ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5141/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5141/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 317 din 03 martie 2010,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea principală

formulată de către reclamantele SC A.S.D. SRL și SC M.S. SA; a admis în parte cererile

de intervenție formulate de către intervenientele SC O.A. SA Brașov, SC U. SA, SC

U.M.R. SRL Motru, în contradictoriu cu pârâții SC S. SA și Oficiul de Stat pentru

Invenții și Mărci.

A dispus anularea parțială

a certificatului DMI al pârâtei SC S. SA din 21 iunie 2006 cu privire la modelele

1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 14, 15 și 16; a dispus radierea de către Oficiul

de Stat pentru Invenții și Mărci a modelelor menționate din RNDMI, după rămânerea

definitivă și irevocabilă a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, prin cereri de chemare în judecată distincte, astfel

cum au fost precizate în cursul judecății, reclamantele au solicitat anularea certificatului

de înregistrare DMI din 21 iunie 2006 emis pe numele pârâtei SC S. SA pentru modelele

industriale „Bridă și Clemă pentru prinderea grinzilor miniere”, invocând drept

temei dispozițiile art. 45 alin. (1), coroborat cu art. 9, 10 și 11 din Legea

nr. 129/1992, având în vedere neîndeplinirea condiției noutății și faptul că aspectul

modelelor în cauză este determinat exclusiv de o funcție tehnică.

Pretenții similare au

fost formulate și prin cererile de intervenție în interes propriu depuse de către

intervenientele SC O.A. SA Brașov, SC U. SA, SC U.M.R. SRL, interesul propriu în

cauză fiind justificat de faptul că intervenientele nu mai pot produce și comercializa

anumite repere decât în anumite condiții, deși au produs și comercializat aceste

repere cu mult înainte de înregistrarea lor de către pârâtă.

În raport de materialul

probator administrat, Tribunalul a reținut că o parte dintre modelele industriale

înregistrate de către pârâtă nu îndeplineau cerința noutății la data înregistrării

cererii, iar pe de altă parte, aspectul acestora este determinat de către funcția

tehnică a respectivelor modele.

Tribunalul a înlăturat

concluziile primului raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de

către expert A.L., prin care s-a concluzionat că cele 16 modele industriale cuprinse

în certificatul de înregistrare sunt redate în trei dimensiuni, aspectul lor fiind

rezultatul combinației dintre principalele caracteristici estetice ale acestora,

nefiind determinate exclusiv de o funcție tehnică; expertul a concluzionat, de asemenea,

că înscrisurile invocate de către reclamante drept anteriorități nu sunt distrugătoare

de noutate, deoarece nu îndeplinesc condiția impusă de Regula 5 pct. 3 din Regulamentul

de aplicare a legii, nefiind documente publice și neavând dată certă anterioară

datei de depunere a cererii de către pârâtă.

Pentru a înlătura concluziile

acestei expertize, Tribunalul a constatat că, pe de o parte, la efectuarea expertizei

nu au fost avute în vedere și documentele depuse ulterior la dosar de către intervenientele

din cauză, iar, pe de altă parte, expertul nu a explicat care este raționamentul

ce l-a condus la concluzia că aspectul modelelor nu este determinat de către funcția

sa tehnică.

Documentele depuse la

dosar sunt distrugătoare de noutate, așa cum se arată în raportul de expertiză întocmit

de către expertul parte al reclamantelor, dar și în raportul de expertiză tehnică

judiciară întocmit ulterior de către expert M.F., în care se indică materialele

distrugătoare de noutate pentru fiecare model în parte.

În aceste condiții, Tribunalul

a omologat concluziile expertizei efectuate de către expert M.F., reținând că modelele

1-11 și 14-16 protejate prin certificatul DMI al pârâtei nu îndeplineau, la data

depozitului, condițiile noutății și distinctivității, conform art. 9, 10 și 11 din

legea DMI, iar descrierile modelelor nu sunt realizate conform Regulii 14, motiv

pentru care a dispus anularea parțială a certificatului DMI, în sensul celor menționate

în dispozitiv.

Apelul declarat de către

pârâta SC S. SA împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 155/A din 17 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin care s-a respins,

totodată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata-intervenientă

SC O.A. SA, ca nefondată.

În motivarea deciziei,

s-a reținut, cu privire la primul motiv de apel, că ceea ce a invocat pârâta sub

denumirea de „excepție a prematurității introducerii cererii” este, în fapt, o apărare

împotriva pretențiilor reclamantelor, ce a fost respinsă, în mod corect, prin încheierea

de ședință din data de 06 martie 2007.

Faptul că reclamantele

nu au formulat nici opoziție, nici contestație, împotriva deciziei Oficiului de

Stat pentru Invenții și Mărci de înregistrare a modelelor pârâtei, în condițiile

art. 24 și 27 din Legea nr. 129/1992 nu este de natură a atrage prematuritatea cererii

de anulare a certificatului, deoarece procedura administrativ-jurisdicțională ce

are loc în fața Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci este o procedură de sine-stătătoare

și distinctă de cea jurisdicțională, iar nu o procedură prealabilă celei judiciare.

Numai atunci când o procedură administrativă este reglementată de lege ca fiind

obligatorie de parcurs anterior sesizării instanței de judecată, omisiunea parcurgerii

acesteia îndreptățește pârâta la invocarea unei inadmisibilități a cererii.

Instanța de apel a apreciat

că nu este fondat nici motivul de apel privind interpretarea eronată și superficială

de către Tribunal a probelor administrate în cauză, neputându-se reține nesocotirea

de către prima instanță a prevederilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ. prin faptul

că nu a cerut primului expert desemnat în cauză întregirea expertizei prin luarea

în considerare a documentelor depuse ulterior la dosar.

În conformitate cu prevederile

art. 212 alin. (1), instanța de fond are la dispoziție, alternativ, posibilitatea

de a dispune întregirea expertizei sau efectuarea uneia noi. Aceasta din urmă măsură

a fost preferată de către Tribunal, și deși o motivare temeinică a măsurii lipsește

din cuprinsul încheierii de ședință, această omisiune nu este suficientă pentru

a susține o nelegalitate a măsurii procedurale dispuse de către instanță, câtă vreme

nu a fost invocată de către partea interesată (în speță, pârâta), la termenul imediat

următor, aceasta fiind decăzută din acest drept, iar nulitatea cauzată de neregularitatea

procedurală fiind acoperită.

Criticând modul în care

Tribunalul a făcut analiza probelor administrate în cauză, apelanta a invocat,

în principal, eroarea cuprinsă în raportul de expertiză al expertei M.F., în care

se face vorbire de „șuruburi standardizate”, când, în realitate, certificatul de

înregistrare privește „șuruburi nestandardizate”.

Critica apare, însă, ca

fiind puerilă, câtă vreme această greșeală apare doar accidental în cuprinsul raportului

de expertiză, fapt ce rezultă din faptul că în preambulul expertizei se menționează

în mod corect natura șuruburilor ce fac obiectul certificatului de înregistrare.

În plus, din analiza concluziilor expertizei rezultă că expertul a făcut distincția

în ceea ce privește natura șuruburilor analizate.

Instanța de apel, analizând

în ce măsură puteau fi luate în considerare documentele reținute de către expert,

ca reprezentând anteriorități distructive de noutate, a constatat că manualele de

uz intern sau întocmite în scop didactic, cât și desenele tehnice,

procesele-verbale de omologare și pliantele comerciale, sunt documente distructive

de noutate, câtă vreme, prin chiar natura lor, sunt documente ce ajung la cunoștința

publicului.

Noțiunea de „public” în

acest sens nu desemnează publicul larg, fiind irelevantă în cauză dimensiunea cantitativă.

Este suficient ca aceste documente să fi ajuns la cunoștința chiar și a unui număr

extrem de limitat de persoane, care pot face parte dintr-un cerc de specialiști,

chiar restrâns, pentru a se reține că noțiunile tehnice cuprinse în documente au

ajuns la cunoștința publicului.

În plus, nici măcar nu

este nevoie să se probeze cunoașterea în concret a acestora de către alte persoane

decât autorii documentelor, fiind suficientă reținerea că, prin natura documentelor,

acestea pot ajunge la cunoștința publicului.

Or, în speță, fiecare

dintre documentele anterior menționate are natura documentelor ce ajung la cunoștința

publicului, prin chiar natura întocmirii lor (manualele sunt publicate pentru a

fi cunoscute de specialiști, pliantele comerciale pentru a fi cunoscute de comercianții

din domeniu ș.a.m.d.).

Împotriva acestei decizii,

a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC S. SA, criticând-o pentru nelegalitate

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele

motive:

de apel referitoare la modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 212

C. proc. civ. este contradictorie și contrară acestor prevederi, deoarece nu a fost

respectat termenul de încuviințare a unei noi expertize, respectiv primul termen

de după depunerea lucrării și nu s-a ținut cont de opoziția recurentei–pârâte la

efectuarea unei noi expertize, la termenul din 07 decembrie 2008.

De asemenea, argumentarea

Curții de Apel privind natura șuruburilor înregistrate ca modele industriale cuprinde

motive contradictorii, atât timp cât certificatul de înregistrare din 2006, a cărui

anulare s-a solicitat în cauză, vizează „Șuruburi nestandardizate”, iar experta

a apreciat, în mod greșit, că este vorba despre „Șuruburi standardizate”, greșeală

de fond ce împiedica instanța a reține concluziile acestei expertize.

„Șuruburile standardizate”

analizate de experta M.F. sunt cuprinse în normative standard de largă circulație

și care nu au format obiectul unei cereri înregistrate la Oficiul de Stat

pentru Invenții și Mărci ca desene și modele industriale, pe când desenele și modelele

industriale „Șuruburi nestandardizate” au fost certificate de Oficiul de Stat

pentru Invenții și Mărci tocmai pentru funcția lor estetică, nestandardizată.

cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 129/1992, în ceea ce

privește caracterul distructiv de noutate al documentelor înfățișate de interveniente,

respectiv „manualele de uz intern sau întocmite în scop didactic, desenele tehnice,

procesele-verbale de omologare și pliantele comerciale”.

În raport de dispozițiile

legale sus–menționate, documentele în discuție nu pot combate noutatea desenelor

și modelelor industriale certificate, deoarece nu au o dată certă și nu sunt publice.

Manualele pentru uz intern,

așa cum rezultă din cuprinsul lor, sunt editate în scop didactic, nu au o dată certă

și nu sunt aduse la cunoștința publicului în condițiile prevăzute de reglementările

legale.

Pliantele comerciale nu

pot fi luate în considerare nici ele, deoarece nu sunt documente depuse în locurile

unde publicul are acces nestingherit, a conchis recurenta–pârâtă.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

expertiza de specialitate întocmită de expert M.F., pe ale cărei concluzii s-a întemeiat

hotărârea primei instanțe, în mod corect, instanța de apel a înlăturat susținerile

pârâtei referitoare la nelegalitatea administrării acestei probe.

- În primul rând, au fost

respectate dispozițiile art. 212 C. proc. civ. referitoare la termenul de efectuare

a expertizei.

După cum rezultă din actele

dosarului, noua expertiză, pentru efectuarea căreia a fost desemnat expertul M.F.,

a fost încuviințată la termenul din 17 decembrie 2008, după efectuarea raportului

întocmit de expertul inițial desemnat, A.L.–D., și chiar după efectuarea unui supliment

la expertiză (încuviințat la termenul de judecată din 16 ianuarie 2008) și respingerea

obiecțiunilor la acest supliment (la termenul din 09 mai 2008).

Cu toate că, potrivit

art. 212 alin. (2) C. proc. civ., expertiza contrarie trebuie solicitată la primul

termen ce urmează depunerii primei expertize, această limitare temporală se aplică

doar în ipoteza solicitării unei părți (dacă cealaltă parte se opune administrării

probei), astfel cum reiese din interpretarea literală a normei, nu și atunci când

administrarea probei este considerată necesară de către instanța însăși, în virtutea

rolului său activ și în aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc.

civ.

În această din urmă situație,

noua expertiză poate fi dispusă oricând în cursul judecății, evident, nu de o manieră

arbitrară, ci doar dacă instanța apreciază că nu este lămurită prin expertiza deja

efectuată, fie din cauza persistenței unor aspecte neclare, fie datorită unor elemente

noi, rezultate din dezbateri.

