CASE OF NOVKOVIC v. CROATIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1
CASE OF NOVKOVIC v. CROATIA (CtEDO, 2007)
CAUZUL PRIMEI SECȚIUNI DE NOVKOVI v. CROATIA (Depunerea nr. 43437/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 5 aprilie 2007 FINAL 05/07/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Novković v. Croația, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Loucaides Doamna Vajić Hajiyev Spielmann S.E. Jebens Malinverni, judecători și grefierul Secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 15 martie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 43437/02) împotriva Republicii Croația depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți croați, dl Milan Novković și dna Ivanka Novković („reclamanții”), la 25 octombrie 2002. Reclamanții au fost reprezentați de dl M. Mihočević, un avocat practicant la Zagreb. Guvernul croat („ Guvernul”) au fost reprezentați de agenții lor, în primul rând dna L. Lukina-Karajković și ulterior dna Stažnik. La 29 ianuarie 2004, Curtea a hotărât să anunțe cererea Guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1952 și, respectiv, 1951 și trăiesc în Karlovac. În perioada cuprinsă între 11 septembrie 1991 și 13 aprilie 1992, restaurantul reclamanților din Karlovac a fost explodat de patru ori de către infractori necunoscuti. La 11 aprilie 1995, reclamanții au introdus o acțiune civilă împotriva statului în Tribunalul Municipal din Zagreb ( Općinski sud u Zagreb ) în căutarea de prejudiciu material și nepecuniare. La 3 februarie 1996, modificarea Legii privind obligațiile civile („Amendamentul din 1996”) a intrat în vigoare, cu condiția ca toate procedurile privind acțiunile legate de daunele cauzate de actele teroriste sau actele de violență să rămână ( prekid postupka ) în așteptarea promulgării unei noi legislații în această privință. La 25 iunie 2001, Curtea Municipală a continuat procesul în temeiul amendamentului din 1996. La 31 iulie 2003, în vigoare a Legea privind răspunderea pentru prejudicii provocate de actele teroriste și de demonstrații publice („Legea privind răspunderea din 2003”). 10. În conformitate cu Legea privind răspunderea din 2003, la 26 septembrie 2003, Curtea Municipală a reluat procedura. 11. Între timp, la 24 aprilie 2002, primul reclamant a depus o plângere constituțională în temeiul articolului 63 din Legea Curții Constituționale care se plângea de durata procedurii civile de mai sus și de lipsa accesului la o instanță. La 26 octombrie 2004, Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske ) a acceptat plângerea primului reclamant. , nr. 48778/99, ECHR 2002 II), a constatat încălcări ale drepturilor sale constituționale la o audiere într-un timp rezonabil și de acces la o instanță. Acesta i-a acordat 4 400 de kune croate (HRK) în compensare și a ordonat Curții Municipale de Zagreb să ia o decizie în cazul cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de un an după publicarea deciziei în Jurnalul Oficial. Hotărârea Curții Constituționale a fost publicată la 18 noiembrie 2004 și corectarea acesteia la 6 ianuarie 2005. 12. La 31 mai 2004, Curtea Municipală a constatat că nu mai are competență în ceea ce privește cererea reclamanților de prejudiciu material și a declarat astfel că o parte din acțiunea lor inadmisibilă. La 2 noiembrie 2004, Tribunalul județului Zagreb (Županijski sud u Zagrebu ) a acceptat recursul reclamantului, a anulat hotărârea de primă instanță și a remis cazul. 13. În reluarea procedurii, Curtea Municipală de Zagreb a programat o ședință pentru 2 decembrie 2004. Deoarece nimeni nu a apărut în acea ședință de partea reclamanților, instanța a hotărât să suspende temporar procedura (mirovanje postupka ). Reclamanții au apelat împotriva acestei decizii în fața Curții Județeanului Zagreb. La 11 octombrie 2005, această instanță a respins recursul și a susținut decizia de primă instanță. 14. La 7 martie 2005, reclamanții au solicitat continuarea procedurii. Cererea lor a fost acordată și a avut loc o audiere la 19 În această ședință, instanța a invitat reclamanții să-și precizeze cererile în termen de 90 de zile. Reclamanții au făcut acest lucru la 15 aprilie 2006. 15. Se pare că procedura este încă în așteptare în fața Curții Municipale. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTă 16. Partea relevantă a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o obveznim odnosima , Gazette Oficiale, nr. 53/1991, 73/1991, 3/1994, 7/1996 și 112/99), prevăzute după cum urmează: Secțiunea 180 (1) „Libilitatea pierderii cauzate de moarte sau de leziuni corporale sau de leziuni sau distrugerea proprietăților altcuiva, atunci când rezultă din acte de violență sau de acte teroriste sau de manifestații publice sau de manifestări, se află în favoarea autorității ... ale căror ofițeri au fost supuși unei datorii, în conformitate cu legile în vigoare, pentru a preveni această pierdere.” 