ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5934/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5934/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 97 din
14
martie
2011, Curtea de Apel
Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca
neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC O.S.B.T. SRL în contradictoriu
cu pârâta D.G.F.P. Prahova, având ca obiect anularea deciziei nr. 91 din 14
aprilie 2010 a A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova și a deciziei de impunere privind
obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 65
din 08 ianuarie 2010.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut că în perioada 2- 6 noiembrie 2009, 19
noiembrie - 14 decembrie 2009 și 7 ianuarie 2010 a fost efectuată la sediul societății
contestatoare o verificare a modului de constituire, declarare și virare a obligațiilor
datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale și fondurilor speciale
pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30 octombrie 2009, inspecția fiscală având ca
obiective TVA, impozitul pe veniturile din salarii și asimilate acestora, impozitul
pe profit, impozitul pe venituri din dividende persoane fizice, contribuția la asigurări
sociale de stat datorată de angajator și de salariat, contribuția la asigurările
la accidentele de muncă și boli profesionale, contribuția de asigurări pentru șomaj
datorată de angajator și de salariat, cea pentru asigurări de sănătate datorată
de angajator și salariat, contribuția pentru concedii și indemnizații, fondul de
garantare pentru plata tranșelor salariale, impozitul pe veniturile realizate în
baza convențiilor civile, modul de respectare a prevederilor O.G. nr. 15/1996, a
Legii nr. 82/1991 și cel de gestionare, evidență și utilizare a formularelor cu
regim special de înscriere și numerotare conform H.G. nr. 831/1997.
Potrivit raportului de
inspecție fiscală din 7 ianuarie 2010, organele fiscale au stabilit în sarcina societății
obligații suplimentare de plată în cuantum de 961.784 RON, din care, 4.078 RON TVA
colectată, diferența fiind reprezentată de impozit pe venit din salarii, majorări
aferente acestui impozit, C.A.S. datorată de angajator și salariați cu majorările
aferente, contribuții de asigurări pentru accidente de muncă cu majorările de întârziere
aferente, asigurări de șomaj datorate de angajator și asigurați cu majorările aferente,
contribuția angajatorului la fondul de garantare cu majorările aferente, C.A.S.
datorată de angajator și asigurați cu majorările aferente și contribuții pentru
concedii-indemnizații cu majorările aferente, pentru care a fost emisă decizia de
impunere nr. 65 din 8 ianuarie 2010.
Contestația administrativă
formulată împotriva deciziei de impunere a fost respinsă de D.G.F.P. Prahova prin
Biroul de soluționare contestații potrivit deciziei nr. 91 din 14 aprilie 2010 reținându-se
că obligațiile fiscale suplimentare au fost corect stabilite, atât în ceea ce privește
TVA de plată stabilită suplimentar, cât și în ceea ce privește impozitul și contribuțiile
realizate de persoanele fizice, salariați ai SC O.S.B.T. SRL în baza contractelor
de prestări servicii, care sunt venituri de natură salarială și nu venituri obținute
din alte surse.
Instanța de fond a constatat
că organele fiscale au aplicat în mod corect prevederile art. 55 din C. fisc., precum
și cele ale art. 46 pct. 25 și art. 55 alin. (2) pct. 67 și 68 din H.G. nr. 44/2004,
stabilind că pentru veniturile obținute de salariații societății și de alte persoane
fizice din executarea contractelor de prestări servicii și a contractelor civile
încheiate cu societatea, se datorează impozitul și toate contribuțiile aferente
salariului.
Apărarea reclamantei,
potrivit căreia organele de inspecție fiscală nu pot schimba natura juridică a unui
contract și nu pot aplica unui contract civil legislația fiscală aplicabilă unui
contract individual de muncă, natura contractului fiind cea expres stabilită de
către părți potrivit principiului voinței contractuale, a fost înlăturată, instanța
de fond reținând că pârâta nu a schimbat natura juridică a contractelor de prestări
servicii și a convențiilor civile încheiate de societate cu salariații săi și alte
persoane fizice, ci a constatat că prin aceste convenții beneficiarii au realizat
venituri de natură salarială, obiectul convențiilor fiind reprezentat de servicii
specifice activității de turism, ce reprezintă principalul obiect de activitate
al SC O.S.B.T. SRL, respectivele activități având caracter permanent și nu ocazional/întâmplător.
Pe de-o parte, instanța
de fond a remarcat că atât contractele civile cât și cele de prestări servicii au
fost încheiate pentru prestarea de activități specifice unei agenții de turism,
toate aceste activități având caracter dependent specific unei relații de angajare
pe bază de contract de muncă, fiind astfel incidente dispozițiile art. 7 alin.
(1) pct. 2 C. fisc. precum și cel ale pct. 67 din Normele metodologice de aplicare
a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Pe de altă parte, a avut
în vedere și faptul că încheierea convențiilor civile de prestări servicii nu mai
este posibilă odată cu intrarea în vigoare a C. muncii, care prin art. 298
alin. (2), ultimul pct., a abrogat implicit Legea nr. 130/1999, munca prestată în
favoarea societății reclamante neputându-se realiza decât în baza unui contract
individual de muncă.
În ceea ce privește diferența
suplimentară de TVA de 4.078 RON, instanța a constatat aceasta a fost corect stabilită
de organele de control în conformitate cu art. 152
1
C. fisc., fiind datorată
pentru comercializarea biletelor de avion ce fac parte dintr-un pachet de servicii
turistice externe, toate operațiunile pe care societatea le efectuează în beneficiul
direct al călătorului, inclusiv comercializarea biletelor de avion fiind taxabile,
neavând relevanță faptul că a fost facturată separat contravaloarea acestora ori
că a avut calitatea de intermediar în comercializarea respectivelor bilete de avion.
Împotriva sus-menționatei
sentințe a declarat recurs reclamanta
SC O.S.B.T. SRL care a apreciat că în temeiul
art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ. este necesară modificarea
hotărârii în sensul admiterii acțiunii în anularea actelor administrativ fiscale
contestate.
În esență, recurenta a
arătat că s-a făcut o greșită aplicare a legii menținându-se în sarcina sa obligațiile
suplimentare constând în impozitul și contribuțiile realizate de persoanele fizice
salariați ai SC O.S.B.T. SRL în baza contractelor de prestări servicii și în TVA,
precum și că prima instanță nu și-a motivat soluția în ceea ce privește invocarea
de către reclamantă a prevederilor O.U.G. nr. 82 din 8 octombrie 2010.
Relativ la cea dintâi
obligație fiscală, s-au aplicat greșit dispozițiile art. 55 alin. (1) C. fisc. (în
vigoare pentru perioada vizată de inspecție fiscală) care are în vedere exclusiv
două ipoteze pentru ca veniturile să fie considerate venituri din salarii, respectiv
cea în care o persoană fizică prestează o activitate în baza unui contract individual
de muncă și cea în care activitatea se prestează în baza unui statut special prevăzut
de lege (de ex. funcționarii publici), or, contractele de prestări servicii sunt
contracte civile încheiate în baza art. 969 C. civ. și nu pot fi încadrate în niciuna
din cele două ipoteze, astfel că veniturile obținute în baza unor asemenea contracte
nu pot fi asimilate salariilor în sensul normei fiscale. În consecință este incorectă
argumentarea soluției prin invocarea dispozițiilor pct. 67, pct. 68 și pct. 25 din
Normele metodologice de aplicare a C. fisc. Dovada că organul de inspecție fiscală
a schimbat natura juridică a contractelor de prestări servicii este chiar raportul
de inspecție fiscală în care se invocă art. 11 alin. (1) C. fisc., potrivit căruia
„La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului Cod,
autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are scop economic
(…)”; contractul de prestări servicii nu poate fi asimilat, însă, unei tranzacții.
În sprijinul susținerii
că recurenta-reclamantă nu are obligații fiscale suplimentare aferente veniturilor
de natură salarială s-a subliniat că obligația de plată a impozitului pe venit,
precum și a contribuțiilor individuale de asigurări sociale și asigurări pentru
șomaj se datorează de persoanele care obțin venituri rezultate din activități profesionale
desfășurate în baza contractelor/convențiilor încheiate potrivit C. civ. în temeiul
O.U.G. nr. 82 din 8 octombrie 2010, începând cu data intrării în vigoare a acesteia;
în mod evident, anterior acestui act normativ legiuitorul a apreciat că persoanele
care obțin venituri în baza contractelor/convențiilor încheiate potrivit C. civ.
nu datorează aceste contribuții. Decizia de impunere contestată a fost emisă la
14 ianuarie 2010, cu mult înainte de a exista o prevedere legală expresă, deci decizia
de impunere nu are temei legal nici sub acest aspect.
Referitor la diferența
suplimentară de TVA, recurenta a reiterat că nu i se aplică regimul special al agențiilor
de turism, deci că nu se pot aplica dispozițiile art. 152
1
C. fisc.
Operațiunile verificate
și pentru care organul fiscal a aplicat legislația privind plata TVA nu au reprezentat
oferte de pachete de servicii, ci au fost ofertate doar servicii separate, acceptate
de către client și facturate singular. Nefiind datorată plata TVA (debit principal)
nu sunt datorate nici majorările de întârziere și faptul că suma stabilită de organul
fiscal cu acest din urmă titlu nu a fost contestată de reclamantă nu are relevanță.
Examinând cauza prin prisma
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. căruia i-au fost subsumate criticile
recurentei și sub toate aspectele în virtutea art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare,
în considerarea celor ce vor fi punctate în continuare:
Controlul fiscal efectuat
la SC O.S.B.T. SRL, al cărui obiect de activitate este încadrat în cod CAEN „activități
ale agențiilor turistice”, a vizat perioada ianuarie 2006 - septembrie 2009 și a
avut ca obiective modul în care aceasta și-a respectat obligațiile fiscale de natură
salarială, precum și cele privind modul de calcul, evidențiere și virare a TVA,
constatările și măsurile dispuse de organul fiscal concretizându-se în raportul
de inspecție fiscală și, respectiv, decizia de impunere privind obligațiile suplimentare
de plată nr. 65 din 8 ianuarie 2010 întocmită de A.I.F. Prahova.
Contestația formulată
de societate împotriva deciziei de impunere din 8 ianuarie 2010, privind suma totală
de 961.784 RON, a fost respinsă ca neîntemeiată sub aspectul ambelor categorii de
obligații fiscale prin decizia nr. 91 din 14 aprilie 2010 a D.G.F.P. Prahova.
Învestită cu contestația
împotriva deciziei nr. 91/2010 a D.G.F.P. Prahova, instanța fondului a procedat
la analiza aspectelor de nelegalitate invocate de reclamantă, concluzionând că organul
fiscal a aplicat corect dispozițiile legale incidente, în forma în vigoare la momentul
controlului fiscal și că, deci, nu există motive pentru desființarea actului administrativ
fiscal individual emis de autoritatea fiscală.
Instanța de control judiciar
constată că soluția primei instanțe este corectă și în acord cu prevederile legale
specifice fiecăreia din cele două categorii de obligații fiscale suplimentare stabilite
în sarcina recurentei-reclamante.
- Relativ la obligațiile
fiscale suplimentare de natură salarială instanța a reținut că veniturile obținute
atât de personalul angajat cât și de alte persoane fizice în executarea unor contracte
de prestări servicii (convenții civile) sunt venituri de natură salarială, în sensul
art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările și completările
ulterioare, pentru care se datorează impozit și toate contribuțiile aferente salariului,
observându-se că dat fiind specificul activității de turism - ca principal obiect
de activitate al societății reclamante - obiectul convențiilor a fost reprezentat
de servicii cu caracter permanent și nu ocazional/întâmplător cum este cazul, de
regulă, în contractele de prestări servicii/convenții civile.
