ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2320/2010

Asupra recursului penal de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului; Prin Sentința penală nr. 54 din 28 ianuarie 2010, Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul G.D., recidivist, la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. Prima instanță a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 23 septembrie 2009 la zi. Prin aceeași hotărâre, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 2961,9 g canabis. În baza art. 191 C. proc. pen., prima instanță l-a obligat pe inculpat să achite suma de 1400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în luna iulie organele de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași s-au sesizat, prin metode specifice, că inculpatul se ocupă cu activități ilicite de trafic și consum de droguri și deține la locuința sa din comuna Miroslava, județul Iași o cantitate de canabis pe care intenționează să o vândă și care provine dintr-o cultură ilicită.

S-a mai constatat că în cadrul activității de investigare judiciară a faptelor comise de inculpat s-a procedat la autorizarea investigatorului acoperit, cunoscut cu numele de cod "Costică" și a colaboratorului acestuia, "Dorel" - nume de cod, iar la data de 09 septembrie 2009, iar investigatorul acoperit "Costică" a cumpărat de la inculpat, prin intermediul colaboratorului sub acoperire "Dorel", cantitatea de 8,5 g canabis pentru suma de 100 de RON, ulterior, la data de 15 septembrie 2009, investigatorul acoperit a mai cumpărat de la inculpat cantitatea de 14,8 g canabis, pentru aceeași sumă.

S-a mai reținut că la data de 16 septembrie 2009 s-a achiziționat o cantitate mai mare, de 105 g canabis, pentru care inculpatul a "primit suma de 500 RON, iar la finalul lunii septembrie 2009, inculpatul l-a contactat telefonic pe investigatorul acoperit cu numele de cod "Costică" și i-a comunicat că deține o cantitate mare de canabis pe care dorea să o vândă, pentru a face rost de bani, întrucât se află în litigiu cu fosta soție pentru încredințarea minorului. Conform înțelegerii prealabile, investigatorul s-a întâlnit cu inculpatul în zona gării Ș., după care s-au deplasat la un pod de pe râul Jijia, sub care acesta ascunsese o pungă ce conținea canabis. Inculpatul a coborât sub pod, a luat punga tip cadou, de culoare roz, în care se afla o cantitate însemnată de produs vegetal și i-a înmânat-o investigatorului, solicitându-i acestuia suma de 1000 euro.

Întrucât investigatorul i-a remis inculpatului numai suma de 580 euro, au stabilit ca pentru diferența de preț să se deplaseze împreună în municipiul Iași, unde inculpatul urma să primească și restul sumei, însă în localitatea Popricani, lucrătorii de poliție au oprit autoturismul în care se aflau investigatorul și inculpatul și urmare controlului efectuat s-a găsit cantitatea de 211,9 g canabis în portbagajul mașinii și asupra inculpatului suma de 580 euro ce fusese anterior înseriată de organele de poliție și înmânată investigatorului pentru a o transmite inculpatului în schimbul drogurilor. Prima instanță a mai reținut că la percheziția efectuată la domiciliul inculpatului a fost identificată și ridicată cantitatea de 878,8 g canabis, iar din locuința mamei inculpatului a mai fost ridicată și cantitatea de 2750 g din același produs vegetal.

Tribunalul Iași a constatat că, atât sub aspectul laturii obiective, cât și cu privire la vinovăția făptuitorului, fapta de trafic de droguri de risc, în formă continuată, a fost dovedită, fără echivoc, cu mijloacele de probă administrate în cauză, în ambele faze ale procesului penal, respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 23 septembrie 2009, orele 15,40, procesul-verbal de înseriere a bancnotelor oferite de investigator inculpatului și care au fost găsite asupra acestuia, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cunoscut sub numele de cod "Costică" cu ocazia activităților de cumpărare a drogurilor de la inculpat în zilele de 9 septembrie, 15 septembrie și respectiv, 16 septembrie 2009, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației emise de președintele Tribunalului Iași, din care au rezultat, cu suficiență, date și informații privind preocupările inculpatului în domeniul traficului de droguri și inițiativa acestuia în contactarea telefonică a numitului C. în ziua de 23 septembrie 2009, orele 16,19, (persoană căreia i-a transmis elemente de fapt ce vizau modalitatea în care a pregătit și a ascuns canabisul, ce urma a fi transmis în acea zi investigatorului acoperit), precum și procesul-verbal de redare a discuțiilor purtate de aceștia în mediul ambiental,

coroborate cu declarațiile investigatorului luate în cursul cercetării judecătorești, care au confirmat veridicitatea consemnărilor din procesele-verbale întocmite în cauză. Prima instanță a constatat că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, susținând că a fost provocat de organele de cercetare penală, care s-au folosit de terțe persoane și de investigatori acoperiți pentru a-l îndemna și determina să desfășoare activități ilicite în domeniul traficului de droguri, profitând de starea de nevoie materială în care se afla.

Tribunalul Iași a apreciat, ca nefondate, susținerile inculpatului privind obținerea probelor în mod nelegal și le-a respins, ca atare, considerând că, chiar în condițiile în care, aparent, infracțiunile de trafic de droguri au fost susceptibile a fi săvârșite în stare de provocare, instanța nu putea ignora situația de fapt, relevată de probele administrate în cauză, care excludeau existența unei asemenea împrejurări, de natură a atenua sau a exonera răspunderea penală a inculpatului. Astfel, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte în scopul obținerii de probe și s-a considerat că aceste dispoziții imperative nu trebuie privite izolat, rupte din context, ci analizate unitar în titlul din care fac parte, respectiv interzicerea mijloacelor de constrângere.

S-a mai relevat că deși legiuitorul nu a indicat expres în ce constă acțiunea de determinare, în mod evident că aceasta nu poate avea loc decât prin modalitățile alternative, prevăzute la alin. (1) al aceluiași art. 68 C. proc. pen., respectiv prin violențe, amenințări, ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni sau îndemnuri.

Prima instanță a apreciat că, în lipsa unor asemenea acțiuni insidioase nu se poate reține că există o determinare, întrucât numai prin modalitățile enumerate se poate influența voința persoanei asupra căreia aceasta se exercită, aceasta ajungând în situația în care nu mai gândește și acționează liber și a remarcat că a considera, dincolo de exigențele textului de lege, că orice acțiune din partea unei persoane se poate circumscrie noțiunii de determinare, înseamnă, pe de o parte a ignora împrejurarea că inculpatul este o persoană matură, cu deplină capacitate de exercițiu, iar pe de altă parte, a adăuga la lege, dând noțiunii și alte semnificații decât cele pe care legiuitorul însuși le-a dat.

A mai menționat în considerentele hotărârii că, aceeași concluzie se impune și din analiza întregului material probator existent în cauză, din care a rezultat că inculpatul avea preocupări în domeniul consumului și traficului de droguri anterior folosirii investigatorilor acoperiți, acesta deținând la domiciliu o cantitate mare de canabis, atât sub aspectul cultivării pentru vânzare, cât și sub aspectul consumului propriu, activități de care se ocupa personal, astfel cum a rezultat din procesele-verbale aflate la dosar urmărire penală.

De asemenea, prima instanță a mai reținut că folosirea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor acestora, în cazul investigării infracțiunilor de trafic de stupefiante, este o modalitate admisă de lege pentru administrarea probatoriului, determinată de împrejurarea că săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 este greu de probat, dat fiind caracterul accentuat de clandestinitate în care se desfășoară. S-a mai apreciat, că se impune folosirea investigatorilor acoperiți, întrucât în considerarea naturii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului și a faptului că săvârșirea unui asemenea tip de fapte nu se realizează la vedere, sarcina administrării probatoriului devine foarte dificilă și cadrul normativ al acestei instituții este reprezentat de dispozițiile art. 224 1 și art. 224 2 C. proc.

pen. și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar valorificarea activității investigatorului acoperit este reglementată în art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 . S-a mai reținut că, în raport cu exigențele art. 90 C. proc. pen., procesul verbal încheiat de investigatorul acoperit "Costică" relevă împrejurări esențiale în dovedirea vinovăției inculpatului, dar nu reprezintă un mijloc de probă singular în economia probatoriului administrat în cauză.

