CASE OF MACINKOVIC v. CROATIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Preliminary objection dismissed (non-exhaustion of domestic remedies);Violation of Art. 6-1;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF MACINKOVIC v. CROATIA (CtEDO, 2006)
CAUZA PRIMEI SECȚIUNI DE MAČINKOVI . CROATIA (Depunerea nr. 29759/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 7 decembrie 2006 FINAL 07/03/2007 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Mačinković c. Croația, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Vajić Kovler dna Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens, judecători și grefierul Secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 16 noiembrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 29759/04) împotriva Republicii Croația depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național croat, dl Marijan Mačinković („reclamantul”), la 12 iulie 2004. Reclamantul a fost reprezentat de dna L. Kušan, avocată practicată în Ivanić-Grad. Guvernul croat („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Štefica Stažnik. La 5 septembrie 2005, Curtea a hotărât să anunte cererea guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să declare admisibilitatea și meritele cererii în același timp. FACTELE I. CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1945 și trăiește în Kloštar Ivanić. La 1 septembrie 1999 Curtea Municipală Ivanić Grad ( Općinski sud u Ivanić Gradu ) a adoptat o hotărâre care ordona un anumit F.P. să plătească niște bani reclamantului. La 18 mai 2000, reclamantul a solicitat executarea hotărârii de mai sus. Curtea Municipală Zagreb ( Općinski sud u Zagrebu ) a emis un ordin de aplicare la 6 iulie 2000. La 20 noiembrie 2000, un judecător a încercat să elaboreze o listă de confiscare a bunurilor F.P., dar el a refuzat să coopereze. La 19 decembrie 2000, reclamantul a informat instanța că F.P. deține un autovehicul și a propus să-l prindă. La 17 aprilie 2001, Curtea a invitat reclamantul să avanseze costurile intervenției judecătorului, pe care le-a făcut reclamantul la 25 aprilie 2001. La 12 aprilie 2002, Curtea a programat o altă intervenție la fața locului pentru 3 iunie 2002, ceea ce nu a reușit din cauză că F.P. a refuzat din nou să coopereze. În conformitate cu noua propunere a reclamantului, la 26 septembrie 2002, instanța a hotărât că o altă intervenție la fața locului ar fi programată după ce reclamantul a avansat costurile. 10. Reclamantul a cerut instanței să mărim pașaportul F.P. la 20 februarie 2003. În urma acestei cereri, la 1 iulie 2003, Curtea a întrebat Ministerul Internului dacă F.P. este proprietarul unui anumit autovehicul. Ministerul a răspuns negativ la 22 iulie 2003 11. Cu toate acestea, la 24 mai 2004, dosarul a fost transferat Curtei Municipale din Zaprešić nou-restabilizate. 13. Deoarece soția F.P. a prezentat dovezile că F.P. a plătit o parte din sumă datorată reclamantului în cursul intervenției din 25 octombrie 2004, intervenția a fost suspendată cu consimțământul reprezentantului legal al reclamantului. 14. Cu toate acestea, F.P. nu a respectat restul obligației sale și, prin urmare, la 24 decembrie 2004, reclamantul a solicitat intervenția unui alt judecător. Intervenția a avut loc la 8 martie 2005 și a fost elaborată o listă de convulsii. 15. La 29 septembrie 2005, reclamantul a solicitat instanței să organizeze o licitație publică. licitația a fost programată pentru 22 noiembrie 2005. Procedura de punere în aplicare pare să fie încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. II. DIRECȚIUL DOMESTIC RELEVANT ȘI PRACTICĂ 17. Secțiunea 63 din Actul Constituțional privind Curtea Constituțională (Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske –Journalul Oficial nr. 49/2002 din 3 mai 2002; „Legea Constituțională a Curții”) citește după cum urmează: „(1) Curtea Constituțională examinează o plângere constituțională chiar înainte de a fi epuizate toate măsurile legale în cazurile în care o instanță competentă nu a hotărât într-un termen rezonabil o cerere privind drepturile și obligațiile reclamantului sau o acuzație penală împotriva acestuia... (2) În cazul în care plângerea constituțională ... în temeiul alineatului (1) din prezenta secțiune este acceptată, Curtea Constituțională stabilește un termen în care o instanță competentă hotărăște cazul cu privire la fondul... (3) Într-o hotărâre în temeiul alin. (2) din prezentul articol, Curtea Constituțională stabilește compensarea adecvată pentru reclamant în ceea ce privește încălcarea constatată cu privire la drepturile sale constituționale ... Compensația se plătește din bugetul de stat într-un termen de trei luni de la data în care partea a depus o cerere de plată.” 18. În temeiul jurisprudenței Curții Constituționale, plângerile constituționale depuse în temeiul articolului 63 în cadrul procedurilor de executare au fost declarate inadmisibile. În decizia sa nr. U -IA/1165/2003 din 12 septembrie 2003, Curtea Constituțională a interpretat art. 63 după cum urmează: „Curtea Constituțională invocă proceduri în temeiul unei plângeri constituționale depuse în temeiul articolului 63 din Actul Constituțional [pentru Curtea Constituțională] pentru durata procedurii numai în cazurile în care instanța nu a hotărât într-un timp rezonabil cu privire la meritul drepturilor și obligațiilor reclamantului, adică în cazul în care nu a eliberat o decizie cu privire la fondul într-un timp rezonabil. În acest caz, reclamația constituțională a fost depusă pentru neexecutarea unei decizii finale prin care se hotărăsseră deja drepturile și obligațiile părții. Având în vedere dispozițiile citate mai sus din Actul Constituțional [pentru Curtea Constituțională] ..., Curtea Constituțională este de părere că în acest caz nu s-au îndeplinit condițiile de aplicabilitate ale articolului 63.” În decizia sa nr. U-IIIA/781/2003 din 14 mai 2004, Curtea Constituțională a furnizat o interpretare suplimentară a articolului 63: „Tinând în vedere dispozițiile citate mai sus din Actul constituțional [pentru Curtea Constituțională] și faptul că plângerea constituțională nu a fost depusă pentru nerespectarea unei hotărâri într-un timp rezonabil, ci mai degrabă deoarece executarea nu a fost efectuată, Curtea Constituțională este de părere că, în acest caz, nu s-au îndeplinit condițiile de aplicabilitate a articolului 63.” 19. În hotărârea nr. U-IIIA/1128/2004 din 2 februarie 2005, Curtea Constituțională și-a schimbat practicile, acceptând plângerea constituțională a reclamantului și acordându-i compensații, precum și ordonând instanței competente să încheie procedura de executare în termen de șase luni de la decizia sa. În acest sens, Curtea Constituțională a invocat în mod expres jurisprudența Curții în această privință. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 20. Reclamantul se plânge că durata procedurii de executare a fost incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 21. Guvernul a contestat acest argument. 22. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 8 mai 2000 și nu s-a încheiat încă. Astfel a durat aproximativ șase ani și șase luni. Admisibilitatea 23. Guvernul a invitat Curtea să respingă plângerea reclamantului pentru neepuizarea recourslor interne, susținând că, în 2002, secțiunea 63 din Legea Constituțională privind Curtea Constituțională a introdus un recurs intern eficient în ceea ce privește durata procedurii. La 2 februarie 2005, Curtea Constituțională a adoptat o decizie prin care a aplicat cerințele de timp rezonabil în ceea ce privește procedura de executare în curs. 24. Reclamantul a contestat aceste argumente. 25. Curtea reiterează că în temeiul articolului 35 1 din Convenție, aceasta poate aborda o chestiune numai după ce au fost epuizate toate căile de recurs interne. Scopul regulamentului de epuizare este de a permite statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a pune în aplicare încălcările presupuse împotriva acestora înainte de a fi prezentate la aceasta (a se vedea, printre multe alte autorități, Selmouni France [GC], nr. 25803/94, § Obligația de a epuiza căile de recurs interne necesită ca un reclamant să utilizeze în mod normal remediile care sunt eficiente, suficiente și accesibile în ceea ce privește plângerile Convenției sale. 26. În plus, Curtea reamintește că, începând cu 22 martie 2002, o plângere constituțională în temeiul articolului 63 din Legea Curții Constituționale este considerată un remediu eficace în ceea ce privește durata procedurilor încă în curs în Croația (a se vedea Slaviček c. Croația) (dec.), nr. 20862/02, ECHR 2002-VII. Cu toate acestea, în acel moment nu era clar dacă noul remediu se va aplica în totalitate la durata procedurilor de aplicare (a se vedea Pibernik v. Croația (dec.), nr. 75139/01, 4 Dezvoltarea ulterioară în jurisprudența Curții Constituționale a arătat că numai la 2 februarie 2005 o plângere constituțională a devenit un remediu eficace pentru durata procedurilor de executare (a se vedea Karadžić v.Croatia , nr. 35030/04, § 38, 15 decembrie 2005). 27. Curtea reiterează că problema dacă căile de recurs interne au fost epuizate este stabilită în mod normal prin trimitere la data în care cererea a fost depusă Curții (a se vedea Baumann c. Franța , nr. 33592/96 , § 47, CEDH 2001-V (extractele) ). Această regulă este supusă unor excepții care pot fi justificate de circumstanțele specifice ale fiecărei cauze (a se vedea Nogolica c. Croația (dec.), nr. 77784/01, ECHR 2002-VIII). 28. În ceea ce privește cazul în cauză, Curtea observă că reclamantul și-a depus cererea la Curte la 12 iulie 2004. Nu a fost decât până la un an și jumătate mai târziu că Curtea Constituțională a reținut pentru prima dată că a existat o încălcare a dreptului de acces la o instanță într-un caz similar. În consecință, reclamantul nu ar fi putut fi așteptat să depună o astfel de plângere, care, în acel moment, nu i-a oferit nici o perspectiva rezonabilă de succes. 29. În ceea ce privește o posibilă deplasare de la reglementarea generală a neepuizării, Curtea nu constată nicio circumstanță specială care ar justifica să facă o excepție la această regulă în acest caz (a se vedea Omerović c. Croația) În aceste circumstanțe, Curtea consideră că plângerea reclamantului nu poate fi respinsă pentru faptul că nu a fost epuizată calendarul intern. 31. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 33. Guvernul a susținut că procedura este complexă și nu de o importanță semnificativă pentru reclamant. Ei au subliniat faptul că F.P. a plătit aproape jumătate din datoria sa întreagă către solicitant. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, Guvernul a susținut că reclamantul a contribuit la durata procedurii, deoarece el a convenit că intervenția planificată pentru 25 octombrie 2004 este amânată. În ceea ce privește conduita autorităților interne, Guvernul susține că instanța internă în cadrul procedurii de executare a procedurii era obligată de conținutul cererii reclamantului și că este de partea reclamantului să aleagă cele mai bune mijloace de executare. 34. Reclamantul a contestat aceste argumente. 35. Curtea reiterează că este obligația statelor contractante să își organizeze sistemele juridice astfel încât instanța lor să poată garanta tuturor dreptul de a obține o decizie finală privind litigiile referitoare la drepturile și obligațiile civile într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Horvat c. Croația, nr. 51585/99, § 59, CEDO 2001-VIII). 36. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Estima Joge c. Portugalia , hotărârea din 21 aprilie 1998, Raporturile hotărârilor și hotărârilor 1998-II și Vodopyanovy c. Ucraina , nr. 22214/02, 17 ianuarie 2006 și Omerovi ć c. Croația , nr. 36071/03, 1 iunie 2006). 37. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii de executare a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 38. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 39. Reclamantul a solicitat 10.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 40. Guvernul a susținut că suma susținută este excesivă și că nu există nicio corelație între suma reclamată și așteptările financiare ale reclamantului. 41. În ceea ce privește prejudiciile morale solicitate, Curtea, hotărând în mod echitabil și ținând cont de faptul că cazul a fost în așteptare de aproximativ șase ani și jumătate, acordă reclamantului 3.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă. Costuri și cheltuieli 42. De asemenea, reclamantul a solicitat 1,830 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 43. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 44. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1 500 EUR pentru costurile și cheltuielile în cadrul procedurii dinainte de Curte. Pentru aceste motive, Curtea declară în mod întemeiat cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, suma următoare care ar trebui convertită în kune croate la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3.000 EUR (3 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1 500 EUR (1 000 500 euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; și (ii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 decembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului