CASE OF IVASHCHISHINA v. UKRAINE

CASE OF IVASHCHISHINA v. UKRAINE (CtEDO, 2006)

CAUZA DE CAMPO A CUZIEI DE IVASHCHISHINA v. UKRAINE (Declarația nr. 43116/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 7 decembrie 2006 FINAL 07/03/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ivashchishishinina v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința ca o Cameră compusă din: Lorenzen Președintele dnei Botoucharova Jungwiert Butkevych dna Tsatsa-Nikolovska Maruste Villiger, judecători și grefierul Secțiunii Westerdiek, deliberat în privat la 13 noiembrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 43116/04) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, dna Lyudmila Petrovna Ivashchishinina („reclamantul”), la 2 martie 2004. Reclamantul a fost reprezentat de dl V. Bychkovskiy din Miusinsk. Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Zaytsev, agentul lor, și dna Shevchuk, șef al Oficiului Agentului Guvernului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. La 8 noiembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice plângerile în temeiul articolului 6 1 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecuția hotărârilor în favoarea reclamantului în favoarea Guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1960 și trăiește în Vakhrushevo, regiunea Lugansk. La 26 februarie 2003 și 11 februarie Curtea Krasnyy Luch ( 2004) a acordat reclamantului UAH 3.823.21 [1] și, respectiv, 2.094.50 [2], în achizițiile salariale și alte plăți împotriva Companiei comune de stoc deschise de stat “Yanivska” ( esakinan au fost transferate la serviciul Krasnyy Luch Bailffs” ( În iulie 2005, reclamantul a primit datoria datorată acesteia prin hotărârea din 11 februarie 2004. Hotărârea din 26 februarie 2003 rămâne neexecută. II. HOTĂRÂREA DOMETĂ HOTĂRÂREA RELEVANTĂ HOTĂRÂREA INTERNAȚIONALĂ SE găsește o descriere a dreptului intern relevant la Sokur v. Ucraina (nr. 29439/02, § 17-22, 26 aprilie 2005). Reclamantul s-a plâns în legătură cu nerespectarea hotărârilor din 26 februarie 2003 și 11 februarie 2004 în timp util. A invocat art. 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general ....” ADMISSIBILITATE Guvernul nu a prezentat observații cu privire la admisibilitatea plângerilor reclamantului în ceea ce privește neexecutarea hotărârii din 26 februarie 2003. În ceea ce privește hotărârea din 11 februarie 2004, Guvernul a formulat obiecții, contestate de reclamant, în ceea ce privește statutul victimei, similare celor deja respinse în o serie de hotărâri ale Curții (a se vedea, de exemplu, printre multe altele, Romashov v. Ucraina (nr. 67534/01, §§ 23-27, 27 iulie 2004). Prin urmare, Curtea le respinge din aceleași motive. 10. Curtea constată că plângerile reclamantului în temeiul articolului 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind întârzierea executării hotărârilor din 26 februarie 2003 și 11 februarie 2004 susține chestiuni de fapt și lege în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului. Acesta nu constată motive de declarare a acestor plângeri inadmisibile. Prin urmare, Curtea trebuie să le declare admisibile. II. MERITS 11. În observațiile lor cu privire la fondul afirmațiilor reclamantului, Guvernul a susținut că nu a existat nicio încălcare a articolului 1 din Convenția sau articolul din Protocolul nr. 1. Întârzierile în aplicarea hotărârilor în favoarea reclamantului au fost datorită numărului mare de proceduri de executare împotriva debitorului și dificultăților sale financiare. 12. Reclamantul nu este de acord. 13. Curtea constată că întârzierea în executarea hotărârii din 26 februarie 2003 a depășit trei ani și nouă luni, în timp ce hotărârea din 11 februarie 2004 a fost pusă în aplicare cu o întârziere de un an și cinci luni. 14. Curtea reamintește că a constatat deja încălcări ale articolului 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în mai multe cazuri similare (a se vedea, de exemplu, Sokur v. Ucraina , citat mai sus §§ 36-37 și Sharenok Ucraina , nr. 35087/02, §§§§ 15. Având examinat tot materialul în posesie, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 16. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Convenția și a articolului Protocolului nr. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 17. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 18. Reclamantul a solicitat datoria de judecată nerezolvată din cauza ei și o sumă suplimentară de 400 UAH (63 EUR) în compensare pentru prejudiciu material. De asemenea, a solicitat UAH 4000 (630) EUR în compensare pentru prejudiciu moral. 19. Guvernul a fost de acord să plătească datoria nerezolvată și a susținut că cererea rămasă a reclamantului pentru prejudiciu material nu a fost justificată. În ceea ce privește cererea reclamantului pentru prejudiciu moral, Guvernul a preferat să-i lase Curtea să stabilească atribuirea. 20. Curtea consideră că guvernul ar trebui să plătească reclamantului datoria de judecată nerezolvată, care ar constitui soluționarea completă și finală a cererii sale pentru prejudiciu material. Curtea consideră, de asemenea, că reclamantul trebuie să fi susținut prejudiciu moral ca urmare a încălcărilor constatate. Având în vedere circumstanțele cauzei și argumentele părților, Curtea atribuie reclamantului 630 EUR în acest sens. Costurile și cheltuielile 21. Reclamantul nu a prezentat nicio reclamație separată în temeiul acestui șef; Curtea pronunță, prin urmare, atribuirea în acest sens. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declara admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; susține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocol; Nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, datoria nerezolvată încă datorată ei, precum și EUR 630 (sex sute de treizeci de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 decembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Președintele grefierului peer Lorenzen [1] 687.10 EUR [2] 317,90 EUR.

FIFTH SECTION

CASE OF

IVASHCHISHINA v. UKRAINE

(Application no. 43116/04)

JUDGMENT

STRASBOURG

7 December 2006

FINAL

07/03/2007

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44

§

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Ivashchishina v. Ukraine,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

P.

Lorenzen

,

President

,

Mrs

S.

Botoucharova

,

Mr

K.

Jungwiert

,

Mr

V.

Butkevych

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

M.

Villiger,

judges

,

and Mrs

C.

Westerdiek

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 13 November 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 43116/04) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Ms Lyudmila Petrovna Ivashchishina (“the applicant”), on 2 March 2004.

2.

The applicant was represented by Mr V. Bychkovskiy from Miusinsk. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by Mr

Y.

Zaytsev, their Agent, and Mrs

I.

Shevchuk, Head of the Office of the Government Agent before the European Court of Human Rights.

3.

On 8

November

2005 the Court decided to communicate the complaints under Article 6

§

1 of the Convention and Article 1 of Protocol No.

1 concerning the non-enforcement of the judgments in the applicant's favour to the Government. Under the provisions of Article 29

§

3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1960 and lives in Vakhrushevo, the Lugansk region.

5.

On 26

February 2003 and 11

February

2004 the Krasnyy Luch Court (

Краснолуцький міський суд Луганської області

) awarded the applicant UAH

3,823.21

[1]

and UAH

2,094.50,

[2]

respectively, in salary arrears and other payments against the State Open Joint Stock Company “Yanivska” (

ДВАТ ЦЗФ „Янівська”

). These judgments became final and the enforcement writs were transferred to the Krasnyy Luch Bailiffs' Service (

Відділ Державної виконавчої служби Краснолуцького міського управління юстиції

) for enforcement.

6.

In July

2005 the applicant received the debt due to her by the judgment of 11

February

February

2003 remains unenforced.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

7.

A description of the relevant domestic law can be found in

Sokur v.

Ukraine

(no. 29439/02, §

17-22, 26 April 2005).

THE LAW

8.

The applicant complained about the State authorities' failure to enforce the judgments of 26

February

2003 and 11

February

2004 in due time. She invoked Article

6

§

1 of the Convention and Article

1 of Protocol

No.

1, which provide, in so far as relevant, as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law. ...”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest ....”

I.

ADMISSIBILITY

9.

The Government submitted no observations on the admissibility of the applicant's complaints in respect of the non-enforcement of the judgment of 26

February

February

2004, the Government raised objections, contested by the applicant, regarding her victim status, similar to those already dismissed in a number of the Court's judgments (see e.g. among many others,

Romashov v.

Ukraine

(no. 67534/01, §§

23-27, 27 July 2004). The Court therefore dismisses them on the same grounds.

10.

The Court finds that the applicant's complaints under Article

6

§

1 of the Convention and Article 1 of Protocol No.

1 about the delay in the enforcement of the judgments of 26

February

2003 and 11

February

2004 raise issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. It finds no ground for declaring these complaints inadmissible. The Court must therefore declare them admissible.

II.

MERITS

11.

In their observations on the merits of the applicant's claims, the Government contended that there had been no violation of Article

6

§

1 of the Convention or Article

1

of Protocol

No.

number of

enforcement

proceedings against the debtor and its financial difficulties.

12.

The applicant disagreed.

13.

The Court notes that the delay in the enforcement of the judgment of 26

February

2003 has exceeded three years and nine months, while the judgment of 11

February

2004 was enforced with a delay of one year and five months.

14.

The Court recalls that it has already found violations of Article

6

§

1 of the Convention and Article

1

of Protocol

No.

1 in a number of similar cases (see, for instance,

Sokur v. Ukraine

, cited above, §§

36-37 and

Sharenok

v.

Ukraine

, no. 35087/02, §§

37-38, 22 February 2005).

15.

Having examined all the material in its possession, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.

16.

There has, accordingly, been a violation of Article

6

§

1 of the Convention and of Article

1

of Protocol

No.

1.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

17.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

18.

The applicant claimed the unsettled judgment debt due to her and an additional sum of UAH

400 (EUR

63) in compensation for pecuniary damage. She also claimed UAH

4,000 (EUR

630) in compensation for non

‑

pecuniary damage.

19.

The Government agreed to pay the unsettled debt and submitted that the remainder applicant's claim for pecuniary damage was unsubstantiated. As regards the applicant's claim for non-pecuniary damage, the Government preferred to leave it to the Court to determine

the award.

20.

The Court considers that the Government should pay the applicant the unsettled judgment debt, which would constitute full and final settlement of her claim for pecuniary damage. The Court further considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage as a result of the violations found. Having regard to the circumstances of the case and the submissions of the parties, the Court awards the applicant EUR

630 in this respect.

B.

Costs and expenses

21.

The applicant did not submit any separate claim under this head; the

Court

therefore

makes

no

award in this respect.

C.

Default interest

22.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article

1 of Protocol

No.

1 to the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article

44

§

2 of the Convention, the unsettled debt still owed to her as well as EUR

630 (six hundred thirty euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

5.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 7 December 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Claudia

Westerdiek

Peer

Lorenzen

Registrar

President

[1]

.

EUR

687.10.

[2]

.

EUR

317.90.