În continuarea argumentației juridice, prima instanță a constatat că infracțiunea de trafic de droguri de risc în modalitatea alternativă de realizare a elementului material al laturii obiective, respectiv cea de deținere în vederea vânzării și de vânzare a drogurilor de risc a fost cert dovedită, atât procesul-verbal de surprindere în flagrant a inculpatului încheiat la 23 septembrie 2009, cât și cele întocmite cu ocazia perchezițiilor efectuate la domiciliul inculpatului și al mamei sale, în care au fost găsite și ridicate cantități impresionante de canabis și, din această perspectivă, apărările inculpatului au fost apreciate ca irelevante și total neverosimile, fiind formulate în mod evident "pro causa" și fără a fi susținute de vreun mijloc de probă.

În consecință, prima instanță a apreciat că activitatea ilicită desfășurată de inculpat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, s-a circumscris, pe deplin, dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., în temeiul cărora a dispus tragerea la răspundere penală a inculpatului. Astfel, la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a orientat, spre mediu, sancțiunea penală a închisorii, cu executare efectivă în regim privativ de libertate, având în vedere, atât gradul de pericol social ridicat al faptei comise, prin care s-a adus atingerea relațiilor sociale referitoare la regimul substanțelor aflate sub control național, concretizat și în limitele de pedeapsă prevăzute de norma penală specială, cât și faptul că inculpatul a demonstrat perseverență în comiterea de fapte cu caracter antisocial, acesta fiind în stare de recidivă post-executorie.

În baza art. 71 C. pen. prima instanță a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe întreaga perioadă a executării pedepsei, cu închisoarea ca și pedeapsă accesorie și ulterior executării pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, ce se impune a fi aplicată "ope legis". În termen legal inculpatul G.D. a formulat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că este nevinovat, că nu a comis fapta pentru care a fost condamnat, susținând că nu a comercializat niciodată droguri și că nici nu știe cum arată acestea. Verificând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că apelul inculpatului este nefondat și, prin Decizia penală nr. 44 din 18 martie 2010, a respins ca atare, apelul formulat de inculpatul G.D. deținut în Penitenciarul Iași împotriva Sentinței penale nr. 54 din 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. 07457/99/2009, pe care a menținut-o. Prin aceeași decizie instanța de prim control judiciar a menținut starea de arest a inculpatului G.D., iar în baza art. 88 C. pen., a dedus perioada arestării preventive a inculpatului la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel l-a obligat pe apelantul inculpat să plătească statului suma de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a dispus a fi avansată din fondurile statului.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a analizat atent și temeinic probatoriul administrat în cauză, pe care l-a interpretat just, în lumina dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. și, pe baza acestuia, a reținut situația de fapt și a realizat încadrarea juridică dată faptei dedusă judecății. Astfel a mai menționat că, pe baza probelor administrate s-a stabilit, fără dubiu, că inculpatul G.D., în cursul lunii septembrie 2009 a vândut în baza aceleiași rezoluții infracționale, investigatorului acoperit și colaboratorului acestuia, cantitatea de 431,2 g canabis și, cu ocazia percheziției la domiciliul său și al mamei sale, au fost descoperite cantitatea de 3628,8 g canabis, care aparținea tot inculpatului.

