ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3796/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3796/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 98/D din 26 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr.

7786/110/2012 al Tribunalului Bacău,

s-a

dispus în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu,

condamnarea inculpatului C.Ș. la pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., în

condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. cu

ref. la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și

combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea

cantității de 1.151,7 g. cannabis (din care 1.146,3 g. în vederea distrugerii

și 5 g. contraprobă) și care au fost depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R.

cu dovada din 16 noiembrie 2012.

S-a constatat că inculpatul a fost

asistat de apărător desemnat din oficiu.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a arătat că, la 02 iulie 2012 D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vaslui

a declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, cauza privind pe

inculpatul C.Ș., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de

droguri și deținere de droguri în vederea consumului propriu, prev. și ped. de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, și art. 4 alin. (1) din aceeași

lege, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., motivat de faptul că activitatea infracțională

a acestuia s-a desfășurat pe raza localității Podu Turcului, județul Bacău.

În fapt, în cauza nr. 31D/P/2011, D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Vaslui a efectuat cercetări față de mai multe persoane sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de punere la dispoziție de materiale pornografice cu minori,

dar și introducerea în țară și deținere de droguri de risc, motivat de faptul că

în cursul efectuării urmăririi penale sub aspectul primei infracțiuni au existat

indicii temeinice cu privire la faptul că învinuiții T.A.N.C. și T.A.R.C., care

fuseseră plecați în străinătate, la revenirea în localitatea de domiciliu au introdus

în țară o cantitate de droguri de risc ce a fost ascunsă la locuința familiei T.

de pe raza localității Podu Turcului, județul Bacău.

În baza autorizației de percheziție emise

de Tribunalul Vaslui la data de 03 noiembrie 2011, organele de urmărire penală au

procedat la efectuarea percheziției domiciliare la locuința familiei T., unde locuia

la acea dată inculpatul C.Ș., persoana însărcinată de proprietari cu îngrijirea

gospodăriei și efectuarea muncilor agricole. Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare,

în anexa imobilului - bucătărie - în care locuia inculpatul C.Ș., a fost identificată

cantitatea de 1.151,70 g. cannabis - după îndepărtarea tulpinilor - sub formă de

plante cu tulpină, frunze, muguri și semințe, întinse pe ziare, în vederea uscării,

pe o suprafață de 3,20/1,20 metri din acea dependință.

Fiind audiat în faza urmăririi penale,

inculpatul C.Ș. a precizat că a cumpărat cantitatea de plante de cannabis în cursul

lunii august 2011 cu suma de 300 RON, de la o persoană pe care n-o poate identifica,

cunoscută doar după prenumele „N.” și despre care știe că au fost deținuți anterior

împreună într-o unitate de penitenciar. Inculpatul a mai precizat că a cunoscut

faptul că deținerea acestei substanțe este interzisă de lege și că o deținea pentru

consum propriu.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică

din 09 noiembrie 2011, ca urmare a analizării substanței identificate cu ocazia

percheziției domiciliare la locuința inculpatului C.Ș., în cadrul Laboratorului

de Analiză și Profil al Drogurilor - B.C.C.O. Iași, s-a stabilit că proba înaintată

este constituită din 1.434,1 g. plante uscate de cannabis, respectiv 1.151,7 g.

cannabis - după îndepărtarea tulpinilor - și conține THC, substanță psihotropă biosintetizată

de plantă de cannabis, ce face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000.

Situația de fapt expusă și reținută a fost

dovedită nu doar de declarația inculpatului de recunoaștere în totalitate a învinuirilor

ce i se aduc, din cadrul judecății, dar și prin toate mijloacele de probă administrate

pe parcursul urmăririi penale, respectiv: procesul-verbal de sesizare, procesul-verbal

de efectuare a percheziției domiciliare, raportul de constatare tehnico-științifică

din 09 noiembrie 2011 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor - B.C.C.O.

Iași; declarațiile martorilor T.A.R.C., T.C.C., A.I., declarațiile inculpatului,

din coroborarea cărora s-a dovedit vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii

infracțiunii față de care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

În drept, fapta inculpatului C.Ș., constând

în aceea că inculpatul, în perioada august - 04 noiembrie 2011, a deținut în locuința

temporară de pe raza localității Podu Turcului, fără drept, pentru consum propriu

cantitatea de 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea tulpinilor), ce conține THC,

substanță psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis, ce face parte din Tabelul

anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care sancționează „deținerea de

droguri de risc în vederea consumului propriu”, cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., infracțiunea fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie.

