ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4526/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 388/F din 13 mai 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, s-au dispus următoarele: - a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 lit. i) din Codul penal - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. - în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul Ș.M. din infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c), alin. (2 1 ) lit. b), c), C. pen., în infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c), alin. (2 1 ) lit. b) C. pen.

- în baza art. 20 alin. (1) C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.M. (necăsătorit, cu un copil minor, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist) la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru tentativă la omor deosebit de grav. Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b), C. pen., pe o durată de 4 ani. - în baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c), alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

- în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului Ș.M. pedeapsa mai grea, de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b), C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 25 octombrie 2009, la zi, menținând starea de arest a inculpatului Ș.M., conform art. 350 C. proc.

pen. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii. S-a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil N. și a cheilor pe care le-a predat la Secția 19, în data de 25 octombrie 2009. Conform art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ș.M., la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni" București a sumei de 3857,80 RON, reprezentând despăgubiri materiale. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: în noaptea de 24/25 octombrie 2009, anterior orei 04 00 (cu luarea în considerare a faptului că, în acea noapte, se produsese trecerea la ora de iarnă), inculpatul Ș.M.

a pătruns fără drept în scara blocului X situat pe Șos. S., după care a pătruns - prin forțarea ușii de acces - într-o anexă comună (uscătorie) situată la parterul acestui bloc. De aici, inculpatul a sustras mai multe bunuri (între care un cărucior aparținând părții vătămate G.A.M., o bormașină electrică și un ferăstrău electric, aparținând martorului V.O.). În jurul orei 04 15 , inculpatul Ș.M. a revenit în aceeași uscătorie, de unde a sustras un covor, o baterie de grup sanitar și trei țevi din cupru. Inițial, inculpatul a scos covorul sustras pe platforma de la intrarea în scară, după care a rupt țevile din cupru, pe care le-a pus într-o sacoșă, alături de bateria de grup sanitar. În acest timp, pentru a împiedica închiderea ușii de la intrarea în bloc (ușă prevăzută cu interfon), inculpatul a pus un pahar din carton între ușă și tocul acesteia.

În timp ce ieșea din scara blocului (ușa de acces fiind situată către Aleea S.), având asupra sa bunurile sustrase, inculpatul s-a întâlnit cu martorii G.C.E. (fiul părții vătămate) și S.I. (prietena martorului G.C.E.), care se întorceau de la o nuntă. Sesizând faptul că inculpatul sustrăsese bunuri din scara blocului, martorul G.C.E. a încercat să îl oprească pe inculpat, însă acesta l-a lovit cu pumnul pe martor și - abandonând bunurile sustrase - a fugit, ieșind în Șos. S., continuând apoi alergarea spre intersecția cu C.F. Apoi, martorii G.C.E. și S.I. au intenționat să introducă bunurile abandonate de către inculpat în uscătoria blocului (cu intenția de a fi predate ulterior proprietarului); în acest moment, cei doi au realizat faptul că ușa uscătoriei fusese spartă și că bunurile din interior fuseseră răvășite.

Martorul G.C.E. - dându-și seama că inculpatul sustrăsese bunuri din această uscătorie (în care se aflau și bunuri ale familiei sale) - a părăsit în grabă scara blocului, alergând în direcția în care fugise și inculpatul. Martora S.I. a pătruns în locuință, relatând părții vătămate G.A.M. (tatăl martorului G.C.E.) cele petrecute, după ce l-a trezit din somn. Partea vătămată G.A.M. a ieșit imediat din locuință, alergând către Șos. S.; uitându-se către intersecția cu C.F., l-a văzut pe fiul său, după care s-a deplasat către acesta. Martorul G.C.E. i-a relatat tatălui său cele petrecute, după care, împreună, au continuat deplasarea către intersecția cu C.F. (unde se află o stație de tramvai), cu intenția de a căuta persoana care sustrăsese bunuri din dependința comună.

Ajungând la intersecția menționată, martorul G.C.E. l-a observat pe inculpatul Ș.M., care se afla pe refugiul din stația de tramvai. Cei doi - partea vătămată G.A.M. și martorul G.C.E. - au încercat să îl imobilizeze pe inculpatul Ș.M., însă acesta i-a lovit, reușind să scape și alergând pe calea de rulare a străzii. Aici, inculpatul Ș.M. a fost prins din nou de către martorul G.C.E. și de către partea vătămată G.A.M., aceștia încercând să îl imobilizeze și să-l ducă către trotuarul opus al străzii. În acest timp, inculpatul a reușit să scoată din buzunarul pantalonilor cu care era îmbrăcat un briceag, pe care l-a desfăcut, după care a început să lovească, în mod repetat, în direcția părții vătămate G.A.M.

Inculpatul a reușit astfel să-i aplice părții vătămate o lovitură de briceag în torace (în zona inimii) și două lovituri de briceag în brațul și antebrațul stâng. În urma primirii acestor lovituri, partea vătămată și-a pierdut conștiența, timp în care martorul G.C.E. a reușit să îl imobilizeze pe inculpatul Ș.M. și să apeleze numărul unic de urgență 112. La fața locului a sosit imediat un echipaj de poliție (aflat în patrulare, în apropiere), polițiștii găsind asupra inculpatului briceagul cu care o înjunghiase pe partea vătămată.

S-a reținut că în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșa fotografică aferentă - referitor la locul sustragerii de bunuri; proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșa fotografică aferentă - referitor la locul comiterii agresiunii; proces-verbal de constatare încheiat de organele de poliție la unitatea spitalicească unde a fost internată partea vătămată și diagnosticele aferente; declarațiile părții vătămate; raport de expertiză medico-legală privind pe partea vătămată; xerocopie de pe foaia de observație clinică privind pe partea vătămată; declarațiile inculpatului și procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a drepturilor procesuale; copii de pe diagnosticele referitoare la leziunile prezentate de către inculpat; raport de expertiză criminalistică dactiloscopică; adresă emisă de către Serviciul Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București privind identificarea unei urme papilare; raport de constatare tehnico-științifică criminalistică serologică; declarațiile martorului G.C.E.; declarațiile martorului V.O.; declarațiile martorului S.I.; proces-verbal de transcriere a convorbirilor purtate în urma apelării numărului unic de urgență 112, CD-ul pe care sunt înregistrate aceste convorbiri și adresele aferente;

proces-verbal de depistare și de ridicare a unor obiecte de la inculpat și planșa fotografică aferentă. În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul Ș.M., partea vătămată G.A.M. și martorii G.C.E. și V.O., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar. Potrivit concluziilor raportului medico-legal nr. Al/12987/2009 al Institutului Național de Medicină Legală "Prof. Dr. Mina Minovici", numitul G.A.M. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepător (posibil cuțit sau similar); s-a stabilit totodată că acestea pot data din data de 25 octombrie 2009, că au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, și că au pus în primejdie viața părții vătămate.

Inculpatul a fost condus de echipajul de poliție la Secția 19, unde a recunoscut că a sustras din dependință doar o baterie de grup sanitar și trei țevi din cupru pentru a le vinde, și că a folosit un briceag pentru a se apăra de violențele exercitate împotriva sa de către martorul G.C.E. și de partea vătămată, respectiv pentru a-i speria pe aceștia. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul și-a nuanțat poziția, susținând că a pătruns în scara imobilului, pentru a se injecta cu heroină, și că a luat țevile de cupru și bateria de grup sanitar din dependință cu scopul de a le folosi la deschiderea ușii de acces în scara blocului, care se închisese. Martorul V.O. a declarat însă că ușa de acces în scara blocului se deschide din interior, fără a fi necesară utilizarea de chei sau cartele, astfel că s-a apreciat că apărarea inculpatului este nesinceră, acesta însușindu-și bunurile pentru a le valorifica, astfel cum a menționat în cursul urmăririi penale.

