ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 353/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 268/PI din 22 octombrie 2009 Curtea

de Apel Timișoara a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul

B.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 284/P/2009 din

11 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută

prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara nr. 781/II/2/2009 din 29 iulie 2009.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut că prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub

numărul 946/59/2009 din 11 august 2009, petentul B.I. a solicitat desființarea

rezoluției dată în Dosarul nr. 284/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, menținută prin Rezoluția din data de 28 iulie 2009 dată în

Dosarul nr. 781/II/2/2009 de către procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând restituirea cauzei la parchet pentru

a se efectua cercetări și pentru a depune acte doveditoare.

Petiționarul a susținut că este

arestat politic și că atâta timp cât intimata s-a aflat în funcție nu s-au

identificat adevărații autori ai infracțiunii, exprimându-și nemulțumirea cu

privire la modul cum au fost soluționate cererile sale de revizuire.

În fapt instanța a mai reținut că la

20 martie 2009 petiționarul, aflat în stare de arest în Penitenciarul Arad a

sesizat C.S.M. solicitând tragerea la răspundere penală a magistratului T.O.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și favorizarea infractorului în legătură cu soluționarea unor

lucrări ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pe care le-a indicat, iar

C.S.M. a trimis plângerea spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, unde a fost înregistrată sub nr. 284/P/2009.

Prin Rezoluția din 11 iunie 2009

dispusă în dosarul cu același număr s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de magistratul T.O. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor imputate

constatându-se că faptele nu există.

Din actele premergătoare efectuate

în cauză a rezultat că sesizarea petentului este vădit neîntemeiată, iar prin

referatele întocmite în cele cinci lucrări la care s-a referit petentul,

procurorul D.V. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a înaintat

instanței competente cereri identice de revizuire formulate de revizuentul B.I.

cu privire la Sentința penală nr. 732/2001 a aceleiași instanțe, concluziile

procurorului fiind de respingere a cererilor.

În fiecare caz procurorul și-a

argumentat concluziile, iar revizuentul nu și-a precizat cererile conform art.

397 alin. (2) C. proc. pen. deși i s-a pus în vedere de fiecare dată această

cerință legală.

A mai rezultat din actele

premergătoare efectuate în cauză, că magistratul T.O. în calitate de prim

procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad nu putea influența

în nici un mod concluziile procurorului învestit cu soluționarea lucrărilor

respective, concluzionându-se că faptele imputate acesteia nu există.

Împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale a formulat plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen. petentul

B.I., iar prin Rezoluția nr. 781/II/2/2009 din 29 iulie 2009 procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a respins plângerea ca

nefondată reținând că cele cinci lucrări indicate de petent nu au fost

soluționare de către intimată, iar referatele prin care s-a propus respingerea

cererilor de revizuire formulate de petiționarul revizuent au fost judicios

motivate, iar pe de altă parte nu s-a confirmat susținerea că intimata în

calitatea sa de prim-procuror adjunct ar fi influențat concluziile respective.

Nemulțumit de soluția adoptată

petentul B.I. s-a adresat instanței cu plângere întemeiată pe dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen. și a solicitat desființarea rezoluțiilor atacate

și trimiterea cauzei la procuror.

Curtea de Apel Timișoara respingând

ca nefondată plângerea petentului a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada că

intimata, cu rea-credință nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod

defectuos atribuțiile de serviciu și nici că ar fi ajutat un infractor înainte

sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici

urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura

infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Pe de altă parte s-a constatat, că

în mod corect s-a reținut în rezoluția de neîncepere a urmăririi penală că nu

intimata este cea care a întocmit referatele cu privire la cererile de

revizuire formulate de petent și care au avut caracter consultativ pentru

instanța de judecată, concluzionându-se în sensul că soluția de netrimitere în

judecată a intimatei este legală și temeinică.

Împotriva sentinței penale

pronunțată de prima instanță a declarat recurs petentul, care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și a învederat că înțelege să reitereze

susținerile din plângerea inițială.

Înalta Curte examinând hotărârea

atacată, respectiv actele și lucrările din dosar, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. constată, că recursul declarat de petent este nefondat.

În condițiile în care din verificările

efectuate a rezultat că lucrările la care s-a referit petentul în plângerea sa

au fost soluționate de un alt procuror decât intimata, iar aceasta din urmă,

deși avea calitatea de prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Arad, nu ar fi putut influența și nu a influențat concluziile

procurorului învestit cu soluționarea lucrărilor respective, în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată.

Pe de altă parte Înalta Curte

constată, că referatele prin care s-a propus respingerea cererilor de revizuire

formulate de petent au fost judicios motivate, astfel încât susținerile

recurentului petent nu se confirmă.

Așa fiind, soluția dispusă de

procuror față de intimată apare ca fiind justificată, iar hotărârea primei instanțe,

de respingere a plângerii formulate de petent ca legală și temeinică, astfel că

recursul declarat de petent este nefondat urmând a fi respins ca atare,

potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de petiționarul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 268/PI din 22

octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

februarie 2010.