ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 176/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 176/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și

fiscal, la data de 21 aprilie 2008, sub nr. 291/45/2008, astfel cum a fost

precizată, reclamanta K.G. a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Român pentru

Imigrări Iași, solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor în cuantum

de 12.600.000 lei, echivalent al sumei de 3.500.000 euro, reprezentând

repararea pagubei produse prin nesoluționarea cererii de ridicare a măsurii

interdicției de a nu părăsi țara, aplicată lui K.A.L.I.

Prin sentința civilă

nr. 110 din 2 iunie 2008, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții

de Apel Iași și s-a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea

Tribunalului Iași - secția civilă.

Tribunalul Iași, prin

sentința civilă nr. 73 din 13 ianuarie 2010, și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pronunțând această

sentință, Tribunalul a reținut că, la termenul din 27 martie 2009, reclamanta

K.G. și-a diminuat cuantumul pretențiilor solicitate la 329.348 lei.

Prin decizia civilă

nr. 86 din 19 februarie 2010 a Curții de Apel Iași, s-a admis recursul declarat

de K.G. împotriva sentinței civile nr. 73 din 13 ianuarie 2010 a Tribunalului

Iași, care a fost casată și s-a trimis cauza, pentru continuarea judecății, la

aceeași instanță.

Curtea a reținut că

Tribunalul a fost legal învestit cu cererea de chemare în judecată ce avea ca

obiect despăgubiri în cuantum de 1.260.000 lei, iar diminuarea cuantumului

pretențiilor deduse judecății nu putea atrage o schimbare a competenței

materiale a acestei instanțe, conform art. 18

1

C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 835 din 14 aprilie 2010 a Tribunalului Iași, s-a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului.

S-a admis, în parte,

acțiunea formulată de reclamantă și a fost obligat pârâtul Oficiul Român pentru

Imigrări Iași să plătească acesteia suma de 100.000 lei cu titlu de

despăgubiri. S-a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a constatat următoarele:

În anul 1999 s-a

început urmărirea penală împotriva soțului reclamantei pentru săvârșirea unor

infracțiuni de fals, iar, la data de 7 septembrie 1999, Autoritatea pentru

Străini - Direcția de Pașapoarte Iași, la cererea organelor de urmărire penală,

a luat împotriva acestuia măsura interdicției de a nu părăsi țara prin

aplicarea ștampilei „C” pe pașaport, în temeiul Legii nr. 25/1969.

În anul 1999 a fost arestat, iar, în 2000, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive, fără ca

instanța să se pronunțe și asupra menținerii sau revocării măsurii

complementare a interdicției de a nu părăsi țara.

Prin Legea nr.

123/2001 au fost abrogate dispozițiile Legii nr. 25/1969, în baza căreia s-a

dispus aplicarea măsurii de a nu părăsi țara, astfel că această măsură a încetat

de drept.

Reclamanta a făcut

dovada că, deși a făcut nenumărate demersuri, adresând unității pârâte cereri

în acest sens, aceasta nu s-a sesizat în niciun mod, nepermițându-i soțului său

să se trateze în străinătate de afecțiunile de care suferea, deși dispozițiile

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 25/1969 au fost abrogate prin intrarea în

vigoare a Legii nr. 123/2001.

Mai mult, după

apariția Legii nr. 123/2001, soțul reclamantei nu se afla în vreunul dintre

cazurile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 123/2001.

În mod nejustificat,

Serviciul Român de Pașapoarte a îngrădit drepturile soțului reclamantei de a

părăsi țara, deși împotriva acestuia nu mai fusese luată nicio măsură

complementară de vreun magistrat.

Din actele dosarului

și declarațiile martorilor audiați, rezultă că soțul reclamantei, defunctul

K.A.L.I., suferea de o boală gravă, care necesita tratament în străinătate și,

deși acesta a prezentat documente (scrisori medicale) în dovedirea cererii, s-a

refuzat dreptul de a părăsi România, de către unitatea pârâtă, pentru a se

trata de afecțiunea de care suferea.

În cauză, sunt

antrenate, astfel, elementele răspunderii civile delictuale, pe care reclamanta

își întemeiază cererea.

Prin fapta sa,

pârâtul a adus atingere dreptului la sănătate și liberă circulație al soțului

reclamantei, drepturi fundamentale, prevăzute de Constituție și Declarația

Drepturilor Omului, prin efectul subiectiv al faptei sale asupra persoanei,

dându-i acestuia înțelegerea faptului că speranța de viață i-a fost redusă.

În cazul în care, din

faptul ilicit a survenit moartea unei persoane, descendenților trebuie să li se

asigure un nivel de trai cel puțin asemănător celui de care ar fi beneficiat

anterior decesului întreținătorului lor.

În cauză, reclamanta

a făcut dovada că, în prezent, atât ea, cât și copilul, nu au mijloace de

existență, soțul decedat fiind unicul întreținător al familiei.

Având în vedere și

vârsta fragedă a minorului căruia tatăl i-ar fi acordat sprijin material și

moral cel puțin până la majorat, nevoile reclamantei, care, în prezent, este

nevoită să facă față singură cerințelor în actualul context socio - economic,

acțiunea este întemeiată, în parte, urmând a se face aplicarea dispozițiilor

art. 998 și următoarele C. civ.

La aprecierea

cuantumului despăgubirilor, instanța a avut în vedere și faptul că soțul

reclamantei realiza venituri unitare din activitatea de comerț, ce nu aveau un

caracter stabil, în ultima perioadă afacerea sa intrând chiar în procedura de

faliment.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel Oficiul Român pentru Imigrări - Serviciul pentru

Imigrări Iași.

Prin decizia civilă

nr. 140 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași – secția civilă și pentru

cauze cu minori și familie a admis apelul, a schimbat, în parte, sentința

atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantă, a păstrat

celelalte dispoziții din sentința apelată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele:

La data de 01

septembrie 1999, Serviciul Cercetări Penale din cadrul I.P.J. Iași, în

conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 25/1969, a

solicitat Serviciului pentru Străini, Probleme de Imigrări și Pașapoarte al

jud. Iași, instituirea consemnului de nepermitere a ieșirii străinilor de pe

teritoriul României și, ca atare, s-a procedat la aplicarea ștampilei cu

simbolul „C” în pașaportul cetățeanului străin K.A.L.I.

Conform adresei

Tribunalului Iași emisă la data de 12 decembrie 2006, Biroului pentru Străini

Iași i se comunică faptul că, pe rolul Tribunalului Iași, a fost înregistrată

cauza penală privind pe inculpații M.D.A.M.A.T și K.A.L.I., trimiși în judecată

prin rechizitoriul procurorului din 09 mai 2001, dat în dosarul nr. 81/P/1999,

de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru săvârșirea infracțiunilor

de participare improprie la tentativă de înșelăciune prev. și ped. de art. 20

raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., cu aplicarea art. 31 alin.

(2) C. pen., pentru primul inculpat, și de instigare la înșelăciune prev. și

ped. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. pentru cel de

al doilea inculpat, în cauză, inculpatul K.A.L.I. fiind arestat preventiv în

perioada 30 august 1999-18 ianuarie 2000 și că, ulterior datei de 18 ianuarie

2000 și până în prezent, față de acest inculpat nu s-a mai dispus luarea

niciunei măsuri preventive.

Prin sentința penală

nr. 77 din 08 februarie 2007 a Tribunalului Iași, K.A.L.I. a fost condamnat la

pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25

raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.

Prin decizia penală

nr. 43 din 08 aprilie 2008 a Curții de Apel Iași s-a dispus încetarea

procesului penal împotriva inculpatului K.A.L.I. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen., întrucât, la

data de 29 aprilie 2007, a intervenit decesul acestuia.

Rezultă, așadar, că,

pe toată durata desfășurării procesului penal, până la data la care a decedat,

K.A.L.I. a avut calitatea de inculpat într-o cauză penală. Măsura nepermiterii

ieșirii din țară a cetățeanului libanez K.A.L.I. s-a dispus la solicitarea

I.P.J. Iași - Serviciul cercetări penale, prin adresa din 01 septembrie 1999,

către Serviciul Pașapoarte Iași, de a se aplica viza „C” pe pașaportul

acestuia, ca urmare a faptului că împotriva lui s-a luat măsura arestării

preventive în baza mandatului de arestare preventivă emis de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Iași.

Conform adresei din

19 ianuarie 2000 a Ministerului de Interne – D.G.P.S.P.M. Iași, se comunică

Direcției Generale de Pașapoarte Iași faptul că s-a dispus, față de cetățeanul

libanez K.A.L.I., revocarea măsurii arestării preventive conform încheierii de

ședință din 18 ianuarie 2000, că judecata continuă cu inculpatul în stare de

libertate și că acesta are aplicată în pașaport ștampila „C”.

Prin urmare, în mod

greșit instanța de fond a reținut că dispozițiile Legii nr. 25/1969, prin care

s-a luat măsura de a nu părăsi țara, au fost abrogate prin apariția Legii nr.

123/2001 și că această măsură a încetat de drept față de cetățeanul străin.

Potrivit art. 29 lit.

b) din Legea nr. 123/2001, străinului nu i se permite ieșirea din țară când

este învinuit sau inculpat într-o cauză penală, iar, potrivit art. 30 din

aceeași lege, străinul poate ieși din țară dacă s-a dispus neînceperea

urmăririi penale, a fost scos de sub urmărire penală ori s-a dispus încetarea

urmăririi penale, a fost achitat și s-a dispus încetarea procesului penal.

Aceleași măsuri au fost în continuare prevăzute și prin O.U.G. nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România.

Așadar, pe toată

durata desfășurării procesului penal până la data la care cetățeanul străin a

decedat, acesta a avut calitatea de inculpat într-o cauză penală, procesul

penal a încetat doar datorită decesului acestuia.

Potrivit art. 998 C.

civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela

din a cărui vină a fost ocazionat să îl repare, despăgubirile urmând să

cuprindă paguba suferită de cel vătămat, precum și beneficiul de care a fost

lipsit.

Această răspundere

este însă condiționată de stabilirea prejudiciului suferit din vina celui ce a

săvârșit fapta care l-a cauzat și de existența raportului de cauzalitate dintre

prejudiciu și culpa celui ce a săvârșit-o.

În speță,

nepermiterea părăsirii țării de către unitatea pârâtă a cetățeanului libanez

inculpat într-o cauză penală nu constituie o faptă ilicită, deoarece măsura a

fost dispusă de organele abilitate în exercitarea atribuțiilor stabilite prin

lege și, ca atare, nu poate atrage răspunderea acesteia pentru eventualul

prejudiciu suferit de reclamantă ca urmare a decesului soțului său.

Măsura nepermiterii

ieșirii din țară a fost luată în mod legal, conform legii în vigoare la data

respectivă (Legea nr. 25/1969), iar actele normative ulterior intervenite,

Legea nr. 123/2001 și O.U.G. nr. 194/2002, nu au permis în continuare, în

raport de calitatea de inculpat într-o cauză penală a cetățeanului străin,

încetarea sau revocarea acestei măsuri, neantrenând, astfel, răspunderea civilă

delictuală a unității pârâte, așa cum greșit a statuat instanța de fond.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta K.G., criticând-o pentru următoarele

motive:

Instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra primului motiv de apel formulat de Oficiul Roman pentru

Imigrări, și anume cel referitor la respingerea, de către instanța de fond, a

excepției lipsei calității procesual pasive.

Având în vedere

această omisiune din cadrul deciziei, reclamanta reiterează susținerile

formulate în sensul respingerii acestei excepții, arătând că soluția primei

instanțe este corectă.

Pârâtul

și-a depășit prerogativele de execuție în momentul în care nu a dat eficiență

adresei emise la data de 12 decembrie 2006, de către Tribunalul Iași, urmare

unei cereri formulate de apărătorul defunctului soț al reclamantei. Astfel, la

termenul din data de 12 decembrie 2006, în cadrul dosarului nr. 10691/2006 al

Tribunalului Iași, singurul dosar unde K.A.L.I. avea calitatea de inculpat,

instanța a răspuns pozitiv unei solicitări în sensul verificării masurilor

dispuse în dosar față de acesta, în sensul că, prin încheierea de ședință, se

precizează că instanța a constatat inexistența vreunei măsuri preventive

prevăzută de Codul de procedură penală sau de vreo altă lege specială față de

inculpat. Mai mult, pentru a veni în sprijinul inculpatului, instanța a emis

adresa mai sus amintită către Autoritatea pentru Străini - Biroul pentru

Străini Iași, actualul Oficiului Roman pentru Imigrări - Serviciul pentru

Imigrări Iași.

La

primirea acestei adrese oficiale din partea unui magistrat, instituția

respectivă a încetat să mai fie un organ cu atribuții exclusiv de execuție,

rămânând în pasivitate față de aceasta.

