- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 decembrie 2006
- Stat pârât
- AUT
- Articole
- Articolul 10, Articolul 14
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 10
- Not necessary to examine Art. 14+10
- Prejudiciu material — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Österreichischer Rundfunk împotriva Austriei
Traducere în română Auto
Reclamantul este Austrian Broadcasting Corporation (ORF), o fundație de drept public (Stiftung öffentlichen Rechts) cu sediul său din Viena. La 13 iulie 1999, reclamantul a transmis informații despre vestea de seară a canalului său regional de televiziune despre eliberarea eliberată condiționată a K., șeful unei organizații neonazi numite Opoziție extraparlamentară True to the People (Volkstreue Ausserparlamentarische Opoziție – “VAPO”) care au fost condamnate în temeiul Legii Naționale de Prohibiție Socialistă (Verbotsgesetz, „Legea de interzicere”). Acest articol de știre a menționat, de asemenea, adjunctul său S., care a fost condamnat în temeiul Legii de interdicție din 1995 și a fost eliberat cu eliberare condiționată cu cinci săptămâni mai devreme.
Textul său a rulat după cum urmează: „De ani de zile G. [nume complet] a fost cunoscut ca șeful scenei neonazi austriece. Dar numai după consolidarea Legii de interdicție în 1992 a fost acuzat și condamnat la unsprezece ani de închisoare. Mulți alți membri ai VAPO au fost puși în spatele barierelor împreună cu el, printre ei H.-J. S. [numele complet] – care a fost eliberat de asemenea recent. K.[nome de familie], acum 41 de ani, a făcut titlurile chiar și în închisoare în Krems, de exemplu la primul proces de bombă scrisoare. Eliberarea sa a avut loc azi, totuși, fără mult timp. Ziariștii în așteptare nu a văzut nimic decât bunurile sale ambalate în cutii.” 6. În timp ce a treia frază a acestui text a fost difuzată, o imagine care a arătat S. la procesul său din 1995 a fost difuzată pentru câteva secunde.
Poziția de știre a fost urmată de o scurtă declarație a comentaristului. El a declarat că K. a servit șapte ani și jumătate din sentința sa. Procurorul public s-a opus eliberării lor cu eliberare condiționată, dar Curtea de Apel din Viena a acordat cererea lui K., după ce a refuzat prima sa cerere de eliberare timpurie în 1997. La 23 septembrie 1999 S. a introdus proceduri în temeiul articolului 78 din Legea privind drepturile de autor (Urheberrechtsgesetz), solicitând ca reclamantul să fie interzis să își publice imaginea fără consimțământul său însoțit de orice text care declară că a fost condamnat în temeiul Legei de interdicție după executarea sentinței sau după ce a fost eliberat în eliberare condiționată.
În argumentele sale în răspuns (Klagebeantwortung) reclamantul a afirmat că a raportat fapte adevărate. În ceea ce privește publicarea poziției reclamantei, reclamantul a făcut trimitere la jurisprudența stabilită de Curtea Supremă că art. 78 din Legea privind drepturile de autor trebuia interpretat în lumina articolului 7a din Legea privind media (a se vedea mai jos). Având în vedere că S. a fost un adult care a fost condamnat pentru o infracțiune, a urmat de la secțiunea 7a (2) din Legea Media că publicarea poziției sale a încălcat doar interesele sale legitime în cazul în care aceasta a prejudecat în mod substanțial avansul său economic. Chiar dacă interesele legitime ale reclamantului au fost afectate, acestea au trebuit să fie evaluate împotriva interesului public în publicație.
În acest caz, interesul public a fost predominant, având în vedere că VAPO este o organizație care vizează distrugerea ordinului constituțional austriac și că doi dintre membrii săi conducători, și anume K. și reclamantul, au fost eliberați din închisoare într-o perioadă scurtă. Alte mass-media, inclusiv două ziare ziare principale, au menționat de asemenea eliberarea lui S. în contextul rapoartelor privind eliberarea lui K. În cele din urmă, reclamantul a subliniat că, în conformitate cu legile de radiodifuziune relevante, a avut chiar obligația de a transmite informații cu privire la aspecte politice. 10. La 11 noiembrie 1999, Curtea Comercială de la Viena (Handelsgericht) a acordat injecția preliminară.
11. Curtea Comercială a remarcat că următoarele fapte nu au fost discutate: Reclamantul, care a fost condamnat în temeiul Legii de interdicție din 1995 și a fost condamnat la opt ani de închisoare, a fost unul dintre membrii lideri ai VAPO care vizează lupta împotriva ordinului democratic în Austria. A participat la taberele de formare organizate de VAPO care sunt destinate să se antreneze la ucidere. El a fost lansat la 7 iunie și K. cinci săptămâni mai târziu la 13 iulie 1999. În ultima dată, reclamantul a transmis raportul în cauză. 12. În ceea ce privește interpretarea articolului 78 din Legea privind drepturile de autor coroborat cu art. 7a din Legea media, Curtea Comercială a convenit că interesele legitime ale unui adult care a fost condamnat pentru o infracțiune nu au fost încălcate decât în cazul în care publicarea numelui sau imaginea acestuia a prejudecat disproporționat progresul său economic.
13. Aplicând această jurisprudență la faptele prezentului caz, Curtea Comercială a remarcat că raportul din acest caz a abordat în principal eliberarea condiționată a K.. Din punctul de vedere al acesteia a existat un interes evident de S. să nu-și difuzeze poza luată în cursul procedurii penale din anii trecuti, chiar dacă faptul că a fost eliberat în condiție a fost menționat. Poza lui S. a fost difuzată pe scară largă la momentul procedurii penale împotriva lui. Cu toate acestea, transmisia sa în prezent nu a adăugat nici o informație relevantă la raportul în cauză, chiar dacă procedurile penale împotriva lui au fost printre cele mai importante desfășurate în temeiul Legii de interzicere.
14. La 21 iunie 2000, Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) a respins recursul reclamantului. Curtea de Apel a confirmat evaluarea Curții Comerciale că publicarea poziției S. și-a încălcat interesele legitime în sensul articolului 78 din Legea privind drepturile de autor citită împreună cu secțiunea 7a din Legea privind media. Ca și Curtea Comercială a subliniat în special că imaginea lui S. a fost difuzată în contextul unui raport privind eliberarea altor persoane, K., și a constatat că S. a avut un interes evident de a nu-și publica poza în acest context, chiar dacă propria sa eliberare a datelor de câteva săptămâni în urmă au fost menționate de asemenea. Chiar și ținând seama că S. a avut un anumit grad de notorietate, avansul său în sensul articolului 7a din Legea Media a fost împiedicat disproporționat de noua publicare a unei poze luate la judecata sa.
15. Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof) a respins apelul extraordinar al reclamantului pe punctele de drept la 13 septembrie 2000. În acțiunea principală ulterioară, Curtea Comercială de la Viena a pronunțat hotărârea la 31 decembrie 2000. Acesta a ordonat reclamantului să nu publice poza lui S. fără consimțământul său în cazul în care acesta a fost însoțit de orice text care declară că a fost condamnat în temeiul Legii de interdicție după executarea sentinței sau a fost eliberat cu eliberare condiționată. La 29 noiembrie 2001, Curtea de Apel din Viena a respins recursul reclamantului și a repetat argumentele prezentate în hotărârea sa din 21 iunie 2000. În plus, a remis hotărârea Curții Supreme din 13 septembrie 2000. 17. La 12 februarie 2002, Curtea Supremă a respins recursul extraordinar al reclamantului cu privire la punctele de drept.
18. Hotărârea a fost depusă la avocatul reclamantului la 8 aprilie 2002. 19. Cadrul general pentru radiodifuziune este prevăzut în Legea Constituțională privind protecția independenței radiodifuziunilor din 10 iulie 1974 („Legea Constituțională privind radiodifuziune”, BVG über die Sicherung der Unabhänggeit des Rundfunks, Gazettea Federală nr. 396/1974). art. 1 din Legea Constituțională privind radiodifuziune, în ceea ce privește materialul, citește după cum urmează: „2. Difuzarea este reglementată de norme mai detaliate care trebuie stabilite într-o lege federală.
O astfel de lege trebuie să conțină, printre altele, dispoziții care garantează obiectivitatea și imparțialitatea raportării, diversitatea de opinii, programarea echilibrată și independența persoanelor și organismelor responsabile de îndeplinirea sarcinilor definite la alineatul (1).” 20. Cu efectul de 31 decembrie 2001 ORP, care era o societate de drept public înainte, a fost transformată într-o fundație de drept public, o entitate juridică fără un proprietar de către Legea privind Broadcastingul Austriac („Legea 2001”, Bundesgesetz über den Österreichischen Rundfunk, Gazettea Federală nr. 83/2001).
Aceste dispoziții ale legii privind instituirea organelor ORP au intrat în vigoare la 1 august 2001, legea a intrat în vigoare în întregime la 1 ianuarie 2002. 21. Fondarea trebuie să îndeplinească un mandat de drept public, care cuprinde cel puțin două programe naționale de televiziune plus trei programe naționale și nouă programe regionale de radio (Secțiunea 3 § 1). 22. În conformitate cu secțiunea 4 § 1 ORP trebuie să ofere o acoperire cuprinzătoare a evenimentelor politice, sociale, economice, culturale și sportive majore. În emisiunea sa trebuie să respecte cerințele de obiectivitate și diversitate de opinii și trebuie să își păstreze independența de stat, părți, alte grupuri de presă sau de lobbying (secțiunea 4 §§ § 5 și 6). 23. În conformitate cu secțiunea 19 § 1 organismele ORP sunt Consiliul Fundației (Stifungsrat), Directorul General (Director General), Consiliul Auditiv (Publikumsrat) și Comisia de audit (Prüfungskommission).
În exercitarea funcțiilor lor, toate membrii acestor organisme sunt doar supuse legii și nu sunt obligați de nici o instrucțiune (secțiunea 19 § 2). 24. Secțiunea 20 reglementează numirea Consiliului Fundației. Este format din 35 de membri care sunt desemnați după cum urmează: șase de către Guvernul Federal la propunerile partidelor politice reprezentate în Adunarea Națională (Nationalrat), nouă de către Länder, nouă de către Guvernul Federal, șase de către Consiliul Auditiv și cinci de către Consiliul Central de Lucrări (Zentralbetriebsrat). În conformitate cu secțiunea 21 § 1, Consiliul Fundației este responsabil pentru monitorizarea conducerii și numirea Directorului General. 25. Directorul General este desemnat timp de cinci ani.
Consiliul Fundației poate retrage de la birou numai cu o majoritate de două treimi (secțiunea 22 §§ § 1 și 5). Directorul General conduce activiții ORP. El nu este obligat de nici o instrucție (secțiunea 22 § 3). 26. Consiliul Auditiv este compus din 35 de membri care reprezintă diferite sectoare ale societății. Sarcina sa este de a reprezenta interesele publicului (Secțiune 28). 27. Taxele de program sunt stabilite de Consiliul Fundației și sunt supuse aprobării Consiliului Auditiv (Secțiunea 31 §§ 1 și 2). 28. În conformitate cu secțiunea 32 § 1, ORP trebuie să garanteze independența tuturor membrilor editoriali și jurnaliști ai personalului său. Pentru a proteja independența acesteia, ORP trebuie să încheie Statutul Editorului (Redakteursstatut) cu reprezentanții personalului ales la vot secret.
29. Secțiunea 35 prevede că grupul federal de comunicare (Bundeskommunikationssenat) decide cu privire la presupusele încălcări ale Legii 2001, cu excepția cazului în care problema intră în competența instanțelor sau a autorităților administrative. 30. ORP nu dispune de monopol de radiodifuziune. Teledifuziunile private pot obține licențe în temeiul Legii privind radiodifuziunile private (Regionalradiogesetz) și al Legii privind televiziunile private (Privatfernsehgesetz). 31. Panoul federal de comunicare, instituit de Actul privind Autoritatea de Comunicare Austria (Gazetteul Federal nr. 32/2001) este format din cinci membri, care sunt desemnați pentru o perioadă de șase ani. Trei membri trebuie să fie judecători dintre care unul dintre ei este ales de Comitetul ca președinte.
Toți membrii Comitetului sunt independenți în exercitarea funcțiilor lor și nu sunt obligați de nici o instrucție. Comitetul Federal de Comunicare este competent să monitorizeze conformitatea ORP cu Legea din 2001 (a se vedea punctul 29) și să supravegheze Komm Austria, autoritatea competentă pentru toate chestiunile reglementării radiodifuziunilor, inclusiv acordarea licențelor pentru radiodifuziunile private și supravegherea respectării respectării normelor din Legea privind radiodifuziunile private și din Legea privind televiziunile private. Hotărârile Comitetului federal de comunicare sunt supuse unui recurs în fața Curții administrative.
