Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.06.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4941/2012

HOTĂRÂRE
27.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4941/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1273 din 8 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2220/99/2011, Tribunalul Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reținând că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva Caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul pârâtul”. Cum în cauză contestația nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva Caselor teritoriale de pensii pentru a atrage competența instanței de la domiciliul reclamantului, ci este formulată împotriva Ministerului Apărării Naționale și a Casei de Pensii a MAN, ce au sediul în București, instanța competentă teritorial a soluționa cauza este aceea de la sediul/domiciliul pârâților, respectiv, Tribunalul București. Tribunalul Iași a mai reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 263/2010, întrucât această lege a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2011, iar decizia contestată a fost emisă în decembrie 2010 în temeiul Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 735/2010.

Prin sentința civilă nr. 3029 din 30 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 54662/3/2011 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011 conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, care a modificat competența privind soluționarea litigiilor având ca obiect deciziile emise de Casele teritoriale de pensii în sensul că în această materie este competentă instanța de la domiciliul reclamantului.

Cum decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar cererea în anulare a fost formulată la data de 16 februarie 2011 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000), rezultă că aplicabilă este noua lege, respectiv, Legea nr. 263/2010, potrivit căreia instanța competentă este de la domiciliul/sediul reclamantului, întrucât în stabilirea legii aplicabile ceea ce interesează este data sesizării instanței, iar nu data emiterii deciziei contestate. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, pentru argumentele ce succed: Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o Casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale.

Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 17 februarie 2011. Art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziilor contestate, prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva Caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului”. Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv, începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume, 17 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a Caselor teritoriale de pensii sau împotriva Caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., „Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de Casele de pensii sectoriale, care sunt fostele Case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și SRI, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei Case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, care se află în Municipiul Iași, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul anterior arătat, respectiv, Tribunalul Iași.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-27
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4942/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1344/LM din 6 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2134/97/2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare
ÎCCJ 2012-09-11
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5200/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1185 din 25 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7883/99/2011, Tribunalul Iași, secția civilă, a decl
ÎCCJ 2013-06-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3290/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1685/F din 19 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2281/112/2011, Tribunalul Bistrișa-Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare
ÎCCJ 2012-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5731/2012
ului București, în temeiul dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000. După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, iar la termenul de judecată din dat
ÎCCJ 2013-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3289/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1725/F din 19 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 2351/112/2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă