ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1024/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1024/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față,

constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 72 din 26 ianuarie 2009 a respins excepția prematurității invocată de pârâtul Statul Român prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul L.Ș., la 28 octombrie 2008, prin care a solicitat obligarea

pârâtului Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice la plata

sumei de 500.000 dolari S.U.A. (în echivalent în lei la cursul Băncii Naționale

a României din ziua plății) cu dobânda de 2% pe an calculate de la 22 octombrie

2003 la zi și în continuare până la momentul plății.

În motivarea soluției

Tribunalul a reținut în esență următoarele:

La 24 august 2004

reclamantul a încheiat cu numitul H.L. o convenție prin care acesta din urmă a

recunoscut datoria pe care o are față de reclamant, în sumă de 500.000 dolari

S.U.A.

Debitorul

reclamantului a decedat la 16 noiembrie 2004 în urma acestui fapt fiind emis un

certificat de vacanță succesorală din 21 octombrie 2008 prin care Statul Român

a preluat întreg patrimoniul defunctului sub beneficiu de inventar (conform art.

680 C. civ.).

Potrivit

certificatului s-a constatat că masa succesorală se compune din bunuri mobile:

40 părți sociale în valoare nominală de 10 lei și valoare totală de 400 lei reprezentând

40% din capitalul social al SC W.O. SRL și un număr de 8316 acțiuni la valoare

nominală de 10,99 lei (în valoare totală de 91.450,22 lei) reprezentând 436.687

dolari S.U.A. cu o cotă de participare la pierderi și beneficii de 83,16

deținute la SC A. SA.

Instanța a constatat

că bunurile menționate în certificatul de succesiune nu au fost evaluate și

valorificate în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea

modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în

proprietatea privată a statului.

Nu s-a primit

susținerea reclamantului, în sensul că se impune a se îndestula în satisfacerea

creanței din partea din activul net rezultat în urma lichidării societăților SC

A.O. SA, SC D.R.O. SRL și SC A. SRL radiate în perioada 2004 – 2008, parte din

activul acestor societăți pe care Statul are dreptul să o primească, în raport

de împrejurarea că aceasta nu a fost menționată în certificatul de vacanță

succesorală.

S-a observat că

potrivit art. 713 C. civ. statul, în calitate de moștenitor, poate răspunde

pentru pasivul succesoral numai cu bunuri în natură care fac parte din

patrimoniul succesoral.

Reclamantul prin

apelul declarat împotriva sentinței tribunalului a formulat trei critici:

- Acțiunea are ca

obiect realizarea dreptului său de creditor față de Statul Român, împrejurare

care obligă instanța să se pronunțe asupra acestei creanțe printr-o hotărâre

care să poată constitui titlul său executoriu față de pârât;

- Pârâtul a invocat

propria culpă pentru neefectuarea evaluării și valorificării bunurilor preluate

conform O.G. nr. 14/2007, apărare reținută de instanță pentru respingerea

acțiunii.

- Instanța nu poate

refuza să se pronunțe cu privire la activul rezultat în urma lichidării SC A.O.

SA, SC D.R.O. SRL, SC A. SRL, ca urmare a faptului că acest activ nu a fost

menționat în certificatul de vacanță succesorală.

Curtea de Apel

București – secția a IV – a civilă prin decizia civilă nr. 156/A din 2 martie

2010, în complet de divergență în majoritate a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamant.

În motivarea acestei

soluții s-au reținut în esență regulile consacrate de Codul Civil privind

culegerea succesiunilor vacante de către stat.

Potrivit art. 680 C.

civ. bunurile trec în proprietatea statului sub beneficiu de inventar, statul

răspunzând pentru pasivul moștenirii, numai în limita activului în condițiile

în care statul nu are un drept de opțiune succesorală și deci, nu poate fi

obligat pentru pasiv decât în această limită și numai cu bunurile ce fac parte

din moștenire.

S-a constatat astfel

că acțiunea este nefondată deoarece pârâtul nu poate fi obligat la restituirea

sumei de 500.000 dolari S.U.A. și a dobânzilor corespunzătoare deoarece el

răspunde numai cu bunurile mobile ce se găsesc în patrimoniul defunctului.

S-a constatat că

imposibilitatea obligării la plată a statului este determinată de împrejurarea

că bunurile mobile prevăzute în certificatul succesoral – acțiuni în valoare

nominală – nu au fost încă valorificate cu respectarea cerințelor O.G. nr. 7/2007,

fapt recunoscut și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice.

Nu s-a primit critica

referitoare la neincluderea în activul rezultat în urma lichidării SC A.O. SA;

SC D.R.O. SRL și SC A. SA deoarece în certificatul de vacanță succesorală s-a

stabilit componența masei succesorale și anume activul deținut de defunct la

societățile SC W.O. SRL și SC A. SA,

societăți care funcționau la 12 octombrie

2008, data emiterii

certificatului de vacanță succesorală.

S-a mai constatat că

reclamantul – apelant nu a prezentat la dosar decât dovezi referitoare la

demersurile sale pentru a cunoaște stadiul evaluării și valorificării bunurilor

în condițiile O.G. nr. 14/2007 și nu a administrat probe în susținerea

ultimului motiv de apel.

Reclamantul a

declarat la 20 mai 2010 recurs împotriva deciziei nr. 156/2010 a Curții de Apel

București.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În fapt s-a criticat

soluția Curții de Apel pentru lipsa motivelor pentru care s-a pronunțat

respingerea acțiunii. Sub acest aspect, recurentul a arătat că deși instanța a

reținut că are o creanță împotriva statului și că acesta nu poate răspunde

decât în limita activului succesoral preluat și mai mult decât atât, că statul

debitor este vinovat de neevaluarea și valorificarea bunurilor menționate și

certificatul de succesiune, s-a respins acțiunea fără să se indice un temei sau

argument care a condus instanța la o asemenea decizie.

Recurentul a precizat

că acțiunea se suprapune peste constatările instanței care observă că statul nu

poate fi obligat decât în limita activului iar reclamantul a cerut exact acest

lucru, obligarea statului la plată în limita activului moștenirii.

S-a criticat drept

nemotivată și decizia de a nu include în activul succesoral activul rezultat în

urma lichidării societăților A.O. SA, D.R.O. SA și SC A. SRL cât privește

partea din acțiuni ce a revenit defunctul H.L., și că instanța s-a limitat la a

face referință la certificatul de succesiune care a stabilit deja masa

succesorală de la momentul deschiderii succesiunii. Reclamantul – recurent a

arătat că în lipsa constatării printr-o hotărâre judecătorească a calității

sale de creditor față de Statul Român, nu a putut face demersurile necesare

pentru bunurile sau sumele de bani rezultate în urma lichidării societăților

respective și care s-ar fi cuvenit defunctului.

Nu s-au arătat

argumentele de drept pentru care s-a considerat că dispozițiile certificatului

de vacanță succesorală au putere de lucru judecat și nu mai pot fi completate

sau modificate.

S-a mai arătat că

nici răspunsul instanței la susținerea sa că Statul prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice a invocat propria culpă pentru neefectuarea evaluării și

valorificării bunurilor preluate conform O.G. nr. 14/2007, nu oferă argumentul

care a condus la respingerea acțiunii, fiind sigur că numai statul ca succesor

al deținătorului poate face verificări asupra societăților lichidate aflate în

funcție la momentul deschiderii succesiunii și când prin faptul acestei

succesiuni Statul a preluat acțiunile defunctului la aceste societăți.

Motivul prevăzut de art.

304 pct. 4 C. proc. civ. a fost susținut prin invocarea greșitei interpretări a

dispozițiilor O.G. nr. 14/2007, în sensul că acoperirea dreptului de creanță al

reclamantului depinde de valorificarea bunurilor rămase din succesiune, deși

aceste bunuri au fost identificate și enumerate în acel certificat.

Recurentul a arătat

că reglementarea invocată nu se aplică decât bunurilor preluate de stat din

succesiuni vacante după apariția acestui act normativ (2007), or succesiunea

defunctului H.L. a fost deschisă în 2004, și existența acestei ordonanțe nu

poate conduce la respingerea acțiunii de realizare a creanței sale.

Sub acest aspect s-a

mai semnalat că deși instanța de fond a respins excepția inadmisibilității

acțiunii (pentru că nu se poate apela la instanță câtă vreme nu s-a aplicat O.G.

nr. 14/2007) tot instanța respingând acțiunea pentru același considerent, că

trebuie aplicată O.G. nr. 14/2007, a împiedicat prin aceasta liberul acces la

justiție.

S-a solicitat a se

constata că prin interpretarea greșită a O.G. nr. 14/2007 și prin încălcarea art.

21 din Constituție și a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale recurentului i s-a creat un prejudiciu grav.

de recurs

Examinând decizia

atacată prin prisma motivelor invocate se constată că recursul este fondat și

ca urmare va fi admis pentru considerentele ce urmează:

Situația de fapt,

corect reținută în cauză de instanța de fond și respectiv cea de apel și care

de altfel nu a fost contestată de pârât, a primit o rezolvare contrară

raporturilor juridice construite între părți printr-o greșită aplicare a

dispozițiilor legale incidente.

Reclamantul este

creditorul recurentului H.L. (a cărui moștenire vacantă a fost culeasă de Stat

în temeiul art. 680 C. civ.) pentru un împrumut de 500.000 dolari S.U.A. și

convenit a fi restituit prin convenția încheiată la 24 august 2004, în termen

de patru ani.

Decesul debitorului

intervenit la 16 noiembrie 2004, a transferat această datorie din patrimoniul

împrumutatului în patrimoniul Statului în temeiul art. 680 C. civ., care în

raport de certificatul de vacanță succesorală nr. 39 din 21 octombrie 2008

(fila 4 din dosarul de fond) a cules moștenirea.

În certificatul de

vacanță succesorală sunt menționate bunurile rămase de pe urma defunctului care

reprezintă activul succesoral (bunuri mobile constând în părți sociale și din

capitalul social al SC W.O. SRL și respectiv acțiuni la SC A. SA) precum și o creanță de 500.000 dolari S.U.A. datorați de defunct numitului L.Ș. în

baza convenției sub semnătură privată din 24 august 2004 (ca pasiv succesoral).

