ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1696/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 87/CA din 9 iulie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios, administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC O.T.T. SRL V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, succesor al Ministerului Integrării Europene, prin care s-a solicitat anularea procesului - verbal de control încheiat la data de 23 ianuarie 2007 și a deciziei de respingere a contestației ce a formulat, pe motiv că acesta nu putea dispune rezoluțiunea contractului încheiat la data de 30 noiembrie 2005 și că proiectul finanțat avea o altă finalitate decât cel care a făcut obiectul contractului derulat în perioada 2002-2003.

Prin aceeași sentință s-a respins cererea reclamantei de anulare a titlului de creanță și de suspendare a executării silite și s-a dispus obligarea reclamantei la plata în favoarea pârâtului a sumei de 530 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantei este nefondată, avându-se în vedere că ; Este necontestat faptul că SC O.T.T.

SRL V. a depus două cereri de finanțare a unui proiect intitulat „Școala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism" și că, în declarația dată de reprezentantul legal al societății solicitante (B.M.), la data de 25 iunie 2005, s-a precizat de către acesta că „… înțeleg că cererea noastră de finanțare va fi respinsă în cazul în care solicitantul va fi vinovat de inducerea gravă în eroare a Autorității Contractante prin furnizarea de informații incorecte în cursul participării la licitația deschisă sau contract sau omiterea furnizării informațiilor". Reclamanta nu constată că, descriind proiectul ce solicita să fie finanțat, nu a precizat, în mod explicit, că proiectul „școala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism", a făcut obiectul contractului încheiat la 24 octombrie 2002, a fost finanțat în cadrul Programului PHARE 2000 – C.E.S.

Obligația de a informa despre existența primului proiect și a faptului că el a fost finanțat de către comunitatea europeană era absolută și de nerăsturnat, indiferent dacă beneficiarul finanțării aprecia că proiectul din anul 2005 a fost sau nu o continuare a proiectului din anul 2002, simpla existență a unei denumiri identice a celor două proiecte impunând aceasta; fiind lipsite de relevanță și consecințe juridice mențiunile ce s-ar fi făcut colateral, într-un alt context, întrucât autoritatea contractant nu este obligată să deducă intenția și sensurile ascunse ale documentației depuse de persoana care a propus proiectul, ei trebuind să i se furnizeze informații clare, exacte și în cadrul formularisticii impuse, pentru a fi în măsură să decidă, în deplină cunoștință de cauză, asupra eligibilității proiectului.

Atâta timp cât autorității contractante, nu i s-a creat posibilitatea de a cunoaște toate proiectele derulate de reclamantă în planul „formării de ghizi în turism" și a aprecia dacă ele sunt sau nu diferite, ori de sine stătătoare, urmare „omiterii furnizării informațiilor", de către societatea solicitantă, reclamanta nu mai poate opune pârâtei faptul că „școala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism", finanțată prin Programul Phare 2000 – C.E.S., ar viza un alt grup țintă decât cel preconizat de „școala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism", finanțată prin Programul Phare 2003 – C.E.S. În atare condiții, este de prisos a se mai cerceta semnificația faptului că în dosarul cuprinzând copiile certificatelor absolvenților din seria iulie - noiembrie 2003 existau doar două certificate, pe numele lui S.E.

și A.S., și că, în urma derulării contractului, au fost încheiate contracte de muncă cu șase persoane, și cu atât mai puțin a raportului final de audit întocmit de SC A.E. SRL Bârlad, esențial pentru soluționarea cauzei de față fiind calificarea conduitei solicitantului în faza premergătoare încheierii contractului datat 29 noiembrie 2005, ce au influențat voința autorității contractante într-un mod determinant.

