ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5431/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 648 din 07 mai 2010 Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de C.P., în contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care reclamantul solicitase pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva sa în perioadele 01 august 1953-20 decembrie 1953, 01 septembrie 1954-13 septembrie 1954 și 13 ianuarie 1959-15 septembrie 1959, precum și obligarea pârâtului la despăgubiri în cuantum de 100.000 RON pentru prejudiciul moral suferit. În motivarea cererii, reclamantul a menționat că a funcționat în calitate de învățător titular în perioada 01 septembrie 1945 până la 31 decembrie 1982 la școala generală de opt ani din com.

M., jud. Buzău, perioadă în care a fost persecutat politic pe motiv că a fost fiu de chiabur, motiv pentru care s-a încercat îndepărtarea sa din învățământ, mutarea la alte școli, la distanțe mari de localitatea de domiciliu. Astfel în perioada 01 august 1953-20 decembrie 1953 i-a fost desfăcut contractul de muncă, fiind reîncadrat în baza sentinței civile nr. 740/1953 a fostului Tribunal Popular al raionului B. De asemenea, în perioada 01 septembrie 1954-13 septembrie 1954 a fost mutat abuziv în satul V.R., iar în perioada 13 ianuarie 1959-15 septembrie 1959 a fost mutat în com. S. la școala generala V.L. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că, prin adresa din 18 august 1952 a Sfatului Popular al raionului B. - secția de învățământ, s-a adus la cunoștința reclamantului faptul că s-a dispus mutarea sa disciplinară pentru anul școlar 1952-1953 de la școala M., com.

M. la școala B., com. M., precizându-se că neprezentarea la locul de muncă reprezintă o încălcare a legii și se pedepsește conform legii, iar în baza deciziei din 27 iulie 1953 a sindicatului salariaților din învățământ - B. s-a hotărât îndepărtarea reclamantului din învățământ, în urma studierii dosarului asupra activității și comportamentului acestuia. Cu adresa din 29 iulie 1953, sfatul popular al raionului B. îi face cunoscut reclamantului că prin decizia comitetului executiv nr. 4563/1953 a fost desărcinat din serviciu ca element necorespunzător, începând cu 01 august 1953, în temeiul art. 20 alin. d) și e) din C. muncii. Secțiunea de învățământ a raionului B. a introdus o acțiune judecătorească împotriva pârâtului C.P., prin care a solicitat îndepărtarea sa din învățământ, iar prin sentința civila nr. 740 din 02 decembrie 1953 pronunțata de Tribunalul Popular al raionului B., a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei și s-a dispus reîncadrarea lui C.P.

în funcția avută, hotărârea fiind definitivă. Prin decizia nr. 4128/85 din 13 octombrie 1958 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular raional B., s-a dispus detașarea reclamantului C.P. în com. S., sat V.L. de la școala de 4 ani M., începând cu data de 01 octombrie 1958, reținându-se în motivarea acesteia că s-a menționat că detașarea a avut în vedere consolidarea procesului instructiv-educativ la școlile de 4 și 7 ani și întărirea muncii culturale de masă. Martorii audiați în cauză au declarat că aproximativ 20 de persoane din învățământ și-au pierdut locurile de muncă din motivul originii sociale, respectiv făceau parte din originea chiaburi, iar după reîncadrare, reclamantul a fost mutat la alte școli ca sancțiune.

Este adevărat că prin decizia din 27 iulie 1953 sindicatul salariaților din învățământ a hotărât îndepărtarea reclamantului din rândul cadrelor didactice, dar în considerentele acestora s-a menționat că s-au avut în vedere activitatea și comportamentul acestuia, iar prin sentința civilă nr. 740 din 02 decembrie 1953 s-a respins ca nefondată acțiunea secției învățământ a raionului B. și s-a dispus reîncadrarea pârâtului C.P. în funcția avută, hotărârea fiind definitivă. În considerentele acestei hotărâri s-a arătat că, la desfacerea contractului de muncă, secția de învățământ s-a bazat pe un proces-verbal încheiat de un inspector de specialitate, la 21 mai 1953 prin care au fost evidențiate o serie de lipsuri pe linie profesională în activitatea pârâtului C.P., lipsuri pe care acesta nu a căutat să le îndrepte în urma mutării sale disciplinare.

Pentru anul școlar 1958 -1959, prin decizia sfatului popular al raionului B. s-a hotărât detașarea reclamantului C.P. în com. S., satul V.L., în vederea consolidării procesului instructiv-educativ și pentru întărirea muncii culturale de masă. Pe de altă parte, măsura îndepărtării din învățământ adoptată de comisia de litigii a sindicatului salariaților B., a fost cenzurată, la epoca respectivă, de către Tribunalul Popular al raionului B., care, prin sentința civilă nr. 740 din 02 decembrie 1953 a dispus reîncadrarea acestuia în funcția avută, ceea ce reprezintă o reparație echitabilă.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat apel reclamantul, arătând că în cauză au fost administrate probe suficiente din care să rezulte faptul că înlăturarea sa din învățământ a avut un caracter politic, iar instanța de fond nu a avut în vedere sentința civilă nr. 2585 din 24 noiembrie 1994, irevocabilă, prin care s-a constatat măsura înlăturării din învățământ a unei colege, pe motiv că era fiică de chiabur. Un alt motiv de apel se referă la faptul că reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a acțiunii, iar instanța de fond a agreat faptul că măsura luată împotriva sa are caracter politic, potrivit art. 4 alin. (2) din lege.