La realizarea procesului de individualizare

a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale

prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege [de la 6 luni la

2 ani sau amendă, respectiv de 4 luni la 1 an și 2 luni după aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.], pericolul social al faptei săvârșite, circumstanțele de

fapt și modul concret de comitere a acestora, precum și circumstanțele vizând persoana

inculpatului, acesta fiind recidivist postexecutoriu, dar și prin acordarea eficienței

juridice a art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe

atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare

reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil

de o asemenea manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub

minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei

individualizări a pedepsei. Astfel:

- „conduita bună”, în sensul art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor

penale, însă în cauză inculpatul este recidivist postexecutoriu;

- „stăruința depusă de infractor pentru

a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită”, în sensul

art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracțiunilor, nu se

regăsește în prezenta cauză;

- „atitudinea infractorului după săvârșirea

infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră

în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților”.

În sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C.

pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței,

la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor.

De altfel, conduita procesuală a inculpatului, constând în recunoașterea faptelor,

a primit deja eficiența juridică constând în reducerea limitelor de pedeapsă, conform

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Sub acest aspect, instanța a reținut pericolul

social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor

[reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.], având în vedere în acest sens că faptele sunt de natură a aduce atingere

sănătății colectivităților umane, cu consecințe, uneori, ireversibile pentru viață

și capacitățile intelectuale ale celor cărora le sunt destinate, spre consum, drogurile.

În plus, cantitatea de droguri de risc cu care a fost surprins inculpatul este destul

de mare - 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea tulpinilor), ce conține THC, substanța

psihotropă biosintetizată de planta de cannabis - fapta acestuia prezintă pericol

social, întrucât aduce atingere unei valori importante ocrotite de lege. În această

privință, s-a reținut că nu trebuie omis specificul acestor fapte, care au fost

încriminate în considerarea naturii și periculozității lor de substanțe stupefiante.

De asemenea, s-a avut în vedere și faptul

că inculpatul are antecedente penale, respectiv se afla în stare de recidivă postexecutorie,

urmând ca la încadrarea juridică a faptei din prezenta cauză, să se rețină disp.

art. 37 lit. b) C. pen. Astfel, din fișa de cazier a inculpatului și sentința penală

nr. 776 din 12 iunie 2001, definitivă la 28 februarie 2002, prin decizia penală

nr. 167 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Iași, rezultă că inculpatul a mai

fost condamnat anterior la o pedeapsă de 5 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, pedeapsă executată în perioada 19 aprilie 2001 - 01 decembrie

2004, fiind liberat condiționat cu un rest rămas neexecutat de 747 zile.

Având în vedere că la data săvârșirii cu

intenție a infracțiunii care face obiectul prezentului dosar, 04 noiembrie 2011,

nu se împlinise termenul de reabilitare (acesta se împlinea la 17 octombrie 2014,

față de prevederile art. 134 C. pen.), chiar dacă pedeapsa anterioară se consideră

executată la împlinirea termenului, raportat la prev. art. 37 lit. b) C. pen., sunt

îndeplinite condițiile pentru primul termen, cât și pentru al doilea termen al recidivei

postexecutorii.

În ceea ce privește sancționarea recidivei

mari postexecutorii, la individualizarea legală a pedepsei, instanța a avut în vedere

că, potrivit art. 39 alin. (1) pct. 4 C. pen., pentru infracțiunea săvârșită în

stare de recidivă postexecutorie se poate aplica o pedeapsă până la maximul special

al acesteia, iar dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se

poate adăuga un spor de până la 10 ani.

Referitor la pedeapsa accesorie, Tribunalul

s-a raportat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele adiționale

și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (ex. cauzele

Hirst c. Marii Britanii, Sabău și Pîrcălab c. României), care în conformitate cu

art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituție fac parte din dreptul intern, ca urmare

a ratificării Convenției de către România prin Legea nr. 30/1994, dar și la decizia

nr. 74/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în soluționarea recursului în interesul legii.

Față de jurisprudența Curții Europene în

materie, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat

în același sens în soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr.

74/2007, stabilind că dispozițiile art. 71 C. pen., referitoare la pedepsele accesorii

se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va

supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile înscrise în art. 71 alin.

(3) C. pen.

În prezenta cauză, față de natura faptelor

săvârșite de inculpat, Tribunalul a apreciat că nu se justifică și interzicerea

dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., nefiind

proporțională față de scopul limitării acestui drept. Restrângerea exercițiului

drepturilor și libertăților poate fi dispusă doar dacă este necesară, iar o astfel

de măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. O aplicare

automată a pedepsei accesorii a dreptului de a vota, încalcă atât principiul proporționalității,

cât și art. 3 din Primul Protocol adițional.

Instanța a reținut că natura faptei săvârșite,

ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, duc la concluzia existenței

unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități

publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis

pe durata executării pedepsei principale, în condițiile și pe durata prevăzute de

art. 71 alin. (2) C. pen.