Cum solicitantul nu a menționat și nu a prezentat autorității contractante contractul, încheiat la 24 octombrie 2002, aceasta a fost în imposibilitate să decidă, în deplină cunoștință de cauză, măsura în care cele reținute prin raportul de control încheiat la 20 octombrie 2006, referitoare la pasajele identice, asemănătoare cu același mesaj, cursurile identice și la suporturile de curs identice, constatate prin compararea celor două proiecte, prezentate de reclamantă în anul 2002 și 2005, se încadrau sau nu în limitele exigențelor Reprezentanței Comisiei Europene în România, care, prin actul din 17 mai 2007, precizează că „același proiect nu poate primi mai mult de o finanțare de la Comisie Europeană" și că înțelesul expresiei „același proiect" trebuie apreciat „într-o manieră logică și consecventă, ținând seama că proiectul este definit atât de activități, scop și obiectiv, cât și de locație și grupului țintă". În cauză, omisiunea informării explicite, a creat autorității contractante o imagine nereală și incompletă asupra persoanei solicitantului, a activității desfășurate de acesta și asupra valabilității și eligibilității proiectului prezentat, decizia de stabilire a caracterului eligibil al proiectului fiind în mod grav și iremediabil afectată de conduita solicitantului, care trebuie să suporte consecințele faptelor sale,

astfel cum el însuși a recunoscut prin declarația dată la 05 iunie 2005, ce se constituie în anexa la proiectul depus. În ceea ce privește temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse prin procesul-verbal de control din 23 ianuarie 2007, Curtea consideră că discuțiile pe care reclamanta le face în legătură cu incidența dispozițiilor art. 1021 C. civ., sunt neavenite și lipsite de orice finalitate întrucât, pe de o parte, contractul de grant pentru acțiunile externe ale Comunității Europene, încheiat la 30 noiembrie 2005, nu intră în categoria celor reglementate de C. civ., iar pe de altă parte pentru că acesta, ce se constituie în lege a părților, trebuie interpretat în sensul și potrivit termenilor folosiți de părți în cuprinsul convenției.

Ori, din examinarea copiei contractului, rezultă fără echivoc că acesta a fost făcut în București, în cinci exemplare originale, în limba engleză, caz în care termenilor folosiți la art. 12 trebuie să li se dea semnificația și valoarea pe care ei o au în limba engleză, indiferent și independent de termenii pe care autoritatea contractantă iar fi folosit în o așa numită decizie de rezoluțiune a contractului, a cărei existență nu a fost dovedită.

Astfel, prin art. 12.2 lit. g) din Anexa II „Condițiile Generale ale Contractului de Grant", privind finanțarea împrumuturilor nerambursabile acordate de Comunitatea Europeană, părțile contractante au prevăzut că: „...The Contracting Authority may terminate the Contract, without giving notice and without payind compensation of any kind, where the Beneficiary makes false or incomplete statements to obtain the grant provided for in the Contract or provides raports that do not reflect reality". Ca atare, potrivit termenilor folosiți de părți la redactarea contractului, reclamanta a fost de acord că autoritatea contractantă să procedeze la încheierea contractului, fără nici o notificare și fără a plăti compensații de nici un fel, în cazul în care aceasta ar fi constatat că au fost făcute, de către beneficiar, declarații false sau incomplete pentru a obține împrumutul nerambursabil acordat din fondurile Comunității europene.

Cum este dovedit că reclamanta nu a făcut cunoscut, în mod explicit și respectând formularistica utilizată de autoritatea contractantă, nici cu ocazia depunerii cererii de finanțare și nici cu ocazia încheierii contractului, că a mai beneficiat anterior de o altă finanțare nerambursabilă, pentru un proiect purtând aceeași denumire, respectiv „Școala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism", Curtea consideră că în mod justificat pârâtul a făcut aplicațiunea prevederilor art. 12.2 lit. g) din contractul de grant, care au valoarea unui pact comisoriu, ale cărui efecte sunt identice cu efectele rezoluției judiciare.

Pe cale de consecință, constatând că beneficiarul și-a asumat, prin declarația dată la data de 25 iunie 2005, toate consecințele decurgând din faptul inducerii în eroare a autorității contractante, prin omiterea furnizării informațiilor referitoare la proiectul ce a făcut obiectul contractului de grant încheiat la 24 octombrie 2002, inclusiv aceea a încheierii/desființării contractului, în mod unilateral și fără nici o condiție, de către cel în favoarea căruia opera pactul comisoriu, respectiv pârâtul Ministerul Dezvoltării, și că nu are nici o relevanță sau urmări juridice în cauza de față faptul că omisiunea informării a fost sau nu intenționată, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins ca nefondată cererea reclamantei de a se anula procesul - verbal de control încheiat de pârât la data de 23 ianuarie 2007, precum și decizia din 25 martie 2007, prin care a fost soluționată contestația împotriva primului act menționat, beneficiarul încălcându-și cu vinovăție obligațiile asumate față de autoritatea contractantă.

În ceea ce privește cererea completatoare, ce a fost depusă de către reclamantă la cel de-al doilea termen de judecată, respectiv la data de 28 mai 2007, prin care se solicită anularea titlului de creanță, devenit executoriu, conținut în procesul verbal încheiat de Direcția de Control, Antifraudă și Monitorizare Fonduri comunitare, la 23 ianuarie 2007, precum și suspendarea executorii silite, până la soluționarea acțiunii în anulare, Curtea a considerat că aceasta trebuie respinsă întrucât ea a fost formulată cu neobservarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., nu s-a achitat cauțiunea de 20% din cuantumul sumei contestate, prevăzută de art. 185 alin. (2) C. proc. fisc., modificat prin O.G.

nr. 35/2006, nu s-a făcut dovada că s-a îndeplinit vreun act de executare silită de natura celor prevăzute de art. 137 și următoarele din C. proc. fisc. și pentru că, prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii formulat de procurorul general, au stabilit că „în aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) C. proc.

fisc., republicat, judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite însăși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplinit un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege". Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel a declarat recurs în termen legal reclamanta SC O. SRL V., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii în contencios administrativ.

S-a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea este nelegală, bazându-se pe o interpretare eronată și superficială atât a situației de fapt, cât și a instituțiilor de drept care au generat relația contractuală dintre părți. Se apreciază fără niciun temei, că apărările invocate cu privire la incidența dispozițiilor art. 1021 C. civ. „sunt neavenite și lipsite de finalitate" deoarece contractul încheiat la 30 noiembrie 2005 nu ar fi supus reglementărilor C. civ.

ci ar trebui "interpretat în sensul și potrivit termenilor folosiți de părți în cuprinsul convenției". În primul rând, s-a susținut prin recurs, conform art. 13.1, contractul „va fi supus legii autorității contractante (...)". Cum autoritatea contractantă este statul român, prin M.I.E., și nu Comisia Europeană, aplicabilă este legea română (Constituția, coduri, legi ordinare etc). A interpreta altfel, ar însemna să fie desconsiderată suveranitatea statului român, chiar în cazul în care finanțarea provine din alte surse. Pe de altă parte, instanța se lansează într-o demonstrație fundamental greșită când susține că „limba" contractului este cea engleză, iar semnificația unor termeni o preia dintr-un dicționar popular.

Soluția juridică nu se regăsește într-o traducere școlărească care omite tocmai semnificația juridică. Instituția rezilierii este specifică contractelor, și de aceea nu i se poate da o altă interpretare decât cea intrinsecă, cu atât mai mult cu cât partea care a impus-o este chiar statul român. De altfel situațiile enumerate în art. 12.2 vizează împrejurări care țin de executarea contractului, deci ulterioare momentului încheierii contractului și specifice tocmai „rezilierii". Prin urmare, s-a precizat, procesul verbal de control din 23 ianuarie 2007 și decizia M.I.E. prin care s-a dispus rezoluțiunea contractului sunt nelegale, rezoluțiunea fiind dispusă cu încălcarea legii. M.I.E. a procedat la o rezoluțiune unilaterală a contractului, încălcând dispozițiile art. 1021 C. civ.

și condițiile generale ale contractului de grant. Pe de altă parte, s-a menționat de recurentă că instanța de fond a îmbrățișat în mod greșit opinia autorității contractante că reclamanta a omis să furnizeze informații referitoare la proiectul anterior. Este într-o gravă eroare instanța când susține că autoritatea contractantă „a fost în imposibilitate să decidă în cunoștință de cauză", întrucât reclamantul nu a menționat contractul încheiat în octombrie 2002. Din acest punct de vedere, s-a recunoscut că este adevărat că anterior reclamanta a organizat un program PHARE „ Școală pentru formare ghizi în activitatea de turism", însă acel proiect era de sine stătător, dar s-a remarcat că finanțarea celor două programe PHARE avea obiective (priorități) diferite.

În cazul primului program, prioritatea proiectului era „calificarea și recalificarea forței de muncă" - așa cum reiese din fișa contractului depusă la un termen anterior - pe când al doilea program viza o altă prioritate, și anume „măsuri active pe piața muncii (pentru șomeri)" .De aceea nu se poate vorbi de o „continuare", adică de doua acte subordonate unei singure acțiuni, ci de acțiuni distincte. Ca o consecință a priorităților diferite, și grupurile țintă - adică beneficiarii programelor - au fost diferite: în primul caz, cursul s-a adresat persoanelor angajate, pentru obținerea unei noi calificări, în al doilea, șomerii fiind subiecții proiectului. Neatenția sau reaua credință a autorității contractante a determinat-o să aprecieze că reclamanta a ascuns finanțarea anterioară.

Numai că în cererea de finanțare la pct. 4.1, „experiența în proiecte similare", se menționa explicit că societatea beneficiară executase un program PHARE 2000 - Școală pentru formarea de ghizi în activitatea de turism. Prin urmare, în sarcina reclamantei nu se poate reține că prin omisiune a încercat să obțină o dublă finanțare, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, având la dispoziție, spre verificare și analiză, cererea de finanțare. Cu alte cuvinte, reclamanta nu a făcut „declarații false sau incomplete" pentru a i se aplica dispozițiile art. 12.2 lit. g). Cât timp, pe baza cererii de finanțare (în care erau menționate toate datele), comisia de evaluare a acceptat proiectul reclamantei, cunoscând situația, a considerat că reclamanta îndeplinește condițiile pentru a încheia un contract de finanțare, autoritatea contractantă neputându-și invoca acum propria culpa.

Faptul că au fost utilizate cursuri asemănătoare, nu înseamnă că era vorba de același proiect, întrucât cursurile de specialitate nu se modifică atât de des, principiile rămânând valabile. În cauză, instanța de recurs din oficiu, în temeiul prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a pus în discuția părților, ca motivul de ordine publică referitor la necompetența materială a Curții de Apel în soluționarea pricinii în primă instanță. Recursul este fondat și va fi admis, pentru considerentele ce urmează. Prin procesul verbal de control încheiat la data de 23 ianuarie 2007 de Direcția Control, Antifraudă și Monitorizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Integrării Europene s-a constatat, referitor la proiectul cu titlul „ Scoală pentru formarea de ghizi în activitatea de turism" în localitatea V., respectiv H., beneficiar SC O.T.T.

SRL V., în esență, că beneficiarul a solicitat și obținut dublă finanțare pentru același proiect, în cadrul a două programe diferite, dar cu același tip de finanțare, activitate și scop, și s-a dispus, în consecință, recuperarea de la beneficiar a valorii totale a cheltuielilor de la bugetul PHARE și de la bugetul de stat în valoare totală de 60.000 euro, precum și a penalităților, dobânzilor de întârziere și a majorărilor de întârziere aferente. Contestația formulată de SC O.T.T. SRL V. împotriva procesului verbal de control menționat mai sus a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia din 15 martie 2007 a ministrului integrării europene. Prin O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, în forma în vigoare la data întocmirii actului de control, s-au reglementat modalitățile de control și de recuperare a sumelor provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și a sumelor reprezentând fondurile de cofinanțare aferente.

În sensul ordonanței, s-a definit, prin art. 2 lit. a), termenul de neregulă ca însemnând orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor memorandurilor de finanțare, memorandumurilor de înțelegere, acordurilor de finanțare privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și a prevederilor contractelor încheiate în baza acestor memorandumuri/înțelegeri, rezultând dintr-o acțiune sau omisiune a operatorului economic, care, printr-o cheltuială neelegibilă, are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunității Europene și/sau a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) și i) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din O.U.G.

nr. 45/2003 prind finanțele publice locale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 108/2004 și, prin art. 2 lit. b), termenul de fraudă ca însemnând orice acțiune sau omisiune intenționata în legătura cu: utilizarea sau prezentarea de declarații ori documente false, incorecte sau incomplete, inclusiv faptele penale prevăzute în cap. III secțiunea 4 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările ulterioare, care au ca efect alocarea/dobândirea, respectiv utilizarea nepotrivită sau incorectă a fondurilor comunitare de la bugetul general al Comunității Europene și/sau a sumelor de cofinanțare aferente de la bugetul de stat, bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și la art. 1 alin. (2) lit a)-d) din O.U.G.