În opinia instanței de fond, elocvente în acest sens sunt și declarațiile martorilor G.C.E. și S.I. din care rezultă că, în momentul în care au vrut să intre în bloc, au constatat că ușa de acces era întredeschisă iar în interior se afla inculpatul, ce intenționa să iasă din imobil, având asupra sa o sacoșă în care se aflau bunurile sus-menționate. S-a apreciat de către prima instanță că acuzarea nu a făcut însă dovada că, anterior acestui moment, inculpatul a sustras din dependință și alte bunuri reclamate, ca fiind furate în noaptea respectivă, de partea vătămată G.A.M. și de martorul V.O., astfel că faptele inculpatului Ș.M. - constând în aceea că, în timpul nopții, a pătruns, fără drept, având asupra sa un briceag, într-o dependință a blocului X situat pe Șos.

S., de unde a sustras o baterie de grup sanitar și trei țevi din cupru ce aparțineau martorului V.O., după care, fiind imobilizat la scurt timp, într-un loc public, de martorul G.C.E. și de partea vătămată G.A.M., inculpatul, pentru a-și asigura scăparea, a lovit-o pe aceasta din urmă cu briceagul în partea stângă a toracelui, provocându-i leziuni ce au pus în primejdie viața victimei - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c), alin. (2 1 ) lit. b) C. pen. și tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 175 lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., aflate în concurs real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen. A mai reținut prima instanță că infracțiunile au fost comise de inculpat după împlinirea duratei pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată acestuia prin Sentința penală nr. 1859 din 27 august 2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București, înainte însă de împlinirea termenului de reabilitare, astfel că se va reține starea de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen. Deoarece inculpatul nu a exercitat acte de violență împotriva vreunei persoane în dependința de unde a sustras bunurile, tâlhăria consumându-se la intersecția dintre C.F. și Șos. S., în temeiul art. 334 C. proc.

pen., instanța de fond a schimbat încadrarea juridică în sensul înlăturării circumstanței agravante speciale prev. de art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. Pe latură subiectivă, în privința tentativei de omor deosebit de grav, instanța de fond a apreciat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv decesul părții vătămate și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, având în vedere instrumentul întrebuințat, apt să cauzeze moartea, zona vitală în care a fost aplicată lovitura și intensitatea acesteia. Pe cale de consecință, prima instanță a respins - ca neîntemeiată - cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cerere formulată de avocatul inculpatului. La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, instanța de fond a ținut seama de gradul ridicat de pericol social al faptelor, de împrejurarea și modalitatea în care au fost comise, de rezultatul produs, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului: recidivist, cu o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal.

Totodată, s-a avut în vedere și conduita victimei, și a martorului G.C.E., care - deși nu a fost susceptibilă să producă o puternică stare de tulburare sau temere, în sensul dispozițiilor art. 44 alin. (3) sau 73 lit. b) C. pen., pentru a justifica conduita inculpatului pe toată durata conflictului - a favorizat totuși amplificarea conflictului, aspect ce decurge și din faptul că, la sosirea echipajului de poliție, inculpatul prezenta urme de lovituri la nivelul feței, având arcada spartă. Referitor la latura civilă, prima instanță a reținut că partea vătămată G.A.M. nu s-a constituit parte civilă, iar Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni" București a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 3857,80 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate, conform decontului de cheltuieli de la dosarul de urmărire penală, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998 - 999 C. civ.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă în raport de circumstanțele sale personale, solicitând reducerea cuantumului acesteia. Prin Decizia penală nr. 181 din 11 august 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, menținând starea de arest și deducând - în continuare - durata arestării preventive.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: În opinia instanței de apel, nu pot fi primite criticile apelantului -inculpat întrucât instanța de fond a realizat o justă apreciere și interpretare a probelor produse cauzei, pe baza cărora a stabilit corect situația de fapt, context în care se remarcă însăși declarația inculpatului care a recunoscut -chiar și numai în parte - săvârșirea infracțiunilor; astfel, acesta a recunoscut că, într-adevăr, a scos briceagul pe care îl avea asupra sa și a înțepat partea vătămată, în două rânduri, cu acest obiect. Aceste aspecte au fost evidențiate și de martorii audiați în cauză, care au descris modul în care inculpatul a acționat, incidentul fiind bine observat de către aceștia; astfel, s-a subliniat că cea de-a treia lovitură de cuțit a vizat toracele părții vătămate care, în cele din urmă, și-a pierdut cunoștința, fiindu-i pusă viața în primejdie conform actelor medico-legale.

Cât privește individualizarea pedepsei, în opinia instanței de apel și aceasta a fost bine realizată, deoarece instanța de fond a dat eficiență juridică tuturor criteriilor decurgând din disp. art. 72 C. pen., concretizate în circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și datele ce caracterizează persoana inculpatului (vârsta acestuia, starea de recidivă, atitudinea nesinceră, predispoziția spre violență), dar și scopul urmărit de inculpat și efectele acțiunii sale. Toate aceste elemente se reflectă corect, în opinia instanței de apel, în cuantumul pedepselor aplicate, care au fost bine stabilite de instanța de fond, în raport de toate elementele evidențiate în cele ce preced, neimpunându-se o reducere a pedepselor stabilite de prima instanță.

Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul Ș.M. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a hotărârii. Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele: - cu acordul său, în primă instanță, inculpatul a fost ascultat, nu a propus probe noi, și a fost asistat de un avocat desemnat din oficiu; - în apel, inculpatul nu a făcut noi declarații, nu a propus probe noi, fiind asistat de un avocat desemnat din oficiu; - în recurs, la cererea inculpatului a fost acordat un termen pentru a-și angaja un avocat. La noul termen, inculpatul a menționat că nu și-a angajat avocat și că este de acord să fie asistat de avocatul desemnat din oficiu.

Cu acordul său, inculpatul a fost ascultat după care, nici el, și nici avocatul, nu au solicitat probe noi și nu au formulat cereri prealabile dezbaterilor. Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte reține următoarele: a) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. În apărare, inculpatul a susținut că nu ar fi acționat cu intenția de omor, el apărându-se față de activitatea violentă a persoanelor care l-au urmărit și imobilizat. În final, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, după caz, fie în infracțiunea de vătămare corporală, fie în infracțiunea de vătămare corporală gravă. Ambele instanțe au examinat aceste apărări ale inculpatului și, cu argumente probatorii și juridice, le-au înlăturat.

În consecință, însușindu-și toate argumentele de fapt și de drept ale instanțelor anterioare, Înalta Curte apreciază că nu se impune reluarea prezentării acestora, însă la care adaugă următoarele completări: Omorul se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane ("animus necandi"), iar nu cu intenție generală de a vătăma. Expresia "uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Doctrina mai folosește noțiunea de "dol special", definit ca voință de a suprima viața persoanei, sau "intenție precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.

Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul "prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte" [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenție indirectă când "prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui" [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.]. Ceea ce deosebește, deci, intenția directă de intenția indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului ("dolus ex re") care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat. Demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul și cu un lemn, care au cauzat leziuni osoase grave și ruperi pulmonare; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); aplicarea unei singure lovituri în regiunea gâtului, în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur.

Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere. Astfel, în prezenta cauză, inculpatul, încercând să se sustragă prinderii în vederea aducerii în fața organelor judiciare, a lovit cu cuțitul de mai multe ori în direcția părții vătămate, reușind să o lovească - cu un obiect apt de a produce moartea - într-o regiune vitală a corpului (zona inimii), dar și de 2 ori în zona anatomică superioară stânga (braț și antebraț strâng) - ceea ce relevă intenția acestuia de ucidere prin îndreptarea conștientă a acțiunii violente, folosind cuțitul, spre o zonă anatomică cunoscută prin existența unui organ vital (zona superioară stânga, în care se află inima).

Probatoriul administrat nu sugerează existența unor indicii minime în sensul îndeplinirii condițiilor legitimei apărări prevăzută de art. 44 C. pen. -la care, în mod incidental, a făcut referire inculpatul - dar nici în sensul îndeplinirii condițiilor "stării de provocare" prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen. Acțiunea de urmărire și imobilizare a inculpatului de către martor și partea vătămată era justificată legal, fiind consecința unei bănuieli rezonabile - în condițiile arătate - că acesta este persoana vinovată de sustragerea bunurilor. Or, potrivit art. 465 alin. (3) C. proc. pen., în cazul infracțiunii flagrante sau cvasiflagrante, "orice persoană are dreptul să prindă pe făptuitor și să-l conducă înaintea autorității". Probatoriul administrat nu relevă împrejurări de natură să justifice concluzia că cele două persoane, care au urmărit și imobilizat pe inculpat, ar fi depășit limitele rezonabile ale unei acțiuni în sensul art. 465 alin. (3) C. proc.

pen. În condițiile arătate, acțiunea extrem de violentă a inculpatului - prin folosirea conștientă și orientată a cuțitului - nu a fost una de apărare, ci una având ca scop împiedicarea prinderii, imobilizării și conducerii sale înaintea autorității, acțiune care se situează în afara protecției legii - totale sau parțiale - ca efect al aplicării, după caz, a art. 44 C. pen. sau a art. 73 lit. b) C. pen.

Înalta Curte reține însă că instanța de fond a avut în vedere "conduita victimei, și a martorului G.C.E., care - deși nu a fost susceptibilă să producă o puternică stare de tulburare sau temere, în sensul dispozițiilor art. 44 alin. (3) sau art. 73 lit. b) C. pen., pentru a justifica conduita inculpatului pe toată durata conflictului - a favorizat totuși amplificarea conflictului, aspect ce decurge și din faptul că, la sosirea echipajului de poliție, "inculpatul prezenta urme de lovituri la nivelul feței, având arcada spartă", acest aspect justificând, în opinia instanței de fond, aplicarea unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de textul incriminator. b) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: - de dispozițiile părții generale a Codului penal; - de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; - de gradul de pericol social al faptei săvârșite; - de persoana infractorului; - de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pedepsele stabilite pentru infracțiunile care au format obiectul judecății sunt orientate, semnificativ, către minimul special al textului incriminator, iar reducerea acestora ar fi legal posibilă numai în condițiile reținerii unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este însă posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel: - "conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., presupune, printre altele, absența antecedentelor penale; - "stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) din C. pen., nu se regăsește în prezenta cauză; - "atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea, parțială și condiționată, a săvârșirii infracțiunii, pe fondul prinderii în cvasiflagrant și a existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea infracțiunii dincolo de limita oricărui dubiu rezonabil.

Este neîntemeiată cererea recurentului-inculpat de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 202/2010, dispoziții referitoare la reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei în cazul "pledării vinovat" deoarece, potrivit art. 320 1 C. proc. pen.,: - recunoașterea vinovăției trebuie să se facă "până la începerea cercetării judecătorești" la instanța de fond, iar nu în apel sau recurs; - reducerea pedepsei are loc numai în cazul în care "inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare". Or, din actele dosarului rezultă că inculpatul, atât în primă instanță, cât și în instanța de apel, a recunoscut parțial și condiționat faptele pentru care a fost trimis în judecată. Față de cele constatate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.M. împotriva Deciziei penale nr. 181 din 11 august 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 25 octombrie 2009 la 14 decembrie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 decembrie 2010.