ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2320/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2320/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului;

Prin Sentința penală nr. 54 din 28 ianuarie

2010, Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul G.D., recidivist, la pedeapsa

de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată prin Legea nr.

522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

Prima instanță a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88

C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reținerii și

arestării preventive începând cu data de 23 septembrie 2009 la zi.

Prin aceeași

hotărâre, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la

inculpat a cantității de 2961,9 g canabis.

În baza art. 191 C.

proc. pen., prima instanță l-a obligat pe inculpat să achite suma de 1400 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că în luna iulie organele de poliție judiciară

din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași s-au sesizat,

prin metode specifice, că inculpatul se ocupă cu activități ilicite de trafic

și consum de droguri și deține la locuința sa din comuna Miroslava, județul

Iași o cantitate de canabis pe care intenționează să o vândă și care provine

dintr-o cultură ilicită.

S-a mai constatat că

în cadrul activității de investigare judiciară a faptelor comise de inculpat

s-a procedat la autorizarea investigatorului acoperit, cunoscut cu numele de

cod "Costică" și a colaboratorului acestuia, "Dorel" - nume

de cod, iar la data de 09 septembrie 2009, iar investigatorul acoperit

"Costică" a cumpărat de la inculpat, prin intermediul colaboratorului

sub acoperire "Dorel", cantitatea de 8,5 g canabis pentru suma de 100

de RON, ulterior, la data de 15 septembrie 2009, investigatorul acoperit a mai

cumpărat de la inculpat cantitatea de 14,8 g canabis, pentru aceeași sumă.

S-a mai reținut că la

data de 16 septembrie 2009 s-a achiziționat o cantitate mai mare, de 105 g

canabis, pentru care inculpatul a "primit suma de 500 RON, iar la finalul

lunii septembrie 2009, inculpatul l-a contactat telefonic pe investigatorul

acoperit cu numele de cod "Costică" și i-a comunicat că deține o

cantitate mare de canabis pe care dorea să o vândă, pentru a face rost de bani,

întrucât se află în litigiu cu fosta soție pentru încredințarea minorului.

Conform înțelegerii

prealabile, investigatorul s-a întâlnit cu inculpatul în zona gării Ș., după

care s-au deplasat la un pod de pe râul Jijia, sub care acesta ascunsese o

pungă ce conținea canabis. Inculpatul a coborât sub pod, a luat punga tip

cadou, de culoare roz, în care se afla o cantitate însemnată de produs vegetal

și i-a înmânat-o investigatorului, solicitându-i acestuia suma de 1000 euro.

Întrucât investigatorul

i-a remis inculpatului numai suma de 580 euro, au stabilit ca pentru diferența

de preț să se deplaseze împreună în municipiul Iași, unde inculpatul urma să

primească și restul sumei, însă în localitatea Popricani, lucrătorii de poliție

au oprit autoturismul în care se aflau investigatorul și inculpatul și urmare

controlului efectuat s-a găsit cantitatea de 211,9 g canabis în portbagajul

mașinii și asupra inculpatului suma de 580 euro ce fusese anterior înseriată de

organele de poliție și înmânată investigatorului pentru a o transmite

inculpatului în schimbul drogurilor.

Prima instanță a mai

reținut că la percheziția efectuată la domiciliul inculpatului a fost

identificată și ridicată cantitatea de 878,8 g canabis, iar din locuința mamei

inculpatului a mai fost ridicată și cantitatea de 2750 g din același produs

vegetal.

Tribunalul Iași a

constatat că, atât sub aspectul laturii obiective, cât și cu privire la

vinovăția făptuitorului, fapta de trafic de droguri de risc, în formă

continuată, a fost dovedită, fără echivoc, cu mijloacele de probă administrate

în cauză, în ambele faze ale procesului penal, respectiv procesul verbal de

constatare a infracțiunii flagrante din 23 septembrie 2009, orele 15,40,

procesul-verbal de înseriere a bancnotelor oferite de investigator inculpatului

și care au fost găsite asupra acestuia, procesele-verbale întocmite de

investigatorul sub acoperire cunoscut sub numele de cod "Costică" cu

ocazia activităților de cumpărare a drogurilor de la inculpat în zilele de 9 septembrie,

15 septembrie și respectiv, 16 septembrie 2009, procesele-verbale de redare a

convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizației

emise de președintele Tribunalului Iași, din care au rezultat, cu suficiență,

date și informații privind preocupările inculpatului în domeniul traficului de

droguri și inițiativa acestuia în contactarea telefonică a numitului C. în ziua

de 23 septembrie 2009, orele 16,19, (persoană căreia i-a transmis elemente de

fapt ce vizau modalitatea în care a pregătit și a ascuns canabisul, ce urma a

fi transmis în acea zi investigatorului acoperit), precum și procesul-verbal de

redare a discuțiilor purtate de aceștia în mediul ambiental, coroborate cu

declarațiile investigatorului luate în cursul cercetării judecătorești, care au

confirmat veridicitatea consemnărilor din procesele-verbale întocmite în cauză.

Prima instanță a

constatat că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor pentru care s-a

dispus trimiterea sa în judecată, susținând că a fost provocat de organele de

cercetare penală, care s-au folosit de terțe persoane și de investigatori

acoperiți pentru a-l îndemna și determina să desfășoare activități ilicite în

domeniul traficului de droguri, profitând de starea de nevoie materială în care

se afla.

Tribunalul Iași a

apreciat, ca nefondate, susținerile inculpatului privind obținerea probelor în

mod nelegal și le-a respins, ca atare, considerând că, chiar în condițiile în

care, aparent, infracțiunile de trafic de droguri au fost susceptibile a fi

săvârșite în stare de provocare, instanța nu putea ignora situația de fapt,

relevată de probele administrate în cauză, care excludeau existența unei

asemenea împrejurări, de natură a atenua sau a exonera răspunderea penală a

inculpatului.

Astfel, s-a reținut

că potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. este oprit a

determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte în

scopul obținerii de probe și s-a considerat că aceste dispoziții imperative nu

trebuie privite izolat, rupte din context, ci analizate unitar în titlul din

care fac parte, respectiv interzicerea mijloacelor de constrângere.

S-a mai relevat că

deși legiuitorul nu a indicat expres în ce constă acțiunea de determinare, în

mod evident că aceasta nu poate avea loc decât prin modalitățile alternative,

prevăzute la alin. (1) al aceluiași art. 68 C. proc. pen., respectiv prin

violențe, amenințări, ori alte mijloace de constrângere, precum și promisiuni

sau îndemnuri.

Prima instanță a

apreciat că, în lipsa unor asemenea acțiuni insidioase nu se poate reține că

există o determinare, întrucât numai prin modalitățile enumerate se poate

influența voința persoanei asupra căreia aceasta se exercită, aceasta ajungând

în situația în care nu mai gândește și acționează liber și a remarcat că a

considera, dincolo de exigențele textului de lege, că orice acțiune din partea

unei persoane se poate circumscrie noțiunii de determinare, înseamnă, pe de o

parte a ignora împrejurarea că inculpatul este o persoană matură, cu deplină

capacitate de exercițiu, iar pe de altă parte, a adăuga la lege, dând noțiunii

și alte semnificații decât cele pe care legiuitorul însuși le-a dat.

A mai menționat în

considerentele hotărârii că, aceeași concluzie se impune și din analiza

întregului material probator existent în cauză, din care a rezultat că

inculpatul avea preocupări în domeniul consumului și traficului de droguri

anterior folosirii investigatorilor acoperiți, acesta deținând la domiciliu o

cantitate mare de canabis, atât sub aspectul cultivării pentru vânzare, cât și

sub aspectul consumului propriu, activități de care se ocupa personal, astfel

cum a rezultat din procesele-verbale aflate la dosar urmărire penală.

De asemenea, prima

instanță a mai reținut că folosirea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorilor

acestora, în cazul investigării infracțiunilor de trafic de stupefiante, este o

modalitate admisă de lege pentru administrarea probatoriului, determinată de

împrejurarea că săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr.

143/2000 este greu de probat, dat fiind caracterul accentuat de clandestinitate

în care se desfășoară.

S-a mai apreciat, că

se impune folosirea investigatorilor acoperiți, întrucât în considerarea

naturii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului și a faptului că săvârșirea

unui asemenea tip de fapte nu se realizează la vedere, sarcina administrării

probatoriului devine foarte dificilă și cadrul normativ al acestei instituții

este reprezentat de dispozițiile art. 224

1

și art. 224

2

C. proc. pen. și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar valorificarea

activității investigatorului acoperit este reglementată în art. 22 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000 .

S-a mai reținut că,

în raport cu exigențele art. 90 C. proc. pen., procesul verbal încheiat de

investigatorul acoperit "Costică" relevă împrejurări esențiale în

dovedirea vinovăției inculpatului, dar nu reprezintă un mijloc de probă

singular în economia probatoriului administrat în cauză.