nr. 45/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/2004, cu modificările ulterioare; necomunicarea unei informații prin încălcarea unei obligații specifice, având același efect la care s-a făcut referire anterior ; deturnarea acestor fonduri de la scopurile pentru care au fost acordate inițial. De asemenea, s-a definit expresia de creanțe bugetare rezultate din nereguli și/sau fraude, prin art. 2 lit. d) din ordonanță, ca reprezentând sumele de recuperat la bugetul Comunității Europene, la bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din O.U.G. nr. 45/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/2004, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente.

Mai mult, prin art. 3 din ordonanță s-a definit activitatea de recuperare alin. (1) care constă în exercitarea funcției administrative care conduce la stingerea creanțelor bugetare rezultate din nereguli și/sau fraudă, s-a arătat că constituie obiect al controlului și recuperării creanțelor bugetare în sensul ordonanței sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare și/sau din cofinanțarea aferentă, ca urmare a neregulilor și/sau fraudei, accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități, după caz, precum și costurile bancare alin. (2), s-a definit titlul de creanță alin. (3) ca fiind actul/documentul prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli și/sau fraudă, întocmit de agențiile de implementare în cadrul programelor PHARE și I.S.P.A., precum și de Agenția S. în cadrul programului S., s-a prevăzut că titlul de creanță constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc.

fisc., precum și elemente specifice, acolo unde este necesar alin. (4) și s-a stipulat că titlul de creanță se aduce la cunoștința debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc., care reglementează comunicarea actului administrativ fiscal alin. (5). În fine, prin art. 5 al ordonanței s-a prevăzut expres că plătitor al obligației bugetare prevăzute la art. 3 alin. (2) este operatorul economic în calitate de debitor sau persoana care, potrivit legii, îl reprezintă sau care, în numele operatorului debitor, a beneficiat în mod necuvenit de sume din fonduri comunitare și/sau din fonduri de cofinanțare aferente ca urmare a unei nereguli și/sau fraude.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește așadar competența materială a instanței de contencios administrativ în funcție de două criterii, respectiv rangul central sau local al organului emitent al actului și cuantumul și natura juridică a sumei la care se referă actul. În situația în care actul administrativ a cărui anulare se solicită privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric al sumei contestate, indiferent de rangul autorității publice emitente a actului. În speță, prin actul administrativ contestat s-a stabilit în sarcina reclamantei SC O.T.T.

SRL V. obligația de plată a sumei de 60.000 euro plus penalități, dobânzi de întârziere și majorări de întârziere, cu titlu de creanță bugetară, reprezentând sume plătite necuvenit din fonduri comunitare și din cofinanțare aferentă, ca urmare a neregulilor și/sau fraudei. Controlul, constatarea, contestarea și recuperarea sumei stabilite mai sus - care are un caracter specific și reprezintă, din punct de vedere a naturii sale juridice, o obligație (creanță) bugetară, ce poate fi asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală - urmează, în general, regimul de drept comun prevăzut în C. proc.

fisc., astfel că competența de soluționare, în primă instanță, a litigiului privitor la procesul-verbal de control încheiat la 23 ianuarie 2007 de Direcția Control, Antifraudă și Monitorizare Fonduri Comunitare din cadrul fostului Minister al Integrării Europene revine, în raport de cuantumul sumei la care se referă actul contestat (inferior valorii de 500.000 RON), Tribunalului V., secția de contencios, administrativ și fiscal și nu Curții de Apel Iași, secția de contencios, administrativ și fiscal. În raport de cele mai sus arătate, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și prevederile art. 304 pct. 3, 312 alin. (1), (2) și (3) și art. 313 din C. proc.

civ., urmează a fi admis recursul declarat de reclamanta SC O.T.T. SRL V. împotriva sentinței civile nr. 87/CA din 9 iulie 2007 a Curții de Apel Iași, secția de contencios, administrativ și fiscal, cu consecința casării hotărârii recurate și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul V., secția de contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC O.T.T. SRL V. împotriva sentinței civile nr. 87/CA din 9 iulie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul V., secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2008.