CASE OF VIKTOR TARASENKO v. UKRAINE

CASE OF VIKTOR TARASENKO v. UKRAINE (CtEDO, 2006)

CAUZA CU VIKTOR TARASENKO v. UKRAINE (Declarația nr. 38762/03) HOTĂRÂREA STASBOURG 7 decembrie 2006 FINAL 07/03/2007 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Tarasenko v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Lorenzen Președintele Jungwiert Butkevych dna Tsatsa-Nikolovska Borrego Borrego Dna Jaeger Villiger, judecătorii și dna Westerdiek Grefierul Secțiunii, având deliberat în privat la 13 noiembrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 38762/03) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Viktor Ivanovych Tarasenko („reclamantul”), la 22 noiembrie 2003. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dna V. Lutkovska și dl Y. Zaytsev. La 15 martie 2005, Curtea a hotărât să comunice plângerile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind o lungă neexecuție a hotărârii în favoarea reclamantului în favoarea Guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1954 și locuiește în orașul Novovolynsk, regiunea Volyn, Ucraina. În noiembrie 2000, reclamantul a inițiat o procedură în Curtea de Oraș Novovolynskyy împotriva fostului său angajator, Societatea de Stat Mining nr. 1 „Novovolynska” ("No1") pentru achizițiile salariale și alte plăți datorate acestuia. La 11 decembrie 2000, instanța a acordat reclamantului 34.207.10 [1] Hryvnias ucraineană ("UAH") în compensarea pentru boala industrială și în alte plăți ( Prin scrisoarea din 19 februarie și 10 aprilie 2002, și 23 aprilie 2002, prin scrisoarea de punere în aplicare a procedurii, s-au inițiat procedurile de punere în aplicare. Decembrie 2003, Serviciul din districtul Novovolynskyy Bailiffs a informat reclamantul că nu a fost posibil să vândă proprietatea debitorului ca, în conformitate cu Legea privind introducerea unui moratoriu pe vânzarea forțată a proprietăților, la 26 Decembrie 2001, a fost introdusă o interdicție privind vânzarea forțată a activelor aparținând întreprinderilor în care statul deține cel puțin 25% din capitalul social. De asemenea, a declarat că proprietatea debitorului a fost într-un pachet fiscal. În 2001-2004, hotărârea instanței a fost executată prin tranșe, suma finală fiind plătită la 6 decembrie 2004. II. Legea internă relevantă este rezumat în hotărârea Romașov/Ucraina (nr. 67534/01, §§ 16-18, 27 iulie 2004). PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 § ȘI 13 A CONVENȚIEI ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 10. Considerând la art. 13 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a plâns cu privire la lungul neexecuție a hotărârii dată în favoarea sa. Aceste articole prevăd, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în nici un fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general ....” 11. Curtea constată că plângerea reclamantului cu privire la neîntrerupt executarea hotărârii dată în favoarea sa ar trebui, de asemenea, să solicite examinarea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” Admisibilitatea 12. Guvernul a formulat obiecții cu privire la statutul de victimă al reclamantului și la epuizarea recoursurilor interne similare celor pe care Curtea le-a respins deja în cazul Romașov c. Ucraina (nr. 67534/01, §§ 23-33, 27 iulie 2004). Curtea consideră că prezenta obiecție trebuie respinsă din aceleași motive. 13. Curtea concluzionează că plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenția privind întârzierea executării hotărârii Tribunalului din Novovolynskyy nu este manifestament nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Din aceleași motive, plângerile reclamantului în temeiul art. 13 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi declarat inadmisibil. Meritouri 14. Guvernul a susținut că hotărârea în favoarea reclamantului a fost executată integral. Guvernul a susținut că statul nu poate fi considerat responsabil pentru datoriile întreprinderilor sale. Acestea au susținut, de asemenea, că responsabilitatea statului în această situație se limitează la organizarea și conducerea corectă a procedurilor de executare și că durata procedurii de executare a fost cauzată de situația financiară critică a societății debitoare. Guvernul a susținut că Serviciul Bailiffs a efectuat toate acțiunile necesare și nu a putut fi învinovățit pentru întârziere. 15. Reclamantul nu a fost de acord. 16. Curtea constată că hotărârea în favoarea reclamantului nu a fost executată de mai mult de trei ani și unsprezece luni. 17. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenția și a articolului din Protocolul nr. 1 în cazuri precum prezenta cerere (a se vedea, printre altele, Romașov Ucraina , citată mai sus §§ 46; Shmalko v. Ucraina , nr. 60750/00, §§ 55-57, 20 iulie 2004). 18. După examinarea tuturor materialelor prezentate în acest caz, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 19. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenția și a articolului din Protocolul nr. 20. Curtea consideră că, în circumstanțe, nu este necesar să se pronunțe cu privire la aceeași plângere în temeiul articolului 13 din Convenție. II. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 21. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 22. Reclamantul a solicitat AUAH 30.000 [2] în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 23. Guvernul a susținut că afirmațiile pecuniare și morale ale reclamantului nu au fost justificate. 24. Curtea nu discernește nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, astfel cum prevede art. 41 din convenție, Curtea atribuie reclamantului EUR Reclamantul a solicitat, de asemenea, UAH 174.97 [3] pentru costurile și cheltuielile avute în fața Curții. 26. Guvernul nu a formulat comentarii cu privire la cererile reclamantului pentru costuri și cheltuieli. 27. Curtea consideră că reclamantul a furnizat proiecte de lege relevante pentru suma solicitată. Prin urmare, Curtea atribuie reclamantului 30 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție; deține că nu este necesar să se pronunțe asupra plângerii reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1,230 EUR (o mie două sute treizeci și trei de euro) în ceea ce privește daunele, costurile și cheltuielile morale, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că suma de mai sus se transformă în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 decembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Președintele Registrului Peer Lorenzen [1] . La momentul material , aproximativ 7.096.63 euro ( „EUR”) [2] . Aproximativ 4,876.17 EUR [3] . aproximativ 30 EUR

FIFTH SECTION

CASE OF

VIKTOR TARASENKO v. UKRAINE

(Application no. 38762/03)

JUDGMENT

STRASBOURG

7 December 2006

FINAL

07/03/2007

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Tarasenko v. Ukraine,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

P.

Lorenzen

,

President

,

Mr

K.

Jungwiert

,

Mr

V.

Butkevych

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

J.

Borrego Borrego

,

Mrs

R.

Jaeger

,

Mr

M.

Villiger,

judges

,

and Mrs

C.

Westerdiek

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 13 November 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 38762/03) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Viktor Ivanovych Tarasenko (“the applicant”), on 22

November 2003.

2.

The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agents, Mrs V. Lutkovska and Mr Y. Zaytsev.

3.

On 15 March 2005 the Court decided to communicate the complaints under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No.

1 concerning the lengthy non-enforcement of the judgment in the applicant's favour to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1954 and resides in the town of Novovolynsk, Volyn region, Ukraine.

5.

In November 2000 the applicant instituted proceedings in the Novovolynskyy Town Court against his former employer, State Mining Company No.1 “Novovolynska”

(Шахта №1 „Нововолинська”)

,

for salary arrears and other payments due to him.

On 11 December 2000 the court awarded the applicant 34,207.10

[1]

Ukrainian hryvnias (“UAH”) in compensation for industrial disease and in other payments (

Рішення Нововолинського міського суду Волинської області

).

6.

On 12 January 2001 the Novovolynskyy District Bailiffs' Service

(Відділ Державної виконавчої служби Нововолинського міського управління юстиції)

initiated the enforcement proceedings.

7.

By the letters of 19 February and 10 April 2002, and 23

December 2003, the Novovolynskyy District Bailiffs' Service informed the applicant that it was not possible to sell the debtor's property as, according to the Law on the Introduction of a Moratorium on the Forced Sale of Property, on 26

December 2001, a ban on the forced sale of assets belonging to undertakings in which the State holds at least 25% of the share capital had been introduced. It also stated that the debtor's property was in a tax lien.

8.

In 2001-2004 the court judgment was enforced by instalments, the final amount being paid on 6 December 2004.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

9.

The relevant domestic law is summarised in the judgment of

Romashov v.

Ukraine

(no. 67534/01, §§ 16-18, 27 July 2004).

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1

10.

Relying on Article 13 of the Convention, and Article 1 of Protocol No. 1 the applicant complained about the lengthy non-enforcement of the judgment given in his favour. These Articles provide, insofar as relevant, as follows:

Article 13

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest ....”

11.

The Court finds that the applicant's complaint about the lengthy non

‑

enforcement of the judgment given in his favour should also require examination under Article 6 § 1 of the Convention which reads as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law. ...”

A.

Admissibility

12.

The Government raised objections regarding the applicant's victim status and exhaustion of domestic remedies similar to those which the Court has already dismissed in the case of

Romashov v.

Ukraine

(no. 67534/01, §§

23-33, 27 July 2004). The Court considers that the present objections must be rejected for the same reasons.

13.

The Court concludes that the applicant's complaint under Article

6

§

1 of the Convention about the delay in the enforcement of the judgment of the Novovolynskyy Town Court is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. For the same reasons, the applicant's complaints under Article

13 of the Convention and Article

1 of Protocol

No.

1 cannot be declared inadmissible.

B.

Merits

14.

The Government maintained that the judgment in the applicant's favour was enforced in full. The Government argued that the State could not be considered responsible for the debts of its enterprises. They further maintained that the responsibility of the State in this situation was limited to the organisation and proper conduct of enforcement proceedings and that the length of the enforcement proceedings had been caused by the critical financial situation of the debtor company. The Government contended that the Bailiffs' Service had performed all necessary actions and could not be blamed for the delay.

15.

The applicant disagreed.

16.

The Court notes that the judgment in the applicant's favour was not enforced for more than three years and eleven months.

17.

The Court recalls that it has already found violations of Article

6

§

1 of the Convention and Article

1

of Protocol

No.

1 in cases like the present application (see, among others,

Romashov

v.

Ukraine

, cited above, §§

42

‑

46;

Shmalko v. Ukraine

, no. 60750/00, §§ 55-57, 20 July 2004).

18.

Having examined all the materials submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.

19.

There has, accordingly, been a violation of Article

6

§

1 of the Convention and of Article

1

of Protocol

No.

1.

20.

The Court does not consider it necessary in the circumstances to rule on the same complaint under Article 13 of the Convention.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

21.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

22.

The applicant claimed UAH 30,000

[2]

in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.

23.

The Government maintained that the applicant's pecuniary and non-pecuniary claims were non-substantiated.

24.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. Making its assessment on an equitable basis, as required by Article

41 of the Convention, the Court awards the applicant EUR

1,200 in respect of non-pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

25.

The applicant also claimed UAH 174.97

[3]

for costs and expenses occurred before the Court.

26.

The Government did not comment on the applicant's claims for costs and expenses.

27.

The Court considers that the applicant has provided relevant bills for the amount claimed. The Court, therefore, awards the applicant EUR 30 in respect of costs and expenses.

C.

Default interest

28.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention;

4.

Holds

that it is not necessary to rule on the applicant's complaint under Article 13 of the Convention;

5.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 1,230 (one thousand two hundred and thirty euros) in respect of non-pecuniary damage, costs and expenses, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that the above amount shall be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(c)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

6.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 7 December 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Claudia

Westerdiek

Peer

Lorenzen

Registrar

President

[1]

. At the material time around 7,096.63

euros (“EUR”)

[2]

. Around EUR 4,876.17

[3]

. Around EUR 30