ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 294/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâta A.S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 576.584,46 lei reprezentând penalități de întârziere datorate în temeiul art. 12.2 din contractul de lucrări nr. 84 din 17 mai 2007. Prin sentința comercială nr. 738 din 21 ianuarie 2011 instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta A.S. și a obligat pârâta la plata sumei de 576.584,46 lei penalități de întârziere și la 23.765,55 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că între reclamanta SC A. SA în calitate de executant și pârâta A.S. în calitate de achizitor, s-a încheiat contractul de lucrări nr. 84 din 17 mai 2007 în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Conform „Clauzelor obligatorii ale contractului”, reclamanta s-a obligat să execute și să finalizeze „Lucrări-Reabilitare sistem rutier, strada Baiulescu Ion”, iar pârâta să plătească prețul de 992.222,04 lei (8333.800,04 lei + TVA de 158.422 lei).

Durata contractului s-a stabilit la 6 luni de la primirea ordinului de începere a lucrărilor, 31 mai 2008, conform actului adițional, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 11.781 din 9 iunie 2008 fiind semnat fără nicio obiecțiune și atestând executarea corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate contractual de reclamantă. Potrivit art. 5.1 din convenție, plata lucrărilor trebuia efectuată conform unui grafic agreat de părți, iar dacă achizitorul nu onora facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei convenite, acesta era obligat la penalități, respectiv o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,15 % din plata neefectuată, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor (art. 12.2).

A.S. era obligată (art.18) să efectueze plățile în termen de 30 de zile de la emiterea facturii, plăți parțiale neputându-se efectua decât la cererea executantului și în cel mai scurt timp posibil. Reclamanta a emis la data de 23 iulie 2008 facturile fiscale nr. 7202394 în valoare de 94.138,46 lei și nr. 7202393 în valoare de 896.792,74 lei, neonorate la plată de către pârâtă în termenul convenit contractual. Conform adresei A.N.A.F. – D.G.F.P.J. Teleorman, nr. 23183 din 9 octombrie 2009 sumele de 310.722 lei și 2.922 lei s-au achitat abia la data de18 septembrie 2009, iar potrivit extrasului de cont din 31 decembrie 2009, plata sumei de 583.148,74 lei s-a efectuat la data de 30 decembrie 2009. Potrivit modului de calcul al penalităților de întârziere depus la dosar și necontestat de pârâtă, efectuat în acord cu termenii contractului, A.S.

datorează reclamantei suma de 576.584,46 lei pentru plata cu întârziere a prețului lucrărilor. Pârâta a fost convocată și la conciliere conform dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, însă nu a dat curs invitației. Apărările formulate prin întâmpinare nu au fost reținute deoarece, independent de calitatea de instituție publică a pârâtei și de modul în care aceasta este finanțată, ea avea obligația, ca parte în contractul de lucrări nr. 84 din 17 mai 2007, să solicite din timp alocarea sumelor necesare, mai ales că prin Actul adițional nr. 1 la contract s-a convenit ferm termenul de finalizare a lucrării. Principiul pacta sunt servanda se aplică deopotrivă persoanelor juridice de drept privat ca și celor de drept public.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâta și la plata sumei de 23.765,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând: 777,65 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar și 22.982,90 lei onorariu de avocat. Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat apel pârâta A.S., solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulată de reclamanta SC A. SA. În motivare se arată că A.S. este o instituție publică cu buget alocat și aprobat de către C.G.M.B., astfel că datorită situației economice în care se află nu au existat fonduri alocate de către C.G.M.B. pentru efectuarea unor astfel de plăți. În drept au fost invocate dispozițiile art. 460 – art. 476 C. proc.

civ. Analizând sentința atacată, în limitele cererii de apel, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile, Curtea a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente: Singura critică a apelantei, ce a constituit de altfel și apărarea formulată în fața instanței de fond, vizează faptul că este o instituție publică, cu buget alocat și aprobat de către C.G.M.B., astfel încât nu-i poate fi imputabilă plata cu întârziere a sumelor, în condițiile în care nu i-au fost alocate fondurile necesare pentru plățile respective, astfel încât nu poate fi obligată la plata penalităților. Curtea a constatat că apelanta avea cunoștință de faptul că este o instituție publică cu buget alocat și aprobat de C.G.M.B.

încă de la momentul încheierii contractului, neinvocând și respectiv nefăcând dovada că această situație ar fi intervenit ulterior. În consecință, câtă vreme apelanta nu a făcut dovada existenței unui eveniment care nu a fost previzibil în mod normal și care a pus-o în imposibilitate de a-și executa obligația de plată, simpla împrejurare că are bugetul alocat și aprobat de C.G.M.B. nu este exoneratoare de răspundere. Rezultă deci că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, astfel încât, față de toate aceste considerente, prin decizia comercială nr. 285 din 1 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A.S. București, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă. Cererea de recurs nu a fost încadrată în drept. În concret, recurenta a susținut că pârâta și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale, însă situația care a generat prezentul litigiu este datorată inexistenței fondurilor alocate de către C.G.M.B. pentru efectuarea unor astfel de plăți. La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, ca o chestiune prealabilă, excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la pct. 1 - 9. Or, recurenta nu numai că nu a invocat vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., dar dezvoltarea criticilor formulate de aceasta nici nu a făcut posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute procedural de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege. Or, dispozițiile art. 304 alin. (1) și art. 302 1 C. proc. civ., nu numai că stabilesc condițiile promovării recursului extraordinar, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor. Față de cele de mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și va constata nul recursul declarat de recurenta-pârâtă A.S. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 285/2011 din 1 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.