32. Secțiunea 78 din Legea privind drepturile de autor se citește după cum urmează: „(1) Imaginile persoanelor nu pot fi expuse public, nici difuzate în nici un alt mod în care acestea sunt accesibile publicului, în cazul în care interesele legitime ale persoanei în cauză sau, în cazul în care au murit fără a fi autorizate sau ordonate publicarea, ar fi rănit o rudă apropiată...” 33. Începând cu hotărârea sa din 23 septembrie 1997 (4 Ob 184/97, MR 1997, 302), Curtea Supremă a susținut în mod constant că art. 78 din Legea privind drepturile de autor trebuie interpretat în lumina articolului 7a din Legea media.
34. Secțiunea 7a din Legea privind media se citește după cum urmează: „(1) În cazul în care se publică, prin intermediul oricărui mediu, un nume, o imagine sau alte informații care pot duce la divulgarea unui cerc mai mare, nu direct informat, a persoanelor cu privire la identitatea unei persoane care 1. a fost victimă de o infracțiune pedepsită de instanțe, sau 2. este suspectat că a comis sau a fost condamnat pentru o infracțiune pedepsită și în cazul în care interesele legitime ale persoanei respective sunt rănite astfel și nu există niciun interes public predominant în publicitatea acestor detalii din cauza poziției persoanei în societate, a unei alte legături cu viața publică sau din alte motive, victima are o cerere împotriva proprietarului mediului (publisher) pentru daune pentru prejudiciul suferit.
În plus, se aplică secțiunea 6 alin. (1) a doua teză. (2) Interesele legitime ale victimei trebuie, în orice caz, să fie prejudiciate dacă publicarea 1. în cazul subsecțiunii (1)1, este astfel să dea naștere unei interferențe cu viața strict privată a victimei sau cu expunerea sa, 2. în cazul subsecțiunea (1)2, se referă la un minor sau pur și simplu la o infracțiune mai mică inculpabilă sau poate aduce atingere disproporționată a progresului victimei.
4. The applicant is the Austrian Broadcasting Corporation (ORF), a public law foundation (Stiftung öffentlichen Rechts) with its seat in Vienna.
On 13 July 1999 the applicant broadcast information on the evening news of its regional television channel about the release on parole of K., head of a neo-Nazi organisation called Extra-Parliamentary Opposition True to the People (Volkstreue Ausserparlamentarische Opposition – “VAPO”) who had been sentenced under the National Socialist Prohibition Act (Verbotsgesetz, “the Prohibition Act”). This news item also mentioned his deputy S., who had been convicted under the Prohibition Act in 1995 and had been released on parole five weeks earlier. Its text ran as follows: “For years G. K. [full name] was known as the head of the Austrian neo-Nazi scene. But it was only after the strengthening of the Prohibition Act in 1992 that he was charged and sentenced to eleven years' imprisonment. Many other members of the VAPO were put behind bars along with him, among them H.-J. S.[full name] – who has also recently been released. K.[family name], now aged 41, made the headlines even while in prison in Krems, for instance at the first letter bomb trial. His release today, however, took place without much ado. Waiting journalists saw nothing but his belongings packed in boxes.”
While the third sentence of this text was broadcast, a picture showing S. at his trial in 1995 was broadcast for a couple of seconds.
The news item was followed by a brief statement of the commentator. He stated that K. had served seven and a half years of his sentence. The Public Prosecutor had opposed his release on parole, but the Vienna Court of Appeal had granted K.'s request, having refused his first request for early release in 1997.
On 23 September 1999 S. brought proceedings under Section 78 of the Copyright Act (Urheberrechtsgesetz), requesting that the applicant be prohibited from publishing his picture without his consent accompanied by any text stating that he had been convicted under the Prohibition Act once the sentence had been executed or once he had been released on parole. In addition he requested a preliminary injunction to that effect.
In its submissions in reply (Klagebeantwortung) the applicant asserted that it had reported on true facts. As regards the publication of the applicant's picture the applicant referred to the Supreme Court's established case-law that Section 78 of the Copyright Act had to be interpreted in the light of Section 7a of the Media Act (see below). Given that S. was an adult who had been convicted of a crime, it followed from Section 7a (2) of the Media Act that the publication of his picture only violated his legitimate interests if it substantially prejudiced his economic advancement. Even if the claimant's legitimate interests were affected, they had to be weighed against the public interest in the publication. In the present case, the public interest was predominant, given that VAPO was an organisation which aimed at destroying the Austrian constitutional order and that two of its leading members, namely K. and the claimant, had been released from prison within a short period. Other media including two leading daily newspapers had also mentioned S.'s release in the context of reports on K.'s release. Finally, the applicant emphasised that under the relevant broadcasting laws it even had an obligation to impart information on political issues.
On 11 November 1999 the Vienna Commercial Court (Handelsgericht) granted the preliminary injunction.
The Commercial Court noted that the following facts were undisputed: The claimant, who had been convicted under the Prohibition Act in 1995 and had been sentenced to eight years' imprisonment, had been one of the leading members of VAPO which aimed at fighting against democratic order in Austria. He had participated in training camps organised by VAPO which were destined to train to kill. He had been released on 7 June and K. five weeks later on 13 July 1999. On the latter date the applicant had broadcast the report at issue.
As to the interpretation of Section 78 of the Copyright Act in conjunction with Section 7a of the Media Act, the Commercial Court agreed that the legitimate interests of an adult who had been convicted of a crime were only violated if the publication of his name or picture disproportionately prejudiced his economic advancement.
Applying this case-law to the facts of the present case, the Commercial Court noted that the report in the present case dealt mainly with K.'s release on parole. In its view there was an evident interest of S. not to have broadcast his picture taken in the course of criminal proceedings dating years back, even if the fact that he had meanwhile been released on parole was mentioned. S.'s picture had been widely broadcast at the time of the criminal proceedings against him. However, its broadcasting at the present stage did not add any relevant information to the report at issue, even if the criminal proceedings against him had been among the most important ones conducted under the Prohibition Act.
On 21 June 2000 the Vienna Court of Appeal (Oberlandesgericht) dismissed the applicant's appeal. The Court of Appeal confirmed the Commercial Court's assessment that the publication of S.'s picture had violated his legitimate interests within the meaning of Section 78 of the Copyright Act read in conjunction with Section 7a of the Media Act. Like the Commercial Court it stressed in particular that S.'s picture had been broadcast in the context of a report on the release of another person, K., and found that S. had an evident interest not to have his picture published in that context even if his own release dating some weeks back had also been mentioned. Even taking into account that S. had a certain degree of notoriety, his advancement within the meaning of Section 7a of the Media Act had been hampered disproportionately by the new publication of a picture taken at his trial.
The Supreme Court (Oberster Gerichtshof) rejected the applicant's extraordinary appeal on points of law on 13 September 2000. In the subsequent main proceedings, the Vienna Commercial Court gave judgment on 31 December 2000. It ordered the applicant to refrain from publishing S.'s picture without his consent if it was accompanied by any text stating that he had been convicted under the Prohibition Act once the sentence had been executed or he had been released on parole. In its reasoning it repeated the arguments which had been developed in the preliminary injunction proceedings.
On 29 November 2001 the Vienna Court of Appeal dismissed the applicant's appeal. It repeated the arguments set out in its judgment of 21 June 2000. Moreover, it referred to the Supreme Court's judgment of 13 September 2000.
On 12 February 2002 the Supreme Court rejected the applicant's extraordinary appeal on points of law.
The decision was served on the applicant's counsel on 8 April 2002.
The general framework for broadcasting is set out in the Constitutional Act concerning the Safeguarding of the Independence of Broadcasting of 10 July 1974 (“the Constitutional Broadcasting Act”, BVG über die Sicherung der Unabhängigkeit des Rundfunks, Federal Law Gazette no. 396/1974). Article 1 of the Constitutional Broadcasting Act, as far as material, reads as follows: “2. Broadcasting shall be governed by more detailed rules to be set out in a federal law. Such a law must inter alia contain provisions guaranteeing the objectivity and impartiality of reporting, the diversity of opinions, balanced programming and the independence of persons and bodies responsible for carrying out the duties defined in paragraph 1.”
With effect of 31 December 2001 the ORF, which had been a public law corporation before, was transformed into a public law foundation, a legal entity without an owner by the Act on the Austrian Broadcasting (“the 2001 Act”, Bundesgesetz über den Österreichischen Rundfunk, Federal Law Gazette no. 83/2001). Those provisions of the law relating to the setting up of the ORF's organs entered into force on 1 August 2001, the law in its entirety came into force on 1 January 2002.
