ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7408/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03 iulie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.R., M.C.M. și M.C.D. au chemat în judecată pe Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (reorganizat, la data pronunțării prezentei decizii, ca Ministerul Educației Naționale, în temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 96/2012; denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Ministerul Educației”), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la recunoașterea diplomelor de licență emise de Universitatea S.H., precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că sunt absolvenți ai Universității S.H. - Facultatea de muzică, promoția 2008, forma de învățământ ID, au susținut și au promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2008, obținând titlul de „Licențiat în arte”, și le-au fost eliberate diplomele de licență. Reclamanții solicită să le fie eliberat un act oficial prin care pârâtul să recunoască în mod expres diplomele ce le-au fost eliberate, diplome ce poartă timbru sec al ministerului. Invocând principiul irevocabilității actelor administrative, reclamanții susțin că, prin art. 2, art. 3 și art. 4 din O.U.G. nr. 10/2009, li s-a produs o încălcare flagrantă a drepturilor ce derivă din calitatea de absolvent și riscă să fie excluși din carieră și din viața socială, fiind stigmatizați prin deciziile abuzive ale ministerului pârât.

Reclamanții critică prevederile O.U.G. nr. 10/2009, ale Ordinului ministrului educației nr. 4235/2010 pentru aprobarea Metodologiei privind monitorizarea specială a Universității S.H. din București și ale Ordinului ministrului educației nr. 3404/2006 privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 206-2007, susținând că un act administrativ nu mai poate fi retractat de către emitent și poate fi desființat doar prin hotărâre judecătorească. 2. Apărările pârâtului Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității acțiunii raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiuni, ca neîntemeiată, susținând, în esență, că ministerul nu are atribuția de a constata valabilitatea unor diplome de licență.

3. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 6290 din 06 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția neîndeplinirii plângerii prealabile prevăzute de art. 7 Legea nr. 554/2004, invocată de pârât, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârât și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanți. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: În raport cu dispozițiile art. 216 din Legea educației nr. 1/2011 și ale art. 5 din H.G. nr. 536/2011, pârâtul nu are atribuții în sensul celor solicitate de reclamanți, respectiv eliberarea unor documente oficiale prin care această instituție să recunoască în mod neechivoc diplomele reclamanților.

O diplomă este recunoscută de Ministerul Educației fără nicio altă formalitate, dacă atestă faptul că a fost urmată o specializare, formă de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior ce figura în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării în hotărârea de Guvern aplicabilă, respectiv are autorizație/acreditare. Nu pot fi recunoscute actele de studii eliberate în mod nelegal persoanelor ce au absolvit studii cu nerespectarea dispozițiilor legale. De altfel, reclamanții prin cererea de chemare în judecată nu precizează care este vătămarea într-un drept sau într-un interes legitim rezultată din „nerecunoașterea” de către pârât a diplomelor respective.

Cererea reclamanților de obligarea pârâtului să recunoască diplomele obținute presupune existența unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere a acestora, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, or, în cauză, reclamanții nu s-au adresat cu o cerere autorității publice pârâte, iar între părți nu există un raport juridic de drept administrativ, astfel că formularea unei cereri de chemare în judecată prin care se solicită direct instanței de judecată obligarea pârâților la soluționarea unei cereri recunoașterea unui drept, apare ca inadmisibilă. 4. Calea de atac exercitată Î mpotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel, au declarat recurs reclamanții C.R., M.C.M. și M.C.D., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și ale art. 304 1 C. proc.

civ. Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții susțin că instanța de fond în mod greșit a reținut că pârâtul nu are atribuții de recunoaștere a diplomelor de licență, deoarece în cadrul ministerului funcționează Direția Generală de Învățământ Superior care are competența de a formula răspunsuri cu privire la legalitatea actelor de studii și a conținutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învățământ, specializărilor și statutului facultăților și instituțiilor de învățământ superior acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu. Printr-o altă critică, referitor la cele reținute de curtea de apel în sensul că diplomele de licență produc efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere emis de ministerul pârât, recurenții arată că diplomele și-au produs efectele juridice timp de 4 ani.

