ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4282/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4282/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului de față, din actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 25 martie 2009 la Judecătoria

Oradea, astfel cum a fost precizată, reclamanta D. (M.) C.M. a chemat în

judecată pârâta Autoritatea pentru valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.)

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal,

obligarea pârâtei la achitarea contravalorii ce se va stabili printr-o

expertiză contabilă evaluatoare, a unui apartament având aceleași

caracteristici cu ale celui adjudecat din Oradea, B-dul Ștefan de Mare, Județul

Bihor precum și a beneficiului nerealizat, calculat de la data adjudecării - 09

decembrie 2004, până la data plății efective, iar în subsidiar, obligarea

pârâtei la plata sumei de 18.336 dolari S.U.A. la cursul BNR de la data plății

efective, cu dobânda legală aferentă din ziua chemării în judecată până la data

plății efective, precum și a beneficiului nerealizat, de la data adjudecării - 09

decembrie 2004 până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că în fapt, reclamanta

a participat, prin mandatar la licitația organizată în București, la data de 09

decembrie 2004 de A.V.A.S., având ca obiect apartamentul situat la adresa

menționată anterior, aparținând numitei U.V. Potrivit Procesului-verbal de

licitație din 09 decembrie 2004, constituind titlu de proprietate, apartamentul

a fost adjudecat reclamantei, care a achitat prețul de 18.336 dolari S.U.A.

Ulterior, ca urmare a constatării, prin sentința civilă nr. 6396/2005 a

Judecătoriei Oradea, definitivă și irevocabilă, a nulității titlului executoriu

(contractul de garanție imobiliară autentificat din 01 aprilie 1994), care a

stat la baza executării silite, prin organizarea licitației de către A.V.A.S.,

s-au anulat toate formele de executare realizate în raport cu acesta. Astfel,

prin sentința civilă nr. 7076/2007 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă și

irevocabilă prin Decizia civilă 539/R/2008 a Tribunalul Bihor s-a dispus

anularea procesului-verbal de licitație din 09 decembrie 2004 și întoarcerea

executării silite.

Ca urmare a celor arătate, în condițiile în care

procesul-verbal de adjudecare la licitație constituia titlu de proprietate,

reclamanta este prejudiciată, cu valoarea de circulație la zi a imobilului, în

sarcina vânzătorului fiind garanția pentru evicțiune. De asemenea, reclamanta a

fost privată și de posibilitatea de a se folosi de apartamentul adjudecat,

implicit de a-l închiria, motiv pentru care a solicitat plata beneficiului

nerealizat, la nivelul contravalorii chiriei lunare pe care ar fi încasat-o de

la data adjudecării. în subsidiar, prețul plătit pentru adjudecare constituie o

creanță a reclamantei față de A.V.A.S.

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 1337,

art. 1084-1086, art. 1075, art. 1079 C. civ. și a solicitat încuviințarea probei

cu înscrisuri, martori și expertiza de evaluare a imobilului.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 iunie 2009

pârâta A.V.A.S. a invocat excepția insuficientei timbrări, excepția

necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Oradea în soluționarea

cauzei și excepția prescripției dreptului material la acțiune și, de asemenea,

a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2009

pârâta A.V.A.S. a chemat în garanție SC B.A. SA (în prezent SC R.B. SA),

solicitând ca în cazul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de

reclamantă să fie obligată chemata în garanție la plata către A.V.A.S, a

sumelor cu care aceasta din urmă va cădea în pretenții față de reclamantă.

În motivarea cererii de chemare în garanție s-a arătat

că A.V.A.S. a preluat, în vederea valorificării prin contractul de cesiune de

creanța din 6 decembrie 1999, de la cedenta SC B.A. SA, în baza O.U.G. nr.

51/1998, creanța deținută de aceasta față de debitoarea U.V., garantată prin

contractul de garanție imobiliară autentificat din 01 aprilie 1994, constituind

titlu executoriu.

Potrivit contractului de cesiune, SC B.A. SA a garantat

cesionarului legalitatea titlurilor de creanță transmise, astfel că în raport

cu anularea ulterioară a titlului executoriu, prin hotărâre judecătorească,

acesteia îi revine obligația de plată către reclamantă, în cazul în care

acțiunea acesteia este admisă.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la termenul de

la 10 noiembrie 2009, reclamanta a solicitat respingerea excepțiilor invocate

de pârâtă prin întâmpinare.

