- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 decembrie 2006
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Prejudiciu material — cerere respinsă
Rogozhinskaya împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU ROGOZHINSKAYA v. UKRAINE (Aplicația nr. 2279/03) JUGGEMENT Strasburg 7 decembrie 2006 FINAL 07/03/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Rogozhinskaya v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședință în calitate de Camera compusă din: Lorenzen Președintele dna Botoucharova Butkevych dna Tsatsa-Nikolovska Maruste Borrego Borrego dna Jaeger, judecători și dna Westerdiek Grefierul Secțiunii, având deliberat în privat la 13 noiembrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 2279/03) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dna Nina Dmitriyevna Rogozhinskaya („reclamantul”), la 4 decembrie 2002. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat de agenții lor, dna V. Lutkovska și dl Y. Zaytsev.
La 15 martie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamantul s-a născut în 1948 și locuiește în orașul Nizhyn, regiunea Chernigov, Ucraina. Reclamantul a inaugurat proceduri în Tribunalul orașului Nizhynskyy împotriva fostului său angajator, societatea deținută de stat “Nizhynsilmash” ( „… În octombrie 2000, orașul Nizhyn Bailfiffs a Serviciului ( prin scrisoarea din 28 ianuarie 2002, Serviciul Bailiffs a informat reclamantul că nu a fost posibil să vândă proprietatea debitorului ca, în conformitate cu Legea privind introducerea unui Moratoriu privind vânzarea forțată a proprietăților, la 26 Decembrie 2001 a fost introdusă o interdicție privind vânzarea forțată a activelor aparținând întreprinderilor în care statul deține cel puțin 25% din capitalul social.
De asemenea, a declarat că proprietatea debitorului se află într-o poziție fiscală. La 29 mai 2003, hotărârea a fost pusă în aplicare. În iunie 2001, reclamantul a instituit noi proceduri în aceeași instanță împotriva aceleiași întreprinderi pentru a primi alte plăți și compensații. 10. La 11 iulie 2001, instanța a constatat pentru reclamant și a atribuit UAH 275. La 13 decembrie 2001, Curtea Regională de Apel Chernigiv a anulat această hotărâre și a atribuit reclamantului UAH 440.24 [2] La 7 iunie 2002, Curtea Supremă a Ucrainei a respins recursul reclamantului în casă. 11. În iulie 2004, hotărârea din 13 decembrie 2001 a fost pusă în aplicare. II.
HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICĂ 12. Legea internă relevantă este rezumat în hotărârea Romașov v. Ucraina (nr. 67534/01, §§ 16-18, 27 iulie 2004). DREPTUL 13. Reclamantul s-a plâns de neexecuția lungă a hotărârilor în favoarea ei, în care a invocat art. 6 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1. Aceste articole prevăd, în măsura în care este cazul, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege… ” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul statului de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general … ” ADMISSIBILITATE 14. Guvernul a formulat obiecții cu privire la statutul de victimă al reclamantului și la epuizarea recoursurilor interne similare celor pe care Curtea le-a deja respins în cazul Romashov c. Ucraina (citată mai sus, §§ 23-33). Curtea consideră că prezenta obiecții trebuie respinse din aceleași motive.
15. Curtea concluzionează că plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenția cu privire la întârzierea în aplicarea hotărârilor din Nizhynskyy Town Court și din Curtea Regională de Apel Chernigiv abordează chestiuni de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a meritelor. Acesta nu constată motive pentru declararea acestei plângeri inadmisibilă. Din aceleași motive, plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocol Nr. 1 nu poate fi declarat inadmisibil. II. MERITS 16. În observațiile lor, Guvernul a comentat numai în privința procedurilor de executare a hotărârii din 3 octombrie 2000. În acest sens, Guvernul a susținut că responsabilitatea statului se limitează la organizarea și conducerea corectă a procedurilor de executare și că durata procedurii de executare a fost cauzată de situația financiară critică a societății debitoare.
Guvernul a susținut că Serviciul Bailiffs a efectuat toate acțiunile necesare și nu poate fi învinovățit pentru întârziere. Guvernul a susținut că statul nu poate fi considerat responsabil pentru datoriile întreprinderilor sale. Guvernul a susținut în cele din urmă că durata executării în acest caz nu poate fi considerată necorespunzătoare. 17. Reclamantul nu este de acord. 18. Curtea remarcă că hotărârile în favoarea reclamantului nu au fost aplicate de mai mult de doi ani și șapte luni și, respectiv, doi ani și șase luni.
19. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazuri precum prezenta cerere (a se vedea, printre altele, Romașov Ucraina , citată mai sus §§ 46; Shmalko v. Ucraina , nr. 60750/00, §§ 55-57, 20 iulie 2004). 20. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 21. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenția și a articolului III din Protocolul.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a susținut că UAH 16,665 [3] în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 24. Guvernul a susținut că reclamantul nu a justificat afirmațiile sale. 25. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi susținut neînțeles Prejudiciu material și, hotărând într-un mod echitabil, își acordă 800 de euro în acest sens.
Costuri și cheltuieli 26. Reclamantul nu a prezentat nici o cerere sub acest cap în termenul stabilit; prin urmare, Curtea nu a pronunțat nicio atribuire în acest sens. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 800 EUR (opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 decembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Președintele Registrului Peer Lorenzen [1] . În momentul material în jurul 104,87 euro „EUR” [2] . La ora materială 91,58 EUR [3] . În jur de 2.754 EUR
FIFTH SECTION
CASE OF ROGOZHINSKAYA v. UKRAINE (Application no. 2279/03) JUDGMENT STRASBOURG 7 December 2006 FINAL 07/03/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Rogozhinskaya v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of: Mr P. Lorenzen , President , Mrs S. Botoucharova , Mr V. Butkevych , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr R. Maruste , Mr J. Borrego Borrego , Mrs R. Jaeger, judges , and Mrs C. Westerdiek , Section Registrar , Having deliberated in private on 13 November 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 2279/03) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mrs Nina Dmitriyevna Rogozhinskaya (“the applicant”), on 4 December 2002.
The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agents, Mrs V. Lutkovska and Mr Y. Zaytsev.
On 15 March 2005 the Court decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1948 and lives in the town of Nizhyn, Chernigov region, Ukraine.
The applicant instituted proceedings in the Nizhynskyy Town Court against her former employer, the State-owned “Nizhynsilmash” enterprise ( ВАТ «Ніжинсільмаш» ), to recover salary arrears.
On 3 October 2000 the court awarded the applicant 501.49 [1] Ukrainian hrivnias (“UAH”) ( Рішення Ніжинського міського суду ).
In October 2000 the Nizhyn Town Bailiffs' Service (Відділ Державної виконавчої служби Ніжинського міського управління юстиції) initiated the enforcement proceedings. By letter of 28 January 2002, the Bailiffs' Service informed the applicant that it was not possible to sell the debtor's property as, according to the Law on the Introduction of a Moratorium on the Forced Sale of Property, on 26 December 2001 a ban on the forced sale of assets belonging to undertakings in which the State holds at least 25% of the share capital had been introduced. It also stated that the debtor's property was in a tax lien.
On 29 May 2003 the judgment was enforced.
In June 2001 the applicant instituted new proceedings in the same court against the same enterprise to receive further payments and compensation.
On 11 July 2001 the court found for the applicant and awarded her UAH 275. On 13 December 2001 the Chernigiv Regional Court of Appeal quashed this judgment and awarded the applicant UAH 440.24 [2] ( Ухвала Апеляційного суду Чернігівської області ). On 7 June 2002 the Supreme Court of Ukraine rejected the applicant's appeal in cassation.
In July 2004 the judgment of 13 December 2001 was enforced. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE
12. The relevant domestic law is summarised in the judgment of Romashov v. Ukraine (no. 67534/01, §§ 16-18, 27 July 2004). THE LAW
The applicant complained about the lengthy non-enforcement of the judgments in her favour. She invoked Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. These Articles provide, insofar as relevant, as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law… ” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest … ” I. ADMISSIBILITY
The Government raised objections regarding the applicant's victim status and the exhaustion of domestic remedies similar to those which the Court has already dismissed in the case of Romashov v. Ukraine (cited above, §§ 23-33). The Court considers that the present objections must be rejected for the same reasons.
The Court concludes that the applicant's complaint under Article 6 § 1 of the Convention about the delay in the enforcement of the judgments of the Nizhynskyy Town Court and the Chernigiv Regional Court of Appeal raises issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. It finds no ground for declaring this complaint inadmissible. For the same reasons, the applicant's complaint under Article 1 of Protocol No. 1 cannot be declared inadmissible. II. MERITS
In their observations the Government commented only on the enforcement proceedings of the judgment of 3 October 2000. In this respect the Government maintained that the responsibility of the State was limited to the organisation and proper conduct of enforcement proceedings and that the length of the enforcement proceedings had been caused by the critical financial situation of the debtor company. The Government contended that the Bailiffs' Service performed all necessary actions and cannot be blamed for the delay. The Government argued that the State could not be considered responsible for the debts of its enterprises. The Government finally maintained that the length of the enforcement in the present case cannot be considered as unreasonable.
The applicant disagreed.
The Court notes that the judgments in the applicant's favour were not enforced for more than two years and seven months and two years and six months, respectively.
The Court recalls that it has already found violations of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in cases like the present application (see, among others, Romashov v. Ukraine , cited above, §§ 42 ‑ 46; Shmalko v. Ukraine , no. 60750/00, §§ 55-57, 20 July 2004).
Having examined all the materials submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.
There has, accordingly, been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
22. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed UAH 16,665 [3] in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.
The Government maintained that the applicant had not substantiated her claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, the Court considers that the applicant must have sustained non ‑ pecuniary damage, and, deciding on an equitable basis, awards her EUR 800 in this respect. B. Costs and expenses
The applicant did not submit any claim under this head within the set time-limit; the Court therefore makes no award in this respect. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 800 (eight hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 7 December 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President [1] . At the material time around 104.87 euros “EUR” [2] . At the material time EUR 91.58 [3] . Around EUR 2,754