Luând

în considerare și faptul că demersul inițiat de instanță nu a reprezentat unica

încercare de soluționare a problemei legate de interdicția de a părăsi tara,

anterior și ulterior acesteia formulându-se numeroase cereri atât personal, cât

și prin apărători, se poate concluziona că actualul Oficiu pentru Imigrări Iași

a dat dovadă de nepăsare și rea-credință, neluând măsura care ar fi fost

firească, și anume radierea consemnărilor de pe pașaportul soțului reclamantei,

îngrădind astfel, în mod nejustificat, dreptul la liberă circulație și, în mod

indirect, dreptul la viață al persoanei în cauză.

În

ceea ce privește fondul litigiului, instanța de apel a preluat apărările

Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul motivelor de

apel.

Astfel,

și instanța de apel face o detaliere a dispozițiilor legale din interpretarea

cărora consideră că nu reiese faptul că măsura interdicției de a părăsi țara a

încetat de drept. De altfel, această interpretare a fost abordată de către

Oficiul Roman pentru Imigrări de la declanșarea litigiului, exprimată prin

întâmpinări, concluzii scrise, susțineri orale. Recurenta face trimitere și ea

la aceleași dispoziții legale, care sunt pe deplin lămuritoare.

Totodată,

defunctul K.A.L.I. a încercat și calea judecătoreasca a anularii măsurii

interdicției de a părăsi țara, adresându-se Tribunalului Iași. Această cerere a

avut în vedere că măsura a încetat de drept, prin intrarea în vigoare a Legii

nr. 123/2001, care a abrogat dispozițiile Legii nr. 25/1969, cât și faptul că

nicio instanță nu s-a pronunțat asupra acesteia, nici măcar la momentul punerii

în libertate. Prin sentința nr. 486/2007, Tribunalul Iași a respins cererea de

anulare a măsurii.

Împotriva acestei

sentințe comerciale, soțul recurentei a declarat recurs la Curtea de Apel Iași, care a rămas fără obiect, motivat de decesul acestuia, survenit la data

de 30 aprilie 2007, din cauza afecțiunilor grave de care suferea și care nu au

fost tratate.

Având în vedere toate

cele expuse, este firească concluzia instanței de fond, care a reținut că

măsura era încetată de drept, Oficiul pentru Imigrări Iași fiind în culpă față

de nepermiterea defunctului să părăsească țara.

În ceea ce privește

probatoriul administrat în vederea stabilirii prejudiciului, în mod corect

instanța de apel a coroborat proba cu înscrisuri cu cea testimonială și cu

declarația extrajudiciară. Rezultă, astfel, fără echivoc faptul că defunctul

suferea de afecțiuni grave, care nu puteau fi tratate decât în străinătate.

Acest lucru reiese din însăși expertiza medico-legală întocmită de către

Institutul de Medicină Legală în anul 2000, precum și din alte numeroase

scrisori medicale depuse la dosarul cauzei, care, fie fac referire la

afecțiunile grave ce nu pot fi tratate decât prin operație, fie la indicații de

tratamente deosebit de costisitoare. Mai mult, în mod corect a reținut instanța

de judecată faptul că defunctul a fost în imposibilitate de a asigura sprijinul

material familiei sale, determinat de imposibilitatea exercitării activităților

de comerț, singura modalitate de realizare a veniturilor.

Toate aceste elemente

detaliate în fața instanței de fond au fost de natură să arate fără echivoc

prejudiciul suferit și legătura de cauzalitate dintre acesta și atitudinea

culpabilă a pârâtului.

Recurenta reclamantă

a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel

lași și menținerea sentinței, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată.

Intimatul pârât a

depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei

în susținerea motivului de recurs referitor la nepronunțarea asupra motivului

de apel prin care s-a criticat soluția dată excepției lipsei calității

procesuale pasive, iar argumentele privind probatoriul administrat în vederea

stabilirii prejudiciului pretins prin fapta ilicită evocă fondul cauzei, fiind

imposibil de analizat în cadrul recursului.

Pe fond, intimatul

pârât a solicitat respingerea căii de atac.

Analizând decizia

civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru cele susceptibile de această încadrare,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prima critică din

cererea de recurs, referitoare la neanalizarea motivului de apel privind

modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, de

către prima instanță, se încadrează în cazul de modificare prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ. și recurenta nu justifică interes în formularea acestei

critici, astfel cum, în mod corect, a arătat și intimatul pârât în întâmpinare.

Interesul reprezintă,

în esență, folosul practic urmărit de parte în exercițiul dreptului la acțiune

sau în îndeplinirea unui anumit act procedural.

Nu reclamanta este

cea care a exercitat cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe, astfel

încât absența motivării unei critici din cadrul apelului exercitat de partea

adversă – în ipoteza în care susținerea din recurs ar fi întemeiată – nu-i

creează acesteia niciun prejudiciu, din punct de vedere procedural, care să

trebuiască a fi înlăturat prin exercitarea recursului.

Prin urmare, critica

nu poate fi primită.

Referitor la

atitudinea pretins pasivă a pârâtului față de relațiile comunicate de

Tribunalul Iași, prin adresa din 2006, și la demersurile efectuate în vederea

ridicării interdicției soțului recurentei de a părăsi țara, aceste susțineri nu

pot fi examinate de prezenta instanță atât timp cât nu se concretizează în

critici de nelegalitate, susceptibile de încadrare în motivele de casare sau de

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte,

recurenta trebuia să arate în ce au constat greșelile de judecată ale instanței

de apel atunci când a considerat că, în speță, nu sunt întrunite, în persona

pârâtului, condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C.

civ., recurenta limitându-se să expună propriile considerente raportat la atitudinea

pârâtului, fără să se refere în mod concret la decizia Curții.

În consecință, nici

această expunere nu va fi avută în vedere de Înalta Curte la pronunțarea

soluției.

Cât privește

concluzia instanței de apel referitoare la inexistența faptei ilicite a pârâtului,

întrucât nu a intervenit revocarea sau încetarea de drept a măsurii

interdicției de a părăsi țara pentru K.A.L.I. până la deces, aceasta este

corectă, fiind rezultatul interpretării și aplicării legale a dispozițiilor în

materie.

Astfel, conform celor

reținute în fapt de instanțele anterioare, la solicitarea M.A.I. –

Inspectoratul de Poliție al județului Iași, din data de 1 septembrie 1999,

pârâtul a aplicat viza „C” pe pașaportul soțului recurentei, acesta fiind

cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni și arestat în baza mandatului

emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

La 19 ianuarie 2000,

Ministerul de Interne comunică pârâtului faptul că măsura arestării preventive

luată față de cetățeanul libanez a fost revocată prin încheierea de ședință din

18 ianuarie 2000, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 10269/1999,

judecata continuând cu inculpatul respectiv, în stare de libertate.

A mai reținut

instanța de apel că, pe toată perioada desfășurării procesului penal declanșat

împotriva lui K.A.L.I., acesta a avut calitatea de inculpat, fiind condamnat la

pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 77 din 8 februarie 2007 a

Tribunalului Iași, iar, prin decizia penală nr. 43 din 8 aprilie 2008 a Curții

de Apel Iași, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului

acestuia, intervenit la 29 aprilie 2007.

Recurenta susține, în

esență, că, urmare a abrogării Legii nr. 25/1969, prin Legea nr. 123/2001,

măsura luată împotriva soțului ei a încetat de drept și, în plus, aceasta nu a

fost dispusă de un magistrat în condițiile acestui din urmă act normativ.

Măsura a fost luată

în anul 1999, la cererea de organelor de poliție, sub imperiul art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 25/1969, raportat la calitatea de inculpat a cetățeanului

libanez. La acel moment legea nu prevedea ca măsura interdicției de a părăsi

țara să fie dispusă de magistrat, o asemenea dispoziție fiind introdusă prin

Legea nr. 123/2001 (art. 29 alin. (1) lit. b)).

Prin urmare,

susținerile recurentei în sensul că această măsură trebuia dispusă de un

magistrat sunt neîntemeiate, Curtea de Apel considerând în mod corect că măsura

a fost luată cu respectarea legii în vigoare la data acesteia, între condițiile

impuse de Legea nr. 25/1969 neregăsindu-se cea referitoare la actul emis de

magistrat în acest sens.

În plus, principiul

neretroactivității legii civile, reglementat de art. 15 alin. (2) din

Constituția României, împiedică aplicarea unor dispoziții legale noi unor fapte

petrecute sub imperiul altei legi, astfel încât condițiile impuse de actele

normative ulterioare luării acestei măsuri față de soțul recurentei nu pot fi

avute în vedere la verificarea legalității măsurii respective.

De asemenea, în mod

corect Curtea de Apel a considerat că, urmare a abrogării Legii nr. 25/1969,

prin art. 55 din Legea nr. 123/2001, măsura dispusă nu a încetat de drept.

Până la

decesul lui K.A.L.I., din data de 29 aprilie 2007, în materia regimului

străinilor în România au intervenit alte două acte normative, respectiv Legea

nr. 123/2001 și O.U.G. nr. 194/2002.

Sub imperiul tuturor

acestor legi (art. 27 din Legea nr. 25/1969, art. 30 lit. b) din Legea nr.

123/2001 și art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2000, în forma în vigoare

anterior decesului persoanei în discuție), calitatea de inculpat excludea

posibilitatea ieșirii din țară.

Potrivit

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 25/1969, „

Străinul învinuit sau inculpat într-o cauza

penală nu poate părăsi țara decât numai după scoaterea de sub urmărire,

încetarea urmăririi penale, încetarea procesului penal sau achitare, iar în caz

de condamnare, numai după executarea pedepsei”.

În baza

art. 30 lit. b) din Legea nr. 123/2001, străinul inculpat poate ieși din țară

dacă dovedește că „s-a dispus neînceperea urmăririi penale, a fost scos de sub

urmărire penală ori s-a dispus încetarea urmăririi penale, a fost achitat ori

s-a dispus încetarea procesului penal”.

De

asemenea, conform art. 16 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, în forma

în vigoare anterior decesului soțului recurentei, „Măsura de nepermitere a

ieșirii încetează de drept dacă străinul aflat în una dintre situațiile

prevăzute la art. 15 dovedește, cu documente emise de autoritățile competente,

potrivit legii, organului abilitat din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor că s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub

urmărire penală ori s-a dispus încetarea urmăririi penale, a fost achitat sau

s-a dispus încetarea procesului penal”.

În

consecință, cum, până la deces, autorul recurentei a avut calitatea de inculpat

în cauza penală aflată pe rolul instanțelor din Iași, fiind chiar condamnat în

primă instanță, în mod corect Curtea de Apel a considerat că măsura

nepermiterii ieșirii din țară nu a încetat de drept și, prin urmare, nu există

fapta ilicită a pârâtului, în sensul art. 998 C. civ., determinat de faptul că

acesta nu a ridicat consemnul impus de aplicarea vizei „c” pe pașaportul lui K.A.L.I.

În ceea

ce privește sentința nr. 486 din 7 martie 2007 a Tribunalului Iași – secția

comercial și contencios administrativ, prin care a fost respinsă cererea

formulată de soțul recurentei pentru revocarea măsurii de a nu i se permite

ieșirea din țară, aceasta nu a fost avută în vedere de prezenta instanță în

soluționarea cauzei, deoarece a rămas irevocabilă prin stingerea judecății

recursului declarat de petent împotriva acestei hotărâri, conform deciziei nr.

191/CA din 28 mai 2007 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ

și fiscal.

În

consecință, nu a intervenit o judecată irevocabilă asupra fondului pretențiilor

formulate de reclamantul K.A.L.I. în ceea ce privește cererea de revocare a

interdicției dispuse.

Referitor

la prejudiciul suferit de autorul recurentei ca urmare a imposibilității

ieșirii din țară în vederea efectuării tratamentului adecvat afecțiunilor

medicale de care suferea și, ulterior, prejudiciul suferit de soția și copilul

acestuia, ca urmare a decesului intervenit la 29 aprilie 2007, susținerile

recurentei sunt nerelevante și nu vor fi analizate de prezenta instanță, atât

timp cât, pentru argumentele deja arătate, lipsește unul dintre elementele

necesare antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului, și anume fapta

ilicită.

În

absența acestui element, analiza celorlalte condiții prevăzute de art. 998 C.

civ. devine superfluă, fapta ilicită, prejudiciul produs, raportul de

cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția fiind condiții ce

trebuie întrunite cumulativ pentru antrenarea răspunderii delictuale.

Având în

vedere argumentele prezentate, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite

condițiile motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) din același cod, va respinge recursul

declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta K.G. împotriva deciziei nr. 140 din

13 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 ianuarie 2012.