Decizia nr. 5239/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M.E., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.F., a formulat cerere de anulare a Deciziei nr. 1053673 din 25 iunie 2009, prin care a fost respinsă ca nedepusă în termenul legal contestația sa formulată împotriva Deciziei nr. 1045257 din 28 ianuarie 2009 privind atragerea răspunderii solidare pentru debitoarea SC "P. D&V S.R.L. Iași, pentru suma de 1.370.240 RON.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că la data de 11 mai 2009 a primit prin intermediul serviciilor poștale Somația Administrației Finanțelor Publice Iași din 05 mai 2009, prin care a fost anunțat că figurează în evidențele fiscale cu suma de 1.370.240 RON urmare a emiterii Deciziei nr. 1045257/2009 a A.N.A.F. - D.G.A.N.C, deși această decizie nu i-a fost comunicată niciodată, fiind doar atașată în copie la somația menționată. A mai arătat că decizia contestată emisă de pârâtă la 28 ianuarie 2009 i-a fost trimisă prin scrisoare recomandată, însă destinatarul nefiind găsit, s-a decis înapoierea scrisorii la 16 februarie 2009, organul fiscal dispunând publicarea anunțului pe pagina de internet a A.N.A.F. la 2 martie 2009, dată în raport de care, conform art. 44 alin. (3) C. proc. fisc., actul administrativ se consideră comunicat în termen de 15 zile de la afișarea anunțului. A mai susținut reclamantul că pentru a fi incidență excepția tardivității contestației, invocată de organul fiscal, decizia ar fi trebuit să cuprindă elementele prevăzute de art. 43 alin. (2) lit. i) C. proc. fisc., iar în speță actul nu are specificat termenul de depunere a contestației și nici organul fiscal competent să o soluționeze, ci doar prevederea generică potrivit căreia poate fi atacată în condițiile art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003, care nu suplinește însă obligația prevăzută de legiuitor de a se specifica exact termenul și organul la care se depune contestația. În acest context a apreciat reclamantul că termenul de depunere a contestației este de 3 luni de când se consideră a fi comunicat actul - 2 septembrie 2009, conform art. 207 alin. (4) C. proc. fisc.

Apărările formulate de pârâta A.N.A.F. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, comunicarea actului de angajare a răspunderii solidare a administratorului fiind realizată cu respectarea dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. d) și alin. (3) C. proc. fisc., în data de 2 martie 2009, astfel încât contestația depusă la 28 mai 2009 a avut loc cu încălcarea termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc.

Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 33/CA din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.M.E. în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C., ca nefondată.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond. 5.1. La dosarul de fond se află dovezile de comunicare pe pagina de internet D.G.A.M.C. a anunțului din 2 martie 2009 precum și la sediul A.N.A.F., având în vedere că s-a constatat imposibilitatea comunicării prin poștă a Deciziei din 28 ianuarie 2009. 5.2. Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (2) lit. d) coroborat cu alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., îndeplinirea acestor forme de publicitate în condițiile legii au semnificația legală a comunicării actului în termen de 15 zile de la data afișării anunțului, în speță termenul împlinindu-se la data de 19 martie 2009. 5.3. Nu se poate reține susținerea reclamantului privind pretinsa nelegalitate a efectuării actelor de comunicare, motivat că acestea nu ar fi prevăzut expres termenul de contestare la organul competent, din moment ce se recunoaște prin acțiune că actul făcea trimitere la procedura de contestare prevăzută de art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care "nimeni nu poate invoca necunoașterea legii", iar dispoziția legală incidență a fost cu precizie indicată în actul administrativ, chiar dacă textul nu a fost reprodus expres în conținutul acesteia.

Recursul formulat de reclamantul I.M.E. Motivele de recurs sunt cele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Recurentul consideră că interpretarea făcută de judecătorul fondului nu este conformă cu cea pe care legiuitorul a avut-o în vedere la momentul adoptării C. proc. fisc. 6.2. Distincția dintre cele două termene - 30 zile/ 3 luni - este semnificativă din punct de vedere temporal, rațiunea legiuitorului fiind aceea de a acorda timpul suficient contestatorului de a se informa asupra aspectelor procedurale de atacare a actului fiscal, în condițiile în care nu se specifică termenul și organul la care poate fi atacat actul fiscal. 6.3. Faptul că în actul fiscal atacat se menționează doar că "poate fi atacată în condițiile art. 205 și următoarele din O.G. nr. 92/2003", nu acoperă cerința avută în vedere de legiuitor, atâta timp cât art. 43 alin. (2) lit. i) specifică fără echivoc toate cele trei elemente ce trebuie să fie prezente în actul fiscal.

Concluziile scrise formulate de intimata-pârâtă A.N.A.F. Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, deoarece au fost aplicate prevederile art. 44 alin. (2) lit. d) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 republicată, iar contestația urma să fie depusă în termen de 30 de zile de la data expirării publicării anunțului deciziei contestate. Deși în actul atacat nu se menționează în mod expres termenul de contestare și organul competent, trimiterea la procedura de contestare prevăzută de art. 205 și urm. C. proc. fisc., suplinește elementele lipsă, iar recurentul-reclamant nu poate invoca în apărare necunoașterea legii. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este fondat. 1.1. Decizia din 28 ianuarie 2009 emisă de A.N.A.F. a prevăzut la finele acesteia posibilitatea atacării în condițiile art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003 republicată, prevederile C. proc. fisc. cu modificările și completările ulterioare. 1.2. Termenul legal de contestare este, conform art. 207 alin. (1) C. proc. fisc., de 30 de zile de la data comunicării actului. 1.3. Însă, potrivit art. 207 alin. (4) C. proc. fisc., contestația poate fi depusă în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, în ipoteza în care în cuprinsul actului nu se întâlnesc elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i) C. proc. fisc., respectiv: - posibilitatea de a fi contestat; - termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația. 1.4. Actul administrativ contestat nu cuprinde elementele ce țin de termenul de depunere a contestației și de organul fiscal la care se depune contestația. Din formularea textului de lege analizat se desprinde concluzia că toate cele trei elemente sunt obligatorii și totodată, cumulative. 1.5. Indicarea prevederilor art. 205 și urm. C. proc. fisc. nu este suficientă pentru a putea fi aplicat termenul de 30 de zile de contestare, deoarece în cuprinsul art. 207 C. proc. fisc. este introdusă obligativitatea respectării dispozițiilor art. 43 alin. (2) lit. i) C. proc. fisc., în sens contrar, termenul de contestare este de 3 luni de la data comunicării actului. 1.6. Recurentul-reclamant nu a dat dovadă de necunoașterea legii și nu s-a apărat în acest mod, ci, dimpotrivă, a interpretat corect legea și a formulat contestația în termenul prevăzut de lege, în lipsa elementelor obligatorii impuse de art. 43 sus-menționat. 1.7. Dacă s-ar considera că menționarea dispozițiilor art. 204 și urm. C. proc. fisc. este suficientă pentru introducerea contestației în termenul de 30 de zile, ar însemna că prevederile art. 43 alin. (2) lit. i) nu ar avea aplicabilitatea în nicio situație indicată. Aceasta ar însemna că textul este interpretat într-un mod eronat, cu încălcarea unora dintre principiile de interpretare a legii, conform căruia norma legală se interpretează în sensul de a produce efecte juridice și nu în sensul de a nu produce niciun efect juridic. 2. În drept, fiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se admite recursul și a se casa sentința recurată, cu consecința admiterii acțiunii, anulării deciziei contestate și obligării autorității pârâte să soluționeze pe fond contestația împotriva Deciziei din 28 ianuarie 2009.