ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 711/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Constanța, la data de 26 iunie 2007, reclamantul I.J. a solicitat, în contradictoriu

cu Consiliul Superior al Magistraturii, obligarea pârâtului să-i elibereze copii

ale unor înscrisuri ce-l privesc direct, aflate în dosarul său profesional, a solicitat,

de asemenea, obligarea pârâtului la 100 RON, cu titlu de penalități pentru fiecare

zi de întârziere, până la eliberarea efectivă a înscrisurilor solicitate, precum

și la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 641/CA din 20 septembrie 2007 a respins acțiunea reclamantului,

ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul

nu contestă hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 113

din 15 martie 2007, prin care s-a constatat că nu îndeplinește condiția bunei reputații,

motiv pentru care i-a fost respinsă cererea de numire în funcția de judecător, fără

concurs, ci este nemulțumit de împrejurarea că nu i-au fost comunicate actele întocmite

de inspecția judiciară urmare a verificărilor efectuate cu privire la îndeplinirea

condiției bunei reputații.

S-a mai reținut că reclamantul

nu a contradovedit susținerile pârâtei care afirma, prin adresa din 20 iunie 2007,

că atât referatul întocmit în condițiile art. 14 alin. (2) și art. 33 din Legea

nr. 303/2004, cât și procesul-verbal al inspecției judiciare, conțin date referitoare

și la alte persoane, ce nu sunt destinate publicului, astfel cum rezultă din dispozițiile

art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001.

S-a apreciat, în acest

context, că refuzul nejustificat al unei autorități de a răspunde la o cerere îndreptățește

partea vătămată la o acțiune în contencios administrativ în condițiile Legii

nr. 554/2004, iar nu la soluționarea favorabilă a cererii.

Sentința menționată a

fost atacată cu recurs, în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, de către reclamant, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, partea a arătat că soluția instanței de fond s-a întemeiat greșit pe

prevederile art. 12 lit. d) din Legea nr. 544/2001, care exceptează de la accesul

liber al cetățenilor informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii.

În acest sens, recurentul-reclamant

a arătat că nu a solicitat să aibă acces la informații cu privire la datele personale

ale altor persoane, ci a solicitat să i se comunice, din dosarul său profesional,

părțile sau fragmentele care se referă strict la persoana sa.

În opinia recurentului-reclamant,

refuzul nejustificat de soluționare a cererii sale se încadrează în dispozițiile

art. 8 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 554/2004 și îl vatămă în dreptul său

de a avea acces la justiție pentru verificarea legalității celor două acte solicitate.

În consecință, recurentul-reclamant

a solicitat casarea sentinței atacate și pe fond, admiterea acțiunii și obligarea

intimatului-pârât să-i elibereze din dosarul profesional înscrisurile ori fragmentele

din aceste înscrisuri, care se referă strict la persoana sa.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurent și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Obiectul cererii de chemare

în judecată nu este supus prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces

la informațiile de interes public, pentru că nu vizează accesul liber și neîngrădit

al cetățenilor la orice informații de interes public, ci dreptul de acces al unei

persoane la dosarul propriu.

Obligația autorităților

publice de a asigura, potrivit competențelor ce le revin, „informarea corectă a

cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal”

este prevăzută în art. 31 alin. (2) din Constituția României.

Această normă constituțională

reprezintă concretizarea, în dreptul național, a uneia dintre componentele dreptului

la buna administrare, prevăzut în art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene, adoptată la Nisa, la data de 07 decembrie 2000 de Parlamentul European,

Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană.

Nu se poate contesta că

documentația pe baza căreia Consiliul Superior al Magistraturii a constatat, prin

hotărârea nr. 113 din 15 martie 2007, că recurentul-reclamant nu îndeplinește condiția

bunei reputații pentru numirea în funcție de judecător, fără concurs, constituie

o problemă de interes personal, în sensul art. 31 alin. (2) din Constituție.

Prin adresa din 2007,

intimatul-pârât și-a motivat refuzul prin faptul că atât referatul întocmit în legătură

cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (2) și art. 33 din Legea

nr. 303/2004, republicată, cât și procesul-verbal întocmit de inspecția judiciară,

conțin date personale privind și alte persoane, date care se încadrează în prevederile

art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 544/2001 și nu pot fi date publicității.

Este adevărat că exercitarea

dreptului de acces al fiecărei persoane la informațiile de interes personal din

dosarul propriu nu poate aduce atingere intereselor legitime legate de confidențialitatea

datelor ce privesc alte persoane, dar asigurarea unui just echilibru între aceste

categorii de drepturi și interese legitime poate fi realizată prin extragerea și

comunicarea fragmentelor care privesc strict persoana reclamantului.

Toate aceste considerente

conduc către concluzia că exprimarea voinței de a nu rezolva cererea reclamantului

s-a făcut cu exces de putere, prin încălcarea dreptului prevăzut de art. 31 din

Constituția României, elemente ce configurează un refuz nejustificat de rezolvare

a cererii recurentului-reclamant, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea

nr. 554/2004, ale căror prevederi instanța de fond le-a ignorat.

Curtea constată, de asemenea,

că în condițiile în care persoanei vătămate i-a fost îngrădit total accesul la conținutul

documentației în discuție, nu poate fi acceptat un considerent de genul celui reținut

în sentința atacată, în sensul că „reclamantul nu a contradovedit susținerile pârâtei,

mai mult, nu a făcut dovada că datele înscrise în raportul inspecției sunt date

care pot fi date publicității”.

În consecință, având în

vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312

alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința

atacată în sensul obligării intimatului-pârât să-i comunice recurentului-reclamant

fragmentele din cele două documente indicate în cerere, care privesc strict persoana

acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de I.J. împotriva sentinței civile nr. 641/CA din 20 septembrie 2007 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite acțiunea reclamantului I.J.

Obligă intimatul-pârât

Consiliul

Superior al Magistraturii

să-i comunice reclamantului fragmentele din referatul în legătură cu îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (2) și art. 33 din Legea nr. 303/2004 și

din procesul-verbal întocmit de inspecția judiciară, care privesc strict persoana

reclamantului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2008.