17. Partea relevantă a Legii de modificare a Legii privind obligațiile civile ( Zakon o izmjeni Zakona o obveznim odnosima , Jurnalul Oficial nr. 7/1996 – „Amendamentul din 1996” se citește după cum urmează: „Secțiunea 1 „Secțiunea 180 din Legea privind obligațiile civile (Jornalul Oficial nr. 53/91, 73/91 și 3/94)” se abrogă.” Secțiunea 2 „Se menționează „Procedurile pentru daune instituite în temeiul articolului 180 din Legea privind obligațiile civile. Procedura menționată la secțiunea 1 din prezenta secțiune se reluează după adoptarea unei legislații speciale care reglementează răspunderea pentru daunele cauzate de actele teroriste.” 18. Partea relevantă a Legii de procedură civilă (Zcacion o parničnom postupku , Gazette Oficiale nr. 53/1991, 91/1992, 58/1993, 112/1999, 88/2001 și 117/2003) prevede: Secțiunea 212 „Se păstrează măsurile: ... 19. Partea relevantă a Legii de Reconstrucție ( Zakon o obnovi , Gazette Oficiale nos. 24/96, 54/96, 87/96 și 57/00) prevede, printre altele , că statul acordă, în anumite condiții, asistență pentru reconstrucție proprietăților de proprietăți (foli și case de familie) care au fost deteriorate în timpul războiului. Cererea trebuie depusă ministerului competent. 20. Actul privind răspunderea pentru prejudicii rezultate din acte teroriste și demonstrații publice ( Zakon o odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demonstracija , Gazette Oficial nr. 117/2003 – „Legea privind răspunderea din 2003” prevede, printre altele , că statul trebuie să compenseze numai leziunile cauzate de leziunile corporale, deficitul sănătății sau decesul. Toate leziunile asupra proprietăților trebuie căutate în temeiul Legii de Reconstrucție. Secțiunea 10 prevede că toate procedurile rămase în temeiul Amendamentului 1996 trebuie reluate. 21. art. 29 1 din Constituție (Ustav Republike Hrvatske , Gazettea Oficială nr. 41/2001 din 7 mai 2001) se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale sau a oricărei acuzații penale împotriva sa, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă într-un timp rezonabil de către o instanță independentă și imparțială înființată prin lege.” 22. Partea relevantă a Actului Constituțional privind Curtea Constituțională ( Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske , Gazette Oficial nr. 49/2002 din 3 mai 2002 – „Legea Curții Constituționale” se citește după cum urmează: Secțiunea 63 „(1) Curtea Constituțională examinează o plângere constituțională dacă toate măsurile legale au fost epuizate sau nu în cazul în care instanța competentă nu decide o cerere privind drepturile și obligațiile reclamantului sau o acuzație penală împotriva acestuia într-un timp rezonabil... (2) În cazul în care se menține o plângere constituțională ... în conformitate cu alineatul (1) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională stabilește un termen în care instanța competentă trebuie să decidă cazul cu privire la fondul... (3) Într-o decizie eliberată în temeiul alin. (2) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională evaluează compensarea corespunzătoare pentru reclamantul pentru încălcarea drepturilor sale constituționale ... Compensația se plătește din bugetul de stat în termen de trei luni de la data depunerii unei cereri de plată.” VIOLAREA DREPTULUI ALEGAT DE ARTICOLUL 6 § 1 DE CONVENȚIUNE 23. Reclamanții se plângea că pronunțarea Amendamentului din 1996 a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție ... de [a] ... tribunal ...” 24. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitate Argumentele părților 25. În ceea ce privește primul reclamant, Guvernul a susținut că Curtea Constituțională și-a acceptat plângerea constituțională, a constatat o încălcare a dreptului său constituțional de acces la o instanță și i-a acordat o compensare. Prin urmare, încălcarea se plângea a fost remediată înaintea autorităților interne și reclamantul și-a pierdut statutul de victimă. 26. În ceea ce privește cel de-al doilea reclamant, Guvernul a susținut că nu a depus niciodată o plângere constituțională și, prin urmare, nu a epuizat căile de recurs interne în conformitate cu art. 35 1 din Convenție. 27. Reclamanții au răspuns că plângerea constituțională nu este un remediu eficace pentru presupusele încălcări ale dreptului de acces la o instanță. În special, Curtea Constituțională nu a răspuns la plângerea primului reclamant cu privire la accesul la o instanță, ci numai la plângerea sa de lungime. În plus, suma compensației este insuficientă și semnificativ mai mică decât sumele atribuite de Curte în cazuri similare (a se vedea Kutić c. Croația , nr. 48778/99 , § 39, CEDO 2002 II). Din aceste motive, primul reclamant a fost încă o „victima” în sensul articolului 34 din Convenția privind presupusa încălcare, iar al doilea reclamant nu a trebuit să depună o plângere constituțională pentru a epuiza căile de recurs interne. Evaluarea Tribunalului 28. În ceea ce privește statutul de victimă al primului reclamant, Curtea reamintește că în cazul Tomašić (a se vedea Tomašić c. Croația c. , nr. 21753/02, §§ 26-36, 19 octombrie 2006), a constatat, în mod evident, nerezonabil, suma compensației, care a fost aproximativ 15 % din ceea ce Curtea a atribuit în general în cazuri similare croate. Deoarece primul reclamant a primit aceeași sumă în acest caz, Curtea nu constată niciun motiv să se depărteze de concluzia sa ajunsă în Tomašić în cazul în care, în astfel de circumstanțe, un solicitant poate pretinde că este încă o „victă” a unei încălcări a dreptului său de acces la o instanță. În consecință, prima obiecție a guvernului trebuie respinsă. 