ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4526/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4526/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 388/F din 13 mai 2010, pronunțată

de Tribunalul București, secția I-a penală, s-au dispus următoarele:

- a fost respinsă ca neîntemeiată

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de

art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art.

175 lit. i) din Codul penal - art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în

infracțiunea prev. de art.  182 alin. (2) C. pen.

- în temeiul art. 334 C. proc. pen.,

s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul Ș.M.

din infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), c), alin. (2

1

)

lit. b), c), C. pen., în infracțiunea prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2)

lit. b), c), alin. (2

1

) lit. b) C. pen.

- în baza art. 20 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 174 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. -

art. 176 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a

fost condamnat inculpatul Ș.M. (necăsătorit, cu un copil minor, stagiul militar

nesatisfăcut, recidivist) la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru tentativă la

omor deosebit de grav. Conform art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a și b), C. pen., pe o durată de 4 ani.

- în baza art. 211 alin. (1), alin.

(2) lit. b), c), alin. (2

1

) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani și

6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

- în baza art. 192 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a mai fost condamnat același

inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b)

și 35 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului Ș.M. pedeapsa mai grea,

de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit.

a) teza a II-a și b), C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 25 octombrie

2009, la zi, menținând starea de arest a inculpatului Ș.M., conform art. 350 C.

proc. pen.

În temeiul art. 118 alin. (1) lit.

b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la săvârșirea

infracțiunii.

S-a dispus restituirea către

inculpat a telefonului mobil N. și a cheilor pe care le-a predat la Secția 19,

în data de 25 octombrie 2009.

Conform art. 14 raportat la art. 346

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ș.M., la plata către partea civilă

Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni" București a sumei de

3857,80 RON, reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la 1100 RON, cheltuieli judiciare avansate de

stat.

Pentru a dispune în acest sens,

prima instanță a reținut următoarele: în noaptea de 24/25 octombrie 2009,

anterior orei 04

00

(cu luarea în considerare a faptului că, în acea

noapte, se produsese trecerea la ora de iarnă), inculpatul Ș.M. a pătruns fără

drept în scara blocului X situat pe Șos. S., după care a pătruns - prin

forțarea ușii de acces - într-o anexă comună (uscătorie) situată la parterul

acestui bloc. De aici, inculpatul a sustras mai multe bunuri (între care un

cărucior aparținând părții vătămate G.A.M., o bormașină electrică și un

ferăstrău electric, aparținând martorului V.O.).

În jurul orei 04

15

,

inculpatul Ș.M. a revenit în aceeași uscătorie, de unde a sustras un covor, o

baterie de grup sanitar și trei țevi din cupru. Inițial, inculpatul a scos

covorul sustras pe platforma de la intrarea în scară, după care a rupt țevile

din cupru, pe care le-a pus într-o sacoșă, alături de bateria de grup sanitar.

În acest timp, pentru a împiedica

închiderea ușii de la intrarea în bloc (ușă prevăzută cu interfon), inculpatul

a pus un pahar din carton între ușă și tocul acesteia.

În timp ce ieșea din scara blocului

(ușa de acces fiind situată către Aleea S.), având asupra sa bunurile sustrase,

inculpatul s-a întâlnit cu martorii G.C.E. (fiul părții vătămate) și S.I.

(prietena martorului G.C.E.), care se întorceau de la o nuntă.

Sesizând faptul că inculpatul

sustrăsese bunuri din scara blocului, martorul G.C.E. a încercat să îl oprească

pe inculpat, însă acesta l-a lovit cu pumnul pe martor și - abandonând bunurile

sustrase - a fugit, ieșind în Șos. S., continuând apoi alergarea spre

intersecția cu C.F.

Apoi, martorii G.C.E. și S.I. au

intenționat să introducă bunurile abandonate de către inculpat în uscătoria

blocului (cu intenția de a fi predate ulterior proprietarului); în acest

moment, cei doi au realizat faptul că ușa uscătoriei fusese spartă și că

bunurile din interior fuseseră răvășite.

Martorul G.C.E. - dându-și seama că

inculpatul sustrăsese bunuri din această uscătorie (în care se aflau și bunuri

ale familiei sale) - a părăsit în grabă scara blocului, alergând în direcția în

care fugise și inculpatul.

Martora S.I. a pătruns în locuință,

relatând părții vătămate G.A.M. (tatăl martorului G.C.E.) cele petrecute, după

ce l-a trezit din somn.

Partea vătămată G.A.M. a ieșit

imediat din locuință, alergând către Șos. S.; uitându-se către intersecția cu

C.F., l-a văzut pe fiul său, după care s-a deplasat către acesta.

Martorul G.C.E. i-a relatat tatălui

său cele petrecute, după care, împreună, au continuat deplasarea către

intersecția cu C.F. (unde se află o stație de tramvai), cu intenția de a căuta

persoana care sustrăsese bunuri din dependința comună.

Ajungând la intersecția menționată,

martorul G.C.E. l-a observat pe inculpatul Ș.M., care se afla pe refugiul din

stația de tramvai.

Cei doi - partea vătămată G.A.M. și

martorul G.C.E. - au încercat să îl imobilizeze pe inculpatul Ș.M., însă acesta

i-a lovit, reușind să scape și alergând pe calea de rulare a străzii. Aici,

inculpatul Ș.M. a fost prins din nou de către martorul G.C.E. și de către

partea vătămată G.A.M., aceștia încercând să îl imobilizeze și să-l ducă către

trotuarul opus al străzii.

În acest timp, inculpatul a reușit

să scoată din buzunarul pantalonilor cu care era îmbrăcat un briceag, pe care

l-a desfăcut, după care a început să lovească, în mod repetat, în direcția

părții vătămate G.A.M.

Inculpatul a reușit astfel să-i

aplice părții vătămate o lovitură de briceag în torace (în zona inimii) și două

lovituri de briceag în brațul și antebrațul stâng.

În urma primirii acestor lovituri,

partea vătămată și-a pierdut conștiența, timp în care martorul G.C.E. a reușit

să îl imobilizeze pe inculpatul Ș.M. și să apeleze numărul unic de urgență 112.

La fața locului a sosit imediat un

echipaj de poliție (aflat în patrulare, în apropiere), polițiștii găsind asupra

inculpatului briceagul cu care o înjunghiase pe partea vătămată.

S-a reținut că în cursul urmăririi

penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de

cercetare la fața locului însoțit de planșa fotografică aferentă - referitor la

locul sustragerii de bunuri; proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit

de planșa fotografică aferentă - referitor la locul comiterii agresiunii;

proces-verbal de constatare încheiat de organele de poliție la unitatea

spitalicească unde a fost internată partea vătămată și diagnosticele aferente;

declarațiile părții vătămate; raport de expertiză medico-legală privind pe

partea vătămată; xerocopie de pe foaia de observație clinică privind pe partea

vătămată; declarațiile inculpatului și procesul-verbal de aducere la cunoștință

a învinuirii și a drepturilor procesuale; copii de pe diagnosticele referitoare

la leziunile prezentate de către inculpat; raport de expertiză criminalistică

dactiloscopică; adresă emisă de către Serviciul Criminalistic din cadrul

Direcției Generale de Poliție a Municipiului București privind identificarea

unei urme papilare; raport de constatare tehnico-științifică criminalistică

serologică; declarațiile martorului G.C.E.; declarațiile martorului V.O.;

declarațiile martorului S.I.; proces-verbal de transcriere a convorbirilor

purtate în urma apelării numărului unic de urgență 112, CD-ul pe care sunt

înregistrate aceste convorbiri și adresele aferente; proces-verbal de depistare

și de ridicare a unor obiecte de la inculpat și planșa fotografică aferentă.

În cursul cercetării judecătorești

au fost audiați inculpatul Ș.M., partea vătămată G.A.M. și martorii G.C.E. și

V.O., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Potrivit concluziilor raportului

medico-legal nr. Al/12987/2009 al Institutului Național de Medicină Legală

"Prof. Dr. Mina Minovici", numitul G.A.M. a prezentat leziuni

traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepător

(posibil cuțit sau similar); s-a stabilit totodată că acestea pot data din data

de 25 octombrie 2009, că au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare, și că au pus în primejdie viața părții vătămate.

Inculpatul a fost condus de echipajul

de poliție la Secția 19, unde a recunoscut că a sustras din dependință doar o

baterie de grup sanitar și trei țevi din cupru pentru a le vinde, și că a

folosit un briceag pentru a se apăra de violențele exercitate împotriva sa de

către martorul G.C.E. și de partea vătămată, respectiv pentru a-i speria pe

aceștia.

În cursul cercetării judecătorești,

inculpatul și-a nuanțat poziția, susținând că a pătruns în scara imobilului,

pentru a se injecta cu heroină, și că a luat țevile de cupru și bateria de grup

sanitar din dependință cu scopul de a le folosi la deschiderea ușii de acces în

scara blocului, care se închisese. Martorul V.O. a declarat însă că ușa de

acces în scara blocului se deschide din interior, fără a fi necesară utilizarea

de chei sau cartele, astfel că s-a apreciat că apărarea inculpatului este

nesinceră, acesta însușindu-și bunurile pentru a le valorifica, astfel cum a

menționat în cursul urmăririi penale.

În opinia instanței de fond,

elocvente în acest sens sunt și declarațiile martorilor G.C.E. și S.I. din care

rezultă că, în momentul în care au vrut să intre în bloc, au constatat că ușa

de acces era întredeschisă iar în interior se afla inculpatul, ce intenționa să

iasă din imobil, având asupra sa o sacoșă în care se aflau bunurile sus-menționate.

S-a apreciat de către prima instanță

că acuzarea nu a făcut însă dovada că, anterior acestui moment, inculpatul a

sustras din dependință și alte bunuri reclamate, ca fiind furate în noaptea

respectivă, de partea vătămată G.A.M. și de martorul V.O., astfel că faptele

inculpatului Ș.M. - constând în aceea că, în timpul nopții, a pătruns, fără

drept, având asupra sa un briceag, într-o dependință a blocului X situat pe

Șos. S., de unde a sustras o baterie de grup sanitar și trei țevi din cupru ce

aparțineau martorului V.O., după care, fiind imobilizat la scurt timp, într-un

loc public, de martorul G.C.E. și de partea vătămată G.A.M., inculpatul, pentru

a-și asigura scăparea, a lovit-o pe aceasta din urmă cu briceagul în partea

stângă a toracelui, provocându-i leziuni ce au pus în primejdie viața victimei

- întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu,

prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1),

alin. (2) lit. b), c), alin. (2

1

) lit. b) C. pen. și tentativă la

omor deosebit de grav, prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. raportat la art. 174

alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. - art. 176 alin. (1) lit. d)

C. pen., aflate în concurs real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

A mai reținut prima instanță că

infracțiunile au fost comise de inculpat după împlinirea duratei pedepsei de 2

ani închisoare, aplicată acestuia prin Sentința penală nr. 1859 din 27 august

2007 a Judecătoriei Sectorului 5 București, înainte însă de împlinirea termenului

de reabilitare, astfel că se va reține starea de recidivă postexecutorie, prev.

de art. 37 lit. b) C. pen.

Deoarece inculpatul nu a exercitat

acte de violență împotriva vreunei persoane în dependința de unde a sustras

bunurile, tâlhăria consumându-se la intersecția dintre C.F. și Șos. S., în

temeiul art. 334 C. proc. pen., instanța de fond a schimbat încadrarea juridică

în sensul înlăturării circumstanței agravante speciale prev. de art. 211 alin.

(2

1

) lit. c) C. pen.

Pe latură subiectivă, în privința

tentativei de omor deosebit de grav, instanța de fond a apreciat că inculpatul

a acționat cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv

decesul părții vătămate și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea

producerii lui, având în vedere instrumentul întrebuințat, apt să cauzeze

moartea, zona vitală în care a fost aplicată lovitura și intensitatea acesteia.

Pe cale de consecință, prima instanță a respins - ca neîntemeiată - cererea de

schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 20 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. -

art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2)

C. pen., cerere formulată de avocatul inculpatului.

La individualizarea pedepselor ce au

fost aplicate, instanța de fond a ținut seama de gradul ridicat de pericol

social al faptelor, de împrejurarea și modalitatea în care au fost comise, de

rezultatul produs, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului: recidivist,

cu o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal. Totodată, s-a

avut în vedere și conduita victimei, și a martorului G.C.E., care - deși nu a

fost susceptibilă să producă o puternică stare de tulburare sau temere, în

sensul dispozițiilor art. 44 alin. (3) sau 73 lit. b) C. pen., pentru a

justifica conduita inculpatului pe toată durata conflictului - a favorizat

totuși amplificarea conflictului, aspect ce decurge și din faptul că, la

sosirea echipajului de poliție, inculpatul prezenta urme de lovituri la nivelul

feței, având arcada spartă.

Referitor la latura civilă, prima

instanță a reținut că partea vătămată G.A.M. nu s-a constituit parte civilă,

iar Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni" București a

solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 3857,80 RON, reprezentând

contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate, conform

decontului de cheltuieli de la dosarul de urmărire penală, fiind întrunite

condițiile răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998 - 999 C. civ.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul

cuantumului pedepsei aplicate, pe care o consideră prea severă în raport de

circumstanțele sale personale, solicitând reducerea cuantumului acesteia.

Prin Decizia penală nr. 181 din 11

august 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat

apelul inculpatului, menținând starea de arest și deducând - în continuare -

durata arestării preventive.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

În opinia instanței de apel, nu pot

fi primite criticile apelantului -inculpat întrucât instanța de fond a realizat

o justă apreciere și interpretare a probelor produse cauzei, pe baza cărora a

stabilit corect situația de fapt, context în care se remarcă însăși declarația

inculpatului care a recunoscut -chiar și numai în parte - săvârșirea

infracțiunilor; astfel, acesta a recunoscut că, într-adevăr, a scos briceagul

pe care îl avea asupra sa și a înțepat partea vătămată, în două rânduri, cu

acest obiect. Aceste aspecte au fost evidențiate și de martorii audiați în

cauză, care au descris modul în care inculpatul a acționat, incidentul fiind

bine observat de către aceștia; astfel, s-a subliniat că cea de-a treia

lovitură de cuțit a vizat toracele părții vătămate care, în cele din urmă, și-a

pierdut cunoștința, fiindu-i pusă viața în primejdie conform actelor

medico-legale.

Cât privește individualizarea

pedepsei, în opinia instanței de apel și aceasta a fost bine realizată,

deoarece instanța de fond a dat eficiență juridică tuturor criteriilor

decurgând din disp. art. 72 C. pen., concretizate în circumstanțele reale ale

săvârșirii faptei și datele ce caracterizează persoana inculpatului (vârsta acestuia,

starea de recidivă, atitudinea nesinceră, predispoziția spre violență), dar și

scopul urmărit de inculpat și efectele acțiunii sale. Toate aceste elemente se

reflectă corect, în opinia instanței de apel, în cuantumul pedepselor aplicate,

care au fost bine stabilite de instanța de fond, în raport de toate elementele

evidențiate în cele ce preced, neimpunându-se o reducere a pedepselor stabilite

de prima instanță.

Împotriva deciziei, în termen legal,

inculpatul Ș.M. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în

partea introductivă a hotărârii.

Prealabil examinării pe fond a

recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- cu acordul său, în primă instanță,

inculpatul a fost ascultat, nu a propus probe noi, și a fost asistat de un

avocat desemnat din oficiu;

- în apel, inculpatul nu a făcut noi

declarații, nu a propus probe noi, fiind asistat de un avocat desemnat din

oficiu;

- în recurs, la cererea inculpatului

a fost acordat un termen pentru a-și angaja un avocat. La noul termen,

inculpatul a menționat că nu și-a angajat avocat și că este de acord să fie

asistat de avocatul desemnat din oficiu. Cu acordul său, inculpatul a fost

ascultat după care, nici el, și nici avocatul, nu au solicitat probe noi și nu

au formulat cereri prealabile dezbaterilor.

Examinând pe fond recursul

inculpatului, Înalta Curte reține următoarele:

a) asupra cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

În apărare, inculpatul a susținut că

nu ar fi acționat cu intenția de omor, el apărându-se față de activitatea

violentă a persoanelor care l-au urmărit și imobilizat. În final, s-a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei, după caz, fie în infracțiunea de

vătămare corporală, fie în infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Ambele instanțe au examinat aceste

apărări ale inculpatului și, cu argumente probatorii și juridice, le-au

înlăturat.

În consecință, însușindu-și toate

argumentele de fapt și de drept ale instanțelor anterioare, Înalta Curte

apreciază că nu se impune reluarea prezentării acestora, însă la care adaugă

următoarele completări:

Omorul se săvârșește cu intenția de

a suprima viața unei persoane ("animus necandi"), iar nu cu intenție

generală de a vătăma. Expresia "uciderea unei persoane", utilizată de

textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un

rezultat specific constând în moartea victimei. Doctrina mai folosește noțiunea

de "dol special", definit ca voință de a suprima viața persoanei, sau

"intenție precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv

al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat

determinat.

Intenția are două forme: directă și

indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul

"prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea

acelei fapte" [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenție indirectă

când "prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă

posibilitatea producerii lui" [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.]. Ceea ce

deosebește, deci, intenția directă de intenția indirectă, este elementul

volitiv. În timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față

de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat

și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de

efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent

care dintre aceste rezultate se va produce.

În practica judiciară,

confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenția de ucidere se deduce

din materialitatea actului ("dolus ex re") care, în cele mai multe

cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat. Demonstrează astfel

intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei

numeroase lovituri cu piciorul și cu un lemn, care au cauzat leziuni osoase

grave și ruperi pulmonare; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor,

unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat); aplicarea

unei singure lovituri în regiunea gâtului, în profunzime; intensitatea cu care

loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei,

folosindu-se un obiect dur.

Deosebit de importante pentru

caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în

care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea

actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere. Astfel, în prezenta

cauză, inculpatul, încercând să se sustragă prinderii în vederea aducerii în

fața organelor judiciare, a lovit cu cuțitul de mai multe ori în direcția

părții vătămate, reușind să o lovească - cu un obiect apt de a produce moartea

- într-o regiune vitală a corpului (zona inimii), dar și de 2 ori în zona

anatomică superioară stânga (braț și antebraț strâng) - ceea ce relevă intenția

acestuia de ucidere prin îndreptarea conștientă a acțiunii violente, folosind

cuțitul, spre o zonă anatomică cunoscută prin existența unui organ vital (zona

superioară stânga, în care se află inima).

Probatoriul administrat nu sugerează

existența unor indicii minime în sensul îndeplinirii condițiilor legitimei

apărări prevăzută de art. 44 C. pen. -la care, în mod incidental, a făcut

referire inculpatul - dar nici în sensul îndeplinirii condițiilor "stării

de provocare" prevăzută de art. 73 lit. b) din C. pen.

Acțiunea de urmărire și imobilizare

a inculpatului de către martor și partea vătămată era justificată legal, fiind

consecința unei bănuieli rezonabile - în condițiile arătate - că acesta este

persoana vinovată de sustragerea bunurilor.

Or, potrivit art. 465 alin. (3) C.

proc. pen., în cazul infracțiunii flagrante sau cvasiflagrante, "orice

persoană are dreptul să prindă pe făptuitor și să-l conducă înaintea

autorității".

Probatoriul administrat nu relevă

împrejurări de natură să justifice concluzia că cele două persoane, care au

urmărit și imobilizat pe inculpat, ar fi depășit limitele rezonabile ale unei

acțiuni în sensul art. 465 alin. (3) C. proc. pen.

În condițiile arătate, acțiunea

extrem de violentă a inculpatului - prin folosirea conștientă și orientată a

cuțitului - nu a fost una de apărare, ci una având ca scop împiedicarea

prinderii, imobilizării și conducerii sale înaintea autorității, acțiune care

se situează în afara protecției legii - totale sau parțiale - ca efect al

aplicării, după caz, a art. 44 C. pen. sau a art. 73 lit. b) C. pen.

Înalta Curte reține însă că instanța

de fond a avut în vedere "conduita victimei, și a martorului G.C.E., care

- deși nu a fost susceptibilă să producă o puternică stare de tulburare sau

temere, în sensul dispozițiilor art. 44 alin. (3) sau art. 73 lit. b) C. pen.,

pentru a justifica conduita inculpatului pe toată durata conflictului - a

favorizat totuși amplificarea conflictului, aspect ce decurge și din faptul că,

la sosirea echipajului de poliție, "inculpatul prezenta urme de lovituri

la nivelul feței, având arcada spartă", acest aspect justificând, în

opinia instanței de fond, aplicarea unei pedepse orientate către minimul

special prevăzut de textul incriminator.

b) asupra cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Potrivit art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte

limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabilește

criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor

se ține seama:

- de dispozițiile părții generale a

Codului penal;

- de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială a Codului penal;

- de gradul de pericol social al

faptei săvârșite;

- de persoana infractorului;

- de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Pedepsele stabilite pentru

infracțiunile care au format obiectul judecății sunt orientate, semnificativ,

către minimul special al textului incriminator, iar reducerea acestora ar fi

legal posibilă numai în condițiile reținerii unor circumstanțe atenuante în

favoarea inculpatului.

Recunoașterea anumitor împrejurări

ca circumstanțe atenuante judiciare nu este însă posibilă decât dacă

împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei

în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana

făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se

învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a

pedepsei. Astfel:

- "conduita bună", în

sensul art. 74 lit. a) C. pen., presupune, printre altele, absența

antecedentelor penale;

- "stăruința depusă de

infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită",

în sensul art. 74 lit. b) din C. pen., nu se regăsește în prezenta cauză;

- "atitudinea infractorului

după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității,

comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării

participanților", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la

recunoașterea, parțială și condiționată, a săvârșirii infracțiunii, pe fondul

prinderii în cvasiflagrant și a existenței, la dispoziția organelor judiciare,

a probelor care dovedesc săvârșirea infracțiunii dincolo de limita oricărui

dubiu rezonabil.

Este neîntemeiată cererea

recurentului-inculpat de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 202/2010,

dispoziții referitoare la reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei în cazul

"pledării vinovat" deoarece, potrivit art. 320

1

C. proc.

pen.,:

- recunoașterea vinovăției trebuie

să se facă "până la începerea cercetării judecătorești" la instanța

de fond, iar nu în apel sau recurs;

- reducerea pedepsei are loc numai

în cazul în care "inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele

reținute în actul de sesizare".

Or, din actele dosarului rezultă că

inculpatul, atât în primă instanță, cât și în instanța de apel, a recunoscut

parțial și condiționat faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Față de cele constatate, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b)

din C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen.,

din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive

privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ș.M. împotriva Deciziei penale nr. 181 din 11 august

2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 25 octombrie 2009

la 14 decembrie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

14 decembrie 2010.