Prin decizia civilă nr. 177 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul declarat de reclamant, cu motivarea că, în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză mutarea reclamantului la alte unități școlare, nu s-a realizat în considerarea faptului că tatăl său a fost considerat ca făcând parte din categoria chiaburi, astfel încât nu poate fi reținut faptul că reclamantul se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. 4 alin. (2) din lege, respectiv persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative. Invocarea de către reclamant a unei sentințe civile dată în favoarea unei colege, nu poate fi reținută ca și temei al admiterii cererii sale întrucât practica judiciară nu reprezintă izvor de drept.

De asemenea, nu poate fi reținut nici faptul că intimata nu a contestat dreptul său ci numai cuantumul despăgubirilor, întrucât soluția pronunțată în cauză este dată ca urmare a analizării întregului material probator, neputându-se avea în vedere exclusiv susținerile pârâtei din întâmpinare, după cum nu poate fi avută în vedere, cu caracter obligatoriu, nici opinia reprezentantului Parchetului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanța nu a analizat întregul material probator administrat în cauză atunci când a concluzionat că mutarea la diferite unități școlare nu s-a produs ca urmare a împrejurării că a fost fiu de chiabur.

Susține că înșiși martorii audiați au declarat că înlăturarea din învățământ s-a făcut pe criterii politice, iar susținerile autorităților vremii în sensul că mutarea la alte școli s-a făcut disciplinar, au fost înlăturate prin sentința civilă nr. 740/1953. Reiterează critica susținută în fața instanței de apel potrivit căreia prin sentința civilă nr. 2585/1994 a Judecătoriei Râmnicu Sărat s-a constatat că motivul înlăturării unei colege de-a sa din învățământ a avut la bază categoria de chiaburi din care aceasta făcea parte. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Contrar susținerilor din recurs, instanța de apel s-a pronunțat asupra caracterului politic al măsurilor administrative luate împotriva reclamantului, soluția de respingere a apelului fiind rezultatul interpretării corecte a dispozițiilor legale incidente pe acest aspect – art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Astfel, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 definește măsura administrativă cu caracter politic ca fiind „orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative (...)”.

După cum corect au reținut instanțele anterioare, în speță, aceste dispoziții legale sunt inaplicabile, în condițiile în care reclamantul nu a dovedit a fost supus unor măsuri având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, întemeiate pe unul dintre actele normative expres prevăzute în cuprinsul art. 3. Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, permite, într-adevăr, persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, să solicite, de asemenea, instanței de judecată constatarea caracterului politic al acestora, sens în care prevede că art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 1 alin. (3), „constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.” Scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 sunt: „a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau de opinie politică, de avere ori de origine socială.” Rezultă că, în interpretarea corectă a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, măsura aplicată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru fapte prin a căror săvârșire s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a pretins că a fost supus unor mutări la diferite unități de învățământ, ca urmare a faptului că era fiu de chiabur, fără a invoca și săvârșirea unor fapte pentru înlăturarea acestor măsuri discriminatorii, constând în acțiuni sau inacțiuni de oponență la regimul politic al vremii, și pentru care i s-a aplicat o sancțiune administrativă, așa cum impune art. 2 lit. e) din O.U.G .nr. 214/1999 la care face trimitere art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009. În ceea ce privește critica ce privește extrapolarea situației reclamantului la împrejurarea că, printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat caracterul politic al înlăturării din învățământ al unei colege, motivat de faptul că aceasta aparținea categoriei de chiaburi, aceasta nu poate fi primită, întrucât, așa cum a reținut și instanța de apel, practica judiciară nu reprezintă izvor de drept.

Hotărârea judecătorească de reîncadrare în muncă a reclamantului nu a constatat caracterul politic al excluderii, așa cum tinde să afirme recurentul, ci a constatat că acesta a avut un comportament didactic corespunzător, iar măsura înlăturării din învățământ putea fi înlocuită cu alte măsuri de îndreptare, mai ușoare. În aceste condiții, nefiind întrunite exigențele art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în mod legal instanța de apel a concluzionat că reclamantul nu a fost supus unor măsuri administrative cu caracter politic, cu consecința confirmării soluției fondului de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată. Față de considerentele expuse, urmează a se reține că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, astfel că nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva deciziei civile nr. 177 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.