Statul a cules în

universalitatea sa patrimoniul existent în momentul decesului lui H.L. și nu

mai este ținut să răspundă pentru datoriile succesiunii, beneficiind de

avantajul legal prevăzut de art. 713 C. civ. de a plăti datoriile succesiunii

numai până la concurența valorii bunurilor primite și de a se scuti chiar de

plata datoriilor, predând toate bunurile succesiunii creditorilor și

legatarilor (pct. 1) și de a nu-și amesteca bunurile sale proprii cu acelea ale

succesiunii și de a conserva în contul succesiunii dreptul de a cere plata

creanțelor sale (pct. 2).

Statul a preluat

succesiunea vacantă pe care a cules-o în temeiul mai sus arătat și pe care este

„obligat” să o primească întrucât potrivit art. 646 C. civ. bunurile fără

stăpân sunt ale statului - iar succesiunea lui H.L. potrivit art. 724 C. civ.,

este privită ca vacantă, erezii cunoscuți (soție și fii) lepădându-se de ea

(potrivit certificatului de vacanță succesorală).

Ca urmare, Statul

este un succesor în drepturile și obligațiile defunctului și în această

calitate este ținut în temeiul art. 969 și 1584 C. civ., să restituie suma de

bani împrumutată de la reclamant de H.L.

De altfel datoria

succesiunii a fost recunoscută de pârât.

Apărările formulate

de pârât în refuzul de a face această plată legate de împrejurarea că Statul nu

a evaluat și valorificat bunurile mobile menținute în certificatul de

succesiune potrivit dispozițiilor O.G. nr. 14/2007 nu pot constitui un

impediment în onorarea obligației Statului de a plăti această datorie.

În mod nefondat,

printr-o greșită interpretare a O.G. nr. 14/2007 instanțele au respins acțiunea

considerând că plata debitului nu se poate face câtă vreme Statul nu a dat curs

reglementărilor prevăzute de acest act normativ.

În primul rând se

observă că la 28 octombrie 2008 – data înstrăinării acțiunii – creanța era

lichidă, certă și exigibilă, iar invocarea lipsei de diligență a statului în

realizarea procedurii impuse de O.G. nr. 14/2007 este anihilată de principiul

nemo auditur propriam turpitudinem allegans. (Mai ales în condițiile în care

actul normativ citat prevede în art. 2 lit. a) definește organele de

valorificare ca fiind direcțiile generale ale finanțelor publice județene

pentru bunurile intrate în proprietatea privată a Statului aflate pe teritoriul

României).

În al doilea rând

împrejurarea că obligarea la restituirea debitului nu este confirmată de

punerea în aplicare cu precădere a O.G. nr. 14/2007 rezultă atât din

dispozițiile art. 713 C. civ. care la pct. 1 teza a doua prevede ca modalitate de

executare și posibilitatea ca debitorul să se scutească chiar de plata

datoriilor prin predarea tuturor bunurilor succesiunii, cât și din economia O.G.

nr. 14/2007.

Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 14/2007 bunurile de orice fel intrate, potrivit legii, în proprietatea

privată a statului se valorifică în condițiile prezenței ordonate de Ministerul

Finanțelor Publice prin organele de valorificare abilitate, iar veniturile

încasate din valorificarea bunurilor potrivit art. 10 alin. (1) se varsă la

bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor efectuate conform prevederilor

legale în vigoare. Or, în cazul dedus judecății, este în discuție o plată

pentru un debit al succesiuni, care așadar nu se mai poate face venit la

bugetul de stat.

Având în vedere că

între patrimoniul statului și patrimoniul defunctului există distincție prin

efectul beneficiului de inventar și că în certificatul de succesiune vacantă

s-au indicat o serie de bunuri ca făcând parte din activul succesiunii (activ

în care în mod evident se includ și beneficiile ulterioare decesului, inclusiv

cele deduse din lichidarea unor societăți la care defunctul deținea acțiuni sau

părți sociale), se constată că sunt îndeplinite toate condițiile pentru obligarea

pârâtului la plata sumei de 500.000 dolari S.U.A. precum și la 2% dobândă

anuală, conform art. 1856 C. civ.

Pe cale de consecință

constatându-se întemeiate criticile s-a admis recursul, a fost modificată

decizia atacată în sensul că a fost admis apelul reclamantei și a fost

schimbată în parte sentința în sensul că s-a admis acțiunea cu obligarea

pârâtului la plata sumei de 500.000 dolari S.U.A. cu dobânda de 2% pe an până

la data plății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul L.Ș. împotriva deciziei civile nr. 156/A din 2 martie 2010

a Curții de Apel București - secția a IV-a civilă.

Modifică decizia

recurată în sensul că admite apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr.

72 din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului București - secția a V-a civilă.

Schimbă

în parte sentința în sensul că admite acțiunea și obligă pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice la restituirea împrumutului de 500.000 euro

cu dobânzi de 2% pe an până la data plății, în limita activului succesoral

cules de stat din succesiunea vacantă rămasă de pe urma defunctului H.L.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2011.