ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3796/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 98/D din 26 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 7786/110/2012 al Tribunalului Bacău, s-a dispus în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, condamnarea inculpatului C.Ș. la pedeapsa de 1 an închisoare. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 118 lit. f) C. pen. cu ref.

la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea cantității de 1.151,7 g. cannabis (din care 1.146,3 g. în vederea distrugerii și 5 g. contraprobă) și care au fost depuse la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. cu dovada din 16 noiembrie 2012. S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că, la 02 iulie 2012 D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vaslui a declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Bacău, cauza privind pe inculpatul C.Ș., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri și deținere de droguri în vederea consumului propriu, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, și art. 4 alin. (1) din aceeași lege, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., motivat de faptul că activitatea infracțională a acestuia s-a desfășurat pe raza localității Podu Turcului, județul Bacău. În fapt, în cauza nr. 31D/P/2011, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vaslui a efectuat cercetări față de mai multe persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere la dispoziție de materiale pornografice cu minori, dar și introducerea în țară și deținere de droguri de risc, motivat de faptul că în cursul efectuării urmăririi penale sub aspectul primei infracțiuni au existat indicii temeinice cu privire la faptul că învinuiții T.A.N.C.

și T.A.R.C., care fuseseră plecați în străinătate, la revenirea în localitatea de domiciliu au introdus în țară o cantitate de droguri de risc ce a fost ascunsă la locuința familiei T. de pe raza localității Podu Turcului, județul Bacău. În baza autorizației de percheziție emise de Tribunalul Vaslui la data de 03 noiembrie 2011, organele de urmărire penală au procedat la efectuarea percheziției domiciliare la locuința familiei T., unde locuia la acea dată inculpatul C.Ș., persoana însărcinată de proprietari cu îngrijirea gospodăriei și efectuarea muncilor agricole. Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, în anexa imobilului - bucătărie - în care locuia inculpatul C.Ș., a fost identificată cantitatea de 1.151,70 g. cannabis - după îndepărtarea tulpinilor - sub formă de plante cu tulpină, frunze, muguri și semințe, întinse pe ziare, în vederea uscării, pe o suprafață de 3,20/1,20 metri din acea dependință.

Fiind audiat în faza urmăririi penale, inculpatul C.Ș. a precizat că a cumpărat cantitatea de plante de cannabis în cursul lunii august 2011 cu suma de 300 RON, de la o persoană pe care n-o poate identifica, cunoscută doar după prenumele „N.” și despre care știe că au fost deținuți anterior împreună într-o unitate de penitenciar. Inculpatul a mai precizat că a cunoscut faptul că deținerea acestei substanțe este interzisă de lege și că o deținea pentru consum propriu. Prin raportul de constatare tehnico-științifică din 09 noiembrie 2011, ca urmare a analizării substanței identificate cu ocazia percheziției domiciliare la locuința inculpatului C.Ș., în cadrul Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor - B.C.C.O.

Iași, s-a stabilit că proba înaintată este constituită din 1.434,1 g. plante uscate de cannabis, respectiv 1.151,7 g. cannabis - după îndepărtarea tulpinilor - și conține THC, substanță psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis, ce face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000. Situația de fapt expusă și reținută a fost dovedită nu doar de declarația inculpatului de recunoaștere în totalitate a învinuirilor ce i se aduc, din cadrul judecății, dar și prin toate mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: procesul-verbal de sesizare, procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, raportul de constatare tehnico-științifică din 09 noiembrie 2011 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor - B.C.C.O.

Iași; declarațiile martorilor T.A.R.C., T.C.C., A.I., declarațiile inculpatului, din coroborarea cărora s-a dovedit vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii față de care s-a dispus trimiterea sa în judecată. În drept, fapta inculpatului C.Ș., constând în aceea că inculpatul, în perioada august - 04 noiembrie 2011, a deținut în locuința temporară de pe raza localității Podu Turcului, fără drept, pentru consum propriu cantitatea de 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea tulpinilor), ce conține THC, substanță psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis, ce face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care sancționează „deținerea de droguri de risc în vederea consumului propriu”, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., infracțiunea fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie.

La realizarea procesului de individualizare a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege [de la 6 luni la 2 ani sau amendă, respectiv de 4 luni la 1 an și 2 luni după aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.], pericolul social al faptei săvârșite, circumstanțele de fapt și modul concret de comitere a acestora, precum și circumstanțele vizând persoana inculpatului, acesta fiind recidivist postexecutoriu, dar și prin acordarea eficienței juridice a art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel: - „conduita bună”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale, însă în cauză inculpatul este recidivist postexecutoriu; - „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracțiunilor, nu se regăsește în prezenta cauză; - „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților”. În sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor.

De altfel, conduita procesuală a inculpatului, constând în recunoașterea faptelor, a primit deja eficiența juridică constând în reducerea limitelor de pedeapsă, conform art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Sub acest aspect, instanța a reținut pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor [reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.], având în vedere în acest sens că faptele sunt de natură a aduce atingere sănătății colectivităților umane, cu consecințe, uneori, ireversibile pentru viață și capacitățile intelectuale ale celor cărora le sunt destinate, spre consum, drogurile.

În plus, cantitatea de droguri de risc cu care a fost surprins inculpatul este destul de mare - 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea tulpinilor), ce conține THC, substanța psihotropă biosintetizată de planta de cannabis - fapta acestuia prezintă pericol social, întrucât aduce atingere unei valori importante ocrotite de lege. În această privință, s-a reținut că nu trebuie omis specificul acestor fapte, care au fost încriminate în considerarea naturii și periculozității lor de substanțe stupefiante. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că inculpatul are antecedente penale, respectiv se afla în stare de recidivă postexecutorie, urmând ca la încadrarea juridică a faptei din prezenta cauză, să se rețină disp.

art. 37 lit. b) C. pen. Astfel, din fișa de cazier a inculpatului și sentința penală nr. 776 din 12 iunie 2001, definitivă la 28 februarie 2002, prin decizia penală nr. 167 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Iași, rezultă că inculpatul a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 5 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pedeapsă executată în perioada 19 aprilie 2001 - 01 decembrie 2004, fiind liberat condiționat cu un rest rămas neexecutat de 747 zile. Având în vedere că la data săvârșirii cu intenție a infracțiunii care face obiectul prezentului dosar, 04 noiembrie 2011, nu se împlinise termenul de reabilitare (acesta se împlinea la 17 octombrie 2014, față de prevederile art. 134 C. pen.), chiar dacă pedeapsa anterioară se consideră executată la împlinirea termenului, raportat la prev. art. 37 lit. b) C. pen., sunt îndeplinite condițiile pentru primul termen, cât și pentru al doilea termen al recidivei postexecutorii.

În ceea ce privește sancționarea recidivei mari postexecutorii, la individualizarea legală a pedepsei, instanța a avut în vedere că, potrivit art. 39 alin. (1) pct. 4 C. pen., pentru infracțiunea săvârșită în stare de recidivă postexecutorie se poate aplica o pedeapsă până la maximul special al acesteia, iar dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani. Referitor la pedeapsa accesorie, Tribunalul s-a raportat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele adiționale și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (ex.

cauzele Hirst c. Marii Britanii, Sabău și Pîrcălab c. României), care în conformitate cu art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituție fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România prin Legea nr. 30/1994, dar și la decizia nr. 74/2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii. Față de jurisprudența Curții Europene în materie, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au pronunțat în același sens în soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 74/2007, stabilind că dispozițiile art. 71 C. pen., referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen.

nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile înscrise în art. 71 alin. (3) C. pen. În prezenta cauză, față de natura faptelor săvârșite de inculpat, Tribunalul a apreciat că nu se justifică și interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., nefiind proporțională față de scopul limitării acestui drept. Restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă doar dacă este necesară, iar o astfel de măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. O aplicare automată a pedepsei accesorii a dreptului de a vota, încalcă atât principiul proporționalității, cât și art. 3 din Primul Protocol adițional.

Instanța a reținut că natura faptei săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe durata executării pedepsei principale, în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

Cât privește modalitatea de executare, în raport de criteriile anterior menționate s-a apreciat că, având în vedere antecedentele penale, ce relevă conduita inculpatului anterior comiterii faptei, respectiv starea de recidivă care impune agravarea sancțiunii, dar și cantitatea mare a drogurilor găsite asupra inculpatului, sunt tot atâtea elemente ce conduc instanța la concluzia că scopul pedepsei aplicate poate fi atins numai cu executarea pedepsei aplicate în regim de detenție și că nu se poate face aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., în sensul suspendării condiționate a executării pedepsei pe o durată a termenului de încercare calculată conform art. 82 C. pen., așa cum a solicitat inculpatul.

Potrivit prevederilor art. 81 alin. (1) C. pen., instanța poată dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanelor fizice dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de la art. 81 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. Or, din fișa de cazier a inculpatului, a rezultat că inculpatul a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 5 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii tâlhărie, inculpatul fiind recidivist postexecutoriu, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. b) C. pen. și nu poate beneficia de suspendarea executării pedepsei. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal inculpatul C.Ș., acesta fiind motivat oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, care a susținut că sancțiunea aplicată este prea aspră, întrucât inculpatul nu a pus în pericol sănătatea comunității, ci sănătatea proprie.

Prin decizia penală nr. 97 din 11 iunie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a respins apelul declarat de apelantul inculpat C.Ș., ca nefondat. S-a reținut că prima instanță a apreciat în mod corect că din probele administrate legal și declarația de recunoaștere a inculpatului rezultă situația de fapt redată în considerentele sentinței penale recurate și vinovăția inculpatului. De asemenea, a dat o încadrare juridică legală, în concordanță cu faptele reținute potrivit procedurii speciale și simplificate de judecare a cauzei în baza recunoașterii vinovăției, în conformitate cu prevederile art. 320 1 C. proc. pen.

De asemenea s-a reținut că rezultă din întregul materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, la care se adaugă pledoaria de vinovăție a inculpatului, că în perioada august - 04 noiembrie 2011, a deținut în locuința temporară de pe raza localității Podu Turcului, fără drept, pentru consum propriu cantitatea de 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea tulpinilor), ce conține THC, substanță psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis, ce face parte din Tabelul anexă nr. III la Legea nr. 143/2000, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infiacțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care sancționează deținerea de droguri de risc în vederea consumului propriu, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., infracțiunea fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie.

În esență, instanța de apel a constatat că tratamentul sancționatoriu aplicat de prima instanță corespunde criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., iar față de criticile formulate în apel, a apreciat că, în contextul cauzei, nu se justifică diminuarea pedepsei, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea. Instanța a reținut pericolul social ridicat al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor [reduse ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.], având în vedere în acest sens că faptele sunt de natură a aduce atingere sănătății colectivităților umane, cu consecințe, uneori, ireversibile pentru viață și capacitățile intelectuale ale celor cărora le sunt destinate, spre consum, drogurile.

În plus, cantitatea de droguri de risc cu care a fost surprins inculpatul este destul de mare - 1.151,70 g. cannabis (după îndepărtarea tulpinilor), ce conține THC, substanță psihotropă biosintetizată de plantă de cannabis - faptă care prezintă pericol social major, întrucât aduce atingere unei valori importante ocrotite de lege. Totodată, s-a avut în vedere și faptul că inculpatul are antecedente penale, respectiv se află în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. Totodată, s-a reținut că, raportat la gravitatea faptei săvârșite, la împrejurările săvârșirii acesteia și persoana inculpatului, pedeapsa aplicată de către prima instanță este temeinic stabilită și corespunde tuturor acestor criterii și funcției de reeducare și prevenire a pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.Ș., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 395 9 pct. 17 2 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, reducerea pedepsei. Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul recurentului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpatul C.Ș. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, constată că acestea este nefondat pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc.

pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și de familie, la data de 11 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că inculpatul C.Ș. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ș. împotriva deciziei penale nr. 97 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.Ș. împotriva deciziei penale nr. 97 din 11 iunie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 decembrie 2013.