ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 294/2012

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A. SA a chemat

în judecată pârâta A.S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța

să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 576.584,46 lei reprezentând

penalități de întârziere datorate în temeiul art. 12.2 din contractul de

lucrări nr. 84 din 17 mai 2007.

Prin sentința comercială nr. 738 din

21 ianuarie 2011 instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în

contradictoriu cu pârâta A.S. și a obligat pârâta la plata sumei de 576.584,46

lei penalități de întârziere și la 23.765,55 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că între reclamanta SC A. SA în calitate de executant

și pârâta A.S. în calitate de achizitor, s-a încheiat contractul de lucrări nr.

84 din 17 mai 2007 în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind

atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de

lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Conform „Clauzelor obligatorii ale

contractului”, reclamanta s-a obligat să execute și să finalizeze

„Lucrări-Reabilitare sistem rutier, strada Baiulescu Ion”, iar pârâta să

plătească prețul de 992.222,04 lei (8333.800,04 lei + TVA de 158.422 lei).

Durata contractului s-a stabilit la 6

luni de la primirea ordinului de începere a lucrărilor, 31 mai 2008, conform

actului adițional, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.

11.781 din 9 iunie 2008 fiind semnat fără nicio obiecțiune și atestând

executarea corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate contractual de

reclamantă.

Potrivit art. 5.1 din convenție, plata

lucrărilor trebuia efectuată conform unui grafic agreat de părți, iar dacă

achizitorul nu onora facturile în termen de 30 de zile de la expirarea

perioadei convenite, acesta era obligat la penalități, respectiv o sumă

echivalentă cu o cotă procentuală de 0,15 % din plata neefectuată, pentru

fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor (art. 12.2).

A.S. era obligată (art.18) să

efectueze plățile în termen de 30 de zile de la emiterea facturii, plăți

parțiale neputându-se efectua decât la cererea executantului și în cel mai

scurt timp posibil.

Reclamanta a emis la data de 23 iulie

2008 facturile fiscale nr. 7202394 în valoare de 94.138,46 lei și nr. 7202393

în valoare de 896.792,74 lei, neonorate la plată de către pârâtă în termenul

convenit contractual.

Conform adresei A.N.A.F. – D.G.F.P.J.

Teleorman, nr. 23183 din 9 octombrie 2009 sumele de 310.722 lei și 2.922 lei

s-au achitat abia la data de18 septembrie 2009, iar potrivit extrasului de cont

din 31 decembrie 2009, plata sumei de 583.148,74 lei s-a efectuat la data de 30

decembrie 2009.

Potrivit modului de calcul al

penalităților de întârziere depus la dosar și necontestat de pârâtă, efectuat

în acord cu termenii contractului, A.S. datorează reclamantei suma de

576.584,46 lei pentru plata cu întârziere a prețului lucrărilor.

Pârâta a fost convocată și la

conciliere conform dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., așa cum

reiese din înscrisurile depuse la dosar, însă nu a dat curs invitației.

Apărările formulate prin întâmpinare

nu au fost reținute deoarece, independent de calitatea de instituție publică a

pârâtei și de modul în care aceasta este finanțată, ea avea obligația, ca parte

în contractul de lucrări nr. 84 din 17 mai 2007, să solicite din timp alocarea

sumelor necesare, mai ales că prin Actul adițional nr. 1 la contract s-a

convenit ferm termenul de finalizare a lucrării.

Principiul pacta sunt servanda se

aplică deopotrivă persoanelor juridice de drept privat ca și celor de drept

public.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., tribunalul a obligat pârâta și la plata sumei de 23.765,55 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând: 777,65 lei taxă judiciară de

timbru, 5 lei timbru judiciar și 22.982,90 lei onorariu de avocat.

Împotriva acestei soluții, în termen

legal, a declarat apel pârâta A.S., solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a

cererii formulată de reclamanta SC A. SA.

În motivare se arată că A.S. este o

instituție publică cu buget alocat și aprobat de către C.G.M.B., astfel că

datorită situației economice în care se află nu au existat fonduri alocate de

către C.G.M.B. pentru efectuarea unor astfel de plăți.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 460 – art. 476 C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, în

limitele cererii de apel, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile

legale aplicabile, Curtea a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Singura critică a apelantei, ce a

constituit de altfel și apărarea formulată în fața instanței de fond, vizează

faptul că este o instituție publică, cu buget alocat și aprobat de către

C.G.M.B., astfel încât nu-i poate fi imputabilă plata cu întârziere a sumelor,

în condițiile în care nu i-au fost alocate fondurile necesare pentru plățile

respective, astfel încât nu poate fi obligată la plata penalităților.

Curtea a constatat că apelanta avea

cunoștință de faptul că este o instituție publică cu buget alocat și aprobat de

C.G.M.B. încă de la momentul încheierii contractului, neinvocând și respectiv

nefăcând dovada că această situație ar fi intervenit ulterior. În consecință,

câtă vreme apelanta nu a făcut dovada existenței unui eveniment care nu a fost

previzibil în mod normal și care a pus-o în imposibilitate de a-și executa

obligația de plată, simpla împrejurare că are bugetul alocat și aprobat de

C.G.M.B. nu este exoneratoare de răspundere.

Rezultă deci că prima instanță a făcut

o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, precum și a

dispozițiilor legale incidente, astfel încât, față de toate aceste

considerente, prin decizia comercială nr. 285 din 1 iunie 2011, Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs pârâta A.S. București, prin care a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei atacată, în sensul respingerii acțiunii formulată de

reclamantă.

Cererea de recurs nu a fost încadrată

în drept.

În concret, recurenta a susținut că

pârâta și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale, însă situația care a

generat prezentul litigiu este datorată inexistenței fondurilor alocate de

către C.G.M.B. pentru efectuarea unor astfel de plăți.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a

invocat, din oficiu, ca o chestiune prealabilă, excepția nulității recursului,

în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Potrivit art. 304 C. proc. civ.,

modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de

nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la pct. 1 - 9. Or,

recurenta nu numai că nu a invocat vreunul din motivele de recurs prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor formulate de aceasta nici nu

a făcut posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute

procedural de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural

prin care se realizează un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității

acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac verifică dacă

hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care

revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Nu în ultimul rând trebuie reținut

faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele

motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ.,

părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în

condițiile stabilite de lege. Or, dispozițiile art. 304 alin. (1) și art. 302

1

C. proc. civ., nu numai că stabilesc condițiile promovării recursului

extraordinar, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte

va face aplicarea dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. și va constata nul recursul declarat de recurenta-pârâtă A.S. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

pârâta A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 285/2011 din 1 iunie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în

temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

27 ianuarie 2012.