ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1632/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Ordonanța nr. 140/P/2009 din 29 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus, potrivit art. 228 și art. 10 lit. a) și d) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații O.G., M.C. și G.L. (judecători), S.C. (procuror) și K.L. (grefier) pentru faptele prevăzute de art. 289, 291, 246 C. pen. Prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, față de alte persoane (judecători cu grad de curte de apel și grefier).

Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut următoarele: I.I., deținut în Penitenciarul Ploiești, în executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 618 din 12 octombrie 2007 a Judecătoriei Târgoviște, a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților, judecători și procurori, precum și a grefierilor, pentru săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, susținând - în esență - că: - magistratul judecător O.G. și grefierul K.L., care au întocmit mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1578/2007 din 17 ianuarie 2008, în Dosarul nr. 4838/315/2007 al Judecătoriei Târgoviște, au reținut o situație contrară realității, iar ulterior au trimis mandatul de executare la locul de deținere; - magistrații judecători N.E., Z.E.

și N.I., precum și grefierul de ședință G.M., care au constituit completul de judecată ce a soluționat Dosarul nr. 4838,1/315/2007 al Curții de Apel Ploiești, și-au exercitat atribuțiile de serviciu în mod abuziv cu privire la modul de efectuare a cercetării judecătorești și a hotărârii pronunțate; - magistratul judecător M.C. și magistratul procuror S.C.

și-au exercitat abuziv atribuțiile de serviciu în legătură cu soluționarea dosarului penal nr. 5756/315/2008 al Judecătoriei Târgoviște, în sensul că magistratul judecător, în mod greșit, i-a respins contestația la executare, iar magistratul procuror era incompatibil să participe la judecarea cauzei întrucât mai participase într-o altă cauză; - magistratul judecător G.L., care a efectuat cercetarea judecătorească în Dosarul nr. 147/315/2009, nu i-a permis să vorbească la judecarea cauzei, spunându-i că-l va amenda dacă va vorbi și, înainte de a pronunța încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2009, nici măcar "nu a deschis dosarul". Raportat la actele premergătoare efectuate în cauză, au rezultat următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 2989/P/2007 din 31 iulie 2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, I.I.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că, în noaptea de 05/06 iulie 2007, a pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în stâna părții vătămate D.C., din comuna V.D., de unde a sustras trei cabaline, după care s-a deplasat pe izlazul comunei G., de unde a sustras o altă cabalină aparținând părții vătămate C.M.. A fost depistat pe raza comunei D. de către organele de poliție. Atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească, I.I. a recunoscut comiterea faptei așa cum a fost reținută în actul de inculpare, fiind condamnat prin Sentința penală nr. 618 din 12 octombrie 2007 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului.

În căile de atac promovate, I.I. a solicitat redozarea pedepsei, susținând că pedeapsa aplicată este prea mare. După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, O.G., judecător delegat executări penale, și K.L., grefier executări penale, au emis mandatul de executare a pedepsei nr. 1578/2007 din 17 ianuarie 2008 în care au reținut ca situație de fapt că: "în noaptea de 05/06 iulie 2007, inculpatul a pătruns, prin escaladarea gardului, pe izlazul comunal situat pe raza comunei D., destinat folosinței tuturor sătenilor, și a sustras patru cabaline aparținând părților vătămate D.C. și C.M." Raportat la această situație de fapt, s-a constatat că magistratul judecător și grefierul au indicat în mod greșit localitatea de unde I.I.

a sustras cabalinele, respectiv D., în loc de V.D. și G., aspect care a fost indicat de petent ca element al infracțiunii prevăzute de art. 289 C. proc. pen. Însă, procurorul a apreciat că, în ce privește latura subiectivă, nu există elemente din care să rezulte intenția celor doi, afirmație întemeiată pe împrejurarea că aceștia, în mod greșit, au reținut ca loc al comiterii infracțiunii localitatea în care acesta a fost depistat de către organele de poliție. Reținerea în mandatul de executare a pedepsei a localității în care a fost depistat I.I., în loc de localitatea de unde a sustras bunurile, nu poate fi decât o eroare materială fără consecințe în ce privește existența faptei și săvârșirea ei cu vinovăție de către acesta.

Magistratul judecător G.L. a efectuat cercetarea judecătorească în Dosarul nr. 147/315/2009 al Judecătoriei Târgoviște având ca obiect contestația la executare împotriva mandatului de executare mai sus amintit. La data de 29 ianuarie 2009 I.I. a formulat cerere de recuzare a magistratului procuror S.C. cu motivarea că acesta a participat și la judecarea altor cauze în care acesta a fost condamnat. După formularea cererii de recuzare, magistratul judecător, prin încheierea de ședință pronunțată în ședință nepublică în data de 29 ianuarie 2009, a respins cererea de recuzare. S-a apreciat că soluționarea cererii de recuzare de către magistratul judecător G.L. a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 47 din 16 februarie 2009, magistratul judecător, în acord cu concluziile procurorului de ședință S.C., a respins contestația la executare, cu motivarea că susținerile "invocate de contestator prin care acesta arată că i-a fost comunicată doar în extras hotărârea de condamnare și că există neconcordanțe între rechizitoriu și situația de fapt reținută de instanță cu privire la locul săvârșirii infracțiunii" nu se încadrează în dispozițiile expres și limitativ prevăzută de art. 461 C. proc. pen. privind cazurile în care poate fi folosită contestația la executare. Înscrisurile depuse de către I.I. la Judecătoria Moreni, în Dosarul nr. 2661/262/2008, înscrisuri apreciate de această instanță ca fiind utile soluționării cauzei, au fost avute în vedere, cu siguranță, de magistratul judecător G.L.

Magistratul judecător M.C. a efectuat cercetarea judecătorească în Dosarul nr. 5756/315/2008 al Judecătoriei Târgoviște, care a avut ca obiect contestația la executare formulată la același mandat de executare, motivul invocat fiind acela că în mandat s-a reținut o situație de fapt nereală. Prin Sentința penală nr. 407 din 13 octombrie 2008, magistratul judecător a respins contestația formulată. Ministerul Public a fost reprezentat la judecarea cauzei de către magistratul procuror S.C.

Hotărârea pronunțată de către magistratul judecător a fost menținută de instanța de control, respectiv Tribunalul Dâmbovița care, prin Decizia penală nr. 1 din 01 ianuarie 2009, a respins ca nefondat recursul declarat de către I.I., cu motivarea că "situația la care face trimitere recurentul contestator, aceea de reținere a unei situații de fapt nereală în cuprinsul mandatului de punere în executare a pedepsei închisorii, stabilită prin Sentința penală nr. 618 din 12 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 4838/315/2007, rămasă definitivă în urma respingerii apelului și recursului pe care acesta le-a exercitat, care se confirmă, nu poate fi îndreptată în procedura pe care el a inițiat-o în condițiile în care dispozițiile art. 461 C. proc.

pen. nu reglementează o asemenea posibilitate". Concluzionând, procurorul a apreciat că nu există indicii din care să rezulte că magistrații, judecători și procurori, și-au exercitat atribuțiile conferite de lege cu rea-credință sau gravă neglijență. De altfel, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale. În ce privește măsurile dispuse pe parcursul judecării procesului, dosarul aflându-se în curs de soluționare, orice apreciere asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată sunt contrare independenței judecătorului în soluționarea cauzei.

În ce privește activitatea pretins infracțională a magistraților judecători N.E., Z.E. și N.I., precum și a grefierului de ședință G.M., având în vedere prevederile art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., s-a apreciat că se impune disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Prin Rezoluția nr. 696/11/2009 din 11 iunie 2009, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul I.I. împotriva soluției de netrimitere în judecată a intimaților. În condițiile art. 278 1 C. proc. pen., petentul a formulat plângere la instanța competentă.

Prin Sentința penală nr. 172 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a respins ca neîntemeiată plângerea petentului. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Curtea de apel, în acord cu cele menționate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a constatat că plângerea este nefondată, din actele premergătoare efectuate în cauză nerezultând săvârșirea infracțiunilor sesizate de petent de către vreuna dintre persoanele pentru care procurorul era competent să desfășoare cercetări. În opinia instanței de fond, se observă cu ușurință pentru orice persoană de bună-credință că mențiunea efectuată în mod greșit în cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1578/2007 din 17 ianuarie 2008 cu privire la locul săvârșirii infracțiunii comise de către I.I.

reprezintă o simplă eroare de redactare, eroare care a fost remediată prin încheierea din 21 octombrie 2009 a Judecătoriei Târgoviște. De aici însă și până la a califica împrejurarea respectivă ca fiind o infracțiune de fals intelectual prevăzute de art. 289 alin. (1) C. proc. pen. este o cale care nu poate fi parcursă, prima condiție care ar trebui sa fie îndeplinită în cauză, și anume vinovăția sub forma intenției lipsind cu desăvârșire din partea intimaților O.G. și K.L. Drept consecință, nici infracțiunea subsecventă aceea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. nu poate fi reținută pentru aceleași considerente. În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor prevăzut de art. 246 C. pen.

pretins a fi fost comisă de către M.C. și G.L., și de ceilalți judecători, și de S.C., în calitate de procuror, persoane implicate ulterior în soluționarea unor contestații la executare vizând aspectul criticat, nu se poate identifica sub nicio formă măcar vreun indiciu al respectivei infracțiuni, câtă vreme aceste persoane n-au făcut altceva decât să-și exercite atribuțiile cu care au fost învestiți, doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege putându-se cenzura dispozițiile și aprecierile acestora. Împotriva sentinței, petentul I.I. a declarat prezentul recurs. Înainte de primul termen de judecată în recurs, locul de deținere a comunicat instanței că petentul a fost pus în libertate la data de 13 ianuarie 2010. Înalta Curte a dispus, în consecință, citarea recurentului petent la adresele declarate de acesta la momentul punerii în libertate.

Pentru termenul de astăzi, 27 aprilie 2010, a fost restituită dovada de citare semnată personal de către recurentul-petent, care însă nu a înțeles să se prezinte la judecarea recursului. Înalta Curte constată că recursul a fost declarat prin mențiunea "fac recurs" pe dovada de comunicare a dispozitivului sentinței, că la dosar nu au fost depuse motive scrise de recurs și că recurentul-petent nu s-a prezentat la Înalta Curte pentru a susține criticile de nelegalitate sau de netemeinicie ale sentinței atacate. În lipsa unor motive de recurs ale petentului, Înalta Curte va examina, din oficiu potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. întreaga cauză sub toate aspectele. În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (1) și art. 5 2 C. proc.

pen. precum și cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen. dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc.

pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. În respectarea acestor dispoziții legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 140/P/2009 care conține toate înscrisurile cu relevanță probatorie pentru corecta și completa soluționare a plângerii penale formulată de petent. În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii penale formulată de petiționar, dar și pentru a se stabili eventuala incidență a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 68 1 C. proc.

pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că persoanele față de care s-au efectuat acte premergătoare au săvârșit, cu vinovăția cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală. Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existența cazurilor prevăzute de art. 10 lit. a) și d) din C. proc. pen., cazuri care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. În consecință, în lipsa altor critici concrete ale petentului cu privire la legalitatea și temeinicia sentinței atacate, Înalta Curte constată că organele judiciare (procurorul, procurorul general adjunct și judecătorul instanței de fond) au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia soluționării plângerii penale și în materia soluționării plângerilor împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată.

Soluțiile dispuse sunt motivate în fapt și în drept, Înalta Curte însușindu-și toate argumentele de natură probatorie și juridică prezentate de organele judiciare. Ampla motivare a Ordonanței nr. 140/P/2009 și argumentele sentinței judecătorului primei instanțe, astfel cum a fost expuse anterior, justifică nu numai concluzia legalității și temeiniciei sentinței atacate, dar și pe cea a inutilității reiterării argumentației de fapt și de drept. În raport cu cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. recursul petentului urmează a fi respins ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.I. împotriva Sentinței penale nr. 172 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2010.