ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7408/2013

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 03 iulie 2012 pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.R., M.C.M. și

M.C.D. au chemat în judecată pe Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului (reorganizat, la data pronunțării prezentei decizii, ca Ministerul Educației

Naționale, în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 96/2012; denumit în continuare, în cuprinsul

prezentei decizii, „Ministerul Educației”), solicitând instanței ca, prin hotărârea

ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la recunoașterea diplomelor de

licență emise de Universitatea S.H., precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanții arată că sunt absolvenți ai Universității S.H. - Facultatea de muzică,

promoția 2008, forma de învățământ ID, au susținut și au promovat examenul de licență

în sesiunea iulie 2008, obținând titlul de „Licențiat în arte”, și le-au fost eliberate

diplomele de licență.

Reclamanții solicită să

le fie eliberat un act oficial prin care pârâtul să recunoască în mod expres diplomele

ce le-au fost eliberate, diplome ce poartă timbru sec al ministerului.

Invocând principiul irevocabilității

actelor administrative, reclamanții susțin că, prin art. 2, art. 3 și art. 4 din

O.U.G. nr. 10/2009, li s-a produs o încălcare flagrantă a drepturilor ce derivă

din calitatea de absolvent și riscă să fie excluși din carieră și din viața socială,

fiind stigmatizați prin deciziile abuzive ale ministerului pârât. Reclamanții critică

prevederile O.U.G. nr. 10/2009, ale Ordinului ministrului educației nr. 4235/2010

pentru aprobarea Metodologiei privind monitorizarea specială

a Universității S.H. din București

și ale Ordinului ministrului educației

nr. 3404/2006 privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare

a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 206-2007, susținând

că un act administrativ nu mai poate fi retractat de către emitent și poate fi desființat

doar prin hotărâre judecătorească.

Prin întâmpinare, pârâtul

a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea

nr. 554/2004, excepția inadmisibilității acțiunii raportat la obiectul cererii de

chemare în judecată, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiuni, ca

neîntemeiată, susținând, în esență, că ministerul nu are atribuția de a constata

valabilitatea unor diplome de licență.

Prin

sentința nr. 6290 din

06 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția neîndeplinirii plângerii prealabile

prevăzute de art. 7 Legea nr. 554/2004, invocată de pârât, a admis excepția inadmisibilității

invocată de pârât și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

În raport cu dispozițiile

art. 216 din Legea educației nr. 1/2011 și ale art. 5 din H.G. nr. 536/2011, pârâtul

nu are atribuții în sensul celor solicitate de reclamanți, respectiv eliberarea

unor documente oficiale prin care această instituție să recunoască în mod neechivoc

diplomele reclamanților.

O diplomă este recunoscută

de Ministerul Educației fără nicio altă formalitate, dacă atestă faptul că a fost

urmată o specializare, formă de învățământ din cadrul instituției de învățământ

superior ce figura în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării în hotărârea

de Guvern aplicabilă, respectiv are autorizație/acreditare.

Nu pot fi recunoscute

actele de studii eliberate în mod nelegal persoanelor ce au absolvit studii cu nerespectarea

dispozițiilor legale.

De altfel, reclamanții

prin cererea de chemare în judecată nu precizează care este vătămarea într-un drept

sau într-un interes legitim rezultată din „nerecunoașterea” de către pârât a diplomelor

respective.

Cererea reclamanților

de obligarea pârâtului să recunoască diplomele obținute presupune existența unui

refuz nejustificat de a soluționa o cerere a acestora, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004, or, în cauză, reclamanții nu s-au adresat cu o cerere

autorității publice pârâte, iar între părți nu există un raport juridic de drept

administrativ, astfel că formularea unei cereri de chemare în judecată prin care

se solicită direct instanței de judecată obligarea pârâților la soluționarea unei

cereri recunoașterea unui drept, apare ca inadmisibilă.

Î

mpotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel, au declarat recurs reclamanții C.R., M.C.M. și M.C.D., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Sub aspectul motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții susțin că instanța

de fond în mod greșit a reținut că pârâtul nu are atribuții de recunoaștere a diplomelor

de licență, deoarece în cadrul ministerului funcționează Direția Generală de Învățământ

Superior care are competența de a formula răspunsuri cu privire la legalitatea actelor

de studii și a conținutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învățământ,

specializărilor și statutului facultăților și instituțiilor de învățământ superior

acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu.

Printr-o altă critică,

referitor la cele reținute de curtea de apel în sensul că diplomele de licență produc

efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere emis de ministerul pârât,

recurenții arată că diplomele și-au produs efectele juridice timp de 4 ani. În urma

demersurilor pârâtului prin care nu au mai fost recunoscute studiile urmate, considerându-se

că au urmat o specializare ce nu era acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu,

și ca urmare a refuzului ministerului de recunoaștere a valabilității diplomelor,

recurenții susțin că își vor piere posturile cu studii superioare pe care sunt încadrați

și vor putea ocupa numai posturi cu studii medii, cu obligația de a restitui diferența

de drepturi salariale.