La data de 23 februarie 2010 și la 12 august 2010

reclamanta și-a precizat cererea în sensul admiterii solicitării formulate în

principal, cu reducerea contravalorii solicitate a apartamentului, cu suma de

53.292,77 lei, care i-a fost achitată de pârâta A.V.A.S. la data de 24

decembrie 2009, cu titlu de restituire preț de adjudecare.

La 22 februarie 2010, chemata în garanție SC R.B. SA a

formulat întâmpinare la cererea pârâtei A.V.A.S. de chemare în garanție,

solicitând respingerea acesteia ca fiind lipsită de obiect, inadmisibilă și

nefondată.

Prin sentința civilă nr. 5156 pronunțată la 04 mai 2010

în Dosarul nr. 4320/271/2009, Judecătoria Oradea (Secția Civilă) a admis

excepția necompetenței sale materiale, și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând în acest sens că

prejudiciul pretins de reclamantă este legat de modul de valorificare a

creanțelor preluate de A.V.A.S. în baza O.U.G. nr. 51/2008, dispozițiile

acesteia, având caracter special, fiind aplicabile în cauză, iar conform art. 45,

din actul normativ menționat, competența de soluționare a cererilor de orice

natură referitoare la drepturile și obligațiile privind activele preluate sunt de

competența curții de apel în raza căreia se află sediul pârâtului.

Prin cererea formulată la 12 august 2010 reclamanta

și-a precizat cererea, în vederea timbrării, în sensul cuantificării provizorii

a beneficiului nerealizat pe care l-a solicitat la suma de 5.700 euro, în lei

la cursul BNR de la data plății efective.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri reclamantei

și pârâtei, iar reclamantei și proba cu expertiza imobiliară evaluatoare, cu

obiectivele solicitate.

În consecință, s-au depus înscrisuri la dosar de către

părți.

La 22 octombrie 2010 reclamanta a depus la dosar actele

dovedind schimbarea numelui, din M. în D.

Prin încheierea dată în cauză la 28 octombrie 2010

instanța a respins excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune, astfel

cum a fost invocată și motivată prin întâmpinare de către pârâta A.V.A.S.,

reținându-se că în cauză este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani

prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care a început să curgă la data de 26

noiembrie 2007, când a fost pronunțată sentința civilă nr. 7076/2007.

Prin încheierea dată în cauză la 20 octombrie 2011

instanța a încuviințat efectuarea expertizei imobiliare evaluatoare prin

comisie rogatorie de către Curtea de Apel Oradea, secția comercială. Ulterior,

raportul de expertiză întocmit astfel și dosarul instanței delegate în acest

scop au fost înaintate la dosarul cauzei.

În raport cu concluziile expertizei, prin concluziile

susținute în cauză reclamanta a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. la plata

echivalentului în lei a sumei de 32.000 dolari S.U.A. la cursul BNR de la data

plății efective, constituind diferența rămasă neachitată din valoarea

apartamentului și la plata sumei de 12.300 dolari S.U.A. la cursul BNR de la

data adjudecării până la data plății efective - reprezentând beneficiu

nerealizat.

La termenul de la 20 octombrie 2011, chemata în

garanție SC R.B. SA a invocat excepția prescripției dreptul reclamantei la

acțiune în ceea ce privește beneficiul nerealizat, cu privire la care instanța

a dispus unirea cu fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 143 din 20 octombrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a admis excepția

prescripției cu privire al pretențiile reclamantei reprezentând beneficiu

nerealizat în perioada 9 decembrie 2004 - 25 martie 2006 și în consecință, a

fost respinsă ca prescrisă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu

pârâta A.V.A.S. București și chemata în garanție SC R.B. SA, în cererea ce

privește pretențiile reprezentând beneficiul nerealizat în perioada 9 decembrie

2004 - 25 martie 2006.

Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea

reclamantei, în ceea ce privește celelalte pretenții, precum și cererea de

chemare în garanție, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a

reținut că, pretențiile reclamantei în ceea ce privește excepția prescripției

invocată de chemata în garanție SC R.B. SA cu privire la pretențiile

reclamantei reprezentând beneficiul neachitat solicitat pentru perioada 09

decembrie 2004 - 25 martie 2006, este întemeiată, întrucât termenului general

de prescripție extinctivă de 3 ani - incident în cauză - începe să curgă de la

promovării acțiunii reclamantei, 25 martie 2009, iar beneficiul nerealizat a

fost solicitat începând cu data adjudecării apartamentului la licitație, adică

data de 09 decembrie 2004. în atare condiții, s-a constatat că dreptul

reclamantei la acțiune este prescris în ceea ce privește beneficiul nerealizat

solicitat pentru perioada 09 decembrie 2004 - 25 martie 2006.

Instanța menționează că spre deosebire de această

excepție, în privința excepției prescripției dreptului la acțiune judecată prin

încheierea dată în cauză la termenul de la 28 octombrie 2010, a avut în vedere

că aceasta a fost invocată de către pârâta A.V.A.S., pusă în discuția părților

și soluționată cu privire doar la primul capăt de cerere formulat de către

reclamantă, referitor la restituirea contravalorii de piață, sau în subsidiar,

a prețului de adjudecare privind apartamentul, iar nu și cu privire la celălalt

capăt de cerere, referitor la beneficiul nerealizat, în acest sens fiind

formularea întâmpinării A.V.A.S. și susținerile părților.

De altfel, cu referire implicită la ambele capete de

cerere, este de reținut că în motivarea respingerii excepției din încheierea de

la 28 octombrie 2010, instanța a precizat doar că nu este vorba de o acțiune

privind strict valorificarea unor active ale statului, ceea ce este evident și

că nu sunt aplicabile doar prevederile O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la

termenul de prescripție, cu atât mai mult cu cât reclamanta a înțeles să-ți

întemeieze în drept cererea pe dispoziții de drept comun, dar aceasta nu

înseamnă că instanța ar fi negat că cererea reclamantei, raportul juridic dedus

judecății nu ar privi, în mod complex întoarcerea unei executări silite

realizată sub reglementarea dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 (instanța, la acel

moment urmărind îndeosebi înlăturarea unei eventuale antepronunțări). Aceasta,

cu consecința că cererea reclamantei se încadrează în categoria litigiilor și

cererilor la care se referă art. 44, 45 din O.U.G. nr. 51/1998, ceea ce este de

natură să atragă competența materială a acestei instanțe dar, din moment ce

implică și un aspect nespecific reglementării actului normativ menționat, în

raport cu acesta nu se poate reține incidența termenului de prescripție

prevăzut de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998.

În ceea ce privește celelalte pretenții, pe fondul

cererii reclamantei, Curtea a reținut că, în fapt, prin contractul de cesiune

de creanță din 06 decembrie 1999, A.V.A.S. a preluat, în vederea valorificării,

de la cedenta SC B.A. SA (actual SC R.B. SA), creanța deținută de aceasta din

urmă față de debitorul U.V., pentru care a fost încheiat contractul de garanție

imobiliară autentificat din 01 aprilie 1994, constituind titlu executoriu,

privind imobilul situat în Oradea, B-dul Ștefan cel Mare, Județul Bihor,

proprietatea debitorului.

În scopul valorificării creanței preluate A.V.A.S. a

organizat o licitație publică la sediul său din București Str. C.A. Rosetti,

pentru vânzarea apartamentului constituind obiectul contractului de garanție

imobiliară autentificat din 01 aprilie 1994. La această licitație a participat,

în vederea adjudecării apartamentului și reclamanta D. (fostă M.) C.M., prin

mandatar M.T.

Astfel cum rezultă din menționările de pe fișa de

licitație din 09 decembrie 2004 și din cuprinsul procesului-verbal de licitație

încheiat la 09 decembrie 2004 înregistrat la A.V.A.S. din 9 decembrie 2004, mai

înainte de a se proceda la licitație, comisia de licitație a adus la cunoștință

celor doi participanți prezenți că la data de 07 decembrie 2004 a primit

contestația formulată de U.V., proprietara apartamentului împotriva formelor de

executare pornite de A.V.A.S. cu privire la apartamentul la care se referă

licitația și, de asemenea, că dacă contestația respectivă este admisă, există

riscul întoarcerii licitației și repunerea proprietarului în drepturile

anterioare. Față de această comunicare, al doilea participant la licitație a

anunțat că se retrage, nu însă și reclamanta care a anunțat comisia că își

asumă toate riscurile.

