ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5424/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 459 din 24 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III – a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantele B.C.M. și P.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar general și în consecință: A fost obligat pârâtul să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu în favoarea reclamantelor în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. A obligat pârâtul să înainteze dosarul conținând dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii și dosarul C.C.S.D. În considerentele sentinței, s-a reținut că prin notificarea înregistrată la B.E.J.

C.S.A. sub nr. 112 din 4 iunie 2001, reclamantele în calitate de moștenitoare ale defuncților P.M. și P.N., calitate dovedită prin certificatele de moștenitor din 30 mai 2001 și din 30 mai 2001 – B.N.P. E.M. au solicitat în baza Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri pentru imobilul din str. B.V., București, format din teren în suprafață totală de 463,3 m.p. și construcții cu o suprafață desfășurată de 522 m.p. Din înscrisurile aflate la dosarul administrativ a rezultat că imobilul în litigiu a fost dobândit de autorii reclamantelor, părinții lor, P.M. și N., prin actul de vânzare – cumpărare din 18 martie 1981 și procesului – verbal de carte funciară, iar prin decretul nr. 92/1950 a fost preluat abuziv de stat, pentru ca în anul 1987 să fie demolat.

A mai reținut Tribunalul, că din anul 2001 notificatoarele au depus înscrisurile care dovedesc calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii precum și cu privire la situația juridică a imobilului. Având în vedere această situație, prima instanță a constatat că pârâtul nu și-a respectat obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, de a se pronunța în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare printr-o dispoziție motivată, asupra cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Municipiul București prin Primarul General, criticând-o prin aceea că, în mod greșit, prima instanță a interpretat dispozițiile art. 16 din Capitolul V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 obligându-l să emită dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu.

Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv dispoziție, decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări în condițiile art. 22 și următoarele din lege. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza „Golder contra Regatului Unit” 1975 că dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut și că există posibilitatea limitărilor implicit aduse chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept. A mai arătat că notificarea reclamantelor trebuia să fie analizată pe cale administrativă, dacă imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, dacă au fost depuse toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate și nu poate fi obligat să înainteze dispoziția C.C.S.D.

Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, prin decizia nr. 578 A din 5 octombrie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 459 din 24 martie 2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reținut următoarele considerente: În mod corect, instanța de fond a obligat pârâtul să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în termen de 30 de zile, întrucât reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și a dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu. Notificarea poate fi soluționată direct de către instanța de judecată prin obligarea pârâtului cum de altfel s-a stabilit prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite.

Reluarea procedurilor cu caracter administrativ ar contraveni principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității investită cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat. A mai reținut Curtea de Apel, că se încalcă astfel dispozițiile art. 21 alin. (2) din Constituția României, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Faimblat împotriva României pronunțată la 13 ianuarie 2009, a stabilit că, deși Legea nr. 10/2001 garantează reclamanților accesul la o procedură administrativă urmată, dacă este cazul și de una contencioasă, acest acces rămâne teoretic și iluzoriu în prezent, în măsură să asigure, într-un termen rezonabil, plata unei indemnizații în favoarea persoanelor pentru care nu este posibilă restituirea în natură.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a susținut următoarele critici de nelegalitate: Restituirea în natură sau echivalent este condiționată de dovedirea preluării abuzive a imobilului, „ori în speță nu este îndeplinită această condiție, având în vedere că pentru imobilul expropriat s-au primit despăgubiri, iar reclamanții nu au făcut dovada că aceste despăgubiri nu reprezintă valoarea reală din momentul exproprierii”. Examinând această critică, Înalta Curte constată că recursul urmează a fi respins, întrucât, așa cum rezultă din adresa din 5 decembrie 2007 emisă de SC A. SA, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului – Lege nr. 92/1950, de la P.M.

și C.M.. Pe de altă parte, o astfel de critică nu a fost formulată în apel. Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat în cauză va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 578 A din 05 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.