În speță, se reține că,

la termenul din 24 septembrie 2008, a fost admisă în principiu cererea de intervenție

în interes propriu formulată de intervenienta SC O.A. SA Brașov, căreia i-a fost

încuviințată solicitarea de administrare a probei cu înscrisuri, pe baza cărora

această intervenientă a adresat instanței solicitarea de efectuare a unei noi expertize,

încuviințată ca atare la termenul din 17 decembrie 2008.

Așadar, expertiza efectuată

de către cel de-al doilea expert desemnat de instanță, M.F., s-a bazat pe înscrisurile

noi, despre care s-a pretins că sunt distructive de noutate, conținând dovada preexistenței

unor profile miniere identice cu cele înregistrate de pârâtă ca modele industriale.

Dată fiind depunerea la

dosar a înscrisurilor noi, de către toate intervenientele în interes propriu, prima

instanță a apreciat în cauză că este necesară o nouă expertiză care să analizeze

aceste documente.

Chiar dacă proba cu noua

expertiză a fost solicitată de către una dintre părți, respectiv intervenienta SC

O.A. SA Brașov, ar fi fost inutilă respingerea administrării acesteia, ca urmare

a nerespectării termenului prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ. (în condițiile

în care recurenta–pârâtă s-a opus efectuării unei noi asemenea probe) pentru a o

admite ulterior, considerând că este necesară în cauză.

Întrucât instanța are

alegerea între completarea expertizei și efectuarea uneia noi, astfel cum prevede

explicit art. 212 alin. (1), opțiunea sa este, în toate cazurile, legală, neputând

constitui obiect al controlului de nelegalitate în căile de atac.

În consecință, dat fiind

contextul în care a fost dispusă noua expertiză, se constată că au fost respectate

prevederile art. 212 C. proc. civ.

- În al doilea rând, se

observă că susținerea referitoare la obiectul expertizei ca fiind reprezentat de

„Șuruburi standardizate”, în loc de „Șuruburi nestandardizate”, conform certificatului

din 21 iunie 2006, a fost invocată și prin motivele de apel și analizată ca atare

prin decizia recurată, în sensul că se relevă doar o eroare materială din cuprinsul

expertizei, și nu aspecte de fond, cât timp au fost cercetate înseși modelele înregistrate

pe numele pârâtei.

În aceste condiții, reiterarea

acelorași susțineri prin motivele de recurs, fără vreo referire la considerentele

deciziei de apel, nu poate fi asimilată unor critici de nelegalitate, urmând a fi

respinse în consecință.

îndeplinirea cerințelor de înregistrare a modelelor industriale menționate în certificatul

din 21 iunie 2006, Înalta Curte reține că prima instanță a constatat, iar instanța

de apel a confirmat, atât lipsa noutății modelelor 1–11 și 14-16, cât și faptul

că acestea sunt

determinate

exclusiv de o funcție tehnică, constatare ce echivalează cu neîntrunirea condițiilor

cerute de art. 9 și 11 din Legea nr. 129/1992

privind protecția desenelor și modelelor industriale

(în forma în vigoare la data înregistrării modelelor în discuție, 21 iunie 2006).

Motivele de recurs cuprind

critici exclusiv legate de cerința noutății, nu și de condiția vizând funcția estetică

a modelului, astfel încât, chiar dacă s-ar considera întemeiate susținerile recurentei–pârâte

relative la prima cerință, nu ar fi posibilă modificarea deciziei recurate, cât

timp subzistă soluția de anulare a certificatului de înregistrare a modelelor, dată

fiind neîndeplinirea cerinței din art. 11 referitoare la necesitatea ca modelul

să nu fie determinat exclusiv de o funcție tehnică.

Cu toate acestea, pentru

a se răspunde motivelor de recurs, urmează ca acestea să fie analizate ca atare,

constatându-se că recurenta a criticat constatările ambelor instanțe de fond în

ceea ce privește întrunirea

cerinței publicității de către

înscrisurile

înfățișate de interveniente.

Potrivit art. 9 alin.

(2) din Lege, „un desen sau model industrial este considerat nou dacă niciun desen

sau model identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de

înregistrare (…)”.

Totodată, art. 10

alin. (1) prevede că „în conformitate cu art. 9, se consideră că un desen sau model

industrial a fost făcut public dacă a fost publicat sau a fost expus, utilizat în

comerț sau divulgat în alt mod, cu excepția cazului în care aceste acțiuni nu puteau

deveni cunoscute în cursul normal al activității din domeniul respectiv, înaintea

datei de depunere a cererii de înregistrare”.

De asemenea, potrivit

pct. G al Regulii 26 din H.G. nr. 1171/2003 de aprobare a Regulamentului de aplicare

a Legii nr. 129/1992 (în vigoare la data înregistrării modelelor), „în stabilirea

noutății se iau în considerare (…) materiale accesibile publicului, având o dată

certă anterioară, depuse de persoane interesate; orice materiale accesibile publicului,

având o dată certă anterioară datei depozitului examinat”.

Din coroborarea acestor

norme, rezultă că, pentru ca înscrisurile invocate să reprezinte un impediment la

înregistrare, este necesar să fi fost făcute publice, în oricare dintre modalitățile

arătate în art. 10,

înaintea

datei de depunere a cererii de înregistrare, care, în cauză, este data de 20

iunie 2005.

Expertul pe baza concluziilor

căruia s-a întemeiat soluția primei instanțe, menținută în apel, a relevat pe larg

materialul documentar considerat distructiv de noutate, cu referire la fiecare model

în parte, arătând, totodată, data la care documentele au fost făcute publice.

Astfel, s-au avut în vedere:

„Catalogul G.O.A.”, editat de T.P. în anul 1995, sub responsabilitatea I.C.P.R.O.A.

Brașov; „Manualul I.M.”, Editura T., București, 1986; „Manualul I.M.”, autor A.P.,

Editura T., 1980; „E.M. – exemplu de calcul”, Editura T., 1982; „Album P.M.T.”,

proiectat de ICITPMN Baia-Mare în anul 1982 și aprobat de Ministerul Minelor cu

decizia nr. 139 din 15 februarie 1983.

Aceste lucrări au fost

publicate fie prin intermediul editurilor, intrând, astfel, în fondul documentar

de specialitate, regăsindu-se în biblioteci, fie prin intermediul autorității administrative

centrale, pentru uzul specialiștilor din industria de profil.

Atât pârâta, cât și reclamanta

și intervenientele în interes propriu sunt societăți producătoare de profile miniere,

având acces la toate materialele de specialitate intrate în circuitul publicistic,

indiferent dacă au cunoscut efectiv despre existența sau conținutul acestora.

De asemenea, expertul

a avut în vedere că modelele înregistrate pe numele pârâtei au fost produse și comercializate,

inclusiv în străinătate, de către toate societățile producătoare din cauză, începând

cu anul 1991, pe baza unor desene tehnice realizate de firme străine și la comanda

acestora (precum B. sau T.) ori de către firmele românești.

Astfel, expertul a luat

în considerare facturi, desene tehnice, procese–verbale de omologare, toate conținând

dată certă, atestând comercializarea pieselor ce constituie obiect al înregistrării

ca modele industriale, anterior datei cererii de înregistrare.

În aceste condiții, toate

documentele pe care instanțele de fond, pe baza concluziilor expertului, le-a considerat

drept distructive de noutate, îndeplinesc cerința publicității, fie prin editare

sau publicare, fie prin utilizare în comerț, toate având dată certă anterioară datei

de referință a constituirii depozitului reglementar.

Drept urmare, în mod corect,

au fost valorificate în cadrul materialului probator administrat, cât timp recurenta–pârâtă

nu a probat și, de altfel, nici nu a pretins – că este întrunită situația de excepție

prevăzută de art. 10 alin. (1) din Lege, aceea că „aceste acțiuni nu puteau deveni

cunoscute în cursul normal al activității din domeniul respectiv”, cu referire concretă

la anumite documente dintre cele menționate în raportul de expertiză întocmit în

cauză.

Față de cele expuse, în

mod corect, instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, din perspectiva

neîntrunirii cerinței noutății la înregistrarea modelelor în discuție, făcând o

aplicare corespunzătoare a legii.

În consecință, Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

Avându-se în vedere dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentă la plata sumei de 110,40

RON cheltuieli de judecată către intimata-intervenientă SC O.A. SA Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC S. SA împotriva deciziei nr. 155A din 17 iunie 2010 a Curții

de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Obligă recurenta la plata

sumei de 110,40 RON cheltuieli de judecată către intimata-intervenientă SC O.A.

SA Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 iunie 2011.