ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5141/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 317 din 03 martie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea principală formulată de către reclamantele SC A.S.D. SRL și SC M.S. SA; a admis în parte cererile de intervenție formulate de către intervenientele SC O.A. SA Brașov, SC U. SA, SC U.M.R. SRL Motru, în contradictoriu cu pârâții SC S. SA și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. A dispus anularea parțială a certificatului DMI al pârâtei SC S. SA din 21 iunie 2006 cu privire la modelele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 14, 15 și 16; a dispus radierea de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a modelelor menționate din RNDMI, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cereri de chemare în judecată distincte, astfel cum au fost precizate în cursul judecății, reclamantele au solicitat anularea certificatului de înregistrare DMI din 21 iunie 2006 emis pe numele pârâtei SC S. SA pentru modelele industriale „Bridă și Clemă pentru prinderea grinzilor miniere”, invocând drept temei dispozițiile art. 45 alin. (1), coroborat cu art. 9, 10 și 11 din Legea nr. 129/1992, având în vedere neîndeplinirea condiției noutății și faptul că aspectul modelelor în cauză este determinat exclusiv de o funcție tehnică. Pretenții similare au fost formulate și prin cererile de intervenție în interes propriu depuse de către intervenientele SC O.A.

SA Brașov, SC U. SA, SC U.M.R. SRL, interesul propriu în cauză fiind justificat de faptul că intervenientele nu mai pot produce și comercializa anumite repere decât în anumite condiții, deși au produs și comercializat aceste repere cu mult înainte de înregistrarea lor de către pârâtă. În raport de materialul probator administrat, Tribunalul a reținut că o parte dintre modelele industriale înregistrate de către pârâtă nu îndeplineau cerința noutății la data înregistrării cererii, iar pe de altă parte, aspectul acestora este determinat de către funcția tehnică a respectivelor modele.

Tribunalul a înlăturat concluziile primului raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expert A.L., prin care s-a concluzionat că cele 16 modele industriale cuprinse în certificatul de înregistrare sunt redate în trei dimensiuni, aspectul lor fiind rezultatul combinației dintre principalele caracteristici estetice ale acestora, nefiind determinate exclusiv de o funcție tehnică; expertul a concluzionat, de asemenea, că înscrisurile invocate de către reclamante drept anteriorități nu sunt distrugătoare de noutate, deoarece nu îndeplinesc condiția impusă de Regula 5 pct. 3 din Regulamentul de aplicare a legii, nefiind documente publice și neavând dată certă anterioară datei de depunere a cererii de către pârâtă.

Pentru a înlătura concluziile acestei expertize, Tribunalul a constatat că, pe de o parte, la efectuarea expertizei nu au fost avute în vedere și documentele depuse ulterior la dosar de către intervenientele din cauză, iar, pe de altă parte, expertul nu a explicat care este raționamentul ce l-a condus la concluzia că aspectul modelelor nu este determinat de către funcția sa tehnică. Documentele depuse la dosar sunt distrugătoare de noutate, așa cum se arată în raportul de expertiză întocmit de către expertul parte al reclamantelor, dar și în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit ulterior de către expert M.F., în care se indică materialele distrugătoare de noutate pentru fiecare model în parte.

În aceste condiții, Tribunalul a omologat concluziile expertizei efectuate de către expert M.F., reținând că modelele 1-11 și 14-16 protejate prin certificatul DMI al pârâtei nu îndeplineau, la data depozitului, condițiile noutății și distinctivității, conform art. 9, 10 și 11 din legea DMI, iar descrierile modelelor nu sunt realizate conform Regulii 14, motiv pentru care a dispus anularea parțială a certificatului DMI, în sensul celor menționate în dispozitiv. Apelul declarat de către pârâta SC S. SA împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 155/A din 17 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin care s-a respins, totodată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata-intervenientă SC O.A.

SA, ca nefondată. În motivarea deciziei, s-a reținut, cu privire la primul motiv de apel, că ceea ce a invocat pârâta sub denumirea de „excepție a prematurității introducerii cererii” este, în fapt, o apărare împotriva pretențiilor reclamantelor, ce a fost respinsă, în mod corect, prin încheierea de ședință din data de 06 martie 2007. Faptul că reclamantele nu au formulat nici opoziție, nici contestație, împotriva deciziei Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci de înregistrare a modelelor pârâtei, în condițiile art. 24 și 27 din Legea nr. 129/1992 nu este de natură a atrage prematuritatea cererii de anulare a certificatului, deoarece procedura administrativ-jurisdicțională ce are loc în fața Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci este o procedură de sine-stătătoare și distinctă de cea jurisdicțională, iar nu o procedură prealabilă celei judiciare.

Numai atunci când o procedură administrativă este reglementată de lege ca fiind obligatorie de parcurs anterior sesizării instanței de judecată, omisiunea parcurgerii acesteia îndreptățește pârâta la invocarea unei inadmisibilități a cererii. Instanța de apel a apreciat că nu este fondat nici motivul de apel privind interpretarea eronată și superficială de către Tribunal a probelor administrate în cauză, neputându-se reține nesocotirea de către prima instanță a prevederilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ. prin faptul că nu a cerut primului expert desemnat în cauză întregirea expertizei prin luarea în considerare a documentelor depuse ulterior la dosar. În conformitate cu prevederile art. 212 alin. (1), instanța de fond are la dispoziție, alternativ, posibilitatea de a dispune întregirea expertizei sau efectuarea uneia noi.

Aceasta din urmă măsură a fost preferată de către Tribunal, și deși o motivare temeinică a măsurii lipsește din cuprinsul încheierii de ședință, această omisiune nu este suficientă pentru a susține o nelegalitate a măsurii procedurale dispuse de către instanță, câtă vreme nu a fost invocată de către partea interesată (în speță, pârâta), la termenul imediat următor, aceasta fiind decăzută din acest drept, iar nulitatea cauzată de neregularitatea procedurală fiind acoperită. Criticând modul în care Tribunalul a făcut analiza probelor administrate în cauză, apelanta a invocat, în principal, eroarea cuprinsă în raportul de expertiză al expertei M.F., în care se face vorbire de „șuruburi standardizate”, când, în realitate, certificatul de înregistrare privește „șuruburi nestandardizate”.

Critica apare, însă, ca fiind puerilă, câtă vreme această greșeală apare doar accidental în cuprinsul raportului de expertiză, fapt ce rezultă din faptul că în preambulul expertizei se menționează în mod corect natura șuruburilor ce fac obiectul certificatului de înregistrare. În plus, din analiza concluziilor expertizei rezultă că expertul a făcut distincția în ceea ce privește natura șuruburilor analizate. Instanța de apel, analizând în ce măsură puteau fi luate în considerare documentele reținute de către expert, ca reprezentând anteriorități distructive de noutate, a constatat că manualele de uz intern sau întocmite în scop didactic, cât și desenele tehnice, procesele-verbale de omologare și pliantele comerciale, sunt documente distructive de noutate, câtă vreme, prin chiar natura lor, sunt documente ce ajung la cunoștința publicului.

Noțiunea de „public” în acest sens nu desemnează publicul larg, fiind irelevantă în cauză dimensiunea cantitativă. Este suficient ca aceste documente să fi ajuns la cunoștința chiar și a unui număr extrem de limitat de persoane, care pot face parte dintr-un cerc de specialiști, chiar restrâns, pentru a se reține că noțiunile tehnice cuprinse în documente au ajuns la cunoștința publicului. În plus, nici măcar nu este nevoie să se probeze cunoașterea în concret a acestora de către alte persoane decât autorii documentelor, fiind suficientă reținerea că, prin natura documentelor, acestea pot ajunge la cunoștința publicului. Or, în speță, fiecare dintre documentele anterior menționate are natura documentelor ce ajung la cunoștința publicului, prin chiar natura întocmirii lor (manualele sunt publicate pentru a fi cunoscute de specialiști, pliantele comerciale pentru a fi cunoscute de comercianții din domeniu ș.a.m.d.).