29. În ceea ce privește presupusul eșuat al celui de-al doilea reclamant de a epuiza căile de recurs interne, Curtea reamintește că, în circumstanțe similare, a susținut că o plângere constituțională nu constituie un remediu care să fie epuizat în ceea ce privește cererile care presupune încălcări ale dreptului de acces la o instanță depusă înainte de 24 martie 2004 (a se vedea, în special, Croația Pikić, nr. 16552/02, § 24-33, 18 ianuarie 2005). Prezenta cerere a fost depusă la 25 octombrie 2002. Prin urmare, a doua obiecție a Guvernului trebuie respinsă. 30. Curtea constată, de asemenea, că această plângere nu este în mod evident nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Merits 31. Curtea a constatat frecvent încălcări ale dreptului de acces al reclamanților la o instanță în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Kutić c. Croația , citat mai sus, și Multiplex c. Croația nr. 58112/00, 10 iulie 2003). 32. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz, în consecință a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DE CONVENȚIE 33. Reclamanții au plâns că promulgarea amendamentului din 1996 a încălcat, de asemenea, dreptul lor la un remediu eficace, astfel cum este garantat de art. 13 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 34. Guvernul a contestat acest argument. 35. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. 36. având în vedere concluziile referitoare la art. 6 1 (a se vedea alineatul (1)) 32 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă, în acest caz, s-a încălcat și art. 13 deoarece cerințele sale sunt mai puțin stricte decât și sunt aici absorbite de cele din articolul § 1 (a se vedea, de exemplu, Dražić c. Croația , nr. 11044/03 , § 43, 6 octombrie 2005). III. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 37. „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 38. Reclamanții au solicitat 298 818,98 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și 20.000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. 39. Guvernul a considerat sumele pretinse de către solicitanți excesiv. 40. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și daunele pecuniare presupuse; de aceea respinge această afirmație. 41. În ceea ce privește daunele nepecuniare solicitate, Curtea reiterează că, în cazul în care un reclamant a recurs la o soluție internă disponibilă și, prin urmare, a obținut o constatare a unei încălcări și a fost acordată compensație, dar poate, totuși, pretinde că este o „vicină”, suma care urmează să fie atribuită în temeiul articolului 41 poate fi mai puțin decât sumele pe care Curtea le atribuia în cazuri similare. În acest caz, un reclamant trebuie acordată diferența dintre suma obținută de la Curtea Constituțională și o sumă care nu ar fi fost considerată de necorespunzătoare față de sumele acordate de Curte (a se vedea Tomašić v. Croația , citată mai sus, § 48). 42. Curtea reamintește că primul reclamant a fost acordat aproximativ 600 EUR de către Curtea Constituțională. Având în vedere circumstanțele prezentului caz, caracteristicile plângerii constituționale, precum și faptul că, în pofida acestui remediu intern, Curtea a constatat o încălcare, consideră că, hotărând în mod echitabil, reclamanții ar trebui acordate în comun 2,400 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare, plus orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă. Costuri și cheltuieli 43. Reclamanții au solicitat, de asemenea, 86.367 kunas croate (HRK) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 44. Guvernul a contestat reclamația. 45. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamanților în comun suma de 1 500 EUR pentru acțiunea în fața Curții, plus orice impozit care poate fi impugnabil pe această sumă. Dobânzi implicite 46. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească împreună reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la o rată aplicabilă la data decontarii: (i) 2.400 EUR (2 mii patru sute de euro) în ceea ce privește daunele nepecuniare; (ii) 1.500 EUR (1 mii cinci sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 aprilie 2007, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului