CASE OF ÖSTERREICHISCHER RUNDFUNK v. AUSTRIA

Reclamantul este Austrian Broadcasting Corporation (ORF), o fundație de drept public (Stiftung öffentlichen Rechts) cu sediul său din Viena. La 13 iulie 1999, reclamantul a transmis informații despre vestea de seară a canalului său regional de televiziune despre eliberarea eliberată condiționată a K., șeful unei organizații neonazi numite Opoziție extraparlamentară True to the People (Volkstreue Ausserparlamentarische Opoziție – “VAPO”) care au fost condamnate în temeiul Legii Naționale de Prohibiție Socialistă (Verbotsgesetz, „Legea de interzicere”). Acest articol de știre a menționat, de asemenea, adjunctul său S., care a fost condamnat în temeiul Legii de interdicție din 1995 și a fost eliberat cu eliberare condiționată cu cinci săptămâni mai devreme. Textul său a rulat după cum urmează: „De ani de zile G. [nume complet] a fost cunoscut ca șeful scenei neonazi austriece. Dar numai după consolidarea Legii de interdicție în 1992 a fost acuzat și condamnat la unsprezece ani de închisoare. Mulți alți membri ai VAPO au fost puși în spatele barierelor împreună cu el, printre ei H.-J. S. [numele complet] – care a fost eliberat de asemenea recent. K.[nome de familie], acum 41 de ani, a făcut titlurile chiar și în închisoare în Krems, de exemplu la primul proces de bombă scrisoare. Eliberarea sa a avut loc azi, totuși, fără mult timp. Ziariștii în așteptare nu a văzut nimic decât bunurile sale ambalate în cutii.” 6. În timp ce a treia frază a acestui text a fost difuzată, o imagine care a arătat S. la procesul său din 1995 a fost difuzată pentru câteva secunde. Poziția de știre a fost urmată de o scurtă declarație a comentaristului. El a declarat că K. a servit șapte ani și jumătate din sentința sa. Procurorul public s-a opus eliberării lor cu eliberare condiționată, dar Curtea de Apel din Viena a acordat cererea lui K., după ce a refuzat prima sa cerere de eliberare timpurie în 1997. La 23 septembrie 1999 S. a introdus proceduri în temeiul articolului 78 din Legea privind drepturile de autor (Urheberrechtsgesetz), solicitând ca reclamantul să fie interzis să își publice imaginea fără consimțământul său însoțit de orice text care declară că a fost condamnat în temeiul Legei de interdicție după executarea sentinței sau după ce a fost eliberat în eliberare condiționată. În argumentele sale în răspuns (Klagebeantwortung) reclamantul a afirmat că a raportat fapte adevărate. În ceea ce privește publicarea poziției reclamantei, reclamantul a făcut trimitere la jurisprudența stabilită de Curtea Supremă că art. 78 din Legea privind drepturile de autor trebuia interpretat în lumina articolului 7a din Legea privind media (a se vedea mai jos). Având în vedere că S. a fost un adult care a fost condamnat pentru o infracțiune, a urmat de la secțiunea 7a (2) din Legea Media că publicarea poziției sale a încălcat doar interesele sale legitime în cazul în care aceasta a prejudecat în mod substanțial avansul său economic. Chiar dacă interesele legitime ale reclamantului au fost afectate, acestea au trebuit să fie evaluate împotriva interesului public în publicație. În acest caz, interesul public a fost predominant, având în vedere că VAPO este o organizație care vizează distrugerea ordinului constituțional austriac și că doi dintre membrii săi conducători, și anume K. și reclamantul, au fost eliberați din închisoare într-o perioadă scurtă. Alte mass-media, inclusiv două ziare ziare principale, au menționat de asemenea eliberarea lui S. în contextul rapoartelor privind eliberarea lui K. În cele din urmă, reclamantul a subliniat că, în conformitate cu legile de radiodifuziune relevante, a avut chiar obligația de a transmite informații cu privire la aspecte politice. 10. La 11 noiembrie 1999, Curtea Comercială de la Viena (Handelsgericht) a acordat injecția preliminară. 11. Curtea Comercială a remarcat că următoarele fapte nu au fost discutate: Reclamantul, care a fost condamnat în temeiul Legii de interdicție din 1995 și a fost condamnat la opt ani de închisoare, a fost unul dintre membrii lideri ai VAPO care vizează lupta împotriva ordinului democratic în Austria. A participat la taberele de formare organizate de VAPO care sunt destinate să se antreneze la ucidere. El a fost lansat la 7 iunie și K. cinci săptămâni mai târziu la 13 iulie 1999. În ultima dată, reclamantul a transmis raportul în cauză. 12. În ceea ce privește interpretarea articolului 78 din Legea privind drepturile de autor coroborat cu art. 7a din Legea media, Curtea Comercială a convenit că interesele legitime ale unui adult care a fost condamnat pentru o infracțiune nu au fost încălcate decât în cazul în care publicarea numelui sau imaginea acestuia a prejudecat disproporționat progresul său economic. 13. Aplicând această jurisprudență la faptele prezentului caz, Curtea Comercială a remarcat că raportul din acest caz a abordat în principal eliberarea condiționată a K.. Din punctul de vedere al acesteia a existat un interes evident de S. să nu-și difuzeze poza luată în cursul procedurii penale din anii trecuti, chiar dacă faptul că a fost eliberat în condiție a fost menționat. Poza lui S. a fost difuzată pe scară largă la momentul procedurii penale împotriva lui. Cu toate acestea, transmisia sa în prezent nu a adăugat nici o informație relevantă la raportul în cauză, chiar dacă procedurile penale împotriva lui au fost printre cele mai importante desfășurate în temeiul Legii de interzicere. 14. La 21 iunie 2000, Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) a respins recursul reclamantului. Curtea de Apel a confirmat evaluarea Curții Comerciale că publicarea poziției S. și-a încălcat interesele legitime în sensul articolului 78 din Legea privind drepturile de autor citită împreună cu secțiunea 7a din Legea privind media. Ca și Curtea Comercială a subliniat în special că imaginea lui S. a fost difuzată în contextul unui raport privind eliberarea altor persoane, K., și a constatat că S. a avut un interes evident de a nu-și publica poza în acest context, chiar dacă propria sa eliberare a datelor de câteva săptămâni în urmă au fost menționate de asemenea. Chiar și ținând seama că S. a avut un anumit grad de notorietate, avansul său în sensul articolului 7a din Legea Media a fost împiedicat disproporționat de noua publicare a unei poze luate la judecata sa. 15. Curtea Supremă (Oberster Gerichtshof) a respins apelul extraordinar al reclamantului pe punctele de drept la 13 septembrie 2000. În acțiunea principală ulterioară, Curtea Comercială de la Viena a pronunțat hotărârea la 31 decembrie 2000. Acesta a ordonat reclamantului să nu publice poza lui S. fără consimțământul său în cazul în care acesta a fost însoțit de orice text care declară că a fost condamnat în temeiul Legii de interdicție după executarea sentinței sau a fost eliberat cu eliberare condiționată. La 29 noiembrie 2001, Curtea de Apel din Viena a respins recursul reclamantului și a repetat argumentele prezentate în hotărârea sa din 21 iunie 2000. În plus, a remis hotărârea Curții Supreme din 13 septembrie 2000. 17. La 12 februarie 2002, Curtea Supremă a respins recursul extraordinar al reclamantului cu privire la punctele de drept. 18. Hotărârea a fost depusă la avocatul reclamantului la 8 aprilie 2002. 19. Cadrul general pentru radiodifuziune este prevăzut în Legea Constituțională privind protecția independenței radiodifuziunilor din 10 iulie 1974 („Legea Constituțională privind radiodifuziune”, BVG über die Sicherung der Unabhänggeit des Rundfunks, Gazettea Federală nr. 396/1974). art. 1 din Legea Constituțională privind radiodifuziune, în ceea ce privește materialul, citește după cum urmează: „2. Difuzarea este reglementată de norme mai detaliate care trebuie stabilite într-o lege federală. O astfel de lege trebuie să conțină, printre altele, dispoziții care garantează obiectivitatea și imparțialitatea raportării, diversitatea de opinii, programarea echilibrată și independența persoanelor și organismelor responsabile de îndeplinirea sarcinilor definite la alineatul (1).” 20. Cu efectul de 31 decembrie 2001 ORP, care era o societate de drept public înainte, a fost transformată într-o fundație de drept public, o entitate juridică fără un proprietar de către Legea privind Broadcastingul Austriac („Legea 2001”, Bundesgesetz über den Österreichischen Rundfunk, Gazettea Federală nr. 83/2001). Aceste dispoziții ale legii privind instituirea organelor ORP au intrat în vigoare la 1 august 2001, legea a intrat în vigoare în întregime la 1 ianuarie 2002. 21. Fondarea trebuie să îndeplinească un mandat de drept public, care cuprinde cel puțin două programe naționale de televiziune plus trei programe naționale și nouă programe regionale de radio (Secțiunea 3 § 1). 22. În conformitate cu secțiunea 4 § 1 ORP trebuie să ofere o acoperire cuprinzătoare a evenimentelor politice, sociale, economice, culturale și sportive majore. În emisiunea sa trebuie să respecte cerințele de obiectivitate și diversitate de opinii și trebuie să își păstreze independența de stat, părți, alte grupuri de presă sau de lobbying (secțiunea 4 §§ § 5 și 6). 23. În conformitate cu secțiunea 19 § 1 organismele ORP sunt Consiliul Fundației (Stifungsrat), Directorul General (Director General), Consiliul Auditiv (Publikumsrat) și Comisia de audit (Prüfungskommission). În exercitarea funcțiilor lor, toate membrii acestor organisme sunt doar supuse legii și nu sunt obligați de nici o instrucțiune (secțiunea 19 § 2). 24. Secțiunea 20 reglementează numirea Consiliului Fundației. Este format din 35 de membri care sunt desemnați după cum urmează: șase de către Guvernul Federal la propunerile partidelor politice reprezentate în Adunarea Națională (Nationalrat), nouă de către Länder, nouă de către Guvernul Federal, șase de către Consiliul Auditiv și cinci de către Consiliul Central de Lucrări (Zentralbetriebsrat). În conformitate cu secțiunea 21 § 1, Consiliul Fundației este responsabil pentru monitorizarea conducerii și numirea Directorului General. 25. Directorul General este desemnat timp de cinci ani. Consiliul Fundației poate retrage de la birou numai cu o majoritate de două treimi (secțiunea 22 §§ § 1 și 5). Directorul General conduce activiții ORP. El nu este obligat de nici o instrucție (secțiunea 22 § 3). 26. Consiliul Auditiv este compus din 35 de membri care reprezintă diferite sectoare ale societății. Sarcina sa este de a reprezenta interesele publicului (Secțiune 28). 27. Taxele de program sunt stabilite de Consiliul Fundației și sunt supuse aprobării Consiliului Auditiv (Secțiunea 31 §§ 1 și 2). 28. În conformitate cu secțiunea 32 § 1, ORP trebuie să garanteze independența tuturor membrilor editoriali și jurnaliști ai personalului său. Pentru a proteja independența acesteia, ORP trebuie să încheie Statutul Editorului (Redakteursstatut) cu reprezentanții personalului ales la vot secret. 29. Secțiunea 35 prevede că grupul federal de comunicare (Bundeskommunikationssenat) decide cu privire la presupusele încălcări ale Legii 2001, cu excepția cazului în care problema intră în competența instanțelor sau a autorităților administrative. 30. ORP nu dispune de monopol de radiodifuziune. Teledifuziunile private pot obține licențe în temeiul Legii privind radiodifuziunile private (Regionalradiogesetz) și al Legii privind televiziunile private (Privatfernsehgesetz). 31. Panoul federal de comunicare, instituit de Actul privind Autoritatea de Comunicare Austria (Gazetteul Federal nr. 32/2001) este format din cinci membri, care sunt desemnați pentru o perioadă de șase ani. Trei membri trebuie să fie judecători dintre care unul dintre ei este ales de Comitetul ca președinte. Toți membrii Comitetului sunt independenți în exercitarea funcțiilor lor și nu sunt obligați de nici o instrucție. Comitetul Federal de Comunicare este competent să monitorizeze conformitatea ORP cu Legea din 2001 (a se vedea punctul 29) și să supravegheze Komm Austria, autoritatea competentă pentru toate chestiunile reglementării radiodifuziunilor, inclusiv acordarea licențelor pentru radiodifuziunile private și supravegherea respectării respectării normelor din Legea privind radiodifuziunile private și din Legea privind televiziunile private. Hotărârile Comitetului federal de comunicare sunt supuse unui recurs în fața Curții administrative. 32. Secțiunea 78 din Legea privind drepturile de autor se citește după cum urmează: „(1) Imaginile persoanelor nu pot fi expuse public, nici difuzate în nici un alt mod în care acestea sunt accesibile publicului, în cazul în care interesele legitime ale persoanei în cauză sau, în cazul în care au murit fără a fi autorizate sau ordonate publicarea, ar fi rănit o rudă apropiată...” 33. Începând cu hotărârea sa din 23 septembrie 1997 (4 Ob 184/97, MR 1997, 302), Curtea Supremă a susținut în mod constant că art. 78 din Legea privind drepturile de autor trebuie interpretat în lumina articolului 7a din Legea media. 34. Secțiunea 7a din Legea privind media se citește după cum urmează: „(1) În cazul în care se publică, prin intermediul oricărui mediu, un nume, o imagine sau alte informații care pot duce la divulgarea unui cerc mai mare, nu direct informat, a persoanelor cu privire la identitatea unei persoane care 1. a fost victimă de o infracțiune pedepsită de instanțe, sau 2. este suspectat că a comis sau a fost condamnat pentru o infracțiune pedepsită și în cazul în care interesele legitime ale persoanei respective sunt rănite astfel și nu există niciun interes public predominant în publicitatea acestor detalii din cauza poziției persoanei în societate, a unei alte legături cu viața publică sau din alte motive, victima are o cerere împotriva proprietarului mediului (publisher) pentru daune pentru prejudiciul suferit. În plus, se aplică secțiunea 6 alin. (1) a doua teză. (2) Interesele legitime ale victimei trebuie, în orice caz, să fie prejudiciate dacă publicarea 1. în cazul subsecțiunii (1)1, este astfel să dea naștere unei interferențe cu viața strict privată a victimei sau cu expunerea sa, 2. în cazul subsecțiunea (1)2, se referă la un minor sau pur și simplu la o infracțiune mai mică inculpabilă sau poate aduce atingere disproporționată a progresului victimei.