ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4635/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3527 din 15 decembrie

2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SNSPA, în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi, având ca obiect:

- anularea actului administrativ

înregistrat în evidențele pârâtei sub nr. 675 din 21 martie 2006 și în evidențele

reclamantei sub nr. 731 din 27 martie 2006;

- revocarea în parte a

acestui act administrativ, respectiv revocarea dispozițiilor impuse în sarcina reclamantei

la capitolele „Abaterea 1”, „Abaterea 2”, „Abaterea 3” și „Abaterea 5”.

- menținerea dispozițiilor

impuse în capitolul „Abaterea 4”.

Admițând în parte acțiunea,

Curtea de Apel a anulat în parte actul administrativ, doar în ceea ce privește dispozițiile

impuse în sarcina reclamantei la capitolele „Abaterea 3” și „Abaterea 5” și a menținut

celelalte dispoziții ale actului administrativ, respingând, în consecință, celelalte

capete de cerere.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește Abaterea

nr. 3, Curtea de Conturi a reținut, în esență, că este nelegală plata drepturilor

de autor către personalul didactic din cadrul reclamantei pentru perioada 2002-2005,

în baza unor contracte de editare a materialelor didactice (cursuri manuale, CD,

etc.), deoarece activitatea de elaborare a materialelor didactice intră în atribuțiile

de serviciu.

Curtea de Apel a reținut

că, în raport cu prevederile art. 79 și art. 80 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul

personalului didactic și ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul

de autor și drepturile conexe, operele în discuție nu sunt opere create în cadrul

contractului individual de muncă, iar drepturile patrimoniale pentru aceste opere

aparține autorilor în lipsa unor clauze contractuale contrare.

În ceea ce privește abaterea

nr. 5, Curtea de Conturi a reținut, în esență, că neîncheierea de contracte de muncă

pentru cumulul de norme didactice sau plata cu ora contravine prevederilor art.

1 și art. 10 C. muncii și ale art. 26 lit. e) din Legea nr. 19/2000, apreciind totodată

că angajarea prin decizie a rectorului nu ține locul unui contract de muncă de natură

a reprezenta drepturile și obligațiile părților.

Curtea de Apel a reținut,

în esență, că angajarea temporară a personalului didactic se face prin decizie a

rectorului, potrivit art. 4 din Legea nr. 128/1997 și că această categorie de personal

nu prestează muncă în baza unui contract individual de muncă, astfel că, în perioada

supusă controlului, personalul didactic și specialiștii din alte sectoare de activitate

au efectuat activități în afara funcției de bază, prin cumul sau plata cu ora, fără

a încheia contracte individuale de muncă, raporturile de muncă fiind legal reglementate

prin decizie a rectorului.

În ceea ce privește abaterea

nr. 4 reținută de Curtea de Conturi prin actul administrativ contestat, Curtea de

Apel a reținut că este indiscutabilă încălcarea prevederilor art. 13 din O.U.G.

nr. 123/2003 privind limita maximă acceptată pentru acordarea sporului de confidențialitate.

În ceea ce privește abaterile

nr. 1 și nr. 2 din actul administrativ contestat, Curtea de Apel a apreciat ca fiind

vădit neîntemeiate criticile reclamantei, reținând următoarele.

SNSPA este, potrivit H.G.

nr. 183/1991 și H.G. nr. 542/1995, instituție publică de învățământ superior.

Prin Ordinul Ministrului

Educație și Cercetării nr. 5047/2002 a fost aprobată înființarea în cadrul SNSPA

a programului de master în limba engleză cu durata de 1 an, „NATO Senior Executive”,

iar în luna iulie 2002 a fost înființat Centrul de Studii NATO, ca structură în

cadrul Departamentului de Relații Internaționale al SNSPA.

În luna decembrie 2002

a fost înființată Asociația Centrul de Studii NATO, persoană juridică non-profit,

în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000, având sediul la aceeași adresă

cu SNSPA.

Astfel, cele două structuri

menționate, deși sunt persoane juridice distincte, au exact aceeași denumire (Centrul

de Studii NATO) și funcționează în același imobil.

La data de 14

februarie 2003, SNSPA a încheiat un Acord cu Asociația Centrul de Studii NATO prin

care s-a convenit ca 90% din valoarea totală a taxelor de masterat să reprezinte

venit al Asociației Centrul de Studii NATO și 10% să revină SNSPA, deși nu a fost

adoptată o hotărâre a Senatului SNSPA pentru delegarea către Asociație a dreptului

legal de organizare a programului de master și în pofida faptului că Asociația nu

era autorizată să deruleze programe de master, conform prevederilor Legii nr. 88/1993.

Pe cale de consecință,

taxele de master achitate de instituții ale statului pentru programul de master

ce trebuia derulat de SNSPA au fost transferate Asociației, persoană juridică de

drept privat, care nu a prezentat SNSPA, persoană juridică de drept public, niciun

document legal care să justifice modul de cheltuire a sumelor astfel încasate.

Față de expunerea faptelor,

Curtea de Apel a reținut că în mod corect Curtea de Conturi a concluzionat că prin

faptul acordării către Asociație a dreptului de a încasa taxele de master, SNSPA

a fost prejudiciată cu suma de 8.210.626.696 ROL și a dispus recuperarea sumei și

a dobânzii aferente de la persoanele răspunzătoare: V.S.- rector al SNSPA în perioada

respectivă, C.C. - decan în cadrul SNSPA în aceeași perioadă, C.M. - contabil șef

al SNPSA care a acceptat încasarea taxelor de master fără a fi emise facturi, precum

și transferul sumelor către Asociație fără documente justificative.

Curtea de Apel a respins

apărarea reclamantei întemeiată pe faptul că Acordul încheiat între SNSPA și Asociație

reprezintă legea părților, conform art. 969 C. civ., și că aparține instanței de

judecată, iar nu Curții de Conturi competența de constatare a nulității Acordului

respectiv. Sub acest aspect, Curtea de Apel a reținut că prin actul administrativ,

Curtea de Conturi a avut în vedere raporturile de drept financiar referitoare la

modul de constituire, administrare și utilizare a fondurilor bănești proprii SNSPA,

în calitate de instituție publică, în raport cu prevederile art. 58 alin. (1) și

art. 92 din Legea învățământului nr. 84/1995, precum și cu cele ale art. 22

alin. (2) lit. b) și art. 52 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 și ale art. 6

alin. (1) și art. 10 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată

și că principiul pacta sunt servanda prevăzut de art. 969 C. civ. nu exonerează

pe reclamantă de obligația legală privind realizarea și înregistrarea a veniturilor

sale.

În ceea ce privește abaterea

nr. 2, Curtea de Conturi a reținut că, prin punerea de către SNSPA la dispoziția

Asociației, fără plată, a unor spații și mijloace fixe, SNSPA a fost prejudiciată

cu suma de 4.086.331.250 ROL. Sub acest aspect, Curtea de Apel a reținut că SNSPA

a fost prejudiciată cu suma de 4.045.300.000 ROL prin punerea la dispoziția Asociației

în incinta Casei de Oaspeți B. a unei camere duble în regim single (în perioada

01 ianuarie 2003 - 31 ianuarie 2004) și a unui apartament (în perioada 01

februarie 2004 – 31 decembrie 2005). De asemenea, a reținut instanța că SNSPA a

fost prejudiciată cu suma de 41.031.250 RON prin punerea de către SNSPA la dispoziția

Asociației, fără plată, a unui autoturism S.O., în baza unui contract de comodat

pentru o perioadă de 5 ani.

Curtea de Apel a reținut

că prin invocarea de către SNSPA în apărare a dispozițiilor art. 969 C. civ. se

ignoră faptul că verificarea și constatările efectuate de Curtea de Conturi au în

vedere raporturile financiar-administrative, iar nu cele contractuale, deoarece

controlul a vizat legalitatea modului de gestionare a patrimoniului public și privat

al statului, precum și a modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor

financiare ale sectorului public.

A mai reținut Curtea de

Apel că este cert prejudiciul cauzat instituției prin darea în folosință gratuită

a unor bunuri disponibile din unitățile de învățământ de stat, în condițiile în

care închirierea reprezintă singura formă admisibilă pentru darea în folosință a

unor asemenea bunuri.

Împotriva sentinței civile

nr. 3527 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs declarat reclamanta SNSPA, criticând-o

ca nelegală și netemeinică, întrucât, a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.

S-a apreciat în recurs

că prima instanță a greșit față de materialul probator administrat, statuând că

principiul „pacta sunt servanda” nu avea aptitudinea de-a exonera-o pe reclamantă

de la îndeplinirea obligațiilor legale privind realizarea și înregistrarea veniturilor.

Deasemenea, se motivează

recursul și pe aceea că în mod abuziv Curtea de Conturi a stabilit că acest contract

ar fi nelegal, instanța de fond luând în considerare punctul de vedere al acesteia.

Se mai arată în motivele

de recurs, că intimata-pârâtă nu are competența materială de a declara anumite acte

ca fiind nelegale și deci nule, acest atribut aparținând doar instanței de judecată.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând motivele de

recurs, actele dosarului și în raport de dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 3527/2008, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta

SNSPA, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, a anulat în parte actul administrativ

înregistrat la pârâtă sub nr. 675 din 21 martie 2006, doar în ceea ce privește dispozițiile

impuse în sarcina reclamantei la capitolele Abaterea nr. 3 și Abaterea nr. 5; a

menținut celelalte dispoziții ale actului administrativ indicat și în consecință

a respins celelalte capete de cerere, a luat act de precizarea reclamantei, prin

avocat, că nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța fondului a apreciat

că actul administrativ înregistrat sub nr. 675/2006 a fost întocmit în conformitate

cu Instrucțiunile emise de Plenul Curții de Conturi în baza art. 122 lit. g) din

Legea nr. 94/1992.

Aceste instrucțiuni au

fost emise în mod legal întrucât nu este de admis ca atribuțiile Curții de Conturi

privind valorificarea proceselor-verbale de constatare să nu poată fi îndeplinite,

în urma abrogării dispozițiilor Legii nr. 94/1992 republicată, privind atribuțiile

procurorilor financiari.

Dealtfel, greșit recurenta

a apreciat că intimata a recunoscut nelegalitatea actului atacat, întrucât în speță

a fost vorba doar despre o calificare eronată a naturii juridice a actului, care

însă a fost emis în condițiile legii.

Dealtfel, recurenta-reclamantă

nu a contestat situația de fapt reținută, a precizat că procesul-verbal de constatare

și dispoziția de recuperare până la 31 mai 2006 a sumei de 408.633 RON sunt contrare

prevederilor art. 969 C. civ.

Corect Curtea de Apel

a constatat că invocarea art. 969 C. civ. nu se poate aplica întrucât s-ar ignora

existența unor raporturi distincte din punct de vedere juridic, respectiv raportul

de drept financiar-administrativ și raporturile contractuale.

Curtea de Conturi nu face

altceva decât să verifice legalitatea modului de gestionare a patrimoniului public

și privat al statului, cât și modul de administrare și folosire a resurselor financiare

de stat și ale sectorului public.

Din probele administrate,

rezultă fără posibilitate de tăgadă că intimata-pârâtă a verificat dacă modalitatea

de administrare a resurselor financiare este permisă de lege.

Cum închirierea este singura

formă admisibilă de lege pentru darea în folosință a bunurilor disponibile ale unităților

de învățământ de stat, iar recurenta-reclamantă astfel cum rezultă din probatorii

nu a cedat folosința spațiilor și autoturismul S.O., în baza unui contract, ci a

unui contract cu titlu gratuit, este cert că în mod legal s-a stabilit abaterea

nr. 2 și cuantumul prejudiciilor. Dealtfel, prejudiciul stabilit prin actul administrativ

în litigiu pentru autoturism este cert și deci abaterea nr. 2 a fost legal stabilită.

Corect prima instanță

a stabilit că cererea privind revocarea în parte a actului administrativ nu are

fundament legal, față de dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 18, recurenta-reclamantă

recunoscând acest fapt pentru care a și solicitat respingerea acestui capăt de acțiune.

Referitor la abaterile

3 și 5, este corect că sunt nelegale vis-a-vis de ansamblul probator admis și administrat.

Pentru abaterea nr. 3

Curtea de Conturi a reținut greșit ca fiind nelegală plata drepturilor de autor

pentru personalul didactic din cadrul recurentei-reclamante pentru anii 2002 - 2005,

în raport de prevederile Legii nr. 128/1997 și ale Legii nr. 8/1996 care în

art. 44 prevede că în lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create

în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, drepturile patrimoniale aparțin autorului

operei create.

În ceea ce privește abaterea

nr. 5, Curtea de Conturi a considerat că neîncheierea de contracte de muncă pentru

cumulul de norme didactice sau plata cu ora, ar contraveni dispozițiilor Legii

nr. 53/2003 privind C. muncii și ale Legii nr. 19/2000.

Corect instanța fondului

a apreciat că persoanele care nu sunt funcționari publici și care prestează muncă

în baza altui act decât contractul individual, nu sunt asigurate prin lege, ci doar

la cerere conform Legii nr. 19/2000.

Prin urmare, fără posibilitate

de tăgadă, cadrele didactice plătite prin cumul de funcții sau cu ora nu prestează

muncă în baza Contractului individual de muncă ci în baza unei decizii.

Față de toate aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și

temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de SNSPA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SNSPA împotriva sentinței civile nr. 3527 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2009.