ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1307/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1307/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față,

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

240 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1570/40/2011

s-a dispus în temeiul art. 522

1

raportat la art. 406 alin. (4) C.

proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a cererii de rejudecare după extrădare

formulată de condamnatul O.G.C. împotriva sentinței penale nr. 292/D/2008

pronunțată de Tribunalul Bacău, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr.

3 din 6 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin

decizia penală nr. 1551/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de

28 aprilie 2009, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., condamnatul a fost obligat la plata sumei de 300 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul datorat

apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi plătit din fondurile

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la

data de 06 aprilie 2011, condamnatul O.G.C. a solicitat rejudecarea după

extrădare întrucât a fost judecat și condamnat în lipsă la pedeapsa de 5 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 prin sentința penală nr. 292/D/2008 a

Tribunalului Bacău pronunțată în dosarul nr. 6885/110/2007 rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 1551 din 28 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Prin încheierea de

ședință din data de 10 mai 2011, instanța de fond a admis în principiu cererea

de rejudecare după extrădare, constatând că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 522

1

C. proc. pen., inculpatul fiind judecat și

condamnat în lipsă, după care a procedat la audierea inculpatului, a părții

vătămate M.M. și a martorilor A.M., O.L., B.O., B.S.E., C.G. și C.I.

Analizând întregul

material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că prin

rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, inculpatul O.G.C. a

fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin

Legea nr. 287/2005 constând în aceea că în toamna anului 2002, în baza unei

înțelegeri prealabile cu soția sa O.L., a preluat-o pe partea vătămată M.M.,

recrutată prin înșelăciune din țară și prin amenințări și violență a supus-o

exploatării sexuale în Spania (Madrid).

În fapt s-a reținut

că inculpatul O.G.C., la data de 08 februarie 2002

a părăsit teritoriul

României, deplasându-se în Spania - Madrid, în vederea găsirii unui loc de

muncă în această țară.

Aici, inculpatul

O.G.C. s-a întâlnit cu fratele său vitreg, numitul B.G. (trimis și acesta în

judecată prin rechizitoriul nr. 162/P/2003), care desfășura activități de

proxenetism.

Sesizând că din

această îndeletnicire se câștigă lesne importante sume de bani, inculpatul O.G.C.

a luat hotărârea infracțională de a proceda în aceeași manieră, sens în care a

contactat-o pe soția sa (inculpata O.L.), rămasă în țară și, comunicându-i

intenția sa, i-a solicitat acesteia să caute tinere cu aspect fizic plăcut și

cu situație materială precară, pentru a le convinge să se deplaseze la muncă în

Spania.

Raliindu-se imediat

rezoluției infracționale a soțului său, în cursul lunii octombrie 2002, O.L. a

contactat-o pe partea vătămată M.M. și pe sora acesteia, M.S., - aceasta din

urmă în vârstă de 17 ani la vremea respectivă -, cărora le-a propus să se

deplaseze în Spania, unde soțul său, inculpatul O.G.C. le-ar putea ajuta în

obținerea unui loc de muncă sigur și onest, ca barmanițe în restaurant.

O.L. s-a orientat

către partea vătămată M.M. și sora acesteia, S., întrucât, anterior, fiind

vecină cu ele, cunoștea că provin dintr-o familie dezmembrată, părinții lor

fiind despărțiți, și că mai au încă trei frați mai mici, speculând astfel

situația lor socio-economică precară.

Deși M.S. a refuzat

propunerea lui O.L., fiind încă elevă, sora acesteia, partea vătămată M.M. a

acceptat-o având încredere în promisiunea făcută, cu atât mai mult cu cât o

cunoștea de multă vreme pe O.L., care a asigurat-o că soțul său, inculpatul O.G.C.

lucrează deja la acel restaurant în Madrid - Spania, unde ar mai exista două

locuri de muncă.

Pentru a întări și

mai mult convingerea părții vătămate M.M., chiar i-a solicitat să găsească

pentru cel de-al doilea loc de muncă o altă tânără, în locul surorii sale. Astfel,

prin intermediul părții vătămate M.M., O.L. a cunoscut-o pe numita A.M., căreia

i-a făcut aceiași propunere și i-a dat, atât ei, cât și familiei sale, aceleași

asigurări cu privire la reala existență a locului de muncă promis.

O dată ce fetele au

luat hotărârea de a se deplasa în Spania, prin intermediul numitei O.L.,

aceasta le-a însoțit la Serviciul Pașapoarte din cadrul I.P.J. Bacău, unde a

suportat cheltuielile aferente eliberării pașapoartelor acestora. După

obținerea documentelor susmenționate, O.L. le-a anunțat pe partea vătămată M.M.

