ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3285/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3285/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând asupra recursului, se reține: Prin Decizia penală nr. 56/P din 1 iulie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul inculpatului G.D. împotriva Sentinței penale nr. 188 din 5 mai 2009 a Tribunalului Constanța, pe care a desființat-o în parte și a redus pedeapsa de 5 ani închisoare la 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen. A contopit pedeapsa astfel redusă cu cea de 2 ani și 10 luni și a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare. A înlăturat măsura de siguranță a expulzării prevăzută de art. 174 C. pen.
și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale desființate în parte. S-a reținut în esență, că trebuia avut în vedere împrejurarea că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, are 2 copii minori, cantitatea mică de droguri introdusă fără drept în țară, aspecte ce constituie prin ele însele circumstanțe atenuante judiciare, pedeapsa situându-se sub minimul special legal. Față și de aspectul că inculpatul este rezident în România de circa 5 ani, că are locuință și 2 copii minori în țară s-a apreciat ca inoportună măsura de siguranță a „expulzării”. În termen legal inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a recursului criticând hotărârile pentru netemeinicie, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen.
ca și modalitate de executare a pedepsei, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, hotărârile atacate și sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru aspectele ce vor fi redate în cele ce urmează. În urma probatoriului administrat pe parcursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești s-a stabilit ca și situație de fapt că în data de 4 februarie 2009, inculpatul G.D., de cetățenie iraniană, a părăsit România prin Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, cu autocarul aparținând firmei „V.” până în Turcia, de unde, cu avionul, a ajuns în țara sa de origine, Iran.
La întoarcere a străbătut același traseu, intrând în România prin același punct de trecere, cu autocar aparținând firmei „V.”. Când autocarul a ajuns în orașul Cernavodă, inculpatul și-a luat bagajele, fiind așteptat de martorul A.D., să-l ajute. În acel moment au fost opriți de poliție, ocazie cu care inculpatul a recunoscut că deține într-o geantă de voiaj de culoare albastră, circa 400 gr. hașiș. Corect au reținut ambele instanțe că apărarea inculpatului precum că hașișul era destinat consumului propriu nu poate fi împărtășită, câtă vreme nu s-a făcut dovada că este consumator de droguri. Ca atare încadrarea juridică de introducere în țară fără drept a unei cantități importante de rezină de cannabis (369,9 gr.), cumpărată din Turcia cu 1.000 dolari USA, cum singur afirmă, în scop de revânzare este cea corectă.
Au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., iar instanța de prim control judiciar a dat eficiență și mai mare circumstanțelor atenuante coborând pedeapsa de la 5 ani la 3 ani închisoare. Pericolul social concret sporit al faptei, minuțiozitatea pregătirii și modalitatea de executare a acesteia, dar și natura și pericolul pentru sănătatea publică a drogului, sunt aspecte care îndreptățesc opinia că prevenția generală și specială nu poate fi asigurată decât prin executarea în regim de detenție a pedepsei. Ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc.
pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva Deciziei penale nr. 56/P din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 20 februarie 2009 la 15 octombrie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Onorariul cuvenit interpretului de limba persană pentru traducerea dezbaterilor recurentului inculpat, pe timp de 4 ore, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.