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC S. SA, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: 1. Argumentarea instanței de apel referitoare la modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 212 C. proc. civ.

este contradictorie și contrară acestor prevederi, deoarece nu a fost respectat termenul de încuviințare a unei noi expertize, respectiv primul termen de după depunerea lucrării și nu s-a ținut cont de opoziția recurentei–pârâte la efectuarea unei noi expertize, la termenul din 07 decembrie 2008. De asemenea, argumentarea Curții de Apel privind natura șuruburilor înregistrate ca modele industriale cuprinde motive contradictorii, atât timp cât certificatul de înregistrare din 2006, a cărui anulare s-a solicitat în cauză, vizează „Șuruburi nestandardizate”, iar experta a apreciat, în mod greșit, că este vorba despre „Șuruburi standardizate”, greșeală de fond ce împiedica instanța a reține concluziile acestei expertize.

„Șuruburile standardizate” analizate de experta M.F. sunt cuprinse în normative standard de largă circulație și care nu au format obiectul unei cereri înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci ca desene și modele industriale, pe când desenele și modelele industriale „Șuruburi nestandardizate” au fost certificate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci tocmai pentru funcția lor estetică, nestandardizată. 2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 129/1992, în ceea ce privește caracterul distructiv de noutate al documentelor înfățișate de interveniente, respectiv „manualele de uz intern sau întocmite în scop didactic, desenele tehnice, procesele-verbale de omologare și pliantele comerciale”.

În raport de dispozițiile legale sus–menționate, documentele în discuție nu pot combate noutatea desenelor și modelelor industriale certificate, deoarece nu au o dată certă și nu sunt publice. Manualele pentru uz intern, așa cum rezultă din cuprinsul lor, sunt editate în scop didactic, nu au o dată certă și nu sunt aduse la cunoștința publicului în condițiile prevăzute de reglementările legale. Pliantele comerciale nu pot fi luate în considerare nici ele, deoarece nu sunt documente depuse în locurile unde publicul are acces nestingherit, a conchis recurenta–pârâtă.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: 1. În ceea ce privește expertiza de specialitate întocmită de expert M.F., pe ale cărei concluzii s-a întemeiat hotărârea primei instanțe, în mod corect, instanța de apel a înlăturat susținerile pârâtei referitoare la nelegalitatea administrării acestei probe. - În primul rând, au fost respectate dispozițiile art. 212 C. proc. civ. referitoare la termenul de efectuare a expertizei.

După cum rezultă din actele dosarului, noua expertiză, pentru efectuarea căreia a fost desemnat expertul M.F., a fost încuviințată la termenul din 17 decembrie 2008, după efectuarea raportului întocmit de expertul inițial desemnat, A.L.–D., și chiar după efectuarea unui supliment la expertiză (încuviințat la termenul de judecată din 16 ianuarie 2008) și respingerea obiecțiunilor la acest supliment (la termenul din 09 mai 2008). Cu toate că, potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ., expertiza contrarie trebuie solicitată la primul termen ce urmează depunerii primei expertize, această limitare temporală se aplică doar în ipoteza solicitării unei părți (dacă cealaltă parte se opune administrării probei), astfel cum reiese din interpretarea literală a normei, nu și atunci când administrarea probei este considerată necesară de către instanța însăși, în virtutea rolului său activ și în aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc.

civ. În această din urmă situație, noua expertiză poate fi dispusă oricând în cursul judecății, evident, nu de o manieră arbitrară, ci doar dacă instanța apreciază că nu este lămurită prin expertiza deja efectuată, fie din cauza persistenței unor aspecte neclare, fie datorită unor elemente noi, rezultate din dezbateri. În speță, se reține că, la termenul din 24 septembrie 2008, a fost admisă în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC O.A.

SA Brașov, căreia i-a fost încuviințată solicitarea de administrare a probei cu înscrisuri, pe baza cărora această intervenientă a adresat instanței solicitarea de efectuare a unei noi expertize, încuviințată ca atare la termenul din 17 decembrie 2008. Așadar, expertiza efectuată de către cel de-al doilea expert desemnat de instanță, M.F., s-a bazat pe înscrisurile noi, despre care s-a pretins că sunt distructive de noutate, conținând dovada preexistenței unor profile miniere identice cu cele înregistrate de pârâtă ca modele industriale. Dată fiind depunerea la dosar a înscrisurilor noi, de către toate intervenientele în interes propriu, prima instanță a apreciat în cauză că este necesară o nouă expertiză care să analizeze aceste documente.

Chiar dacă proba cu noua expertiză a fost solicitată de către una dintre părți, respectiv intervenienta SC O.A. SA Brașov, ar fi fost inutilă respingerea administrării acesteia, ca urmare a nerespectării termenului prevăzut de art. 212 alin. (2) C. proc. civ. (în condițiile în care recurenta–pârâtă s-a opus efectuării unei noi asemenea probe) pentru a o admite ulterior, considerând că este necesară în cauză. Întrucât instanța are alegerea între completarea expertizei și efectuarea uneia noi, astfel cum prevede explicit art. 212 alin. (1), opțiunea sa este, în toate cazurile, legală, neputând constitui obiect al controlului de nelegalitate în căile de atac. În consecință, dat fiind contextul în care a fost dispusă noua expertiză, se constată că au fost respectate prevederile art. 212 C. proc.

civ. - În al doilea rând, se observă că susținerea referitoare la obiectul expertizei ca fiind reprezentat de „Șuruburi standardizate”, în loc de „Șuruburi nestandardizate”, conform certificatului din 21 iunie 2006, a fost invocată și prin motivele de apel și analizată ca atare prin decizia recurată, în sensul că se relevă doar o eroare materială din cuprinsul expertizei, și nu aspecte de fond, cât timp au fost cercetate înseși modelele înregistrate pe numele pârâtei. În aceste condiții, reiterarea acelorași susțineri prin motivele de recurs, fără vreo referire la considerentele deciziei de apel, nu poate fi asimilată unor critici de nelegalitate, urmând a fi respinse în consecință.

2. În ceea ce privește îndeplinirea cerințelor de înregistrare a modelelor industriale menționate în certificatul din 21 iunie 2006, Înalta Curte reține că prima instanță a constatat, iar instanța de apel a confirmat, atât lipsa noutății modelelor 1–11 și 14-16, cât și faptul că acestea sunt determinate exclusiv de o funcție tehnică, constatare ce echivalează cu neîntrunirea condițiilor cerute de art. 9 și 11 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale (în forma în vigoare la data înregistrării modelelor în discuție, 21 iunie 2006). Motivele de recurs cuprind critici exclusiv legate de cerința noutății, nu și de condiția vizând funcția estetică a modelului, astfel încât, chiar dacă s-ar considera întemeiate susținerile recurentei–pârâte relative la prima cerință, nu ar fi posibilă modificarea deciziei recurate, cât timp subzistă soluția de anulare a certificatului de înregistrare a modelelor, dată fiind neîndeplinirea cerinței din art. 11 referitoare la necesitatea ca modelul să nu fie determinat exclusiv de o funcție tehnică.

Cu toate acestea, pentru a se răspunde motivelor de recurs, urmează ca acestea să fie analizate ca atare, constatându-se că recurenta a criticat constatările ambelor instanțe de fond în ceea ce privește întrunirea cerinței publicității de către înscrisurile înfățișate de interveniente. Potrivit art. 9 alin. (2) din Lege, „un desen sau model industrial este considerat nou dacă niciun desen sau model identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare (…)”. Totodată, art. 10 alin. (1) prevede că „în conformitate cu art. 9, se consideră că un desen sau model industrial a fost făcut public dacă a fost publicat sau a fost expus, utilizat în comerț sau divulgat în alt mod, cu excepția cazului în care aceste acțiuni nu puteau deveni cunoscute în cursul normal al activității din domeniul respectiv, înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare”.

De asemenea, potrivit pct. G al Regulii 26 din H.G. nr. 1171/2003 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 (în vigoare la data înregistrării modelelor), „în stabilirea noutății se iau în considerare (…) materiale accesibile publicului, având o dată certă anterioară, depuse de persoane interesate; orice materiale accesibile publicului, având o dată certă anterioară datei depozitului examinat”.

Din coroborarea acestor norme, rezultă că, pentru ca înscrisurile invocate să reprezinte un impediment la înregistrare, este necesar să fi fost făcute publice, în oricare dintre modalitățile arătate în art. 10, înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare, care, în cauză, este data de 20 iunie 2005. Expertul pe baza concluziilor căruia s-a întemeiat soluția primei instanțe, menținută în apel, a relevat pe larg materialul documentar considerat distructiv de noutate, cu referire la fiecare model în parte, arătând, totodată, data la care documentele au fost făcute publice. Astfel, s-au avut în vedere: „Catalogul G.O.A.”, editat de T.P. în anul 1995, sub responsabilitatea I.C.P.R.O.A. Brașov; „Manualul I.M.”, Editura T., București, 1986; „Manualul I.M.”, autor A.P., Editura T., 1980; „E.M.

– exemplu de calcul”, Editura T., 1982; „Album P.M.T.”, proiectat de ICITPMN Baia-Mare în anul 1982 și aprobat de Ministerul Minelor cu decizia nr. 139 din 15 februarie 1983. Aceste lucrări au fost publicate fie prin intermediul editurilor, intrând, astfel, în fondul documentar de specialitate, regăsindu-se în biblioteci, fie prin intermediul autorității administrative centrale, pentru uzul specialiștilor din industria de profil. Atât pârâta, cât și reclamanta și intervenientele în interes propriu sunt societăți producătoare de profile miniere, având acces la toate materialele de specialitate intrate în circuitul publicistic, indiferent dacă au cunoscut efectiv despre existența sau conținutul acestora.

De asemenea, expertul a avut în vedere că modelele înregistrate pe numele pârâtei au fost produse și comercializate, inclusiv în străinătate, de către toate societățile producătoare din cauză, începând cu anul 1991, pe baza unor desene tehnice realizate de firme străine și la comanda acestora (precum B. sau T.) ori de către firmele românești. Astfel, expertul a luat în considerare facturi, desene tehnice, procese–verbale de omologare, toate conținând dată certă, atestând comercializarea pieselor ce constituie obiect al înregistrării ca modele industriale, anterior datei cererii de înregistrare. În aceste condiții, toate documentele pe care instanțele de fond, pe baza concluziilor expertului, le-a considerat drept distructive de noutate, îndeplinesc cerința publicității, fie prin editare sau publicare, fie prin utilizare în comerț, toate având dată certă anterioară datei de referință a constituirii depozitului reglementar.

Drept urmare, în mod corect, au fost valorificate în cadrul materialului probator administrat, cât timp recurenta–pârâtă nu a probat și, de altfel, nici nu a pretins – că este întrunită situația de excepție prevăzută de art. 10 alin. (1) din Lege, aceea că „aceste acțiuni nu puteau deveni cunoscute în cursul normal al activității din domeniul respectiv”, cu referire concretă la anumite documente dintre cele menționate în raportul de expertiză întocmit în cauză. Față de cele expuse, în mod corect, instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, din perspectiva neîntrunirii cerinței noutății la înregistrarea modelelor în discuție, făcând o aplicare corespunzătoare a legii. În consecință, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Avându-se în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentă la plata sumei de 110,40 RON cheltuieli de judecată către intimata-intervenientă SC O.A. SA Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA împotriva deciziei nr. 155A din 17 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Obligă recurenta la plata sumei de 110,40 RON cheltuieli de judecată către intimata-intervenientă SC O.A. SA Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2011.