The foundation has to fulfil a public law mandate which comprises operating at least two national television programmes plus three national and nine regional radio programmes (Section 3 § 1).
In accordance with Section 4 § 1 the ORF has to provide comprehensive news coverage of major political, social, economic, cultural and sporting events. In its broadcasts it has to observe the requirements of objectivity and diversity of views and has to preserve its independence from the State, parties, other media or lobbying groups (Section 4 §§ 5 and 6).
Pursuant to Section 19 § 1 the ORF's bodies are the Foundation Council (Stifungsrat), the Director General (Generaldirektor), the Audience Council (Publikumsrat) and the Auditing Commission (Prüfungskommission). In the exercise of their functions, all members of these bodies are only subject to the law and are not bound by any instructions (Section 19 § 2).
Section 20 regulates the appointment of the Foundation Council. It consists of 35 members who are appointed as follows: six by the Federal Government upon proposals of the political parties represented in the National Assembly (Nationalrat), nine by the Länder, nine by the Federal Government, six by the Audience Council and five by the Central Works Council (Zentralbetriebsrat). Pursuant to Section 21 § 1, the Foundation Council is in charge of monitoring the management and of appointing the Director General.
The Director General is appointed for five years. The Foundation Council can only remove him from office with a two thirds majority (Section 22 §§ 1 and 5). The Director General runs the ORF's activitites. He is not bound by any instructions (Section 22 § 3).
The Audience Council is composed of 35 members representing different sectors of society. Its task is to represent the interests of the audience (Section 28).
The programme fees are fixed by the Foundation Council and are subject to approval by the Audience Council (Section 31 §§ 1 and 2).
Pursuant to Section 32 § 1 the ORF has to guarantee the independence of all editorial and journalistic members of its staff. To safeguard the latter's independence the ORF has to conclude an Editor's Statute (Redakteursstatut) with the staff representatives elected by secret ballot.
Section 35 provides that the Federal Communication Panel (Bundeskommunikationssenat) decides on alleged violations of the 2001 Act, unless the issue falls within the competence of the courts or administrative authorities.
The ORF does not have a broadcasting monopoly. Private broadcasters may obtain licences under the Private Radio Act (Regionalradiogesetz) and the Private Television Act (Privatfernsehgesetz).
The Federal Communication Panel, established by the Act on the Communication Authority Austria (Federal Law Gazette no. 32/2001) consists of five members, who are appointed for a term of six years. Three members have to be judges one of whom is elected by the Panel as its Chairperson. All members of the Panel are independent in the exercise of their functions and are not bound by any instructions. The Federal Communication Panel is competent to monitor the ORF's compliance with the 2001 Act (see paragraph 29 above) and to supervise the KommAustria, the authority competent for all matters of broadcasting regulation, including the granting of licences to private broadcasters and the supervision of private broadcasters' compliance with the provisions of the Private Radio Act and the Private Television Act. The decisions of the Federal Communication Panel are subject to an appeal to the Administrative Court.
Section 78 of the Copyright Act reads as follows: “(1) Images of persons shall neither be exhibited publicly, nor disseminated in any other way in which they are made accessible to the public, where the legitimate interests of the person in question or, in the event that they have died without having authorised or ordered publication, of a close relative would be injured...”
Starting with its judgment of 23 September 1997 (4 Ob 184/97, MR 1997, 302) the Supreme Court has consistently held that Section 78 of the Copyright Act has to be interpreted in the light of Section 7a of the Media Act.
Section 7a of the Media Act reads as follows: “(1) Where publication is made, through any medium, of a name, image or other particulars which are likely to lead to the disclosure to a larger not directly informed circle of people of the identity of a person who 1. has been the victim of an offence punishable by the courts, or 2. is suspected of having committed, or has been convicted of, a punishable offence, and where the legitimate interests of that person are thereby harmed and there is no predominant public interest in the publication of such details on account of the person's position in society, of some other connection with public life, or of other reasons, the victim shall have a claim against the owner of the medium (publisher) for damages for the injury suffered. The award of damages shall not exceed 14,535 euros; additionally, Section 6(1), second sentence, shall apply. (2) The legitimate interests of the victim shall in any event be harmed if the publication 1. in the case of subsection (1)1, is such as to give rise to an interference with the victim's strictly private life or to his or her exposure, 2. in the case of subsection (1)2, relates to a juvenile or merely to a lesser indictable offence or may disproportionately prejudice the victim's advancement.