Milasinovic împotriva Croației

CAUZUL PRIMEI SECȚIUNI DE MILAŠINOVI v. CROATIA (Depunerea nr. 41751/02) HOTĂRÂREA STASBOURG Mai 2007 FINAL 24/08/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Milašinović v. Croația, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Loucaides Doamna Vajić Hajiyev Spielmann S.E.

Jebens Malinverni, judecători și grefierul Secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 3 mai 2007, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 41751/02) împotriva Republicii Croației depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național croat, dna Ana Milašinović („reclamantul”), la 7 noiembrie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de dl M. Mihočević, un avocat practicant la Zagreb. Guvernul croat (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, mai întâi dna L. Lukina-Karajković și ulterior dna Stažnik. La 29 ianuarie 2004, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului.

Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în Karlovac. În urma restituirii ei din Germania, în martie 1992, reclamantul a constatat că trei sedii comerciale din proprietatea ei au fost exploatate de infractori necunoscuti. Acțiunea civilă La 1 martie 1995, reclamantul a instituit trei seturi separate de proceduri împotriva statului în fața Curții Municipale de Zagreb (Općinski sud u Zagrebu La 3 februarie 1996, a intrat în vigoare modificarea Legii privind obligațiile civile („Amendamentul din 1996”), cu condiția ca toate procedurile privind acțiunile legate de daunele cauzate de acte teroriste sau de acte de violență să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații privind acest subiect.

La 31 iulie 2003, în vigoare a Legea privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate de actele teroriste și de demonstrații publice („Legea privind răspunderea din 2003”). În conformitate cu Legea privind răspunderea, Curtea Municipală a reluat procedurile și, la 19 martie 2004, a dat trei hotărâri care declară acțiunile reclamantei inadmisibile pentru lipsa de competență. La 26 martie 2003, reclamantul a apelat împotriva acestor hotărâri în fața Tribunalului județului Zagreb (Županijski sud u Zagrebu 10. La 23 iunie și 22 octombrie 2004 și, respectiv, 18 ianuarie 2005, Curtea județului a anulat hotărârile impușite și a trimis cauzele Curții Municipale. 11. În reluarea procedurii, la 28 ianuarie și, respectiv, 25 mai 2005, Curtea Municipală a hotărât respingerea cererilor reclamantului în două dintre aceste proceduri.

La 4 aprilie și 20 iunie 2006, Tribunalul județului Zagreb a respins apelurile reclamantului și a susținut hotărârile de primă instanță. ) și cele două cauze sunt în prezent în așteptare în fața Curții Supreme (Vrhovni sud Republike Hrvatske 12. În ceea ce privește a treia sesiune de procedură, la 23 mai 2005, Curtea Municipală a hotărât să le rămână pentru că soțul reclamantului, care a fost coplicant în acest caz, a murit. Procedințe în fața Curții Constituționale 13. Între timp, la 15 octombrie 2002, reclamantul a depus o plângere constituțională în temeiul articolului 63 din Legea Curții Constituționale care se plângea de lungimea celor trei seturi de procedură civilă de mai sus și de lipsa accesului la o instanță.

La 25 noiembrie 2004, Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske ) a acceptat plângerea reclamantului. Kutić v. Croația , nr. 48778/99, CEDH 2002 II), a constatat încălcări ale drepturilor constituționale sale la o audiere într-un timp rezonabil și de acces la o instanță. Acesta i-a acordat 12 750 kunas croate (HRK) în despăgubire și a ordonat Curții Municipale de la Zagreb să ia o decizie în cadrul procedurii se plângea în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de un an după publicarea deciziei în Gazettele Oficiale. Decizia Curții Constituționale a fost publicată la 10 decembrie 2004. II.

HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 14. Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima , Gazette Oficiale, nr. 53/1991, 73/1991, 3/1994, 7/1996 și 112/99) prevăzută după cum urmează: Secțiunea 180(1) „Libilitatea pierderii cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietăților altcuiva, atunci când rezultă din acte de violență sau de acte teroriste sau de manifestații publice sau de manifestări, se află în favoarea autorității ... ale căror ofițeri au fost supuși unei datorii, în conformitate cu legile în vigoare, pentru a preveni această pierdere.” 15. Partea relevantă a Legii de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjeni Zakona o obveznim odnosima , Jurnalul Oficial nr. 7/1996 – „Amendamentul din 1996” se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 „Secțiunea 180 din Legea privind obligațiile civile (Jornalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94)” se abrogă.” Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile pentru daune instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile.

Procedura menționată la secțiunea 1 din prezentul articol se reluează după adoptarea unei legislații speciale care reglementează răspunderea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” 16. Partea relevantă a Legii de procedură civilă (Zcacion o parničnom postupku , Gazette Oficiale nr. 53/91, 91/92, 58/93, 112/99, 88/01 și 117/03) prevede: „Se menține: (1) atunci când o parte moare ..., ... (6) în cazul în care un alt statut prescrie astfel.” 17. Actul privind răspunderea pentru daune rezultate din Acte teroriste și demonstrații publice ( Zakon odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demontracija , Gazette Oficial nr. 117/2003 – „Legea privind răspunderea din 2003”) prevede, printre altele, , că statul trebuie să compenseze numai leziunile cauzate de leziunile corporale, de afectarea sănătății sau a morții.

Toate leziunile asupra proprietăților trebuie solicitate în temeiul Legii de Reconstrucție. Secțiunea 10 prevede că toate procedurile rămase în conformitate cu Amendamentul 1996 trebuie reluate. 18. Partea relevantă a Legii de Reconstrucție (Zcazon o obnovi , Monitorul Oficial nr. 24/96, 54/96, 87/96 și 57/00) prevede, printre altele , că statul acordă, în anumite condiții, asistență de reconstrucție proprietăților de proprietăți (foli și case de familie doar) care au fost deteriorate în timpul războiului . Cererea trebuie depusă ministerului competent.

19. art. 29 1 din Constituție (Ustav Republike Hrvatske , Gazettea Oficială nr. 41/2001 din 7 mai 2001) se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale sau a oricărei acuzații penale împotriva sa, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă într-un timp rezonabil de către o instanță independentă și imparțială înființată prin lege.” 20. Partea relevantă a Actului Constituțional privind Curtea Constituțională ( Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske , Gazette Oficial nr. 49/2002 din 3 mai 2002 – „Legea Curții Constituționale” se citește după cum urmează: Secțiunea 63 „(1) Curtea Constituțională examinează o plângere constituțională dacă toate măsurile legale au fost epuizate sau nu în cazul în care instanța competentă nu decide o cerere privind drepturile și obligațiile reclamantului sau o acuzație penală împotriva acestuia într-un timp rezonabil...

(2) În cazul în care se menține o plângere constituțională ... în conformitate cu alineatul (1) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională stabilește un termen în care instanța competentă trebuie să decidă cazul cu privire la fondul...

(3) Într-o decizie eliberată în temeiul alin. (2) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională evaluează compensația corespunzătoare pentru reclamantul pentru încălcarea drepturilor sale constituționale ... Compensația se plătește din bugetul de stat în termen de trei luni de la data depunerii unei cereri de plată.” ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT DE ARTICOLUL 6 § 1 DE CONVENȚIUNE 21. Reclamantul s-a plâns că pronunțarea amendamentului din 1996 a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție ... de [a] ... tribunal ...” 22. Guvernul a contestat acest argument.

Admisibilitate Argumentele părților 23. Guvernul a susținut că Curtea Constituțională a acceptat plângerea constituțională a reclamantului, a constatat o încălcare a dreptului său constituțional de acces la o instanță și a acordat compensația, astfel încât încălcarea se plângea a fost remediată înaintea autorităților interne și reclamantul și-a pierdut statutul de victimă. 24. Reclamantul a susținut că, în ciuda hotărârii Curții Constituționale din 25 noiembrie 2004, ea a fost încă o „victă” în sensul articolului 34 din Convenția. Ea susține că Curtea Constituțională nu a răspuns la plângerea sa privind accesul la o instanță, ci numai la plângerea sa de lungă durată. În plus, suma compensației este insuficientă și semnificativ mai mică decât sumele atribuite de Curte în cazuri similare (a se vedea Kutić c. Croația, nr. 48778/99, § 39, CEDO 2002 II).

Evaluarea Curții 25. Curtea reamintește că, în cauza Tomašić (a se vedea Tomašić c. Croația , nr. 21753/02 §§ 26-36, 19 octombrie 2006), a constatat în mod evident nerezonabil cuantumul compensației, care a fost de aproximativ 15 În general, % din ceea ce a atribuit Curtea în cazuri similare croate. Deși este adevărat că reclamantul în acest caz a primit o sumă un pic mai mare, Curtea consideră că situația ei nu diferă semnificativ de cea din Tomašić În consecință, reclamantul poate încă să pretind că este o „victă” a încălcării dreptului de acces la o instanță, iar obiecția guvernului trebuie, prin urmare, respinsă. 26. Curtea constată, de asemenea, că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive.

Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea a constatat frecvent încălcări ale dreptului de acces al reclamanților la o instanță în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Kutić v. Croația , citat mai sus și Multiplex v. Croația nr. 58112/00, 10 iulie 2003). 28. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II.

ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 DE CONVENȚIE 29. Reclamantul s-a plâns că pronunțarea amendamentului din 1996 a încălcat, de asemenea, dreptul ei la un remediu eficace, astfel cum este garantat de art. 13 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 30. Guvernul a contestat acest argument. 31. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

32. Având în vedere concluziile referitoare la art. 6 1 (a se vedea alineatul (1)) 30 mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă, în acest caz, s-a încălcat și art. 13 deoarece cerințele sale sunt mai puțin stricte decât cele prevăzute la art. 1 (a se vedea, de exemplu, Dražić c. Croația , nr. 11044/03, § 43, 6 octombrie 2005). III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 33. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 327.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale și 50.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale.

35. Guvernul a considerat sumele reclamantei excesive. 36. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. 37. În ceea ce privește prejudiciile morale solicitate, Curtea reiterează că, în cazul în care un reclamant a recurs la o soluție internă disponibilă și a obținut astfel o constatare a unei încălcări și a fost acordată compensație, dar poate totuși pretinde că este o „vicină”, suma care urmează să fie atribuită în temeiul articolului 41 poate fi mai puțin decât sumele pe care Curtea le atribuia în cazuri similare.

În acest caz, un reclamant trebuie acordată diferența dintre suma obținută de la Curtea Constituțională și o sumă care nu ar fi fost considerată în mod evident necorespunzătoare față de sumele acordate de Curte (a se vedea Tomašić v. Croația , citată mai sus, § 48). 38. Curtea reamintește că reclamantul a fost acordat aproximativ 1,730 EUR de către Curtea Constituțională. Având în vedere circumstanțele prezentului caz, caracteristicile plângerii constituționale, precum și faptul că, în pofida acestui remediu intern, Curtea a constatat o încălcare, consideră că, hotărând în mod echitabil, reclamantul ar trebui acordat 1000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă.

Costuri și cheltuieli 39. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 30.500 kunas croate (HRK) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 40. Guvernul a contestat cererea. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1 500 EUR pentru procedurile dinainte de Curte, plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la o rată aplicabilă la data decontarii: (i) 1000 EUR (1 mie euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.500 EUR (1 mie cinci sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 24 mai 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

CASE OF MILAŠINOVIĆ v. CROATIA (Application no. 41751/02) JUDGMENT STRASBOURG 24 May 2007 FINAL 24/08/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Milašinović v. Croatia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr L. Loucaides , Mrs N. Vajić , Mr K. Hajiyev , Mr D. Spielmann , Mr S.E. Jebens , Mr G. Malinverni, judges , and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having deliberated in private on 3 May 2007, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant was born in 1950 and lives in Karlovac.

RELEVANT DOMESTIC LAW

14. The relevant part of the Civil Obligations Act ( Zakon o obveznim odnosima , Official Gazette, nos. 53/1991, 73/1991, 3/1994, 7/1996 and 112/99) provided as follows: Section 180(1) “Liability for loss caused by death or bodily injury or by damage or destruction of another's property, when it results from acts of violence or terrorist acts or from public demonstrations or manifestations, lies with the ... authority whose officers were under a duty, according to the laws in force, to prevent such loss.”

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

21. The applicant complained that Parliament's enactment of the 1996 Amendment violated her right of access to a court as provided in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing ... by [a] ... tribunal...”

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION

29. The applicant complained that Parliament's enactment of the 1996 Amendment also violated her right to an effective remedy as guaranteed by Article 13 of the Convention, which reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

33. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there is no need to examine the complaint under Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts which are to be converted into the national currency of the respondent State at a rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,500 (one thousand five hundred euros) in respect of costs and expenses; (iii) any tax that may be chargeable on the above amounts; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 24 May 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President