și pe numita A.M. că, în ziua de 31 octombrie 2002 va avea loc plecarea, din

Alba Iulia.

La data convenită, O.L.

a închiriat un taxi și a însoțit fetele până la Alba Iulia, unde au fost îmbarcate într-un microbuz cu care s-a efectuat deplasarea până la Madrid, suportând o parte din contravaloarea transportului și a asigurării medicale.

La destinație, partea

vătămată M.M. a fost preluată de inculpatul O.G.C., iar A.M. de fratele

acestuia, B.G. care, după ce le-au condus în apartamentul în care locuiau în

Madrid, le-au spus adevăratul scop pentru care au fost trimise în Spania,

respectiv cel de a practica prostituția într-un club (F.P.) din suburbia

Madridului.

Deși partea vătămată

nu a acceptat propunerea inculpatul O.G.C., refuzând să iasă din casă timp de 3

zile, datorită presiunilor exercitate de acesta asupra sa, a fost nevoită, în

cele din urmă, să meargă la acel club, ceea ce s-a și întâmplat. Această

situație a fost determinată de împrejurarea că inculpatul O.G.C. se afla în

posesia documentelor victimei, care astfel, era lipsită de posibilitatea de a

se deplasa în mod liber, corelată cu lipsa mijloacelor bănești și imputarea

cheltuielilor ocazionate de deplasarea sa în Spania, suportate de familia O.

Astfel, timp de o

săptămână, partea vătămată M.M. a stat în club, unde a fost nevoită să

întrețină raporturi sexuale cu clienți, contra cost, doar pentru a-și putea

achita cheltuielile de cazare.

Observând că aceasta

nu „produce" bani, inculpatul O.G.C. s-a deplasat la club și a luat-o pe

partea vătămată în apartamentul pe care îl avea închiriat în capitala Spaniei,

după care, motivat de faptul că aceasta refuza să se prostitueze în folosul

său, a exercitat asupra ei acte de violență și, ulterior, conform declarației

părții vătămate, a întreținut cu aceasta raporturi sexuale împotriva voinței

sale.

A doua zi, partea

vătămată a fost trimisă de inculpatul O.G.C. din nou la club și îndemnată să

practice prostituția pentru a-și putea achita datoria față de familia sa, sub

amenințarea că în caz de refuz, familia părții vătămate va avea de suportat

consecințele și ea va fi scoasă „la produs în stradă" și nu într-un club.

La întoarcerea în

club, partea vătămată M.M. a apelat la barmanul de aici, solicitându-i

sprijinul pentru a reuși să fugă și acesta, văzând că prezintă pe față și corp

numeroase semne de violență, a fost de acord.

Astfel, cu ajutorul

persoanei susmenționate, partea vătămată M.M. a declarat pierdut pașaportul

autorităților spaniole și, ulterior, a obținut de la Ambasada României o foaie consulară (dosar urmărire penală) în baza căreia s-a reîntors în țară,

unde a sesizat imediat fapta organelor de poliție (plângere - dosar urmărire

penală).

În drept, s-a reținut

că fapta comisă de inculpatul O.G.C. întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1),

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, atât sub

aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv.

Rezultă din

declarațiile martorilor M.S. și A.F., sora părții vătămate, respectiv mama

celeilalte fete, A.M., recrutată odată cu M.M. la solicitarea lui O.L., că

victimele traficului de ființe umane au fost induse în eroare cu privire la

scopul deplasării lor în Spania, propunându-li-se locuri de muncă în

restaurant, la spălat de vase.

De asemenea, martora

C.A. a declarat că toată activitatea s-a desfășurat la solicitarea inculpatului

O.G.C.

Situația de fapt

descrisă mai sus, a fost reținută de instanța de fond pe baza probelor administrate

în cauză atât la urmărirea penală cât și cercetarea judecătorească după cum

urmează: cu xerocopia dosarului nr. 162/P/2003, xerocopii din dosarul nr. 37D/P/2005,

acte noi administrate în dosarul nr. 195D/P/2005 disjuns din dosarul nr.

37D/P/2005, declarație persoana vătămată M.M., declarații martori: V.R., A.F., B.O.,

proces verbal privind verificarea în baza de date a I.G.P.R. a inculpatului O.G.C.,

radiograma privind darea în U.G. a inculpatului O.G.C., proces verbal privind

imposibilitatea prezentării materialului de urmărire penală inculpatului O.G.C.

și redarea în formă scrisă a interceptărilor telefonice.

Privitor la

declarația martorului A.M. audiată în procedura rejudecării după extrădare,

prima instanța a constatat că aceasta este vădit nesinceră și nu se coroborează

cu celelalte probe administrate în cauză. Relevante în aprecierea

nesincerității depoziției acestui martor sunt declarațiile părții vătămate M.M.

și ale martorului O.L. care afirmă că „M.M. și A.M. au plecat împreună în

Spania la data de 31 octombrie 2002, coroborate cu mențiunile cuprinse în

procesul verbal din data de 09 septembrie 2005 (dosar urmărire penală) din care

rezultă că A.M. figurează ca ieșită din țară la data de 31 octombrie 2002 prin

P.C.T.F. Nădlac, fără a mai fi intrată ulterior, (la data respectivă controlul

vamal fiind obligatoriu).

În ceea ce privește

susținerile inculpatului prin apărător ales conform cărora interceptările

convorbirilor telefonice efectuate între soții O., începând cu data 06 aprilie 2003

inclusiv, ar fi lovite de nulitate întrucât autorizația de interceptare a fost

dată pentru o perioadă de 30 de zile, de la 07 martie 2003 la data de 05

aprilie 2003 (dosar urmărire penală), nefiind ulterior prelungită fiind găsite

întemeiate, prima instanța nu a ținut cont de interceptările efectuate ulterior

datei de 05 aprilie 2003 întrucât în lipsa actului procedural care să

dovedească prelungirea autorizației de interceptare și înregistrare, aceste

interceptări apar ca fiind ilegal făcute și sunt lovite de nulitate absolută.

Față de toate probele

administrate în cauză, tribunalul a apreciat că vinovăția inculpatului este pe

deplin dovedită, iar condamnarea acestuia este corectă, cererea de rejudecare

după extrădare fiind neîntemeiată.

Art. 522

1

C.

proc. pen., care reglementează rejudecarea în caz de extrădare, face trimitere

la dispozițiile art. 405 - 408 C. proc. pen., aplicabile căii extraordinare de

atac a revizuirii, însă această trimitere este limitată la procedura de rejudecare și la soluțiile care pot fi pronunțate.

Revizuirea și

rejudecarea în caz de extrădare au o finalitate distinctă: dacă revizuirea

implică înlăturarea unor erori esențiale asupra faptelor reținute într-o

hotărâre definitivă, rejudecarea în caz de extrădare are ca scop garantarea

dreptului persoanei extrădate, care a fost judecată și condamnată în lipsă, la un proces echitabil și, în principal, exercitarea dreptul său la apărare într-un nou ciclu procesual, ceea ce presupune posibilitatea acesteia de a fi

audiată, de a interoga martorii sau părțile din proces și de a administra probe

în apărarea sa, atât cu privire la situația de fapt, cât și în circumstanțiere.

A mai constatat prima

instanță că în lipsa unei dispoziții contrare, rejudecarea în caz de extrădare

nu se limitează la înlăturarea unei erori esențiale asupra faptelor, ci poate

avea efecte asupra individualizării pedepsei și, prin urmare, chiar dacă

probatoriul administrat cu ocazia rejudecării confirmă situația de fapt și

vinovăția inculpatului, cererea acestuia poate fi admisă, exclusiv, cu privire la individualizarea pedepsei, cu consecința pronunțării unei noi hotărâri, dacă probele

administrate în circumstanțiere conduc instanța de rejudecare la o altă concluzie în privința individualizării decât cea stabilită în primul ciclu procesual.

Din coroborarea

întregului probatoriu administrat în cauză, cu prilejul rejudecării s-a reținut

că inculpatul O.G.C. se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina

sa și față de împrejurările în care aceasta s-au comis, de urmările produse, de

persoana inculpatului, care a negat in mod constant fapta in pofida

probatoriului evident incriminator, s-a apreciat că nu pot fi reținute în

favoarea sa circumstanțe atenuante judiciare, iar scopul educativ al pedepsei

nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.

De asemenea, în urma

rejudecării, prima instanța a reținut că față de faptele săvârșite, față de

împrejurările în care s-au comis acestea nu s-au relevat alte împrejurări sau

circumstanțe decât cele reținute în cursul primei judecăți, cu consecințe în ce

privește situația de fapt, vinovăția inculpatului, încadrarea juridică sau

chiar tratamentul sancționator.

Apelul declarat de

inculpatul O.G.C. prin care a criticat sentința pentru greșita sa condamnare

sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată a

fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 15 din 7 februarie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie -

pronunțată în dosarul nr. 1579/40/2011.

Împotriva deciziei a

declarat recurs condamnatul care prin apărătorul desemnat din oficiu, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen. a solicitat rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri în

prezența acestuia.

În ultimul cuvânt,

condamnatul a susținut că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii.

Examinând hotărârea

atacată, atât prin prisma motivelor invocate care în drept se încadrează în

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. ultim din același cod, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Contrar celor

susținute de apărătorul recurentului, Înalta Curte constată că în cauză nu este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., care se referă la situația „când hotărârea este contrară legii sau

când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii”.

Instanța de fond

investită cu cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul O.G.C.,

constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 522

1

C.

proc. pen., respectiv că inculpatul a fost judecat și condamnat în data de 10

mai 2011 a admis în principiu cererea și a procedat la rejudecarea cauzei cu

respectarea cerințelor art. 405 și urm. C. proc. pen.

Prin urmare,

solicitarea apărării de a se admite recursul declarat de condamnat și de a se

proceda la rejudecarea cauzei în prezența acestuia nu poate fi primită.

În ce privește

susținerea recurentului în sensul că în mod greșit a fost condamnat pentru o

infracțiune pe care nu a comis-o și că soluția ce s-ar fi impus a fi pronunțată

în cauză ar fi fost aceea ce achitare, Înalta Curte constată că nu este

fondată.

Din probele

administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza

cercetării judecătorești, după rejudecarea în fond a cauzei urmare admiterii în

principiu a cererii de rejudecare după extrădare rezultă că în Spania, partea

vătămată M.M. a fost preluată de recurentul-inculpat O.G.C., iar A.M. de

fratele acestuia, B.G., care după ce le-au condus în apartamentul în care

locuiau, în Madrid, le-a spus adevăratul scop pentru care au fost trimiși în

Spania de către O.L. (soția recurentului) și anume să practice prostituția în

clubul „F.P.” din suburbia Madridului.

Deși partea vătămată

nu a acceptat propunerea recurentului, refuzând că iasă din casă timp de 3

zile, datorită presiunilor exercitate de acesta asupra sa a fost nevoită, în

cele din urmă, să meargă la clubul respectiv unde a rămas timp de o săptămână

și a întreținut raporturi sexuale cu diferiți clienți, contra cost, doar pentru

a-și putea achita cheltuielile de cazare.

Pentru că documentele

părții vătămate se aflau în posesia recurentului, fiind astfel lipsită de

posibilitatea de a se deplasa în mod liber și neavând mijloace bănești pentru a

părăsi Spania, M.M. a apelat în cele din urmă la barmanul din Clubul „F.P.”,

solicitându-i sprijinul să fugă. Cu ajutorul acestei persoane (care a observat

că partea vătămată prezenta pe față și corp numeroase semne de violență),

partea vătămată, după ce a declarat pierdut pașaportul autorităților spaniole,

a obținut de la Ambasada României o foaie consulară în baza căreia s-a reîntors

în țară unde a sesizat imediat fapta organelor de poliție (dosar urmărire

penală).

Relevante în

reținerea situației de fapt susmenționate sunt declarațiile constante ale

părții vătămate M.M. care se coroborează cu depozițiile martorilor M.S. (sora

părții vătămate), A.F. (mama martorei A.M. care a fost recrutată odată cu

partea vătămată de către O.L. care le-a promis locuri de muncă într-un restaurant

din Spania), C.A. (potrivit susținerilor acestei martore, toată activitatea s-a

desfășurat la solicitarea recurentului) și cu procesele verbale de redare a

convorbirilor telefonice purtate de recurent cu soția sa în perioada 07 martie 2003

- 05 aprilie 2003, convorbiri interceptate legal în baza autorizației emisă de

judecător (dosar urmărire penală).

Împrejurarea că

martora A.M. cu ocazia audierii în procedura rejudecării după extrădare, a

revenit la declarațiile date anterior în cauză este reală, dar nu este de

natură a-l exonera pe recurent de răspundere penală pentru săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. În mod corect declarația

acestei martore a fost apreciată de instanța de fond ca fiind nesinceră și

înlăturată ca atare cu motivarea că nu se coroborează cu celelalte probe

administrate în cauză, concluzie însușită și de instanța de prim control

judiciar.

Relevante în

aprecierea nesincerității martorei A.M. sunt declarațiile părții vătămate M.M.

și ale martorei O.L. care a arătat că „M.M. și A.M. au plecat împreună în

Spania la data de 31 octombrie 2002”, precum și mențiunile cuprinse în procesul

verbal din data de 09 septembrie 2005, când controlul vamal obligatoriu,

potrivit cărora, A.M., figurează ca ieșită din țară la 31 octombrie 2002 prin

P.C.T.F. Nădlac, fără a mai fi intrat ulterior (dosar urmărire penală).

În consecință,

reținând că vinovăția recurentului inculpat a fost pe deplin dovedită,

apărările formulate de acesta fiind în mod judicios înlăturate de către instanțe

în urma coroborării întregului material probator administrat în cauză, recursul

formulat de acesta se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de condamnatul O.G.C. împotriva deciziei penale nr. 15 din 7

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori

și familie.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 25 aprilie 2012.