ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3464/2010

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Numitul B.Z. se afla în executarea pedepsei

de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de

art. 211 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. (Sentința penală nr.

371 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin Decizia nr.

180 din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și Decizia

penală nr. 1433 din 17 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală.

La data de 12 iulie

2010, condamnatul a formulat prezenta contestație în anulare susținând, în

esență, că a fost sancționat de 2 ori pentru aceeași faptă (menționând, în

acest sens, Dosarul nr. 2376/2005 al Tribunalului Mehedinți).

Înalta Curte constată

că la baza prezentei contestații în anulare, în realitate, se află o evidentă

eroare a contestatorului, care nu a fost condamnat de 2 ori, ci i s-a stabilit

o pedeapsă de 7 ani prin Sentința nr. 371/2005 (în Dosarul nr. 2376/2005 al

Tribunalului Mehedinți), iar în apelul procurorului, care a fost admis,

acestuia i s-a majorat pedeapsa la 8 ani închisoare.

Împrejurarea că

apelurile au fost rejudecate ca urmare a celor dispuse prin Decizia penală nr.

6965 din 28 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, nu este de natură să justifice susținerile contestatorului în sensul că

ar fi fost judecat și sancționat penal definitiv de mai multe ori pentru

aceeași faptă.

Un ultim aspect se

impune a fi menționat: la judecarea recursului, finalizat cu decizia

contestată, conform încheierii de dezbateri din 4 aprilie 2008 inculpatul B.Z.

a fost prezent și a fost asistat de apărător ales. De asemenea, inculpatul a

invocat "dreptul la tăcere" în fața instanței de recurs, menționând

însă că își menține declarațiile date în apel.

De asemenea, Înalta

Curte constată că acest aspect (al pretinsei condamnări penale definitive de 2

ori pentru aceeași faptă, cu trimitere la Dosarul nr. 2376/2005 al Tribunalului

Mehedinți) a mai fost invocat, printre alte motive, și ca temei al unei cereri

de revizuire a condamnării sale (S.p. nr. 43/2010 a Tribunalului Mehedinți,

definitivă prin D.p. nr. 88/2010 a Curții de Apel Craiova și D.p. nr. 2321/2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Simpla invocare a

unor texte din materia contestației în anulare (cazuri de contestație în anulare),

în lipsa unor minime dovezi care să sprijine cererea de contestație în anulare,

și care să sugereze măcar aparenta posibilei incidente a cazului de casare, nu

este suficientă pentru depășirea primei faze a acestei căi extraordinare de

atac (admisibilitatea în principiu, astfel cum este reglementată de art. 391

alin. (2) C. proc. pen.).

Constatând că nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în

sprijinul contestației nedepunându-se minime dovezi care să releve eventuala

incidență a unuia dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de

condamnat.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.Z. împotriva

Deciziei penale nr. 1433 din 17 aprilie 2008 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. 871/54/2007.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 5 octombrie 2010.