprietarului  sau,  după caz, altor persoane îndreptățite.

În speță, reclamanta a pretins prin

cererea de chemare în judecată că exproprierea la care a fost supusă a

determinat o fărâmițare excesivă a proprietății sale și că prejudiciul astfel

suferit ar consta în scăderea valorii terenului rămas în proprietate, ținând

seama și de scopul folosirii acestuia, respectiv desfășurarea de activități

specifice profilului său economic.

Deși aceste apărări erau relevante în

determinarea corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriatei,

conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, ele nu au fost verificate în

cauză.

Astfel, prima instanță a respins, la

termenul din 16 februarie 2010, obiecțiunile formulate de reclamantă pe acest

aspect la expertiza refăcută, iar

instanța

de apel nu a pus în discuție, în baza rolului activ conferit de

art. 129

alin. (5) C. proc. civ., completarea expertizei cu acest obiectiv, deși la

aceasta tindeau criticile din apelul reclamantei.

Critica recurentei-reclamante privind

calcularea, prin expertiză, a valorii despăgubirii fără a se ține seama de

amplasamentul real al terenului, care ar fi în intravilan, iar nu în extravilan

cum au reținut experții, nu poate fi, însă, primită.

Aceasta deoarece, amplasamentul

terenului expropriat a fost determinat de experți cu precizie, prin raportare

la planurile cadastrale, astfel că indiferent dacă terenul este intravilan sau

extravilan, cât timp evaluarea s-a raportat la

prețuri ale unor terenuri

amplasate în aceeași zonă de utilități ca și

cel expropriat, nu se poate susține că aceasta s-a făcut cu nerespectarea

criteriului prețului imobilelor din aceeași unitate administrativ-teritorială,

la care se referă art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Este, însă,

fondată critica recurentului-pârât privind calcularea

cuantumului despăgubirii fără a se

ține seama de criteriul „prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”,

prevăzut de același text legal.

Sintagma „prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv

prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare,

el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale

rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet.

Or, instanța de apel a validat

cuantumul despăgubirilor

stabilit în primă

instanță pe baza unui raport de expertiză din care nu

rezultă că

experții au ținut seama de prețul cu care se vindeau, în mod obișnuit,

terenurile de același fel, situate în aceeași unitate

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Astfel, expertiza însușită de instanță

este cea refăcută, întocmită de experții N.C., C.C. și A.D., aflată la dosarul

de fond.

Din cuprinsul acestei lucrări, reiese

că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparației directe pornind de la

analiza prețurilor de ofertare din publicații de specialitate și de pe internet,

iar nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă.

Scăderea pieții imobiliare în zonă la

data efectuării expertizei, la care fac referire experții în lucrare, nu

exclude existența unor tranzacții, așa încât ei aveau obligația de a face

verificări în acest

sens, la agenții

imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă,

urmând ca pe

baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze

la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.

Numai în măsura în care informațiile

culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de

vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, experții puteau apela la

alte

comparabile decât prețul de vânzare în

determinarea despăgubirilor

aferente exproprierii.

Expertiza însușită de instanțele

anterioare nu este, însă, însoțită de nici un document care să ateste

rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi

atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor

de vânzare.

În contextul arătat, se impuneau

lămuri suplimentare din partea experților în justificarea comparabilelor

folosite la evaluare, respectiv în privința prejudiciului pretins de reclamantă

prin scăderea valorii economice a terenului rămas în proprietate după

expropriere, ceea ce ar fi presupus ca instanța de apel să dispună completarea

expertizei refăcute în faza fondului.

Neprocedând în acest mod, curtea de

apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, la care să poată fi aplicate

dispozițiile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 33/1994.

Înalta Curte a îndrumat instanța de

trimitere, cu ocazia rejudecării, să procedeze la completarea raportului de

expertiză în sensul mai sus arătat și, în măsura în care se va aprecia necesar,

chiar la efectuarea unei noi expertize, care să determine cuantumul

despăgubirilor cuvenite reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 26

alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca apoi curtea de apel să se

pronunțe asupra legalității sentinței de fond sub aspectul cuantumului

despăgubirilor acordate reclamantei.

În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești,

secția I civilă, prin decizia nr. 40 din 22 mai 2012, a

admis apelul declarat de reclamanta SC

I. SA Ploiești, împotriva sentinței civile nr. 288 de la 23 februarie 2010, a

sentinței civile nr. 586 de la 27 aprilie 2010 și a încheierii de îndreptare

eroare materială de la 26 martie 2010 pronunțate de Tribunalul Prahova. A

schimbat în parte sentința în

sensul că a

stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 14358 euro

sau 62869 lei. A

menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins apelul declarat de

reclamanta SC I. SA împotriva încheierii de îndreptare eroare materială

pronunțată de Tribunalul Prahova la 26 martie 2010. A respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA – D.R.D.P., împotriva

sentinței civile nr. 288 pronunțată la 23 februarie 2010 de Tribunalul Prahova,

în contradictoriu cu reclamanta SC I. SA Ploiești, și pârâții S.R. prin C.N.A.D.

N.R. SA – D.R.D.P., Comisia pentru aplicarea

Legii

nr. 198/2004 Prahova, C.L. Blejoi și S.R. – M.T. A obligat

intimatul-pârât la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată, onorarii

experți la fond și apel către reclamantă.

Pentru a pronunța această decizie

instanța prin încheierea din data de 18 octombrie 2011, a dispus completarea

raportului de expertiză pentru evaluarea prejudiciului suferit de reclamantă,

ca urmare a fărâmițării excesive a terenului, urmând a avea în vedere la

stabilirea despăgubirilor prețurile rezultate din contractele de

vânzare-cumpărare încheiate pentru terenuri din acea zonă, cu luarea în acest

sens de relații de la Birourile Notariale.

Lucrarea a fost întocmită de comisia

de experți A.N.E.V.A.R. cu respectarea dispozițiilor art. 26 – art. 27 din

Legea nr. 33/1994.

Instanța, analizând hotărârile

atacate, prin prisma motivelor invocate raportat la actele și lucrările

dosarului și textele legale incidente în cauză, având în vedere și probatoriul

administrat față de îndrumările instanței de control prin decizia de casare, a

constatat că apelul declarat de reclamantă este fondat.

Comisia de experți desemnată să

efectueze raportul de expertiză în condițiile dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994 și cu respectarea îndrumărilor instanței de control, identificând

amplasamentul terenului expropriat a stabilit valoarea acestuia prin metoda

comparației direct pornind de la analiza prețurilor de oferte/tranzacționare

pentru proprietăți similare cu cea în cauză, precum și de cuantumul

prejudiciului cauzat proprietarului expropriat.

S-a consemnat în lucrarea întocmită

faptul că s-a luat legătura cu birouri notariale pentru a obține relații

privind nivelul

de preț al tranzacțiilor,

fără a se identifica însă tranzacții recente cu

terenuri similare în

zonă.

În cadrul raportului de expertiză

efectuat în rejudecare, experții au arătat că în perioada cuprinsă între data

stabilirii cuantumului despăgubirilor în baza H.G. nr. 55/2007 și data

consemnării la C.E.C. a plății acestora segmentul de piață imobiliară era

foarte activ, în prezent înregistrându-se o stagnare a pieții imobiliare în

zonă.

S-a concluzionat și faptul că terenul

nu a suferit o

fărâmițare excesivă, a fost

dezmembrat un lot din capăt fără ca prin

această dezmembrare să se

creeze un prejudiciu.

Ca atare, valoarea despăgubirilor s-a

stabilit, raportat la data întocmirii raportului de expertiză la suma de 14.358

euro sau 62.869 lei.

În aceste condiții, reținând că în

cauză nu s-a făcut

dovada unor

tranzacționări efective pe piața imobiliară, s-a constatat

că valoarea

despăgubirilor ce se cuvin persoanei expropriate este

cea stabilită de către comisia de experți întrucât, metoda de evaluare

s-a

bazat pe caracteristicile terenului și prejudiciul creat prin expropriere.

Cât privește apelul declarat de

reclamantă împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunțată de

Tribunalul Prahova în camera de consiliu, la data de 26 martie 2010, a fost

respins, ca nefondat, instanța fondului reținând

corect că, în speță, nu

sunt incidente dispozițiile art. 281

C. proc. civ., deoarece din actele dosarului, inclusiv din întâmpinarea depusă

de intimată, a rezultat că sediul acesteia este în București, Bd. Iuliu Maniu,

fiind irelevant faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a indicat un

alt sediu, normele de procedură în materie civilă permițând părții alegerea

domiciliului unde să-i fie comunicate actele de procedură.

Apelul declarat depărat

a fost respins ca nefondat.

