CtEDO 07.12.2006 Auto

PROKUDIN v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
07.12.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PROKUDIN v. RUSSIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 24408/02 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune) de la Sergey Nikolayevich PROKUDIN împotriva Rusiei, care așezează la 7 decembrie 2006 în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič, Președintele, J. Hedigan, C. Bîrsan, A. Kovler, A. Gyulumyan, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și dl Grefier al Secțiunii Berger Având în vedere cererea depusă la 14 mai 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Sergey Nikolayevich Prokudin, este un național rus care s-a născut în 1962 și locuiește în Kemerovo. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 iunie 2001, Curtea de district Leninskiy din Kemerovo a acceptat acțiunea reclamantului împotriva Administrației Regionale Kemerovo pentru plata prestațiilor pentru copii și i-a acordat 790,85 ruble ruse (RUR, aproximativ 32 de euro). Hotărârea a devenit finală și executabilă la 30 august 2001 când Curtea regională Kemerovo a susținut-o în apel. La 25 noiembrie 2003, serviciul judecătorilor din districtul Leninskiy a creditat RUR 790.85 la contul reclamantului. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecuția hotărârii din 1 iunie 2001. THE LEI La 17 octombrie 2005, cererea a fost comunicată guvernului contestat. La 30 decembrie 2005 au fost primite observațiile guvernului, care au invitat Curtea să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din Convenție, deoarece reclamantul nu mai are intenția de a continua cererea. Guvernul a înscris o copie a declarației adresate Curții Europene a Drepturilor Omului și semnată de către reclamant la 30 noiembrie 2005. Partea relevantă a declarației, tradusă din rusă, a citit după cum urmează: „Întreb [Curtea] să înceteze procesul de judecată al cererii mele nr. 24408/02 „Prokudin împotriva Federației Ruse”, deoarece am asigurat o înțelegere prietenoasă cu administrația Regiunii Kemerovo în ceea ce privește această chestiune.” La 18 ianuarie 2006, observațiile guvernului au fost transmise reclamantului, iar Curtea i-a cerut să prezinte observații scrise în răspuns până la 8 martie 2006. La 28 februarie 2006, reclamantul și-a prezentat observațiile. El a cerut Curții să ignore declarația sa scrisă din 30 noiembrie 2005 deoarece administrația regională Kemerovo l-a intimidat cu scopul de a asigura soluționarea prietenoasă. În plus, reclamantul a așteptat să primească o atribuire mai mare decât cea plătită în cadrul decontarii prietenoase în cazul în care Curții stabilește o încălcare a drepturilor sale din cauza lungii neexecuții hotărârii din 1 iunie 2001. Observațiile reclamantului au fost transmise guvernului. La 5 mai 2006, Guvernul a prezentat observații suplimentare cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. Noiembrie 2005 reclamantul a avut o întâlnire cu reprezentanții Administrației Regionale Kemerovo. Ei au discutat termenii de eventuala decontare prietenoasă. Aproape o lună mai târziu, reclamantul a fost de acord să semneze acordul de decontare prietenos și, la 30 noiembrie 2005, el a semnat declarația. Nici o presiune nu a fost aplicată. El nu a fost amenințat sau intimidat. În cadrul decontarii prietenoase, administrația regională Kemerovo a plătit reclamantului RUR 1000 (aproximativ 30 EUR) în compensație pentru pierderile de inflație în perioada de neexecuție a hotărârii. Administrația s-a angajat, de asemenea, să plătească pentru tratamentul medical și sărbători ale fiicei solicitante de două ori pe an. Guvernul a furnizat Curtei exemplare ale documentelor financiare care confirmă plata și angajamentul administrației. De asemenea, au inclus un calcul detaliat care arată că pierderile de inflație pe hotărârea în cazul reclamantului au constituit RUR 491,54 (aproximativ 15 EUR) în perioada neexecutării. Curtea reamintește art. 37 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Curtea poate decide, în orice etapă a procedurii, să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea; sau (b) chestiunea a fost rezolvată; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesară.” Curtea observă că a examinat deja în mai multe ocazii probleme de fapt și de drept similare, precum și în cazul în cauză și a hotărât să excludă cererile din listele sale de cazuri în temeiul articolului 37 § 1 (a se vedea Lipatova c. Rusia (dec.), nr. 14827/03, 19 octombrie 2006, iar Yaurov și alții c. Rusia (dec.), nr. 33492/04, 16 noiembrie 2006). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale în acest caz. Curtea ia act de soluționarea atinsă între părți. În plus, observă că reclamantul nu a contestat autenticitatea acordului și declarația din 30 noiembrie 2005. Curtea nu vede, de asemenea, niciun motiv pentru a concluziona că reclamantul a semnat acordul împotriva voinței sale. El a avut aproape o lună (în cadrul primei întâlniri cu reprezentanții administrației regionale și semnarea soluției) pentru a reflecta și negocia termenii acordului. În consecință, Curtea nu găsește niciun motiv pentru a se îndoi de valabilitatea soluției atinse de părți și, prin urmare, consideră că problema a fost rezolvată la nivel intern (a se vedea Yaurov și alții , citat mai sus). Curtea reiterează, de asemenea, că, în cazurile în care este posibilă eliminarea efectelor unei presupuse încălcări și că guvernul își declară dispus să facă acest lucru, este mai probabil să fie considerată ca fiind adecvată în scopul eliminării cererii, Curtea își menține, ca întotdeauna, competența de a restabili cererea la lista sa, astfel cum se prevede la art. 37 § 2 din Convenția și art. 44 § 5 din Regulamentul Curții (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, § în amendă, CEDO 2004 III). Prin urmare, având în vedere că soluționarea în acest caz se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, Curtea nu constată niciun motiv de caracter general, astfel cum este definit la art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (b) din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cauze. Vincent Berger Boštjan Zupančičič Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă