ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5394/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5394/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin Sentința civilă

nr. 1112 din 10 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

contestația formulată de W.Y.E. și B. (W.) M. în contradictoriu cu Regia

Autonomă a Administrației Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.D.P.P.S.).

A anulat Decizia nr.

172 din 10 mai 2005, emisă de intimată.

A obligat intimata să

restituie în natură contestatorilor terenul lot 107 de circa 643 m.p., din

parcelarea Roeselberge a Parcului Filipescu, aflat în București, str. Rabat nr.

21, sector 1.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Notificarea nr.

855 din 12 februarie 2002, contestatorii au solicitat restituirea în natură a

suprafeței de teren de 643 m.p., notificare ce a fost respinsă prin Decizia nr.

172 din 10 mai 2005 emisă de intimată, ca fiind lipsită de obiect, întrucât

printr-o hotărâre judecătorească anterioară terenul a fost restituit.

Referitor la situația

juridică a lotului nr. 107, a constatat că acesta nu constituie unul și același

imobil cu cel restituit prin Sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă, deoarece prin această hotărâre a

fost restituit reclamanților lotul nr. 108, de circa 650 m.p., dobândit în baza

actului de vânzare-cumpărare nr. 49268 din 4 noiembrie 1946.

Prin Decizia nr. 205

A din 13 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul declarat de

RA.A.P.P.S.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta R.A.A.P.P.S., susținând că lotul solicitat

prin notificare este unul și același cu cel restituit prin hotărâre

judecătorească și că nu are calitate procesuală pentru lotul nr. 107 din fosta

parcelare.

A mai susținut

recurenta că reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitori a

defuncților T.W. și S.W., proprietarii inițiali ai imobilului și că instanțele

nu au ținut cont de faptul că terenul pentru care s-a dispus restituirea este

ocupat parțial cu construcții.

Prin Decizia civilă

nr. 6980 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul

formulat de pârâta R.A.A.P.P.S. împotriva Deciziei nr. 205 A din 13 septembrie

2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecare.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte a reținut ca nefondate criticile referitoare la faptul că

reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitori ai defuncților T.W. și

S.W. pentru că nu ar fi fost proprietatea acestora, ci a numiților C.W. și A.W.

A reținut, însă, ca

întemeiate susținerile recurentei legate de faptul că restituirea în natură a

terenului nu este posibilă pentru că este ocupat de construcții autorizate.

Înalta Curte a

recomandat instanței de rejudecare să administreze probele necesare, inclusiv o

expertiză tehnică, urmând ca expertul, față de hotărârea pronunțată în acțiunea

în revendicare, îndreptată ulterior, de procesul-verbal de punere în posesie,

de contractele de vânzare - cumpărare invocate de contestatori și autorizația

nr. 13 Ml946, să stabilească amplasamentul terenului nerestituit prin Sentința

civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului București precum și al

construcțiilor edificate conform autorizației sus-menționate.

De asemenea, expertul

va stabili dacă terenul nerestituit contestatorilor este ocupat de construcții

autorizate, edificate după preluare, data la care au fost edificate aceste

construcții și care este suprafața de teren neocupată, în raport de prevederile

art. 10 din Legea nr. 10/2001.

După stabilirea

acestor împrejurări se va analiza cererea contestatoarelor în raport de

prevederile art. 10 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr. 10/2001, republicată,

și se vor stabili măsurile reparatorii la care acestea sunt îndreptățite.

În rejudecare, după

casarea, cu trimitere, prin Decizia civilă nr. 172A din 3 noiembrie 2009,

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, a respins ca nefondat apelul

pârâtei.

S-a reținut, din

raportul de expertiză efectuat în cauză, că terenul nerestituit prin Sentința

civilă nr. 414/1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, este

ocupat de construcții edificate prin autorizația nr. 1311/1947 din 30 ianuarie

1947 și autorizațiile de construire nr. 904/15/R/14290 din 9 iunie 2006, nr. 109/4

Tc/R/15776 din 28 mai 2007 și nr. 510/05 R/15775 din 7 iunie 2007, precum și că

nu au fost edificate alte construcții de către Stat după preluarea terenului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta RA.A.P.P.S., susținând prin motivele de nelegalitate

că instanța de apel nu a lămurit neconcordanța existentă cu privire la lotul ce

a fost restituit prin Sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 și lotul

solicitat prin prezenta cauză, nu a răspuns obiectivului stabilit de instanța

supremă prin decizia de casare și în mod greșit i-au fost respinse obiecțiunile

formulate la raportul de expertiză.

Prin Decizia civilă

nr. 3473 din 3 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de pârâta RA.A.P.P.S. împotriva Deciziei nr. 172A din 3 noiembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Înalta Curte a

constatat că nu toate obiectivele stabilite prin decizia de casare au fost

atinse prin raportul de expertiză efectuat în apel, în acest sens

neidentificându-se terenul nerestituit ca întindere (suprafață și lot) și

construcția edificată conform autorizației nr. 13 M 1946 pe aceasta și nici

suprafața de teren neocupată, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr.

10/2001.

Instanța de apel nu a

lămurit neconcordanța existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin

Sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 și lotul solicitat a fi restituit

prin prezenta cauză, urmând să stabilească amplasamentul terenului nerestituit

și al construcțiilor edificate, conform autorizației nr. 13 M 1946, precum și

al celor autorizate, edificate după preluare, data la care au fost edificate

aceste construcții și care este suprafața de teren neocupată în raport de

hotărârea pronunțată prin sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999,

îndreptată ulterior de procesul verbal de punere în posesie nr. 615 din 12

octombrie 1999 și de contractele de vânzare - cumpărare invocate de reclamanți

și autorizația nr. 13 M 1946.

A mai reținut că

instanța de apel nu a stabilit împrejurările de fapt ale procesului și nu a

analizat cererea reclamanților în raport de prevederile art. 10 alin. (2), (3)

și (5) din Legea nr. 10/2001.

Rejudecând apelul după

casarea cu trimitere, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 206 A din 12 iulie

2011 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta RA.A.P.P.S.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Prin raportul de

expertiză întocmit de expertul topograf N.A. au fost identificate cele două

loturi (107 și 108) în raport de contractele de vânzare - cumpărare nr.

22893/1946 și nr. 49268/1946 cât și de planul parcelar al fostului parc

Filipescu.

Din raportul de

expertiză construcții întocmit de expert D.P. rezultă că, fostele loturi 107 și

108 formează în prezent un imobil unitar, situat în str. Rabat nr. 21, din

compunerea căruia fac parte două corpuri de clădire, respectiv: corpul de

clădire principal cu destinația birouri, în regim de înălțime S + P + 4 E și un

corp de clădire cu destinația garaje, regim de înălțime parter.

Expertul a precizat

că garajele sunt amplasate pe lotul 108, iar clădirea principală este amplasată

preponderent pe lotul 107, raportându-se la contractul de vânzare - cumpărare

nr. 22893/1946, iar construcțiile existente în prezent au fost edificate în

baza autorizației 13 M 1946 și apoi extinse potrivit autorizațiilor nr.

904/15/R/14920/2006 și nr. 109/4 Tc/R/15776/2007 și nr. 510/05R/15775/2007 ce

au fost emise de actualul deținător BCR Asigurări SA.

Pentru lămurirea

împrejurărilor legate de existența sau nu a unor construcții autorizate

edificate de Stat pe terenul identificat ca fiind corespunzător fostului lot

107, Curtea a solicitat precizări apelantei care a arătat că aceste construcții

sunt reprezentate de garaj și birouri realizate la nivelul anilor 1973 - 1978

fără a fi însă depusă vreo dovadă de autorizare pentru edificarea lor.

Referitor la

autorizația pentru executare lucrări nr. 11 R din 21 septembrie 1978, Curtea a

constatat că prin aceasta s-a autorizat construirea unei copertine la imobilul

din str. Rabat nr. 21, un atare edificiu nefiind indicat de apelantă ca unul ce

există în prezent pe terenul în litigiu și nici nu a fost identificat ca

existent prin expertizele dispuse în cauză.

Prin Sentința civilă

nr. 414/1999, contestatorilor le-a fost stabilit, în cadrul unei acțiuni în

revendicare de drept comun, dreptul de a obține restituirea, de la apelanta -

pârâtă a posesiei imobilului compus din terenul ce a format lotul 108 și

construcția ce a fost edificată în baza autorizației nr. 13 M 1946.

Singurele elemente în

raport de care s-a făcut identificarea imobilului restituit contestatorilor au

fost: adresa actuală (str. Rabat nr. 21), numărul actului de vânzare -

cumpărare (49268/1946/, nr. lotului/108) înscris cu titlu și suprafață (650

m.p.), autorizație în baza căreia a edificat construcția pe acest teren (13 M

1946).

Ulterior punerii în

posesie, contestatorii au înstrăinat imobilul din str. Rabat nr. 21, către BCR

Asigurări S.A., iar această din urmă societate a extins lucrările la

construcție în perioada 2006 - 2007, situație confirmată și de apelanta -

pârâtă.

Deși reclamantelor

din acțiunea în revendicare li s-a recunoscut legitimitatea de a obține posesia

fostului lot 108, care a format obiect al contractului de vânzare - cumpărare

nr. 49268/1946 și a construcției edificate pe schiță în baza autorizației nr.

13 M 1946, nefiind făcută o identificare a coordonatelor fizice ale imobilului

în privința căruia s-a dispus această restituire, în fapt aceștia au primit în

posesie și o parte semnificativă din fostul lot 107.

În aceste condiții

contestatorii sunt îndreptățiți să solicite și să obțină restituirea imobilului

în condițiile speciale ale Legii nr. 10/2001.

Curtea a mai reținut

că probatoriul administrat nu a relevat existenta vreunei construcții

autorizate care să fi fost edificată de stat, după preluare, pe imobilul în

litigiu, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2), (3)

și/sau (5) din Legea nr. 10/2001, contestatorii fiind îndreptățiți să le fie

restituită în natură și această parte a imobilului din str. Rabat nr. 21.

În ceea ce privește

diferența între suprafața menționată în contractul de vânzare - cumpărare nr.

22893/1946 („circa 643 m.p.") și cea determinată prin măsurătorile făcute

de expertul judiciar (de 681 m.p.), Curtea a reținut că în titlul

contestatorilor este făcută o aproximare în privința întinderii terenului, iar

pe de altă parte o atare diferență este explicabilă și prin utilizarea unor

unități de măsurare diferite de cele două determinări.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Regia Autonomă „Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat" invocând motivele prevăzute de art.

304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele

critici de nelegalitate:

În ceea ce privește

motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta - pârâtă a susținut

că instanța de apel a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind împiedicată de a formula

obiecțiuni la raportul de expertiză, raport ce nu a fost depus la dosar cu 5

zile înaintea termenului de judecată, iar instanța a respins cererea de amânare

a judecății pentru a lua cunoștință de conținutul raportului.

Referitor la

respingerea obiecțiunilor la concluziile expertizei, recurenta a arătat că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât nu a stabilit în

mod neechivoc lotul ce face obiectul acestei cauze ca număr și suprafață.

Că, acest obiectiv a

fost dispus ca urmare a neclarității dispozitivului Sentinței civile nr.

1112/2005 care prevede restituirea a circa 643 m.p., coroborată cu mențiunea

din procesul verbal de executare unde se menționează că suprafața ce se

restituie este de 681 m.p.

În raport cu cele

expuse, recurenta - pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea

deciziei pronunțată în apel, în sensul admiterii în parte a apelului și

modificarea Sentinței civile nr. 1112 din 10 octombrie 2005.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată că

recursul formulat în cauza de față este nefondat urmând a fi respins pentru

considerentele ce succed:

În baza dispozițiilor

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere „când, prin

hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)".

În conformitate cu

prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.: „Actele îndeplinite cu

neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara

nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate

înlătura decât prin anularea lor.

În cazul nulității

prevăzute anume de lege, „vătămarea se presupune până la dovada

contrarie".

Conform textului de

lege, nulitatea intervine numai dacă sunt întrunite cele trei condiții

prevăzute de lege și anume: să existe un act de procedură care a fost întocmit

cu nerespectarea formelor legale sau de un funcționar necompetent; actul de

procedură să fi produs părții o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi

înlăturată decât prin anularea schiței.

În speță, nu s-a

produs nicio vătămare recurenților pârâți, astfel încât actul nu este lovit de

nulitate.

Așa cum rezultă din

încheierea de dezbatere în apel (f. 344), raportul de expertiză tehnică a fost

depus la instanță în 3 exemplare la data de 5 iulie 2011, iar un exemplar a

fost comunicat recurentei la 8 iulie 2011, cum de altfel aceasta recunoaște și

prin motivele de recurs formulate.

În condițiile în care

raportul de expertiză nou efectuat de către expert a avut aceleași concluzii ca

și cel anterior depus și care a fost invalidat de instanța de apel doar pentru

considerentul viciului de procedură al convocării recurentei - pârâte și de

faptul că raportul nou de expertiză a fost comunicat pârâtei la 6 iulie 2011,

în mod corect instanța de apel a respins cererea de amânare a judecății

neexistând temei pentru acordarea unui nou termen de judecată.

În ceea ce privește

critica recurentei referitoare la obiecțiunile formulate la raportul de

expertiză cu privire la diferența între suprafața menționată în contractul de

vânzare - cumpărare nr. 22893/1946, de circa 643 m.p., și cea determinată prin

măsurătorile făcute de expertul judiciar (de 681 m.p.), Curtea în mod corect a

reținut că o atare diferență este explicabilă datorită metodelor de măsurare

diferite dar și în raport de coordonatele rezultate din vechiul plan de

parcelare.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul formulat în cauză va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva

Deciziei nr. 206/A din 12 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 septembrie 2012.

Irevocabilă.

Procesat de GGC - DG