ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2888/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2888/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Reclamanta SC M.R.P. SRL a chemat-o în judecată pe
pârâta SC A.S.B. SA pentru ca instanța prin hotărârea pe care urma să o
pronunțe, să o oblige la plata sumei de 115.065,92 lei reprezentând
indemnizația de asigurare cuvenită reclamantei în baza poliței de asigurare de
incendiu și alte calamități nr. 917188 din 28 noiembrie 2006.
Cauza a fost soluționată în primă instanță de
Tribunalul Constanța, după ce Judecătoria Găești a dispus declinarea
competenței în favoarea Tribunalului Dâmbovița, acesta din urmă declinând
competența în favoarea Tribunalului Constanța.
Prin sentința comercială nr. 1291 din 16 februarie
2011, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea, obligând-o pe SC G.P.M.A
SA la plata sumei de 95.442,01 lei reprezentând indemnizația de asigurare și
3.701,19 lei cheltuieli judiciare, respingând restul pretențiilor ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță,
după încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, expertiză tehnică
pentru evaluarea bunurilor, expertiză contabilă, expertiză tehnică în
construcții, a apreciat că pentru evenimentul din 31 mai 2007 sunt întrunite
condițiile contractuale privind evenimentul asigurat, fiind atrasă răspunderea
pârâtei, instanța constatând că a fost îndeplinită și clauza privind înștiințarea
în scris a asigurătorului de evenimentul asigurat, în timp de 48 ore, ca urmare
a înregistrării adresei de la data de 1 iunie 2007.
La stabilirea prejudiciului a avut în vedere
expertiza tehnică întocmită pentru estimarea valorii bunurilor sustrase care a
fost stabilită la suma de 8.782, 91 lei, raportarea fiind făcută la valoarea de
achiziție și nu cea potențială.
In ceea ce privește evenimentul din 16 octombrie
2007, a reținut că acesta era asigurat prin contractul părților iar raportul de
expertiză a stabilit că prăbușirea tavanului nu s-a făcut din vina reclamantei
ci, ca urmare a greutății suplimentare generată de depozitarea pe tavan a
molozului rezultat din lucrări anterioare efectuate de ceilalți administratori
și chiriași ai imobilului, prejudiciul fiind în sumă de 86.659,10 lei.
Această sentință a fost atacată cu apel de către
ambele părți.
Prin decizia nr. 117/COM din 28 septembrie 2011,
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios
administrativ și fiscal, a respins apelurile.
Reclamanta a criticat modul de determinare a valorii
bunurilor avariate, în sensul că prejudiciul trebuia stabilit în funcție de
valoarea de vânzare a mărfii și nu în funcție de valoarea de achiziție,
susținere care a fost respinsă de instanța de apel în temeiul art. 8.1 lit. B)
din Condiții de Asigurare care prevede că „pentru mijloacele circulante suma
asigurată trebuia să reprezinte, după caz prețul de cost sau de producția ori
prețul de achiziție", precum și în temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr.
136/1995 care statuează că despăgubirile nu pot depăși valoarea bunului din
momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care
s-a făcut asigurarea.
Instanța a apreciat corectă motivarea potrivit căreia
prejudiciul determinat în funcție de prețul de vânzare a bunurilor nu
reprezintă un prejudiciu cert, neputând fi avut în vedere la stabilirea
întinderii răspunderii contractuale a pârâtei.
In ceea ce privește apelul pârâtei, instanța a
constatat că situația de fapt reținută de prima instanță este corectă, date
fiind și constatările organelor penale și încadrarea juridică a faptei de „furt
calificat", că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile asumate în
calitate de asigurat, iar prejudiciul a fost stabilit urmare a expertizei
contabile, în raport de actele contabile prezentate și de prețul de achiziție.
Instanța de apel, invocând art. 6.5 din Condițiile de
asigurare, a reținut că la baza producerii faptei nu a stat intenția
reclamantei, expertul stabilind că prăbușirea tavanului este urmarea unui cumul
de factori ce nu pot fi imputați reclamantei, evenimentul neputând fi încadrat
în situațiile de excludere reglementate prin Condițiile de asigurare. In ceea
ce privește procesul - verbal de inventariere a mărfurilor avariate nr. 839 din
29 octombrie 2007 încheiat la sediul reclamantei de către administratorul
reclamantei și reprezentanții societății pârâtei a apreciat că este opozabil
pârâtei, acesta cuprinzând mențiunea că inventarierea va fi stabilită, în urma
angajării, de comun acord, a unui expert autorizat în domeniul textile.
În legătură cu omisiunea instanței de fond de a se
pronunța cu privire la bunurile avariate, instanța de apel a reținut că prima
instanță nu a fost învestită cu acest capăt de cerere, corect nepronunțându-se
asupra acestuia.
De asemenea instanța de apel a apreciat întrunite
condițiile cerute de art. 720
1
C. proc. civ. privind procedura
prealabilă, astfel că respingerea excepției prematurității este legală.
Pârâta SC G.P.M.A SA (fostă SC A.S.B. SA) a declarat
recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, invocând dispozițiile art. 304
pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. raportate la art. 1345 - 1348 C. civ. și Legea
nr. 136/1995 cu modificările și
completările
ulterioare și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei
atacate,
modificarea în tot a hotărârii instanței de fond și pe cale de consecință,
respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
A reiterat excepția prematurității introducerii
cererii de chemare în judecată care va fi analizată ca motiv de recurs, sens în
care, Înalta Curte, constatând că instanța de apel corect a apreciat asupra
soluției instanței de fond în condițiile în care reclamanta a dovedit
îndeplinirea condițiilor cerute de art. 720
1
C. proc. civ. prin
analiza întregii corespondențe purtate între părți, va respinge acest motiv,
apreciind că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu
referire la ipoteza greșitei interpretări și
aplicări a textului de lege precitat.
Prezentând situația de fapt și derularea litigiului
ivit între părți, recurenta-pârâtă a apreciat că reclamanta nu a respectat
termenul de 48 ore prevăzut în Condițiile generale de asigurare, în ceea ce
privește anunțarea producerii riscului asigurat, că nu a asigurat paza bunului,
context în care evenimentul produs nu reprezintă eveniment asigurat în sensul
Legii nr. 136/1995 [art. 5.3 lit. D) alin. (1) din Condițiile generale de
asigurare], astfel că instanța a interpretat greșit conținutul înscrisurilor
aflate la dosar.
A susținut că suma de 86.658 lei nu este datorată
deoarece prăbușirea plafonului a avut loc din cauza aplicării defectuoase a
rigipsului de către reclamantă fără autorizație și fără documentație tehnică,
iar procesul - verbal nr. 839 din 29 octombrie 2007 nu-i este opozabil.
Un alt motiv de recurs constă în acela că instanța de
fond și cea de
apel au omis să precizeze ce
se va întâmpla cu bunurile avariate, care,
rămânând în patrimoniul
reclamantei, în urma valorificării vor spori patrimoniul acesteia, determinând
a îmbogățire fără just temei a reclamantei.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se
vor arăta în continuare.
Recurenta-pârâta invocă dispozițiile art. 304 pct. 7
și pct. 9 C. proc. civ.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează modificarea
deciziei atacate când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când
cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Raportând motivele invocate la dispozițiile legale
precitate, Înalta Curte constată că niciunul dintre motivele de recurs nu
vizează cele trei ipoteze prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acest
temei de drept neputând constitui bază de analiza a recursului.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că hotărârea
atacată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recurenta vizează în recursul său ambele ipoteze care
privesc aplicarea greșită a art. 9.4 lit. b) și art. 5.3 lit. d) alin. (1) din
Condiții generale, interpretarea greșită a procesului - verbal nr. 839 din 29
octombrie 2007
dar și lipsa temeiului legal
pentru obligarea sa la plata sumei de 86.658 lei.
Prin adresa nr. 311 din 1 iunie 2007 transmisă prin
fax către SC A.S.B. SA Dâmbovița, SC M.R.P. SRL a învederat refuzul încheierii
actului constatării daunei de către delegatul angajat al SC A.S.B. SA Galați,
sub motiv că polița nu este încheiata cu SC A.S.B. SA Galați, reclamanta
precizând că prin această adresă și-a îndeplinit obligația de a-i încunoștința
de producerea riscului asigurat, față de care angajații SC A.S.B. SA au dat
dovadă de lipsă de preocupare și tergiversare.
Se constată astfel că în mod corect a apreciat
instanța de apel că societatea reclamantă și-a îndeplinit obligațiile asumate
în calitate de asigurat în ceea ce privește înștiințarea în scris a
asigurătorului de producerea evenimentului asigurat în termen de 48 ore,
conform art. 9.4 lit. b) din Condițiile generale și neexistând dovezi în sensul
neprimirii acestei adrese de către pârâtă, corect nu a fost reținută apărarea acesteia
din urmă în acest sens.
Potrivit art. 5.3 lit. d) din Condițiile generale „se
acordă indemnizații numai pentru pagubele produse de furtul prin efracție al
bunurilor asigurate, comis prin spargerea pereților, acoperișului, tavanelor,
ușilor, ferestrelor, dușumelelor...".
Se reține că organele de urmărire penală au încadrat
fapta ca fiind „furt calificat" conform dispozițiilor art. 208 - 209 C.
pen., pătrunderea făptuitorului în incinta magazinului fiind făcută prin
forțarea ușii, deci prin efracție, așa încât conform art. 5.3 lit. d) din
Condițiile generale, pentru pagubele produse prin fapta astfel încadrată,
asigurătorul trebuie să răspundă, cum corect a stabilit și instanța de apel.
In ceea ce privește opozabilitatea procesului -
verbal nr. 839 din 29 octombrie 2007 privind inventarierea mărfurilor avariate,
încheiat între reclamantă și pârâtă, Înalta Curte constată că analiza efectuată
de instanța de apel în legătură cu acest înscris este corectă părțile hotărând
ca valorificarea mărfii inventariată prin acest proces - verbal să fie
stabilită în urma angajării de comun acord a unui expert tehnic autorizat în
domeniul textil, deoarece o parte din marfa inventariată nu are urme de
degradare, fiind însușit și semnat de ambele părți, astfel că îi este opozabil
pârâtei.
Analizând și motivul legat de nedatorarea sumei de
86.658 lei, se constată că expertiza tehnică în construcții efectuată a
confirmat că prăbușirea acoperișului nu se poate imputa reclamantei, astfel că
această situație nu se încadrează în art. 6.5 din Condițiile generale de
asigurare care exclud situațiile în care nu se acordă indemnizații pentru
riscul asigurat, pe de-o parte nefiind dovedită intenția reclamantei de a
produce pagube, pe de alta parte nefiind dovedită vinovăția sa în declanșarea
prăbușirii tavanului, aceasta fund rezultatul unui cumul de factori ce nu poate
fi imputat reclamantei. In contextul dat admiterea cererii de daune pentru
evenimentul produs la punctul de lucru Constanța, are temei în însuși
contractul încheiat de părți, așa cum s-a arătat mai sus.
In legătură cu ultimul motiv de recurs este de
reținut faptul că prin procesul - verbal nr. 839 din 29 octombrie 2007 părțile
au hotărât asupra valorificării finale a mărfii inventariate care va fi
stabilită în urma angajării, de comun acord, a unui expert tehnic autorizat în
domeniul textile, deoarece o parte din marfa inventariată nu are urme de
degradare, dar, așa cum corect a constatat și instanța de apel, prin cererea
formulată instanța nu a fost învestită în soluționarea vreunui capăt de cerere
referitor la valorificarea bunurilor avariate, motiv pentru care corect nici
instanța de fond și nici cea de apel nu au analizat această problemă, context
în care invocarea art. 1345 -1348 din Codul nu se justifică.
Instanța nu putea să se pronunțe asupra a ceea ce nu
s-a cerut deoarece ar fi încălcat principiul disponibilității.
Constatând că hotărârea atacată este la adăpost de
orice critică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va
respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere că intimata reclamantă a solicitat
cheltuieli de judecată care au fost dovedite cu înscrisurile aflate la filele
69 - 70 din dosarul de recurs, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,
cererea se va admite și va fi obligată recurenta pârâtă la plata sumei de 2.490
lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC G.P.M.A. SA
BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 117/GOM din 28 septembrie 2011, pronunțată
de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2490 lei,
cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă SC M.R.P.D. SRL GĂEȘTI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 30 mai 2012.