În continuarea

argumentației juridice, prima instanță a constatat că infracțiunea de trafic de

droguri de risc în modalitatea alternativă de realizare a elementului material

al laturii obiective, respectiv cea de deținere în vederea vânzării și de

vânzare a drogurilor de risc a fost cert dovedită, atât procesul-verbal de

surprindere în flagrant a inculpatului încheiat la 23 septembrie 2009, cât și

cele întocmite cu ocazia perchezițiilor efectuate la domiciliul inculpatului și

al mamei sale, în care au fost găsite și ridicate cantități impresionante de

canabis și, din această perspectivă, apărările inculpatului au fost apreciate

ca irelevante și total neverosimile, fiind formulate în mod evident "pro

causa" și fără a fi susținute de vreun mijloc de probă.

În consecință, prima

instanță a apreciat că activitatea ilicită desfășurată de inculpat, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, s-a circumscris, pe deplin, dispozițiilor

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen., în temeiul cărora a dispus tragerea la răspundere

penală a inculpatului.

Astfel, la

individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanță a orientat,

spre mediu, sancțiunea penală a închisorii, cu executare efectivă în regim

privativ de libertate, având în vedere, atât gradul de pericol social ridicat

al faptei comise, prin care s-a adus atingerea relațiilor sociale referitoare

la regimul substanțelor aflate sub control național, concretizat și în limitele

de pedeapsă prevăzute de norma penală specială, cât și faptul că inculpatul a

demonstrat perseverență în comiterea de fapte cu caracter antisocial, acesta

fiind în stare de recidivă post-executorie.

În baza art. 71 C.

pen. prima instanță a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile

prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pe întreaga

perioadă a executării pedepsei, cu închisoarea ca și pedeapsă accesorie și

ulterior executării pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară,

ce se impune a fi aplicată "ope legis".

În termen legal

inculpatul G.D. a formulat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând că este nevinovat, că nu a comis fapta

pentru care a fost condamnat, susținând că nu a comercializat niciodată droguri

și că nici nu știe cum arată acestea.

Verificând sentința

atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și

de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori, a constatat că apelul inculpatului este

nefondat și, prin Decizia penală nr. 44 din 18 martie 2010, a respins ca atare,

apelul formulat de inculpatul G.D. deținut în Penitenciarul Iași împotriva

Sentinței penale nr. 54 din 28 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Iași, în

Dosarul nr. 07457/99/2009, pe care a menținut-o.

Prin aceeași decizie

instanța de prim control judiciar a menținut starea de arest a inculpatului

G.D., iar în baza art. 88 C. pen., a dedus perioada arestării preventive a

inculpatului la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel l-a obligat pe apelantul inculpat să

plătească statului suma de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care

suma 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a dispus

a fi avansată din fondurile statului.

Pentru a decide astfel,

instanța de prim control judiciar a constatat că instanța de fond a analizat

atent și temeinic probatoriul administrat în cauză, pe care l-a interpretat

just, în lumina dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. și, pe baza acestuia, a

reținut situația de fapt și a realizat încadrarea juridică dată faptei dedusă

judecății.

Astfel a mai

menționat că, pe baza probelor administrate s-a stabilit, fără dubiu, că

inculpatul G.D., în cursul lunii septembrie 2009 a vândut în baza aceleiași

rezoluții infracționale, investigatorului acoperit și colaboratorului acestuia,

cantitatea de 431,2 g canabis și, cu ocazia percheziției la domiciliul său și

al mamei sale, au fost descoperite cantitatea de 3628,8 g canabis, care

aparținea tot inculpatului.

S-a mai menționat de

către instanța de apel că, situația de fapt a fost corect reținută, pe baza

procesului-verbal de prindere în flagrant și a proceselor-verbale de înscriere

a bancnotelor oferite de investigatorul acoperit, care au fost găsite asupra

inculpatului, rapoartele de constatare tehnico-științifică și procesele-verbale

de înregistrare a convorbirilor telefonice cu privire la preocupările

inculpatului în această activitate de trafic de droguri, constatând că

prezumția de nevinovăție a fost răsturnată în cauză.

S-a mai relevat că nu

poate fi primită susținerea inculpatului, în sensul că nu a comis fapta și că

nu știe cum arată drogurile, această apărare fiind avansată și în fața

instanței de fond, care a fost mod temeinic și legal înlăturată, întrucât era

în contradicție cu probele amintite mai sus.

De asemenea, instanța

de prim control judiciar, pe baza acestor probe administrate de prima instanță,

și-a format convingerea că inculpatul G.D. a comis infracțiunea, astfel cum a

fost ea descrisă în actul de inculpare și reținută mai sus, pentru care

instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă judicios individualizată, considerând

că, atât în cea ce privește cuantumul, cât și în ceea ce privește modalitatea

de executare, această pedeapsă este de natură să-și atingă scopul prevăzut de

art. 52 C. pen., privind reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de

noi fapte penale, cu atât mai mult cu cât inculpatul era cunoscut cu

antecedente penale, fiind recidivist.

Pentru cele ce

preced, instanța de prim control judiciar, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.D.,

menținându-i starea de arest și deducându-i perioada arestării preventive la

zi.

Împotriva Deciziei

penale nr. 44 din 18 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.D.,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în

cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Astfel, în esență,

inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare

circumscrise dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.,

admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea ambelor hotărâri și,

pe fond, în principal, achitarea sa pentru săvârșirea faptei reținută în

sarcină, întrucât a susținut constant că a fost plătit să asigure transportul

fără să bănuiască faptul că săvârșește o faptă penală.

În subsidiar, a

solicitat, raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, dar și la

cele personale ale inculpatului, reducerea cuantumului pedepsei sub limita

anterior stabilită.

Recursul formulat de

inculpatul G.D. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu,

ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că, atât prima instanță, cât și instanța de prim

control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit

vinovăția inculpatului, pe baza unei juste evaluări a ansamblului probator

administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare și procedând la o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată,

funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

Înalta Curte constată

că nu poate fi primită solicitarea de achitare a inculpatului G.D. pentru

săvârșirea, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a infracțiunii prevăzută

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în formă continuată, întrucât

situația de fapt reținută de instanța de fond și apoi însușită de instanța de

prim control judiciar și-a găsit corespondentul în materialul probator

administrat în cauză.

Astfel, în esență,

contrar susținerilor inculpatului, care a negat constant comiterea faptelor

pentru care a fost dedus judecății, din probele administrate - atât în faza

urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești - care au fost în

măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție, s-a reținut că, în cursul lunii

septembrie 2009, în repetate rânduri (în zilele de 9, 15 și respectiv 16

septembrie 2009), inculpatul G.D. a vândut investigatorului sub acoperire sau

colaboratorului acestuia droguri de risc (cantitatea de 431,2 g canabis), iar

cu ocazia perchezițiilor efectuate a mai fost identificată o cantitate de

3628,8 g canabis aparținând aceluiași inculpat.

Din examinarea

procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante întocmit de organele

de poliție la data de 23 septembrie 2009, a proceselor-verbale întocmite de

investigatorul sub acoperire cu ocazia activităților de cumpărare de droguri de

la inculpat, a rapoartelor tehnico-științifice întocmite în urma prezentării

spre analiză a substanțelor cumpărate de la inculpat, a proceselor-verbale de

redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate pe baza

autorizațiilor emise de Tribunalul Iași (din care rezultă date edificatoare cu

privire la modul în care inculpatul a conceput și realizat activități pe linia

traficului de droguri) și a proceselor-verbale de transcriere a discuțiilor

purtate în mediul ambiental între investigatorul acoperit cu nume de cod

"Costică" și inculpat, Înalta Curte constată că ambele instanțe au

reținut corect că toate aceste probe se coroborează între ele și conduc, fără

echivoc, la unica concluzie a vinovăției inculpatului în comiterea faptelor

pentru care a fost dedus judecății.

De altfel inculpatul,

contrar celor relevate de probele corect administrate, în ambele faze ale

procesului penal, a susținut, lipsit de orice suport real, că ar fi comis

faptele fiind provocat de investigatorul sub acoperire ori de colaboratorul

acestuia, or, în mod justificat, prima instanță și apoi instanța de prim

control judiciar au reținut că probele au fost legal administrate, cu

respectarea dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., fiind exclusă

existența unei împrejurări de natură a atenua sau a exonera răspunderea penală

a inculpatului.

Potrivit

dispozițiilor art. 69 din C. proc. pen. "declarațiile învinuitului sau ale

inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului

numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări, ce rezultă din

ansamblul probelor existente în cauză" or, în cauză, deși inculpatul, prin

memoriile depuse la dosar, a negat, în mod constant, inclusiv în fața instanței

de ultim control judiciar că ar fi vândut vreo cantitate de droguri

investigatorului acoperit ori colaboratorului acestuia, susținând că este

victima unui denunț mincinos făcut de numitul Ș.C. și că nici măcar nu știa cum

arătau drogurile respective, aceste împrejurări nu au fost dovedite cu niciun

mijloc de probă și rămân, astfel, simple afirmații subiective, lipsite de

corespondent în realitatea obiectivă, neputând constitui, prin urmare, temei al

exonerării de răspundere penală a inculpatului, respectiv de achitare a

acestuia, așa cum, neîntemeiat a solicitat acesta în recursul promovat.