În urma licitației desfășurate apartamentul a fost

adjudecat de reclamanta în cauză. Aceasta a plătit suma de 18.336 dolari S.U.A.,

echivalentul sumei de 532.927.648 ROL, constituind prețul de pornire și totodată,

de adjudecare, în echivalentul în lei, respectiv, în total suma de 532.926.872

ROL (actual 53.292,68 RON) prin O.P. din 07 decembrie 2004, din 14 decembrie 2004,

din 29 decembrie 2004.

Ulterior, însă, prin sentința civilă nr. 6396 din 28

noiembrie 2005 a Judecătoriei Oradea s-a constatat nulitatea contractului de

garanție imobiliară autentificat din 01 aprilie 1994, iar prin sentința civilă nr.

7076 din 26 noiembrie 2007 a Judecătoriei Oradea s-a admis contestația la

executare formulată de către U.V. și s-a dispus anularea tuturor formelor de

executare pornite de A.V.A.S. împotriva contestatoarei în baza contractului de

garanție imobiliară autentificat din 01 aprilie 1994, precum și întoarcerea

executării silite prin anularea procesului - verbal de licitație din 09

decembrie 2004.

Față de acestea, prin cererea de chemare în judecată

reclamanta a solicitat obligarea A.V.A.S. în principal, la plata contravalorii

de piață a apartamentului în cauză, considerând că a licitat și a adjudecat un

apartament iar nu o creanță, dar în subsidiar a pretins obligarea A.V.A.S. și

la restituirea prețului plătit la adjudecare, considerându-l o creanță.

Totodată reclamanta a solicitat ca în ambele cazuri, A.V.A.S. să fie obligat și

la plata beneficiului nerealizat.

În raport cu dispunerea întoarcerii executării silite

prin sentința civilă 7076 din 26 noiembrie 2007, A.V.A.S. a solicitat

reclamantei în cauză, prin adresa din 09 iunie 2009 să-i comunice contul în

care să îi restituie suma încasată potrivit procesului-verbal de licitație din 09

decembrie 2004, iar la data de 24 decembrie 2009 a și restituit reclamantei

suma de 53.292,77 RON, astfel cum si se recunoaște de aceasta din urmă prin

cererea precizatoare formulată la termenul de la 23 februarie 2010. Prin urmare

în raport cu primul capăt de cerere formulat în subsidiar pretențiile

reclamantei erau, la acel moment, achitate, dar reclamanta a continuat judecata

în ceea ce privește primul capăt de cerere formulat în principal, privind

obligarea la plată (diferenței) valorii de piață a apartamentului și, de

asemenea, în ceea ce privește obținerea beneficiului nerealizat.

Aceste capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate,

întrucât dispozițiile art. 1337, art. 1084 - 1086, art. 1075 și art. 1079 C.

civ. nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății - dispoziții legale

susținute de reclamantă - ci dispozițiile speciale aplicabile în situația

determinată prin sentința civilă nr. 7076 din 26 noiembrie   2007 prin care s-a

dispus, între altele, în contradictoriu atât cu A.V.A.S. cât și cu D. (actual M.)

C.M., anularea procesului-verbal de licitație din 09 decembrie 2004 și

întoarcerea executării silite.

În conformitate cu dispozițiile art. 404

1

alin.

(1) și (2) C. proc. civ., în cazul desființării titlului executoriu, respectiv,

a însăși executării silite, cum este cazul în speță, reclamanta are dreptul

doar la întoarcerea executării, în ceea ce o privește, prin restabilirea

situației anterioare acesteia în sensul restituirii de către A.V.A.S. a

prețului de adjudecare, actualizat în funcție de rata inflației, în condițiile

în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 449 C. proc. civ., iar nu la

contravaloarea de piață a apartamentului. Or, prețul plătit de reclamantă la

adjudecare a fost deja restituit acesteia de către A.V.A.S., așa cum s-a arătat

anterior, iar pe de altă parte reclamanta nu a solicitat prin cererea

formulată, cu precizările la aceasta, actualizarea valorii prețului, (în

condițiile în care prin cererea inițială a solicitat dobânda legală).

