Hajdukovic împotriva Croației

PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE HAJDUKOVII v. CROATIA (Depunerea nr. 38303/02) HOTĂRÂREA STRASBOURG 12 aprilie 2007 FINAL 12/07/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Hajduković v. Croația, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Loucaides Președintele dnei Vajić Kovler Hajiyev Spielmann S.E.

Jebens Malinverni, judecători și grefierul Secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 22 martie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 38303/02) împotriva Republicii Croația depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți croați, dna Milka Hajduković și dl Jovan Hajduković („reclamanții”), la 7 octombrie 2002. Reclamanții au fost reprezentați de dl M. Mihočević, un avocat practicant la Zagreb. Guvernul croat („ Guvernul”) au fost reprezentați de agenții lor, în primul rând dna L. Lukina-Karajković și ulterior dna Š. Stažnik.

La 3 decembrie 2003, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE I. CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1944 și, respectiv, 1932 și trăiesc în Bjelovar. La 1 martie 1992, casa reclamanților din Bjelovar a fost explodată de infractori necunoscuti. La 1 martie 1994, reclamanții au introdus o acțiune civilă împotriva statului în instanța municipală din Zagreb ( Općinski sud u Zagrebu ) cerând daune. Ei se bazează pe art. 180 din Legea privind obligațiile civile. La 3 februarie 1996, a intrat în vigoare Amendamentul la Legea privind obligațiile civile („Amendamentul din 1996”), cu condiția ca toate procedurile privind acțiunile legate de daunele cauzate de actele teroriste sau actele de violență să rămână în așteptarea promulgării noilor legislații în această privință.

La 7 iunie 1999, Tribunalul Municipal de Zagreb a rămas în cadrul procedurii în temeiul amendamentului din 1996. La 31 iulie 2003 a intrat în vigoare Legea privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate de actele teroriste și de demonstrații publice („Legea privind răspunderea din 2003”). În conformitate cu Legea privind răspunderea din 2003, Tribunalul Municipal a reluat procedura. 11. Între timp, la 21 mai 2002, reclamanții au depus o plângere constituțională cu privire la durata procedurilor în temeiul articolului 63 din Legea Curții Constituționale. La 7 iulie 2004, Curtea Constituțională a acceptat plângerea reclamanților. Considerând jurisprudența Curții (Cutić c. Croația , nr. 48778/99, CEDO 2002 II), a constatat încălcarea drepturilor lor constituționale la o audiere într-un timp rezonabil și de acces la o instanță.

Acesta a ordonat Curții Municipale de Zagreb să ia o decizie în cazul reclamanților în termen de un an și le-a acordat compensații în valoare de 4.400 kunas croate (HRK) fiecare. La 11 martie 2004, Curtea Municipală de Zagreb a declarat acțiunea reclamanților inadmisibilă constatând că nu mai are competență în această chestiune. 13. Reclamanții au apelat la Curtea de Conturi din Zagreb ( Županijski sud u Zagrebu ). Se pare că procedura este în prezent în așteptare în fața instanței respective. II.

LEI DOMESTIC RELEVANT 14. Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima , Gazette Oficiale , nr. 53/91, 73/91, 3/94, 7/96 și 112/99 , prevăzute după cum urmează: Secțiunea 180 alineatul (1) „Libilitatea pierderii cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietăților altcuiva, atunci când rezultă din acte de violență sau de acte teroriste sau de manifestații publice sau de manifestări, se află în favoarea autorității ... ale căror ofițeri au fost supuși unei datorii, în conformitate cu legile în vigoare, pentru a preveni această pierdere.” 15. Partea relevantă a Legii de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjeni Zakona o obveznim odnosima , Jurnalul Oficial nr. 7/1996 – „Amendamentul din 1996” se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 „Secțiunea 180 din Legea privind obligațiile civile (Jornalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94)” se abrogă.” Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile pentru daune instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile.

Procedura menționată la secțiunea 1 din prezentul articol se reluează după adoptarea unei legislații speciale care reglementează răspunderea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” 16. Partea relevantă a Legii de procedură civilă (Zcacion o parničnom postupku , Gazette Oficiale nr. 53/91, 91/92, 58/93, 112/99, 88/01 și 117/03) prevede: Secțiunea 212 „Procedurile se mențin: ... În cazul în care un alt statut prescrie acest lucru.” 17. Actul privind răspunderea pentru daune care rezultă din actele teroriste și demonstrațiile publice ( Zakon odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih adata i javnih demonstracija , Gazette Oficial nr. 117/2003 – „Legea privind răspunderea din 2003”) prevede, printre altele, , că statul trebuie să compenseze numai leziunile cauzate de leziunile corporale, deficitul sănătății sau decesul.

Toate leziunile asupra proprietăților trebuie căutate în temeiul Legii de Reconstrucție. Secțiunea 10 prevede că toate procedurile rămase în temeiul Amendamentului 1996 trebuie reluate.

18. art. 29 1 din Constituție (Ustav Republike Hrvatske , Gazettea Oficială nr. 41/2001 din 7 mai 2001) se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale sau a oricărei acuzații penale împotriva sa, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă într-un timp rezonabil de către o instanță independentă și imparțială înființată prin lege.” 19. Partea relevantă a Actului Constituțional privind Curtea Constituțională ( Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske , Gazette Oficial nr. 49/2002 din 3 mai 2002 – „Legea Curții Constituționale” se citește după cum urmează: Secțiunea 63 „(1) Curtea Constituțională examinează o plângere constituțională dacă toate măsurile legale au fost epuizate sau nu în cazul în care instanța competentă nu decide o cerere privind drepturile și obligațiile reclamantului sau o acuzație penală împotriva acestuia într-un timp rezonabil...

(2) În cazul în care se menține o plângere constituțională ... în conformitate cu alineatul (1) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională stabilește un termen în care instanța competentă trebuie să decidă cazul cu privire la fondul...

(3) Într-o decizie eliberată în temeiul alin. (2) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională evaluează compensarea corespunzătoare pentru reclamantul pentru încălcarea drepturilor sale constituționale ... Compensația se plătește din bugetul de stat în termen de trei luni de la data depunerii unei cereri de plată.” ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT DE ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIUNII 20. Reclamanții au plâns că pronunțarea amendamentului din 1996 a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție ... de [a] ... tribunal ...” Admisibilitatea 21. Guvernul a susținut că reclamanții nu mai pot pretinde că sunt victime în sensul articolului 34 din Convenție, deoarece la 31 iulie 2003, legea privind răspunderea a intrat în vigoare, cu condiția ca procedura să rămână în temeiul amendamentului din 1996 să fie reluată.

În plus, Curtea Constituțională a acceptat plângerea constituțională a reclamanților, a constatat o încălcare a dreptului lor constituțional de acces la o instanță și le-a acordat compensații. Prin urmare, încălcarea se plângea a fost remediată înaintea autorităților interne și reclamantul și-a pierdut statutul de victimă. 22. Reclamanții au susținut că, în ciuda hotărârii Curții Constituționale din 7 iulie 2004, acestea sunt încă „victime” în sensul articolului 34 din Convenție, susținând că suma compensației este insuficientă și semnificativ mai mică decât sumele atribuite de Curte în cazuri similare (a se vedea Kutić c. Croația, nr. 48778/99, § 39, CEDO 2002 II).

23. Curtea reamintește că, în cauza Tomašić (a se vedea Tomašić c. Croația , nr. 21753/02 §§ 26-36, 19 octombrie 2006), a constatat în mod evident nerezonabil cuantumul compensației, care a fost de aproximativ 15 Reclamanții care au primit fiecare aceeași sumă în acest caz, constată că situația lor nu diferă în niciun fel de Tomašić În consecință, reclamanții pot continua să pretind că sunt „victime” pentru încălcarea dreptului de acces la o instanță, iar obiecția guvernului trebuie, prin urmare, respinsă. 24. Curtea constată, de asemenea, că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

Curtea a constatat frecvent încălcări ale dreptului de acces al reclamanților la o instanță în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile în care se ridică probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Kutić c. Croația , citat mai sus și Multiplex c. Croația nr. 58112/00, 10 iulie 2003). 26. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II.

ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 DE CONVENȚIE 27. De asemenea, reclamanții se plângea că pronunțarea amendamentului din 1996 a Parlamentului a încălcat, de asemenea, dreptul lor la un remediu eficace, astfel cum este garantat de art. 13 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 28. Guvernul a contestat acest argument. 29. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă.

30. având în vedere concluziile referitoare la art. 6 1 (a se vedea alineatul (1)) 26 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă, în acest caz, s-a încălcat și art. 13 deoarece cerințele sale sunt mai puțin stricte decât și sunt aici absorbite de cele din articolul § 1 (a se vedea, de exemplu, Dražić c. Croația , nr. 11044/03 , § 43, 6 octombrie 2005). III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 31. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 32. Reclamanții au solicitat 33.787 euro (EUR) în ceea ce privește pecuniarul și HRK 300.000 în ceea ce privește prejudiciile morale.

33. Guvernul a considerat sumele reclamantei excesive. 34. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. 35. În ceea ce privește prejudiciile morale solicitate, Curtea reiterează că, în cazul în care un reclamant a recurs la o soluție internă disponibilă și a obținut astfel o constatare a unei încălcări și a fost acordată compensație, dar poate totuși pretinde că este o „vicină”, suma care urmează să fie atribuită în temeiul articolului 41 poate fi mai mică decât sumele pe care Curtea le atribuia în cazuri similare. În acest caz, un reclamant trebuie acordată diferența dintre suma obținută de Curtea Constituțională și o sumă care nu ar fi fost considerată de nerezonabil în comparație cu sumele acordate de Curte (a se vedea mutatis mutandis Cocchiarella c. Italia [GC], citată mai sus, §§ 139-140).

36. Curtea reamintește că fiecare reclamant a fost acordat 600 EUR de către Curtea Constituțională. Având în vedere circumstanțele prezentului caz, caracteristicile plângerii constituționale, precum și faptul că, în pofida acestui remediu intern, Curtea a constatat o încălcare, consideră că, hotărând în mod echitabil, reclamanții ar trebui acordate în comun 2,400 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă. Costurile și cheltuielile 37. Reclamanții au solicitat, de asemenea, HRK 30.500 pentru costurile și cheltuielile suportate Curții. 38. Guvernul a contestat această cerere. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea în comun a reclamanților a sumei de 1 500 EUR pentru costuri și cheltuieli, plus orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la o rată aplicabilă la data decontarii: (i) 2.400 EUR (2 mii patru sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.500 EUR (1 mii cinci sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 12 aprilie 2007, în conformitate cu articolele 77 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Loukis Loucaides Președintele grefierului

FIRST SECTION

CASE OF HAJDUKOVIĆ v. CROATIA (Application no. 38303/02) JUDGMENT STRASBOURG 12 April 2007 FINAL 12/07/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Hajduković v. Croatia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr L. Loucaides , President , Mrs N. Vajić , Mr A. Kovler , Mr K. Hajiyev , Mr D. Spielmann , Mr S.E. Jebens , Mr G. Malinverni, judges , and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having deliberated in private on 22 March 2007, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

I. THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicants were born in 1944 and 1932 respectively and live in Bjelovar.

RELEVANT DOMESTIC LAW

14. The relevant part of the Civil Obligations Act ( Zakon o obveznim odnosima , Official Gazette, nos. 53/91, 73/91, 3/94, 7/96 and 112/99) provided as follows: Section 180(1) “Liability for loss caused by death or bodily injury or by damage or destruction of another’s property, when it results from acts of violence or terrorist acts or from public demonstrations or manifestations, lies with the ... authority whose officers were under a duty, according to the laws in force, to prevent such loss.”

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

20. The applicants complained that Parliament’s enactment of the 1996 Amendment violated their right of access to a court as provided in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing ... by [a] ... tribunal...” A. Admissibility

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION

27. The applicants also complained that Parliament’s enactment of the 1996 Amendment also violated their right to an effective remedy as guaranteed by Article 13 of the Convention, which reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

31. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there is no need to examine the complaint under Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants jointly, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts which are to be converted into the national currency of the respondent State at a rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 2,400 (two thousand four hundred euros) in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,500 (one thousand five hundred euros) in respect of costs and expenses; (iii) any tax that may be chargeable on the above amounts; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 12 April 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Loukis Loucaides Registrar President