Recurenții critică soluția

instanței de fond pentru faptul că nu a făcut aplicarea principiului error comunis

facti jus, având în vedere că recurenții și-au îndeplinit obligațiile asumate prin

contractele de studii încheiate cu Universitatea S.H., iar diplomele de licență

pe care le dețin nu au fost revocate sau anulate.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., invocate de recurenți,

și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele arătate în continuare.

de drept relevante

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanții au învestit instanța de contencios

administrativ cu o acțiune întemeiată pe refuzul nejustificat al ministerului de

a elibera un document din care să rezulte că este recunoscută oficial diploma de

licență pe care o deține.

În cauză, se constată

că reclamanții sunt titulari ai diplomelor de licență emise de Universitatea S.H.,

acte a căror legalitate și valabilitate nu formează obiectul controlului de legalitate

exercitat în prezenta cauză, după cum instanța de contencios administrativ nu a

fost învestită să aprecieze nici asupra legalității modului de funcționare a formelor

de învățământ și programelor de studii ale universității respective. Or, ca orice

act administrativ care nu a fost revocat sau anulat în condițiile legii, diplomele

de licență deținute de reclamanți se bucură de prezumția de legalitate și produc

efectele juridice conform dispozițiilor legale incidente, așa cum în mod judicios

a reținut și instanța de fond.

Înalta Curte, observând

corespondența purtată între reclamanți și pârât, constată că, prin adresa din

27 iunie 2012, ministerul a răspuns la plângerea prealabilă formulată de reclamanți

și a expus dispoziții legale și criterii orientative de recunoaștere a unei diplome

de licență, precizând că nu se poate pronunța asupra legalității programului de

studii urmat de către petenți (C.R., M.C.M. și M.C.D.), întrucât actele de studii

atașate în copie la plângerea prealabilă sunt ilizibile, iar în conținutul memoriului

nu este precizat programul de studii urmat.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri

constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea

unei persoane, iar excesul de putere este definit la lit. n) a aceluiași articol,

ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea

limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților

cetățenilor. Excesul de putere, invocat ca temei al acțiunii în contencios administrativ,

permite instanței să examineze conduita autorităților publice din perspectiva modului

de exercitare a puterii discreționare și încadrării ei în limitele legale ale marjei

de apreciere, prin prisma echilibrului rezonabil ce trebuie asigurat între interesul

public și drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate

prin actele administrative.

În sensul dispozițiilor

art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

persoana care se consideră vătămată în drepturile și interesele sale legitime printr-un

act administrativ tipic sau asimilat se poate adresa instanței de contencios administrativ

pentru a obține

anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Altfel spus, demersul judiciar în contencios administrativ

presupune ca actul administrativ tipic sau asimilat să producă vătămarea unui drept

subiectiv recunoscut de lege ori a unui interes legitim al subiectului de drept.

Or, în sensul celor expuse

anterior, Înalta Curte reține că, prin răspunsul transmis reclamanților, ministerul

nu a exprimat explicit, cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și

n) din Legea nr. 554/2004, un refuz nejustificat de natură a produce o vătămare

a drepturilor și intereselor legitime de care reclamanții se pot prevala în virtutea

actelor de studii care, potrivit considerentelor precedente, se bucură de prezumția

de legalitate și produc efecte juridice în condițiile dispozițiilor legale incidente,

atât timp cât nu au fost revocate sau anulate în condițiile legii.

În cauză, reclamanții

invocă eventuala vătămare ce le-ar putea fi cauzată, ca efect al nerecunoașterii

de către minister a diplomelor de licență, prin pierderea posturilor pe care sunt

încadrați și riscul de a putea fi încadrați numai pe posturi cu studii medii.

Însă, în prezentul litigiu,

instanța nu este chemată să se pronunțe în perspectiva unei viitoare posibile vătămări

la care ar fi expuși reclamanți, vătămare ce s-ar putea ivi în cadrul unui alt raport

juridic între alte subiecte de drept decât raportul juridic dedus judecății.

Astfel fiind, riscul apariției

în viitor, în cadrul unui alt raport juridic, a unei vătămări ce ar putea fi suferită

de către reclamanți nu este de natură a fundamenta existența refuzului nejustificat

al pârâtului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, atâta

timp cât în prezentul demers judiciar reclamanții nu au făcut dovada unei vătămări

în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte observă că,

deși au invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenții nu au

formulat critici care să poată fi circumscrise motivelor de recurs reglementate

de aceste dispoziții, astfel că sentința recurată nu va fi analizată din această

perspectivă.

adoptate în recurs

Față de toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții C.R., M.C.M. și M.C.D., nefiind

identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de C.R., M.C.M. și M.C.D. împotriva sentinței civile nr. 6290 din 06 noiembrie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.