În plus, nu trebuie omis faptul că reclamanta a

participat la licitație pe riscul său, cunoscând posibilitatea anulării

licitației.

În consecință, prima instanță a constatat că reclamanta

nu este îndreptățită să solicite nici beneficiul nerealizat.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție,

Curtea a reținut că față de soluția dată de respingere a acțiunii reclamantei

și această cerere a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, din moment ce nu

intervine obligarea pârâtei la plata vreunei sume.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel

București a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului,

modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare

în judecată și, în principal, obligarea pârâtei la achitarea contravalorii

diminuată cu 18.000, a unui apartament având aceleași caracteristici cu ale

celui adjudecat din Oradea, B-dul Ștefan de Mare, Județul Bihor precum și a

beneficiului nerealizat, calculat de la data adjudecării - 09 decembrie 2004,

până la data plății efective, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata

sumei de 18.336 dolari S.U.A. la cursul BNR de la data plății efective, cu

dobânda legală aferentă din ziua chemării în judecată până la data plății

efective, precum și a beneficiului nerealizat, de la data adjudecării - 09

decembrie 2004 până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată în fond

și recurs.

În motivarea recursului, reclamanta susține următoarele:

arată că în mod greșit s-a constatat prescripția cu privire la pretențiile sale

reprezentând beneficiul nerealizat în perioada 09 decembrie 2004 - 25 martie 2006,

întrucât, în opinia sa dreptul material la acțiune s-a născut la momentul în

care a luat cunoștință de soluția pronunțată în Dosarul nr. 10024/271/2004 prin

decizia nr. 593/R/2008 a Tribunalului Bihor, respectiv la data de 12 decembrie

2008, dată la care a solicitat eliberarea unei copii de pe această hotărâre. De

altfel, recurenta, în același sens, mai arată că dreptul său la acțiune, în

scopul beneficiului nerealizat, nu putea fi exercitat decât ulterior

finalizării definitive și irevocabile a contestației la executare promovată de

numita U.V. Așa fiind, acesta este momentul de la care începe să curgă termenul

de prescripție, și, prin urmare, respinsă excepția prescripției invocată ca

nefondată.

reclamantă se referă la faptul că, hotărârea atacată nu prezintă motivele de

fapt și de drept, raportat la unele capete de cerere ale acțiunii introductive.

Sub acest aspect, recurenta susține că, prima instanță se rezumă să respingă „celelalte

pretenții” fără a preciza punctual care sunt acestea, în condițiile în care a

precizat în principal și subsidiar pretențiile solicitate. În continuare, în

susținerile sale, arată că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la

capătul principal al cererii introductive și anume: „obligarea pârâtei la

achitarea contravalorii unui apartament având aceleași caracteristici cu ale

celui adjudecat din Oradea, B-dul Ștefan de Mare, Județul Bihor, contravaloare

diminuată cu suma de 18.000 achitată de pârâtă după promovarea acțiunii”. în

opinia sa, prima instanță era obligată să examineze capătul principal al

acțiunii introductive, iar pretenții sale, reprezentând din beneficiul

nerealizat din perioada 25 martie 2006 până la introducerea prezentei acțiuni,

pretenții care nu sunt prescrise.

În consecință, recurenta concluzionează că, din punctul

său de vedere, sub aspectul relevat, echivalează cu o nemotivarea a primei

instanțe, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu

actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Instanța de control judiciar constată că în speță nu

sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc.

civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: Curtea de Apel a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză

și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Potrivit dispozițiilor art. 399 alin. (1) coroborat cu alin.

(3) C. proc. civ.: „Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui

act de executare se poate face de către cei interesați sau vătămați prin

executare

”

iar, „În cazul în care executarea silită se

face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță

judecătorească, se poate invoca în contestația la executare apărări de fond

împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop altă cale”.

Contestația la executare vizează doar împrejurări

survenite după încuviințarea executării silite și care sunt legate de modul de

aducere la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în titlul executoriu. De aceea,

pe calea contestației la executare nu pot fi invocate acte sau împrejurări de

natură a diminua sau stinge datoria, dacă asemenea acte sau împrejurări au

existat la data soluționării cauzei sau acestea pot constitui doar temei pentru

exercitarea căilor legale de atac, iar nu și pentru exercitarea contestației la

executare.