Apărarea reclamantei,
reluată și în cuprinsul cererii de recurs, că organul fiscal a schimbat natura juridică
a contractelor de prestări servicii a fost în mod just îndepărtată de judecătorul
fondului, conform argumentării mai înainte rezumată. Totodată, se apreciază că deși
contractele de prestări servicii sunt încheiate în baza art. 969 C. civ., activitățile
desfășurate au caracter dependent specific unei relații de angajare pe bază de contract
de muncă, așa cum este definită activitatea dependentă prin art. 7 alin. (1)
pct. 2 C. fisc.
În sprijinul soluției
de menținere a obligațiilor fiscale suplimentare aferente veniturilor de natură
salarială vin și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate
prin H.G. nr. 44/2004 mai exact pct. 25, pct. 67 și pct. 68 din Norme în conformitate
cu care se datorează alături de impozitul pe veniturile din salarii în cotă de 16%
și contribuțiile aferente: contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări
sociale de sănătate, contribuția de asigurări pentru șomaj, contribuia de asigurări
pentru accidente de muncă și boli profesionale, fondul de garantare pentru plata
creanțelor salariale, contribuția pentru concedii și indemnizații datorată de angajator.
În conformitate cu dispozițiile
art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. pentru toate aceste datorii
fiscale s-au calculat și majorări de întârziere.
Este neadecvată critica
recurentei că instanța de fond nu a răspuns argumentului folosit în susținerea acțiunii
sale, pe acest aspect al obligațiilor fiscale aferente veniturilor salariale, prin
invocarea O.U.G. nr. 82/2010 ce a intrat în vigoare la data de 10 septembrie 2010,
deci ulterior emiterii deciziei de impunere, câtă vreme perioada supusă controlului
fiscal a fost ianuarie 2006 -septembrie 2009.
Împrejurarea că legiuitorul
a simțit nevoia unei clarificări, deci a unei mari precizii stabilind că persoanele
care obțin venituri în baza contractelor/convențiilor încheiate potrivit C. civ.
datorează aceste contribuții aferente veniturilor de natură salarială începând cu
data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 82/2010, nu poate în nici un caz dă naștere
raționamentului că actele administrativ fiscale contestate nu au temei legal.
- În privința obligației
fiscale suplimentare reprezentând TVA, rezultă cu claritate din probatoriul administrat
că în perioada supusă controlului societatea recurentă nu a colectat TVA pentru
comercializarea biletelor de avion ce fac parte dintr-un pachet de servicii turistice
externe în Uniunea Europeană, servicii care se încadrează în regimul special de
TVA reglementat de art. 152
1
C. fisc.
Conform art. 152
1
alin. (2), (3) și (5) C. fisc., serviciul unic prestat de agenție în beneficiul
călătorului, constituit din toate operațiunile pe care agenția le efectuează în
nume propriu în beneficiul direct al călătorului este impozabil pe teritoriul României,
deoarece societatea comercială prestează serviciile prin sediul din țară, baza de
impozitare fiind constituită din marja de profit, reprezentată de diferența dintre
suma totală plătită de călător, fără taxă și costurile agențiilor de turism, inclusiv
taxa.
Faptul că biletele de
avion au fost facturate separat de celelalte servicii nu poate conduce la concluzia
că acestea nu fac parte din serviciul unic prestat călătorului, fiind aplicabile
prevederile legale privind colectarea TVA asupra marjei de profit.
Măsura de stabilire în
sarcina recurentei-reclamante a obligației fiscale suplimentare reprezentând TVA
(în sumă de 4.078 RON) este conformă cu art. 152
1
C. fisc. („Regimul
special pentru agenții de turism”), așa cum corect a reținut și prima instanță.
Văzând și dispozițiile
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu
modificările și completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC O.S.B.T. SRL
împotriva sentinței nr. 97 din 14 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 decembrie
2011.