Cât privește modalitatea de executare,

în raport de criteriile anterior menționate s-a apreciat că, având în vedere antecedentele

penale, ce relevă conduita inculpatului anterior comiterii faptei, respectiv starea

de recidivă care impune agravarea sancțiunii, dar și cantitatea mare a drogurilor

găsite asupra inculpatului, sunt tot atâtea elemente ce conduc instanța la concluzia

că scopul pedepsei aplicate poate fi atins numai cu executarea pedepsei aplicate

în regim de detenție și că nu se poate face aplicarea prevederilor art. 81 C.

pen., în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei pe o durată a termenului

de încercare calculată conform art. 82 C. pen., așa cum a solicitat inculpatul.

Potrivit prevederilor art. 81 alin.

(1) C. pen., instanța poată dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate persoanelor fizice dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de la

art. 81 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. Or, din fișa de cazier a inculpatului,

a rezultat că inculpatul a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 5 ani și

8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii tâlhărie, inculpatul fiind recidivist

postexecutoriu, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 81 alin. (1) lit.

b) C. pen. și nu poate beneficia de suspendarea executării pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel,

în termen legal inculpatul C.Ș., acesta fiind motivat oral, prin apărătorul desemnat

din oficiu, care a susținut că sancțiunea aplicată este prea aspră, întrucât inculpatul

nu a pus în pericol sănătatea comunității, ci sănătatea proprie.

Prin decizia penală nr. 97 din 11 iunie

2013, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie,

a respins apelul declarat de apelantul

inculpat C.Ș., ca nefondat.

S-a reținut că prima instanță a apreciat

în mod corect că din probele administrate legal și declarația de recunoaștere a

inculpatului rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale

recurate și vinovăția inculpatului. De asemenea, a dat o încadrare juridică legală,

în concordanță cu faptele reținute potrivit procedurii speciale și simplificate

de judecare a cauzei în baza recunoașterii vinovăției, în conformitate cu prevederile

art. 320

1

C. proc. pen.

De asemenea s-a reținut că rezultă din

întregul materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, la care se

adaugă pledoaria de vinovăție a inculpatului, că în perioada august - 04 noiembrie

2011, a deținut în locuința temporară de pe raza localității Podu Turcului, fără

drept, pentru consum propriu cantitatea de 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea

tulpinilor), ce conține THC, substanță psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis,

ce face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, faptă ce întrunește

elementele constitutive ale infiacțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, care sancționează deținerea de droguri de risc în vederea consumului

propriu, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., infracțiunea fiind săvârșită în stare

de recidivă postexecutorie.

În esență, instanța de apel a constatat

că tratamentul sancționatoriu aplicat de prima instanță corespunde criteriilor de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., iar față de criticile formulate

în apel, a apreciat că, în contextul cauzei, nu se justifică diminuarea pedepsei,

deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. se efectuează

în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea. Instanța a reținut pericolul

social ridicat al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor

[reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.], având în vedere în acest sens că faptele sunt de natură a aduce atingere

sănătății colectivităților umane, cu consecințe, uneori, ireversibile pentru viață

și capacitățile intelectuale ale celor cărora le sunt destinate, spre consum, drogurile.

În plus, cantitatea de droguri de risc cu care a fost surprins inculpatul este destul

de mare - 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea tulpinilor), ce conține THC, substanță

psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis - faptă care prezintă pericol social

major, întrucât aduce atingere unei valori importante ocrotite de lege. Totodată,

s-a avut în vedere și faptul că inculpatul are antecedente penale, respectiv se

află în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

Totodată, s-a reținut că, raportat la gravitatea

faptei săvârșite, la împrejurările săvârșirii acesteia și persoana inculpatului,

pedeapsa aplicată de către prima instanță este temeinic stabilită și corespunde

tuturor acestor criterii și funcției de reeducare și prevenire a pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpatul C.Ș., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 395

9

pct. 17

2

C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii

atacate și rejudecând, reducerea pedepsei.

Concluziile formulate de reprezentantul

Ministerului Public, de apărătorul recurentului inculpat au fost consemnate în partea

introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat

de inculpatul C.Ș. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, constată că acestea este

nefondat pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 din același cod. Rezultă,

așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici

recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează

în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale

legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de

art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede în alin. (2

1

),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori

și de familie, la data de 11 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15

februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din

lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute

de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la

data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul

de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de

recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a

suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost

exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu,

fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar,

respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, însă, că inculpatul C.Ș. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății,

încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând

seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen.,

precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de

casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise

de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale

prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Față de considerentele anterior expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ș. împotriva deciziei penale

nr. 97 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.Ș. împotriva deciziei penale nr. 97 din 11 iunie 2013 a Curții de

Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 decembrie

2013.