Este foarte adevărat că sunt situații, însă expres

prevăzute de lege, în care, în procedura contestației la executare se pot

ridica apărări de fond, cum ar fi spre exemplu cazul ordonanței care cuprinde

somația de plată, obținută de către creditor în procedura prevăzută de O.G. nr.

5/2001, ceea ce nu este cazul în speță.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

invocate de recurentă, hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii”.

Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii,

precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele

obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu

privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanța de control

judiciar a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi

asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanța

nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o

analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate

apărările invocate.

De asemenea, nu se poate reține existența unor

contradicții și nici a unor considerente străine de natura pricinii, ci

dimpotrivă argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a

faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția

pronunțată, soluția instanței de apel fiind perfect legală sub aspectul

prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte urmează să

respingă criticile formulate de recurentă vizând acest motiv de nelegalitate.

la greșita constatare a prescripției, înalta Curte urmează să o respingă ca nefondată,

întrucât în mod corect a stabilit prima instanță că pretențiile recurentei,

reprezentând beneficiul nerealizat în perioada 09 decembrie 2004 - 25 martie 2006,

sunt supuse termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.

167/1958 și momentul începerii dreptului material al acțiunii reclamantei s-a

născut la data adjudecării apartamentului, și nu cum pretinde recurenta la data

când luat cunoștință de soluția pronunțată în Dosarul nr. 10024/271/2004 prin

decizia nr. 593/R/2008 a Tribunalului Bihor, respectiv la data de 12 decembrie

2008.

Prin urmare, instanța de fond a aplicat corect și în

concordanță cu piesele de la dosar că pretenția/ pretențiile reclamantei s-au

prescris cu privire la beneficiul nerealizat în perioada solicitată. Mai mult

decât atât, după cum se poate observa, beneficiul nerealizat se referă la

perioada 9 decembrie 2004 - 25 martie 2006, iar acțiunea a fost promovată cu

mult peste termenul general de prescripție.

reclamantă că hotărârea atacată nu prezintă motivele de fapt și de drept, raportat

la unele capete de cerere ale acțiunii introductive, înalta Curte urmează să îl

respingă ca nefondat, deoarece așa cum se poate lesne observa, prima instanță a

analizat toate capetele de cerere cu care a fost învestită, răspunzând

punctual, în fapt și în drept, asupra tuturor capetelor de cerere formulate de

recurentă, în principal și subsidiar.

Contrar susținerilor recurentei, prima instanță s-a

pronunțat și asupra capătul principal al cererii introductive și anume: „obligarea

pârâtei la achitarea contravalorii unui apartament având aceleași

caracteristici cu ale celui adjudecat din Oradea, B-dul Ștefan de Mare, Județul

Bihor, contravaloare diminuată cu suma de 18.000 achitată de pârâtă după

promovarea acțiunii”, în sensul că este neîntemeiat, nefiind incidente

dispozițiile legale evocate de recurentă, ci dispozițiile speciale aplicabile

în situația determinată de sentința civilă nr. 7076 din 26 noiembrie 2007 prin

care s-a dispus, printre altele, în contradictoriu cu A.V.A.S. București și

recurenta din prezenta cauză anularea procesului - verbal de licitație din 09

decembrie 2004 și întoarcerea executării silite.

Așa fiind, criticile recurentei că hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care și-a întemeiat soluția sunt nereale, deoarece din

examinarea considerentelor deciziei recurate, reiese fără putință de tăgadă, că

prima instanță a analizat toate capetele de cerere formulate de recurentă, atât

în principal, cât și în subsidiar într-o înșiruire logico-juridică.

Referitor la faptul că recurenta nu înțelege

raționamentul primei instanțe, nu poate constitui o critică, în condițiile în

care judecătorul fondului este suveran în soluționarea pricinilor asupra cărora

trebuie să se pronunțe în spiritul legii și în raport de înscrisurile și

apărările părților litigante.

De altfel, după cum se poate observa, situația în fapt

și în drept au fost stabilite în lumina principiului disponibilității și al

rolului activ al instanței în aflarea adevărului.

În consecință, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, situație în raport cu care îl va respinge.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.

(M.) C.M. împotriva sentinței civile nr. 143 din 20 octombrie 2011, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie

2012.