ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6085/2012

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 17 august 2011, sub nr. 17823/281/2011, petenta SC O.I. SRL Ploiești a formulat plângere contravențională, solicitând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat de intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a învederat că la data de 02 august 2011 lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța au identificat la punctul de lucru al petentei din localitatea Costinești două persoane ce își desfășurau activitatea sub autoritatea sa, însă aceștia, contrar celor consemnate în cuprinsul procesului-verbal, aveau încheiate contracte de muncă în formă scrisă, înregistrate în data de 15 iulie 2011 și în data de 16 iulie 2011. Astfel fiind, a mai arătat petenta, singura culpă care poate fi reținută în sarcina sa este aceea de a fi înregistrat cu întârziere contractele de muncă în Registrul general de evidență a salariaților. Totodată, s-a arătat că fapta săvârșită de petentă nu prezintă pericolul social cerut de art. 21 alin. (3) din O.G.

nr. 2/2001, pentru că nu s-a produs o prejudiciere a bugetului de stat ori a persoanelor angajate, societatea având obligația de a plăti sumele datorate statului începând cu data încheierii contractului, indiferent de data înregistrării sale în Registrul general de evidență a salariaților. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 09 decembrie 2011, prin serviciul registratură, intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată. Anexat întâmpinării, intimatul a depus înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.

Prin sentința civilă nr. 2389 din 17 februarie 2012, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către intimat și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia. Judecătoria Ploiești a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2008 rezultă că fapta ce constituie contravenție a fost săvârșită la locul unde au fost primite persoanele identificate fără a avea contract individual de muncă, respectiv la punctul de lucru al societății din localitatea Costinești, localitate situată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Mangalia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub același nr. la data de 18 aprilie 2012. Astfel învestită, Judecătoria Mangalia, prin sentința civilă nr. 1455 din 14 mai 2012, și-a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a înaintat, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Mangalia a reținut următoarele: Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din data de 02 august 2011, petenta SC O.I. SRL a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 20.000 RON, în temeiul art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, reținându-se că „angajatorul a primit la muncă 2 persoane fără să încheie în formă scrisă contracte individuale de muncă”.

Potrivit 260 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 raportat la art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze plângerea formulată împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzut de Legea nr. 53/2003 este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită contravenția. în plus, aceste dispoziții sunt norme imperative, pe care părțile nu ar putea să le înlăture prin convenția lor și care instituie o competență teritorială de soluționare a plângerilor împotriva proceselor-verbale contravenționale exclusivă. Potrivit art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., „necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”, iar conform art. 159 1 alin. (2) C. proc. civ., „necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului”. În cauză, prin procesul-verbal contestat s-a reținut în sarcina petentei fapta contravențională prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, în temeiul căruia constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), articol care instituie obligația angajatorilor de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă.

Prin urmare, fapta contravențională reținută prin procesul-verbal contestat reprezintă o faptă omisivă, astfel încât locul săvârșirii acesteia nu ar putea fi decât locul în care ar fi trebuit să se săvârșească acțiunea de a încheia contractul individual de muncă, acțiune la care obligă legea, în speță acest loc fiind reprezentat de sediul petentei. Faptul că punctul de lucru al petentei se află în localitatea Costinești nu poate atrage competența teritorială a prezentei instanțe, neputându-se considera că fapta contravențională a fost săvârșită în acest loc.

De altfel, prin decizia de speță nr. 1078 din 14 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat, în soluționarea unui conflict negativ de competență, că revine judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială își are sediul angajatorul competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției prin care s-a reținut fapta contravențională de primire la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă. Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că sediul petentei se află în localitatea Ploiești, astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat și întrucât localitatea Ploiești se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Ploiești, această judecătorie este competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta cauză.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 159 1 alin. (2) raportat la art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Mangalia, invocată de petentă și a trimis dosarul spre soluționare Judecătoriei Ploiești. Constatând totodată intervenit conflictul negativ de competență, a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. În soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție în favoarea Judecătoriei Mangalia pentru considerentele care succed: Contravenția în raport cu care se dispută competența teritorială este cea prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii (Legea nr. 53/2003) și constă în „primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) din același Cod”.

În declinarea reciprocă a cauzei spre soluționare „locul săvârșirii contravenției” statuat de art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 în raport cu care se determină instanța competentă a o soluționa a fost stabilit, în cauză, de către instanțe, ca fiind fie sediul angajatorului deoarece la acel loc se săvârșește inacțiunea care constă în neîncheierea contractului de muncă (Judecătoria Mangalia) fie, dimpotrivă, punctul de lucru unde s-a desfășurat controlul inspectorilor Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, respectiv localitatea Costinești, jud. Constanța, adică locul unde au fost identificate persoanele care desfășurau activitatea fără ca societatea contravenientă să le fi încheiat contracte de muncă (Judecătoria Ploiești).

A stabili locul săvârșirii contravenției ca element de determinare a competenței teritoriale înseamnă a statua asupra conținutului contravenției cu consecința identificării locului săvârșirii ei. Or, potrivit art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii, contravenția constă în primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă. Prin urmare, contravenția nu are ca element material neîncheierea contractului de muncă în condițiile art. 16 alin. (1) C. muncii, ci primirea la muncă, folosirea muncii, fără existența unui astfel de contract. Cum folosirea muncii fără forme legale (în absența contractului de muncă ale cărui elemente sunt prevăzute în art. 16 C. muncii) constă în acțiunea imputată angajatorului, care folosește munca neangajată în condițiile legii, locul săvârșirii contravenției este locul unde au fost depistate persoanele prestând munca în afara condițiilor impuse de lege.

A proceda altfel înseamnă a deplasa nepermis conținutul contravenției de la folosirea muncii fără contract de muncă la obligația încheierii contractului de muncă, obligație care privită în sine nu atrage nicio consecință juridică dacă nu are ca rezultat și folosirea muncii. De aici rezultă că legiuitorul nu a sancționat neîncheierea contractului de muncă, ci folosirea muncii în aceste condiții, și, în consecință, contravenția se săvârșește, ca loc, acolo unde au fost identificate persoanele prestând o astfel de muncă.

Reținând contrariul ar însemna că toate contravențiile s-ar putea săvârși doar la sediul angajatorului, lucru exclus din moment ce nu verificarea existenței contractelor de muncă constituie obiectul contravenției în litigiu, ci folosirea muncii în absența lor, situație care nu se poate releva decât prin surprinderea acelor persoane ca prestând munca fără forme legale indiferent unde este locul de prestare al acestora, în absența condițiilor impuse de lege. Prin urmare, obiectul contravenției nu constă în verificarea condițiilor de legalitate ale contractului de muncă care poate fi încheiat atât la sediul angajatorului, cât și oriunde, ci dacă persoanele care prestează muncă au sau nu contract de muncă, adică dacă erau folosite ca muncă de angajator, fără a realiza condiția impusă de lege, aceea a existenței contractului de muncă.

În consecință, dat fiind faptul că persoanele au fost surprinse la punctul de lucru al angajatorului din localitatea Costinești, jud. Constanța, ca desfășurând activități fără a avea contract de muncă, acesta este locul săvârșirii contravenției, cel unde persoana a fost primită la muncă, adică locul desfășurării muncii fără forme legale, așa cum dispune art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii. Un argument în plus în sensul celor menționate este și faptul că Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța în a cărui raza teritorială în care își are punctul de lucru petenta a fost cel care a constatat contravenția prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2008 și nu Inspectoratul de Muncă Prahova, în a cărui rază teritorială se află sediul principal al petentei.

Având în vedere temeiurile menționate, Înalta Curte constată că instanța căreia îi aparține competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale, conform art. 20 C. proc. civ., este Judecătoria Mangalia, în a cărei rază teritorială se află punctul de lucru al societății comerciale petente, conform art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2012.