ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5007/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta L.M. a chemat în judecată

Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâta să dispună revocarea măsurii de diminuare cu 25% a salariului și plata

drepturilor salariale la zi, actualizate cu indicele de inflație, calculate

până la data plății efective.

În motivarea

acțiunii, reclamata a arătat că la data de 10 august a aflat că i-a fost

diminuat unilateral salariul cu 25%, măsură care, însă, nu i-a fost comunicată

de conducerea instituției, deși salariul reprezintă o componentă a dreptului la

muncă și un element cuprins în mod obligatoriu în actul de numire în funcție

conform dispozițiilor Legii nr. 188/1999.

Prin întâmpinarea

formulată pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 1304 din 21 februarie 2011, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii ca neîntemeiată și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată

de reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut, cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii

că este neîntemeiată, deoarece, pe de o parte nu s-a făcut dovada că s-a emis o

decizie de diminuare cu 25% a salariului în baza Legii nr. 330/2009, iar, pe de

altă parte, că actul administrativ în cauză a fost comunicat funcționarului

public conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, încât să înceapă să curgă

termenul de soluționare a contestației.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că măsura criticată de reclamant nu are caracter

discriminatoriu și nu s-a dovedit că aceasta este atât de gravă încât să fie

afectat chiar dreptul la salariu în substanța sa și nici faptul că atât

reclamantul cât și familia sa au suferit într-o măsură care să nu fie în

echilibru cu interesul general al depășirii crizei economice în care se află

statul român.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta L.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

S-a motivat recursul

prin aceea că legea a fost greșit aplicată și s-a încălcat art. 1 la Protocolul

nr. 1 la Convenție, instanța de fond neținând seama de dispozițiile legale în

materie.

Recursul este

nefondat și va fi respins.

Examinând actele

dosarului și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține

următoarele:

Recurenta-reclamantă

a solicitat obligarea pârâtei la revocarea măsurii luate prin Ordinul nr.

6669/2010 emis în baza Legii nr. 118/2010, prin care s-a dispus diminuarea

temporară cu 25% a salariilor.

Din analiza

probatoriilor dosarului, rezultă fără posibilitatea de tăgadă că recurenta nu

critică decât prevederile Legii nr. 118/2010 care însă a fost supusă controlului

Curții Constituționale, cererea sa fondându-se pe C. mun., dispoziții

inaplicabile în materie salarială pentru categorii de persoane plătite din

fonduri publice, cadrul legal fiind Legea nr. 330/2009.

Măsurile dispuse prin

Legea nr. 118/2010 nu încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

pentru că această diminuare temporară s-a făcut în condițiile legii.

Curtea

Constituțională prin Deciziile nr. 872/2010 și nr. 874/2010 a constatat a fiind

constituționale prevederile Legii nr. 118/2010.

Conform

jurisprudenței C.E.D.O. salariul este o valoare patrimonială care intră în

aplicarea Protocolului nr. 1, diminuarea acestuia constituie o atingere a

dreptului de proprietate, care nu corespunde nici unei exproprieri.

Restrângerea

dreptului este temporară, nu se pune în discuție pierderea acestuia în mod

definitiv, Legea nr. 118/2010 este constituțională, astfel încât măsura nu

apare ca fiind disproporționată în raport cu scopul urmărit. În speță nu este

vorba despre o privare de proprietate, statul bucurându-se de o marjă de

apreciere pentru a determina oportunitatea politicilor sale.

Față de toate aceste

considerente Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată

este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de L.M. împotriva sentinței civile nr. 1304 din 21 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

octombrie

2011.