S-a mai menționat de către instanța de apel că, situația de fapt a fost corect reținută, pe baza procesului-verbal de prindere în flagrant și a proceselor-verbale de înscriere a bancnotelor oferite de investigatorul acoperit, care au fost găsite asupra inculpatului, rapoartele de constatare tehnico-științifică și procesele-verbale de înregistrare a convorbirilor telefonice cu privire la preocupările inculpatului în această activitate de trafic de droguri, constatând că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată în cauză. S-a mai relevat că nu poate fi primită susținerea inculpatului, în sensul că nu a comis fapta și că nu știe cum arată drogurile, această apărare fiind avansată și în fața instanței de fond, care a fost mod temeinic și legal înlăturată, întrucât era în contradicție cu probele amintite mai sus.

De asemenea, instanța de prim control judiciar, pe baza acestor probe administrate de prima instanță, și-a format convingerea că inculpatul G.D. a comis infracțiunea, astfel cum a fost ea descrisă în actul de inculpare și reținută mai sus, pentru care instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă judicios individualizată, considerând că, atât în cea ce privește cuantumul, cât și în ceea ce privește modalitatea de executare, această pedeapsă este de natură să-și atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen., privind reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi fapte penale, cu atât mai mult cu cât inculpatul era cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist. Pentru cele ce preced, instanța de prim control judiciar, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.D., menținându-i starea de arest și deducându-i perioada arestării preventive la zi. Împotriva Deciziei penale nr. 44 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii. Astfel, în esență, inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare circumscrise dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în principal, achitarea sa pentru săvârșirea faptei reținută în sarcină, întrucât a susținut constant că a fost plătit să asigure transportul fără să bănuiască faptul că săvârșește o faptă penală.

În subsidiar, a solicitat, raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și la cele personale ale inculpatului, reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită. Recursul formulat de inculpatul G.D. este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că, atât prima instanță, cât și instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste evaluări a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare și procedând la o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată, funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită solicitarea de achitare a inculpatului G.D. pentru săvârșirea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în formă continuată, întrucât situația de fapt reținută de instanța de fond și apoi însușită de instanța de prim control judiciar și-a găsit corespondentul în materialul probator administrat în cauză. Astfel, în esență, contrar susținerilor inculpatului, care a negat constant comiterea faptelor pentru care a fost dedus judecății, din probele administrate - atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești - care au fost în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție, s-a reținut că, în cursul lunii septembrie 2009, în repetate rânduri (în zilele de 9, 15 și respectiv 16 septembrie 2009), inculpatul G.D.

a vândut investigatorului sub acoperire sau colaboratorului acestuia droguri de risc (cantitatea de 431,2 g canabis), iar cu ocazia perchezițiilor efectuate a mai fost identificată o cantitate de 3628,8 g canabis aparținând aceluiași inculpat.

Din examinarea procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de organele de poliție la data de 23 septembrie 2009, a proceselor-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cu ocazia activităților de cumpărare de droguri de la inculpat, a rapoartelor tehnico-științifice întocmite în urma prezentării spre analiză a substanțelor cumpărate de la inculpat, a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate pe baza autorizațiilor emise de Tribunalul Iași (din care rezultă date edificatoare cu privire la modul în care inculpatul a conceput și realizat activități pe linia traficului de droguri) și a proceselor-verbale de transcriere a discuțiilor purtate în mediul ambiental între investigatorul acoperit cu nume de cod "Costică" și inculpat, Înalta Curte constată că ambele instanțe au reținut corect că toate aceste probe se coroborează între ele și conduc, fără echivoc, la unica concluzie a vinovăției inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost dedus judecății.

De altfel inculpatul, contrar celor relevate de probele corect administrate, în ambele faze ale procesului penal, a susținut, lipsit de orice suport real, că ar fi comis faptele fiind provocat de investigatorul sub acoperire ori de colaboratorul acestuia, or, în mod justificat, prima instanță și apoi instanța de prim control judiciar au reținut că probele au fost legal administrate, cu respectarea dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., fiind exclusă existența unei împrejurări de natură a atenua sau a exonera răspunderea penală a inculpatului. Potrivit dispozițiilor art. 69 din C. proc. pen.

"declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări, ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză" or, în cauză, deși inculpatul, prin memoriile depuse la dosar, a negat, în mod constant, inclusiv în fața instanței de ultim control judiciar că ar fi vândut vreo cantitate de droguri investigatorului acoperit ori colaboratorului acestuia, susținând că este victima unui denunț mincinos făcut de numitul Ș.C. și că nici măcar nu știa cum arătau drogurile respective, aceste împrejurări nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă și rămân, astfel, simple afirmații subiective, lipsite de corespondent în realitatea obiectivă, neputând constitui, prin urmare, temei al exonerării de răspundere penală a inculpatului, respectiv de achitare a acestuia, așa cum, neîntemeiat a solicitat acesta în recursul promovat.

În concluzie, prima instanță a reținut, în mod justificat, că probele administrate de organele de anchetă au fost în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție, iar instanța de prim control judiciar a procedat corect însușindu-și aceeași opinie, constatând că investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia au acționat, potrivit normelor legale în vigoare [respectiv, conform dispozițiilor art. 224 1 și art. 224 2 C. proc. pen.

și art. 21 alin. (1) și art. 22 din Legea nr. 143/2000], întrucât la momentul depistării în trafic a autoturismului în care se aflau inculpatul și investigatorul acoperit, la percheziția portbagajului a fost identificată cantitatea de 211,9 g canabis și asupra inculpatului s-a găsit suma de 580 euro, bani remiși de investigator inculpatului în schimbul cantității de drog anterior menționată, marcați anterior de organele de anchetă pentru dovedirea infracțiunii de trafic de droguri, întemeiat apreciindu-se ca fiind absolut esențială existența obiectului material al infracțiunii, precum și certitudinea că acesta provine de la cel căruia i se impută fapta.

Prin urmare corect, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului G.D., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc (canabis) în formă continuată, dispoziție menținută ulterior și de instanța de prim control judiciar, apreciind justificat, că fapta reținută în sarcina acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., astfel că recursul formulat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins ca atare. În ceea ce privește motivul de recurs formulat de inculpatul G.D., vizând dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi primit, fiind de asemenea, nefondat. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că prima instanță a procedat în mod corect atunci când a constatat că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acestui inculpat, cu executare în regim de privare de libertate este suficientă și corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., fiind aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., pedeapsă menținută justificat și de instanța de prim control judiciar, chiar și în condițiile în care nu s-a aplicat vreun spor, deși inculpatul nu se afla la primul conflict cu legea penală, iar gravitatea și numărul faptelor săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, reținute în sarcină, erau tot atâtea aspecte care puteau conduce și la o astfel de soluție.

De asemenea, se constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar, chiar dacă au constatat că inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională, nefiind un novice în domeniul infracțional, iar faptele pentru care a fost dedus judecății afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viața și sănătatea populației, au ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și de faptul că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, dar și de atitudinea procesuală nesinceră și oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a negat constant săvârșirea faptelor, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, apreciind justificat că pedeapsa de 5 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, este îndestulătoare pentru a se atinge scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicată anterior, scopul pedepsei de prevenție generală și reeducare a făptuitorului putând fi atins doar prin aplicarea sancțiunii penale a închisorii, într-un cuantum mediu și cu executare efectivă în regim privativ de libertate.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii, cu atât mai mult cu cât se constată o recrudescență a fenomenului de trafic și consum de droguri de risc și mare risc, mai ales în rândul persoanelor foarte tinere, mult mai vulnerabile în fața acestui pericol. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului G.D. nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia.

Fată de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva Deciziei penale nr. 44 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. În baza art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.D., durata reținerii din 23 septembrie 2009 la 14 iunie 2010. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat G.D. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva Deciziei penale nr. 44 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 23 septembrie 2009 la 14 iunie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2010.