În concluzie, prima

instanță a reținut, în mod justificat, că probele administrate de organele de

anchetă au fost în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție, iar instanța

de prim control judiciar a procedat corect însușindu-și aceeași opinie,

constatând că investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia au

acționat, potrivit normelor legale în vigoare [respectiv, conform dispozițiilor

art. 224

1

și art. 224

2

C. proc. pen. și art. 21 alin. (1)

și art. 22 din Legea nr. 143/2000], întrucât la momentul depistării în trafic a

autoturismului în care se aflau inculpatul și investigatorul acoperit, la

percheziția portbagajului a fost identificată cantitatea de 211,9 g canabis și

asupra inculpatului s-a găsit suma de 580 euro, bani remiși de investigator

inculpatului în schimbul cantității de drog anterior menționată, marcați

anterior de organele de anchetă pentru dovedirea infracțiunii de trafic de

droguri, întemeiat apreciindu-se ca fiind absolut esențială existența

obiectului material al infracțiunii, precum și certitudinea că acesta provine

de la cel căruia i se impută fapta.

Prin urmare corect,

prima instanță a dispus condamnarea inculpatului G.D., la pedeapsa de 5 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc

(canabis) în formă continuată, dispoziție menținută ulterior și de instanța de

prim control judiciar, apreciind justificat, că fapta reținută în sarcina

acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 37 lit. b) C. pen., astfel că recursul formulat de inculpat este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

În ceea ce privește

motivul de recurs formulat de inculpatul G.D., vizând dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi primit,

fiind de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 72 C.

pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte,

art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc

de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

În speța dedusă

judecății, Înalta Curte apreciază că prima instanță a procedat în mod corect

atunci când a constatat că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acestui

inculpat, cu executare în regim de privare de libertate este suficientă și

corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., fiind aptă să atingă

scopul preventiv și de reeducare consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.,

pedeapsă menținută justificat și de instanța de prim control judiciar, chiar și

în condițiile în care nu s-a aplicat vreun spor, deși inculpatul nu se afla la

primul conflict cu legea penală, iar gravitatea și numărul faptelor săvârșite

în baza aceleiași rezoluții infracționale, reținute în sarcină, erau tot atâtea

aspecte care puteau conduce și la o astfel de soluție.

De asemenea, se

constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar,

chiar dacă au constatat că inculpatul a dat dovadă de perseverență

infracțională, nefiind un novice în domeniul infracțional, iar faptele pentru

care a fost dedus judecății afectează grav valori sociale ocrotite de legea

penală, precum viața și sănătatea populației, au ținut cont și de toate

celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii

faptelor și de faptul că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior

săvârșirii faptei, dar și de atitudinea procesuală nesinceră și oscilantă a

inculpatului pe parcursul procesului penal, care a negat constant săvârșirea

faptelor, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, apreciind

justificat că pedeapsa de 5 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, este

îndestulătoare pentru a se atinge scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C.

pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura și

gravitatea faptelor reținute în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor

împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu

se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicată anterior, scopul pedepsei

de prevenție generală și reeducare a făptuitorului putând fi atins doar prin

aplicarea sancțiunii penale a închisorii, într-un cuantum mediu și cu executare

efectivă în regim privativ de libertate.

În consecință,

manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să

încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să

afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să

vegheze la respectarea și aplicarea legii, cu atât mai mult cu cât se constată

o recrudescență a fenomenului de trafic și consum de droguri de risc și mare

risc, mai ales în rândul persoanelor foarte tinere, mult mai vulnerabile în

fața acestui pericol.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului

G.D. nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art 52 C.

pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia.

Fată de cele

menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul G.D. împotriva Deciziei penale nr. 44 din 18 martie 2010 a Curții de

Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art 381 alin. (1) C. proc. pen. se

va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.D., durata reținerii din 23

septembrie 2009 la 14 iunie 2010.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat G.D. la plata sumei de

500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva Deciziei penale nr. 44

din 18 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 23

septembrie 2009 la 14 iunie 2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 iunie 2010.