Criticile invocate de S.R. prin C.N.A.D.N.R.

SA vizează stabilirea cuantumului despăgubirilor de către comisia de

experți numită în cauză, susținându-se că nu au

fost avute în vedere

valoarea reală a terenului și prețurile cu care se

vând în mod obișnuit astfel de imobile în unitatea administrativ-teritorială.

Pentru argumentele prezentate în

analizarea apelului formulat de reclamantă, instanța de apel a reținut că

valoarea

despăgubirilor la care este

îndreptățită persoana expropriată este cea stabilită în cadrul raportului de

expertiză întocmit în apel, în faza de

rejudecare potrivit îndrumărilor

date de instanța de control.

În baza dispozițiilor art. 274

C. proc. civ., intimatul-pârât a fost

obligat

la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată reprezentând

onorarii

experți la fond și în apel către reclamantă.

Împotriva acestei decizii pârâtul a

declarat recurs

invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În critici se susține că instanța de

apel a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Astfel, se arată că din expertiza

însușită de instanța de apel nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu

care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în unitatea

administrativ-teritorială. Lipsesc înscrisurile care să ateste prețul de

vânzare al terenurilor, experții fac trimitere la anunțurile din mica

publicitate sau ofertele postate pe internet. Anunțurile din mica publicitate

nu pot constitui prețuri de circulație reale, prețurile putând fi date doar de

înscrisuri certe prin care s-a concretizat o tranzacție, iar valoarea cu care

se vinde un teren în zona respectivă nu poate fi dată de prețul care se

solicită, ci de prețul care se obține. în lipsa unor

asemenea tranzacții instanța trebuia să țină seama de evoluția pieței

imobiliare,

care este pe un trend descendent și să nu omologheze raportul de expertiză,

care nu este obligatoriu pentru instanță.

În mod greșit instanța de apel nu a

sancționat lipsa înscrisurilor de la dosar prin care experții sau reclamanta

puteau face dovada prețurilor de tranzacționare și nu cele de ofertare găsite

la mica publicitate.

Recursul va fi respins.

Potrivit art. 44 alin. (3) din

Constituția României revizuită, dreptul de proprietate privată este garantat de

stat și „nimeni nu

poate fi expropriat

decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită

potrivit legii, cu

dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Această dispoziție a fost preluată în

Legea nr. 33/1994, care

statuează în art. 1

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte se

poate face numai

pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire,

prin hotărâre judecătorească” reținându-se caracterul excepțional al cedării

proprietății prin expropriere.

Conform art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor experții precum și

instanța vor ține

seama de prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobilele de același

fel în unitatea administrativ

teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Instanța supremă s-a pronunțat în mod

constant că sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” are

semnificația prețului plătit efectiv și menționat ca atare în contracte de

vânzare-cumpărare autentificate, el neputând fi raportat la oferte de preț ale

agențiilor imobiliare, la rubricile de vânzări din anunțurile de mică

publicitate sau de pe internet.

Rezultă că, despăgubirea cuvenită

expropriatului se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat, cât

și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin

măsura exproprierii, iar la calcularea acestei despăgubiri trebuie să se țină

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici

similare amplasate în aceeași unitate administrativ-

teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor

persoane îndreptățite.

În speță reclamanta a pretins prin

cererea de chemare în judecată că exproprierea la care a fost supusă a

determinat o fărâmițare excesivă a proprietății sale și că prejudiciul astfel

suferit ar consta în scăderea valorii terenului rămas în proprietate, ținând

seama și de scopul folosirii acestuia, respectiv desfășurarea de activități

specifice profilului său economic.

Aceste susțineri, edificatoare pentru

determinarea corectă a cuantumului despăgubirilor cuvenite expropriatei,

conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, au fost verificate în cauză de

instanța de trimitere, care a respectat indicațiile deciziei de îndrumare a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, valoarea despăgubirilor fiind stabilită prin

raportul de expertiză efectuat în rejudecare, întocmit în conformitate cu criteriile

stabilite de textul de lege evocat și cu justificarea comparabilelor folosite

în procesul de evaluare.

Așa fiind,

criticile invocate de pârâtul S.R. prin

C.N.A.D.N.R.

SA – D.R.D.P. București în prezentul recurs nu vor fi primite și, în temeiul

dispozițiilor art. 312, C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA – D.

R.D.P. București

împotriva

deciziei civile nr. 40 din 22 mai 2012 a Curții de Apel

Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 februarie 2013.