ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1628/2011

Asupra cauzei penale de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 378/F din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 149 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, a respins sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin Rezoluția din data de 31 martie 2010, privind recunoașterea Sentinței penale nr. 379/2006 din data de 20 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Huelva, secția penală nr. 3, și a Sentinței penale nr. 305/2007 din data de 21 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria de Dosare Penale nr. 7 din Sevilla și transferarea condamnatului S.C.

(cetățean român) din penitenciarul din Regatul Spaniei într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 6 ani închisoare. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. În temeiul art. 189 alin. (1) și (2) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 RON, urmează a se suporta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Rezoluția din data de 31 martie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță, în temeiul art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, în vederea recunoașterii și punerii în executare a Sentinței penale nr. 379/2006 din data de 20 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Huelva, secția penală nr. 3, și Sentinței penale nr. 305/2007 din data de 21 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria de Dosare Penale nr. 7 din Sevilla, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare din Regatul Spaniei de transferare a condamnatului S.C.

(cetățean român) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 6 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant. Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, Curtea constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 379/2006 din data de 20 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Huelva, secția penală nr. 3 (rămasă definitivă prin respingerea apelului, la data de 13 martie 2007), s-a dispus condamnarea inculpatului S.C. la pedeapsa de 1 an închisoare, cu interzicerea exercitării dreptului de vot pe durata acesteia, pentru săvârșirea infracțiunii de „furt calificat cu utilizarea forței”, prevăzută de art. 237, art. 238.2 și art. 240 C. pen.

spaniol. Din pedeapsa închisorii a fost dedusă perioada arestului preventiv, de la data de 27 iunie 2006 până la data de 20 decembrie 2006. În sarcina inculpatului s-a reținut că, la data de 23 iunie 2006, în jurul orei 15:00, beneficiind de complicitatea altor indivizi neidentificați, a pătruns, prin spargerea vitrinei, într-un magazin de bijuterii din Zalamea Real (Huelva) și a sustras 35 de inele din aur în valoare de 7.200 euro. Fapta astfel descrisă are corespondent și în legislația penală română, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani.

II. Prin Sentința penală nr. 305/2007 din data de 21 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria de Dosare Penale nr. 7 din Sevilla (rămasă definitivă prin respingerea apelului, la data de 19 decembrie 2007), s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa totală de 5 ani închisoare, cu interzicerea exercitării dreptului la sufragiu pasiv pe durata acesteia, din care pedeapsa de 3 ani închisoare a fost aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de „furt prin uzul violenței”, prevăzută de art. 242.1 C. pen. spaniol, iar pedeapsa de 2 ani închisoare a fost aplicată pentru infracțiunea de „vătămări”, prevăzută de art. 147.1 C. pen. spaniol. Din pedeapsa închisorii a fost dedusă perioada arestului preventiv, de la data de 7 mai 2007 până la data de 9 ianuarie 2008. În sarcina inculpatului s-a reținut că, în noaptea de 14 - 15 aprilie 2007, în jurul orei 03:30, împreună cu alte două persoane, au pătruns în hotelul A.R.

din Sevilla, sub pretextul că au rezervare, l-au lovit pe paznic, l-au legat de mâini și de picioare cu o sfoară și i-au pus un căluș în gură, acesta suferind vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale, iar apoi, cu ajutorul unor șurubelnițe, au deschis seifurile, de unde au sustras suma de 14.565,10 euro și cecuri în alb emise de Banca A. Faptele astfel descrise au corespondent și în legislația penală română, acestea realizând conținutul constitutiv al infracțiunii complexe de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. (care absoarbe infracțiunea de vătămare corporală, incriminată în art. 181 alin. (1) C. pen.) și pedepsită cu închisoare de la 7 la 20 de ani.

Condamnatul (încarcerat în prezent în Penitenciarul din Huelva) a început executarea pedepsei de 5 ani închisoare la data de 10 ianuarie 2008, aceasta urmând a expira la data de 4 mai 2012. În continuare, începând cu data de 5 mai 2012, condamnatul va executa pedeapsa de 1 an închisoare, aceasta expirând la data de 8 noiembrie 2012. Conform declarației autentificate de Consulatul General al României la Sevilla prin Încheierea nr. C-570/941 din data de 3 februarie 2009, condamnatul și-a exprimat consimțământul la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

La data de 22 noiembrie 2010, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală din cadrul Ministerului Justiției a transmis Curții, prin fax, o declarație a condamnatului, autentificată de Consulatul General al României la Sevilla prin Încheierea nr. C-8971/10922 din data de 30 septembrie 2010, potrivit căreia acesta renunță la cererea de transferare într-un penitenciar din România, precizând că, din pedeapsa de 6 ani închisoare, a executat deja aproximativ 4 ani și, în scurt timp, urmează să fie liberat condiționat, motiv pentru care își exprimă în mod expres consimțământul pentru întreruperea procedurii de transferare.

Instanța de fond a constatat că în raport de ultima declarație a condamnatului nu este îndeplinită una dintre condițiile pentru transferarea unui condamnat în vederea executării pedepsei, și anume consimțământul acestuia (art. 129 lit. d) teza I din Legea nr. 302/2004), iar în statul de condamnare nu i s-a aplicat măsura expulzării sau aceea a conducerii la frontieră, pentru a fi aplicabil cazul prevăzut de art. 3 parag.

1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg în anul 1997. Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs, persoana condamnată S.C., solicitând să se ia act de faptul că și-a retras cererea de transfer formulată în anul 2007, care i s-a luat în considerare în anul 2010, executând în Spania mai mult de 4 ani, beneficiind de drepturile penitenciare (permisii de câte 6 zile, loc de muncă remunerat cu 400 euro) și urmează să fie liberat condiționat în cel mai scurt timp.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul petentului, în raport de soluția primei instanțe, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Prin Sentința penală nr. 378/F din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin Rezoluția din 31 martie 2010, privind recunoașterea Sentinței penale nr. 379/2006 din 20 decembrie 2006 a Judecătoriei Huelva și Sentința penală nr. 305/2007 din 21 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria de Dosare Penale nr. 7 din Sevilla și transferarea condamnatului S.C. din penitenciarul din Regatul Spaniei într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 6 ani închisoare.

Ca urmare a soluției pronunțate de către Curtea de Apel București, secția I penală, persoana condamnată S.C. urmează că execute pedeapsa în continuare în penitenciarul din Regatul Spaniei; recursul acestuia care vizează aceeași solicitare apare în aceste condiții ca nefondat. În mod corect instanța de fond a luat în considerare ultima declarație a condamnatului autentificată de Consulatul General al României la Sevilla, la 30 septembrie 2010, prin care acesta renunță la cererea de transferare într-un penitenciar din România, cerere pe care a apreciat-o ca fiind corespunzătoare exigențelor prevăzute de art. 142 din Legea nr. 302/2004 și exprimând voința condamnatului, precum și faptul că în cauză nu s-a dispus măsura expulzării sau a conducerii la frontieră pentru a fi aplicabil cazul prevăzut de art. 3 parag.

1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază soluția instanței de fond legală și temeinică, fiind favorabilă condamnatului. Față de cele reținute, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul condamnatului. Va obliga persoana condamnată la cheltuieli judiciare către stat conform dispozițiilor prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată S.C. împotriva Sentinței penale nr. 378/F din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta-persoană condamnată la plata sumei de 420 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2011.