În urma demersurilor pârâtului prin care nu au mai fost recunoscute studiile urmate, considerându-se că au urmat o specializare ce nu era acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, și ca urmare a refuzului ministerului de recunoaștere a valabilității diplomelor, recurenții susțin că își vor piere posturile cu studii superioare pe care sunt încadrați și vor putea ocupa numai posturi cu studii medii, cu obligația de a restitui diferența de drepturi salariale. Recurenții critică soluția instanței de fond pentru faptul că nu a făcut aplicarea principiului error comunis facti jus, având în vedere că recurenții și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea S.H., iar diplomele de licență pe care le dețin nu au fost revocate sau anulate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., invocate de recurenți, și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe refuzul nejustificat al ministerului de a elibera un document din care să rezulte că este recunoscută oficial diploma de licență pe care o deține.

În cauză, se constată că reclamanții sunt titulari ai diplomelor de licență emise de Universitatea S.H., acte a căror legalitate și valabilitate nu formează obiectul controlului de legalitate exercitat în prezenta cauză, după cum instanța de contencios administrativ nu a fost învestită să aprecieze nici asupra legalității modului de funcționare a formelor de învățământ și programelor de studii ale universității respective. Or, ca orice act administrativ care nu a fost revocat sau anulat în condițiile legii, diplomele de licență deținute de reclamanți se bucură de prezumția de legalitate și produc efectele juridice conform dispozițiilor legale incidente, așa cum în mod judicios a reținut și instanța de fond.

Înalta Curte, observând corespondența purtată între reclamanți și pârât, constată că, prin adresa din 27 iunie 2012, ministerul a răspuns la plângerea prealabilă formulată de reclamanți și a expus dispoziții legale și criterii orientative de recunoaștere a unei diplome de licență, precizând că nu se poate pronunța asupra legalității programului de studii urmat de către petenți (C.R., M.C.M. și M.C.D.), întrucât actele de studii atașate în copie la plângerea prealabilă sunt ilizibile, iar în conținutul memoriului nu este precizat programul de studii urmat.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, iar excesul de putere este definit la lit. n) a aceluiași articol, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Excesul de putere, invocat ca temei al acțiunii în contencios administrativ, permite instanței să examineze conduita autorităților publice din perspectiva modului de exercitare a puterii discreționare și încadrării ei în limitele legale ale marjei de apreciere, prin prisma echilibrului rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public și drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin actele administrative.

În sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată în drepturile și interesele sale legitime printr-un act administrativ tipic sau asimilat se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru a obține anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Altfel spus, demersul judiciar în contencios administrativ presupune ca actul administrativ tipic sau asimilat să producă vătămarea unui drept subiectiv recunoscut de lege ori a unui interes legitim al subiectului de drept.

Or, în sensul celor expuse anterior, Înalta Curte reține că, prin răspunsul transmis reclamanților, ministerul nu a exprimat explicit, cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, un refuz nejustificat de natură a produce o vătămare a drepturilor și intereselor legitime de care reclamanții se pot prevala în virtutea actelor de studii care, potrivit considerentelor precedente, se bucură de prezumția de legalitate și produc efecte juridice în condițiile dispozițiilor legale incidente, atât timp cât nu au fost revocate sau anulate în condițiile legii. În cauză, reclamanții invocă eventuala vătămare ce le-ar putea fi cauzată, ca efect al nerecunoașterii de către minister a diplomelor de licență, prin pierderea posturilor pe care sunt încadrați și riscul de a putea fi încadrați numai pe posturi cu studii medii.

Însă, în prezentul litigiu, instanța nu este chemată să se pronunțe în perspectiva unei viitoare posibile vătămări la care ar fi expuși reclamanți, vătămare ce s-ar putea ivi în cadrul unui alt raport juridic între alte subiecte de drept decât raportul juridic dedus judecății. Astfel fiind, riscul apariției în viitor, în cadrul unui alt raport juridic, a unei vătămări ce ar putea fi suferită de către reclamanți nu este de natură a fundamenta existența refuzului nejustificat al pârâtului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât în prezentul demers judiciar reclamanții nu au făcut dovada unei vătămări în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte observă că, deși au invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenții nu au formulat critici care să poată fi circumscrise motivelor de recurs reglementate de aceste dispoziții, astfel că sentința recurată nu va fi analizată din această perspectivă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții C.R., M.C.M. și M.C.D., nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de C.R., M.C.M. și M.C.D. împotriva sentinței civile nr. 6290 din 06 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.