ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4120/2011

Prin Încheierea din data de 15 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 295/44/2011, s-a respins cererea prin care inculpatul T.M.F. a solicitat revocarea sau înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, ca neîntemeiată. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că față de inculpatul T.M.F. nu a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. În cauză, obligația de a nu depăși limita teritorială a municipiului Brăila a fost dispusă prin Decizia penală nr. 2020 din 16 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca efect al admiterii cererii prin care inculpatul a solicitat punerea în libertate provizorie sub control judiciar.

Contrar susținerilor inculpatului, din probele administrate în cauză, respectiv plângerile și declarațiile martorilor M.M. și M.V., declarațiile victimei M.V.G., declarațiile martorului M.D.R. și a celorlalți 13 martori audiați în cauză, relațiile furnizate de autoritățile judiciare spaniole și procesele - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice rezultă indicii certe că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat. Menținerea obligației de a nu depăși limita teritorială a municipiului Brăila este justificată și de faptul că față de probele administrate în cauză, în special probele administrate la cererea inculpatului, s-a apreciat că se impune reaudierea părții vătămate și a părinților acesteia.

În ceea ce privește susținerile inculpatului în sensul că este student, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că până la data arestării preventive (23 februarie 2011), inculpatul nu a susținut nici un examen, iar în ceea ce privește faptul că ar fi angajat ca șofer la o societate comercială nu s-a administrat nici o probă. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen inculpatul T.M.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut că respingerea cererii este greșită, deoarece nu s-a făcut dovada că ar intenționa să părăsească localitatea, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii s-au schimbat. S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond admiterea cererii formulate, respectiv revocarea sau înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpat cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Este real că potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (1) teza 2 C. proc. pen. încheierea prin care prima instanță a respins cererea de revocare a unei măsuri preventive nu este supusă nici unei căi de atac. În schimb, analiza sistematică asupra aceluiași alineat, teza 1, determină concluzia că admiterea cererii, evident formulată de inculpat, poate fi atacată separat cu recurs, de către procuror.

O atare restrângere a accesului la justiție contravine dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, amendată prin Protocolul nr. 11 (art. 26), potrivit cărora toate persoanele sunt egale în fața legii și au fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală și eficace în derularea procedurilor penale, inclusiv garantându-se prin lege dreptul la un recurs efectiv și un proces echitabil, indiferent de poziția procesuală. Or, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, dispozițiile legii fundamentale privind drepturile și libertățile cetățenilor se interpretează și aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

Situația de fapt a fost stabilită corect la primul grad de jurisdicție, iar dispozițiile ce reglementează obligarea de a nu părăsi localitatea, au fost legal interpretate. Prin rechizitoriul nr. 208/P/2008 din 15 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - S.T. Galați a trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul T.M.F. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. În sarcina acestuia s-a reținut, în rechizitoriu, că la data de 28 august 2007 se afla în municipiul Brăila și atunci a sechestrat-o pe victima M.V.G., însă, din documentele înaintate la dosar de B - G.S.G., rezultă că la data de 28 august 2007 el se afla în Spania.

Arestarea preventivă s-a dispus conform art. 148 lit. f) C. proc. pen., constatându-se că acesta împreună cu inculpatul B.N. a sechestrat-o pe martora victimă M.V.G., fiind lipsită de libertate în mod ilegal, aceasta fiind exploatată sexual de către inculpatul T.M.F., în Spania, unde a fost obligată să practice prostituția. Prin Decizia penală nr. 2020 din 16 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis cererea formulată de inculpatul T.M.F. și s-a dispus punerea acestuia în libertate sub control judiciar. Totodată, printre alte obligații, potrivit art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpatul să nu depășească limita teritorială a municipiului Brăila. Instanța de recurs a avut în vedere faptul că deși temeiurile ce au determinat arestarea nu au încetat, ele s-au schimbat în sensul că s-a diminuat impactul negativ al faptelor ce formează obiectul judecății, față de ordinea publică.

S-a apreciat că măsura obligării de a nu părăsi localitatea în condițiile art. 136 1 lit. b) rap. C. proc. pen. se impune pentru buna desfășurare a procesului penal, asigurarea garanției de prezentare a inculpatului la fiecare din termenele de judecată stabilite în fața instanței de fond, precum și prevenirea riscului de sustragere la judecată. Față de această situație, legal s-a apreciat necesitatea prezentării recurentului în instanță, nefiind suficientă reprezentarea prin avocat ales pentru aflarea adevărului într-o cauză penală de o atare complexitate, ce atrage sancțiuni privative de libertate de până la 15 ani închisoare și pedepse complimentare, în condiții de garantare a exercitării dreptului la apărare, contradictorialitate și prezumției de nevinovăție.

Față de aceste elemente, este cert că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru revocarea sau înlocuirea obligării de a nu părăsi localitatea cu obligarea de a nu părăsi țara, atitudinea procesuală, justificând presupunerea rezonabilă că prin admiterea cererii există riscul de sustragere de la judecată, îngreunându-se aflarea adevărului, iar în final tinzându-se chiar la prescrierea răspunderii penale, grefat pe îndeplinirea unor atribuții de serviciu în afara frontierei de stat. Concluzionând, față de considerentele expuse, Curtea apreciază că cererea formulată de către recurent este neîntemeiată, iar încheierea atacată sub aceste aspecte este justă și conformă dispozițiilor legale ce reglementează menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea în cursul judecății.

Așa fiind, recurși declarat se va respinge ca nefondat în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurentul va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.F. împotriva Încheierii din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 295/44/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 decembrie 2011.