ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1696/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1696/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 87/CA din 9 iulie 2007 a Curții

de Apel Iași, secția contencios, administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea

în contencios administrativ formulată de reclamanta SC O.T.T. SRL V. în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, succesor al

Ministerului Integrării Europene, prin care s-a solicitat anularea procesului -

verbal de control încheiat la data de 23 ianuarie 2007 și a deciziei de respingere

a contestației ce a formulat, pe motiv că acesta nu putea dispune rezoluțiunea contractului

încheiat la data de 30 noiembrie 2005 și că proiectul finanțat avea o altă finalitate

decât cel care a făcut obiectul contractului derulat în perioada 2002-2003.

Prin aceeași sentință

s-a respins cererea reclamantei de anulare a titlului de creanță și de suspendare

a executării silite și s-a dispus obligarea reclamantei la plata în favoarea pârâtului

a sumei de 530 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a constatat

că acțiunea reclamantei este nefondată, avându-se în vedere că ;

Este necontestat faptul

că SC O.T.T. SRL V. a depus două cereri de finanțare a unui proiect intitulat „Școala

pentru formarea de ghizi în activitatea de turism" și că, în declarația dată

de reprezentantul legal al societății solicitante (B.M.), la data de 25 iunie 2005,

s-a precizat de către acesta că „....înțeleg că cererea noastră de finanțare va

fi respinsă în cazul în care solicitantul va fi vinovat de inducerea gravă în eroare

a Autorității Contractante prin furnizarea de informații incorecte în cursul participării

la licitația deschisă sau contract sau omiterea furnizării informațiilor".

Reclamanta nu constată

că, descriind proiectul ce solicita să fie finanțat, nu a precizat, în mod explicit,

că proiectul „școala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism", a

făcut obiectul contractului încheiat la 24 octombrie 2002, a fost finanțat în cadrul

Programului PHARE 2000 – C.E.S.

Obligația de a informa

despre existența primului proiect și a faptului că el a fost finanțat de către comunitatea

europeană era absolută și de nerăsturnat, indiferent dacă beneficiarul finanțării

aprecia că proiectul din anul 2005 a fost sau nu o continuare a proiectului din

anul 2002, simpla existență a unei denumiri identice a celor două proiecte impunând

aceasta; fiind lipsite de relevanță și consecințe juridice mențiunile ce s-ar fi

făcut colateral, într-un alt context, întrucât autoritatea contractant nu este obligată

să deducă intenția și sensurile ascunse ale documentației depuse de persoana care

a propus proiectul, ei trebuind să i se furnizeze informații clare, exacte și în

cadrul formularisticii impuse, pentru a fi în măsură să decidă, în deplină cunoștință

de cauză, asupra eligibilității proiectului.

Atâta timp cât autorității

contractante, nu i s-a creat posibilitatea de a cunoaște toate proiectele derulate

de reclamantă în planul „formării de ghizi în turism" și a aprecia dacă ele

sunt sau nu diferite, ori de sine stătătoare, urmare „omiterii furnizării informațiilor",

de către societatea solicitantă, reclamanta nu mai poate opune pârâtei faptul că

„școala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism", finanțată prin

Programul Phare 2000 – C.E.S., ar viza un alt grup țintă decât cel preconizat de

„școala pentru formarea de ghizi în activitatea de turism", finanțată prin

Programul Phare 2003 – C.E.S.

În atare condiții, este

de prisos a se mai cerceta semnificația faptului că în dosarul cuprinzând copiile

certificatelor absolvenților din seria iulie - noiembrie 2003 existau doar două

certificate, pe numele lui S.E. și A.S., și că, în urma derulării contractului,

au fost încheiate contracte de muncă cu șase persoane, și cu atât mai puțin a raportului

final de audit întocmit de SC A.E. SRL Bârlad, esențial pentru soluționarea cauzei

de față fiind calificarea conduitei solicitantului în faza premergătoare încheierii

contractului datat 29 noiembrie 2005, ce au influențat voința autorității contractante

într-un mod determinant.

Cum solicitantul nu a

menționat și nu a prezentat autorității contractante contractul, încheiat la 24

octombrie 2002, aceasta a fost în imposibilitate să decidă, în deplină cunoștință

de cauză, măsura în care cele reținute prin raportul de control încheiat la 20 octombrie

2006, referitoare la pasajele identice, asemănătoare cu același mesaj, cursurile

identice și la suporturile de curs identice, constatate prin compararea celor două

proiecte, prezentate de reclamantă în anul 2002 și 2005, se încadrau sau nu în limitele

exigențelor Reprezentanței Comisiei Europene în România, care, prin actul din 17

mai 2007, precizează că „același proiect nu poate primi mai mult de o finanțare

de la Comisie Europeană" și că înțelesul expresiei „același proiect" trebuie

apreciat „într-o manieră logică și consecventă, ținând seama că proiectul este definit

atât de activități, scop și obiectiv, cât și de locație și grupului țintă".

În cauză, omisiunea informării

explicite, a creat autorității contractante o imagine nereală și incompletă asupra

persoanei solicitantului, a activității desfășurate de acesta și asupra valabilității

și eligibilității proiectului prezentat, decizia de stabilire a caracterului eligibil

al proiectului fiind în mod grav și iremediabil afectată de conduita solicitantului,

care trebuie să suporte consecințele faptelor sale, astfel cum el însuși a recunoscut

prin declarația dată la 05 iunie 2005, ce se constituie în anexa la proiectul depus.

În ceea ce privește temeinicia

și legalitatea măsurilor dispuse prin procesul-verbal de control din 23

ianuarie 2007, Curtea consideră că discuțiile pe care reclamanta le face în legătură

cu incidența dispozițiilor art. 1021 C. civ., sunt neavenite și lipsite de orice

finalitate întrucât, pe de o parte, contractul de grant pentru acțiunile externe

ale Comunității Europene, încheiat la 30 noiembrie 2005, nu intră în categoria celor

reglementate de C. civ., iar pe de altă parte pentru că acesta, ce se constituie

în lege a părților, trebuie interpretat în sensul și potrivit termenilor folosiți

de părți în cuprinsul convenției.

Ori, din examinarea copiei

contractului, rezultă fără echivoc că acesta a fost făcut în București, în cinci

exemplare originale, în limba engleză, caz în care termenilor folosiți la art. 12

trebuie să li se dea semnificația și valoarea pe care ei o au în limba engleză,

indiferent și independent de termenii pe care autoritatea contractantă iar fi folosit

în o așa numită decizie de rezoluțiune a contractului, a cărei existență nu a fost

dovedită.

Astfel, prin art. 12.2

lit. g) din Anexa II „Condițiile Generale ale Contractului de Grant", privind

finanțarea împrumuturilor nerambursabile acordate de Comunitatea Europeană, părțile

contractante au prevăzut că: „...The Contracting Authority may terminate the Contract,

without giving notice and without payind compensation of any kind, where the Beneficiary

makes false or incomplete statements to obtain the grant provided for in the Contract

or provides raports that do not reflect reality".

Ca atare, potrivit termenilor

folosiți de părți la redactarea contractului, reclamanta a fost de acord că autoritatea

contractantă să procedeze la încheierea contractului, fără nici o notificare și

fără a plăti compensații de nici un fel, în cazul în care aceasta ar fi constatat

că au fost făcute, de către beneficiar, declarații false sau incomplete pentru a

obține împrumutul nerambursabil acordat din fondurile Comunității europene.

Cum este dovedit că reclamanta

nu a făcut cunoscut, în mod explicit și respectând formularistica utilizată de autoritatea

contractantă, nici cu ocazia depunerii cererii de finanțare și nici cu ocazia încheierii

contractului, că a mai beneficiat anterior de o altă finanțare nerambursabilă, pentru

un proiect purtând aceeași denumire, respectiv „Școala pentru formarea de ghizi

în activitatea de turism", Curtea consideră că în mod justificat pârâtul a

făcut aplicațiunea prevederilor art. 12.2 lit. g) din contractul de grant, care

au valoarea

unui pact

comisoriu, ale cărui efecte sunt identice cu efectele rezoluției judiciare.

Pe cale de consecință,

constatând că beneficiarul și-a asumat, prin declarația dată la data de 25 iunie

2005, toate consecințele decurgând din faptul inducerii în eroare a autorității

contractante, prin omiterea furnizării informațiilor referitoare la proiectul ce

a făcut obiectul contractului de grant încheiat la 24 octombrie 2002, inclusiv aceea

a încheierii/desființării contractului, în mod unilateral și fără nici o condiție,

de către cel în favoarea căruia opera pactul comisoriu, respectiv pârâtul Ministerul

Dezvoltării, și că nu are nici o relevanță sau urmări juridice în cauza de față

faptul că omisiunea informării a fost sau nu intenționată, Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins ca nefondată cererea reclamantei de a

se anula procesul - verbal de control încheiat de pârât la data de 23 ianuarie 2007,

precum și decizia din 25 martie 2007, prin care a fost soluționată contestația împotriva

primului act menționat, beneficiarul încălcându-și cu vinovăție obligațiile asumate

față de autoritatea contractantă.

În ceea ce privește cererea

completatoare, ce a fost depusă de către reclamantă la cel de-al doilea termen de

judecată, respectiv la data de 28 mai 2007, prin care se solicită anularea titlului

de creanță, devenit executoriu, conținut în procesul verbal încheiat de Direcția

de Control, Antifraudă și Monitorizare Fonduri comunitare, la 23 ianuarie 2007,

precum și suspendarea executorii silite, până la soluționarea acțiunii în anulare,

Curtea a considerat că aceasta trebuie respinsă întrucât ea a fost formulată cu

neobservarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., nu s-a achitat cauțiunea de 20%

din cuantumul sumei contestate, prevăzută de art. 185 alin. (2) C. proc. fisc.,

modificat prin O.G. nr. 35/2006, nu s-a făcut dovada că s-a îndeplinit vreun act

de executare silită de natura celor prevăzute de art. 137 și următoarele din C.

proc. fisc.  și pentru că, prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, Secțiile Unite

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii formulat

de procurorul general, au stabilit că „în aplicarea dispozițiilor art. 169

alin. (4) C. proc. fisc., republicat, judecătoria în circumscripția căreia se face

executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite

însăși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală

de a îndeplinit un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului

executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu

nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional,

dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel a declarat recurs în termen legal reclamanta SC O. SRL V., prin

care s-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea hotărârii atacate și pe

fond admiterea acțiunii în contencios administrativ.

S-a învederat, prin motivele

de recurs, că hotărârea este nelegală, bazându-se pe o interpretare eronată și superficială

atât a situației de fapt, cât și a instituțiilor de drept care au generat relația

contractuală dintre părți.

Se apreciază fără niciun

temei, că apărările invocate cu privire la incidența dispozițiilor art. 1021 C.

civ. „sunt neavenite și lipsite de finalitate" deoarece contractul încheiat

la 30 noiembrie 2005 nu ar fi supus reglementărilor C. civ. ci ar trebui "interpretat

în sensul și potrivit termenilor folosiți de părți în cuprinsul convenției".

În primul rând, s-a susținut

prin recurs, conform art. 13.1, contractul „va fi supus legii autorității contractante

(...)". Cum autoritatea contractantă este statul român, prin M.I.E., și nu

Comisia Europeană, aplicabilă este legea română (Constituția, coduri, legi ordinare

etc). A interpreta altfel, ar însemna să fie desconsiderată suveranitatea statului

român, chiar în cazul în care finanțarea provine din alte surse.

Pe de altă parte, instanța

se lansează într-o demonstrație fundamental greșită când susține că „limba"

contractului este cea engleză, iar semnificația unor termeni o preia dintr-un dicționar

popular. Soluția juridică nu se regăsește într-o traducere școlărească care omite

tocmai semnificația juridică.

Instituția rezilierii

este specifică contractelor, și de aceea nu i se poate da o altă interpretare decât

cea intrinsecă, cu atât mai mult cu cât partea care a impus-o este chiar statul

român.

De altfel situațiile enumerate

în art. 12.2 vizează împrejurări care țin de executarea contractului, deci ulterioare

momentului încheierii contractului și specifice tocmai „rezilierii".

Prin urmare, s-a precizat,

procesul verbal de control din 23 ianuarie 2007 și decizia M.I.E. prin care s-a

dispus rezoluțiunea contractului sunt nelegale, rezoluțiunea fiind dispusă cu încălcarea

legii. M.I.E. a procedat la o rezoluțiune unilaterală a contractului, încălcând

dispozițiile art. 1021 C. civ. și condițiile generale ale contractului de grant.

Pe de altă parte, s-a

menționat de recurentă că instanța de fond a îmbrățișat în mod greșit opinia autorității

contractante că reclamanta a omis să furnizeze informații referitoare la proiectul

anterior. Este într-o gravă eroare instanța când susține că autoritatea contractantă

„a fost în imposibilitate să decidă în cunoștință de cauză", întrucât reclamantul

nu a menționat contractul încheiat în octombrie 2002.

Din acest punct de vedere,

s-a recunoscut că este adevărat că anterior reclamanta a organizat un program PHARE

„ Școală pentru formare ghizi în activitatea de turism", însă acel proiect

era de sine stătător, dar s-a remarcat că finanțarea celor două programe PHARE avea

obiective (priorități) diferite.

În cazul primului program,

prioritatea proiectului era „calificarea și recalificarea forței de muncă"

- așa cum reiese din fișa contractului depusă la un termen anterior - pe când al

doilea program viza o altă prioritate, și anume „măsuri active pe piața muncii (pentru

șomeri)" .De aceea nu se poate vorbi de o „continuare", adică de doua

acte subordonate unei singure acțiuni, ci de acțiuni distincte.

Ca o consecință a priorităților

diferite, și grupurile țintă - adică beneficiarii programelor - au fost diferite:

în primul caz, cursul s-a adresat persoanelor angajate, pentru obținerea unei noi

calificări, în al doilea, șomerii fiind subiecții proiectului.

Neatenția sau reaua credință

a autorității contractante a determinat-o să aprecieze că reclamanta a ascuns finanțarea

anterioară. Numai că în cererea de finanțare la pct. 4.1, „experiența în proiecte

similare", se menționa explicit că societatea beneficiară executase un program

PHARE 2000 - Școală pentru formarea de ghizi în activitatea de turism.

Prin urmare, în sarcina

reclamantei nu se poate reține că prin omisiune a încercat să obțină o dublă finanțare,

autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, având la dispoziție, spre verificare

și analiză, cererea de finanțare.

Cu alte cuvinte, reclamanta

nu a făcut „declarații false sau incomplete" pentru a i se aplica dispozițiile

art. 12.2 lit. g). Cât timp, pe baza cererii de finanțare (în care erau menționate

toate datele), comisia de evaluare a acceptat proiectul reclamantei, cunoscând situația,

a considerat că reclamanta îndeplinește condițiile pentru a încheia un contract

de finanțare, autoritatea contractantă neputându-și invoca acum propria culpa. Faptul

că au fost utilizate cursuri asemănătoare, nu înseamnă că era vorba de același proiect,

întrucât cursurile de specialitate nu se modifică atât de des, principiile rămânând

valabile.

În cauză, instanța de

recurs din oficiu, în temeiul prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a pus

în discuția părților, ca motivul de ordine publică referitor la necompetența materială

a Curții de Apel în soluționarea pricinii în primă instanță.

Recursul este fondat și

va fi admis, pentru considerentele ce urmează.

Prin procesul verbal de

control încheiat la data de 23 ianuarie 2007 de Direcția Control, Antifraudă și

Monitorizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Integrării Europene s-a

constatat, referitor la proiectul cu titlul „ Scoală pentru formarea de ghizi în

activitatea de turism" în localitatea V., respectiv H., beneficiar SC

O.T.T. SRL V., în esență, că beneficiarul a solicitat și obținut dublă finanțare

pentru același proiect, în cadrul a două programe diferite, dar cu același tip de

finanțare, activitate și scop, și s-a dispus, în consecință, recuperarea de la beneficiar

a valorii totale a cheltuielilor de la bugetul PHARE și de la bugetul de stat în

valoare totală de 60.000 euro, precum și a penalităților, dobânzilor de întârziere

și a majorărilor de întârziere aferente.

Contestația formulată

de SC O.T.T. SRL V. împotriva procesului verbal de control menționat mai sus a fost

respinsă ca neîntemeiată prin decizia din 15 martie 2007 a ministrului integrării

europene.

Prin O.G. nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de

cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, în forma în vigoare la data întocmirii

actului de control, s-au reglementat modalitățile de control și de recuperare a

sumelor provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea

Europeană, precum și a sumelor reprezentând fondurile de cofinanțare aferente.

În sensul ordonanței,

s-a definit, prin art. 2 lit. a), termenul de neregulă ca însemnând orice abatere

de la legalitate, regularitate și conformitate, precum și orice nerespectare a prevederilor

memorandurilor de finanțare, memorandumurilor de înțelegere, acordurilor de finanțare

privind asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană,

precum și a prevederilor contractelor încheiate în baza acestor memorandumuri/înțelegeri,

rezultând dintr-o acțiune sau omisiune a operatorului economic, care, printr-o cheltuială

neelegibilă, are ca efect prejudicierea bugetului general al Comunității Europene

și/sau a bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) și i) din Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și la art. 1

alin. (2) lit. a)-d) din O.U.G. nr. 45/2003 prind finanțele publice locale, aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 108/2004 și, prin art. 2 lit. b), termenul

de fraudă ca însemnând orice acțiune sau omisiune intenționata în legătura cu: utilizarea

sau prezentarea de declarații ori documente false, incorecte sau incomplete, inclusiv

faptele penale prevăzute în cap. III secțiunea 4

1

din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările ulterioare,

care au ca efect alocarea/dobândirea, respectiv utilizarea nepotrivită sau incorectă

a fondurilor comunitare de la bugetul general al Comunității Europene și/sau a sumelor

de cofinanțare aferente de la bugetul de stat, bugetele prevăzute la art. 1

alin. (2) lit. a)-f) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și

la art. 1 alin. (2) lit a)-d) din O.U.G. nr. 45/2003, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 108/2004, cu modificările ulterioare; necomunicarea unei informații prin

încălcarea unei obligații specifice, având același efect la care s-a făcut referire

anterior ; deturnarea acestor fonduri de la scopurile pentru care au fost acordate

inițial.

De asemenea, s-a definit

expresia de creanțe bugetare rezultate din nereguli și/sau fraude, prin art. 2

lit. d) din ordonanță, ca reprezentând sumele de recuperat la bugetul Comunității

Europene, la bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-f) și i) din Legea

nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din

O.U.G. nr. 45/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/2004, ca urmare a

utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare

aferente.

Mai mult, prin art. 3

din ordonanță s-a definit activitatea de recuperare alin. (1) care constă în exercitarea

funcției administrative care conduce la stingerea creanțelor bugetare rezultate

din nereguli și/sau fraudă, s-a arătat că constituie obiect al controlului și recuperării

creanțelor bugetare în sensul ordonanței sumele plătite necuvenit din fonduri comunitare

și/sau din cofinanțarea aferentă, ca urmare a neregulilor și/sau fraudei, accesoriile

acestora, respectiv dobânzi, penalități de întârziere și alte penalități, după caz,

precum și costurile bancare alin. (2), s-a definit titlul de creanță alin. (3) ca

fiind actul/documentul prin care se stabilește și se individualizează obligația

de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli și/sau fraudă, întocmit

de agențiile de implementare în cadrul programelor PHARE și I.S.P.A., precum și

de Agenția S. în cadrul programului S., s-a prevăzut că titlul de creanță constituie

înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute

de C. proc. fisc., precum și elemente specifice, acolo unde este necesar alin.

(4) și s-a stipulat că titlul de creanță se aduce la cunoștința debitorului în conformitate

cu prevederile C. proc. fisc., care reglementează comunicarea actului administrativ

fiscal alin. (5).

În fine, prin art. 5 al

ordonanței s-a prevăzut expres că plătitor al obligației bugetare prevăzute la

art. 3 alin. (2) este operatorul economic în calitate de debitor sau persoana care,

potrivit legii, îl reprezintă sau care, în numele operatorului debitor, a beneficiat

în mod necuvenit de sume din fonduri comunitare și/sau din fonduri de cofinanțare

aferente ca urmare a unei nereguli și/sau fraude.

Potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de RON se soluționează în fond de către Tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel.

Art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 stabilește așadar competența materială a instanței de contencios

administrativ în funcție de două criterii, respectiv rangul central sau local al

organului emitent al actului și cuantumul și natura juridică a sumei la care se

referă actul.

În situația în care actul

administrativ a cărui anulare se solicită privește taxe, impozite, contribuții sau

datorii vamale ori accesorii ale acestora, competența materială a instanței de contencios

administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric al sumei contestate,

indiferent de rangul autorității publice emitente a actului.

În speță, prin actul administrativ

contestat s-a stabilit în sarcina reclamantei SC O.T.T. SRL V. obligația de plată

a sumei de 60.000 euro plus penalități, dobânzi de întârziere și majorări de întârziere,

cu titlu de creanță bugetară, reprezentând sume plătite necuvenit din fonduri comunitare

și din cofinanțare aferentă, ca urmare a neregulilor și/sau fraudei.

Controlul, constatarea,

contestarea și recuperarea sumei stabilite mai sus - care are un caracter specific

și reprezintă, din punct de vedere a naturii sale juridice, o obligație (creanță)

bugetară, ce poate fi asimilată noțiunii de contribuție din legislația fiscală -

urmează, în general, regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc., astfel că

competența de soluționare, în primă instanță, a litigiului privitor la procesul-verbal

de control încheiat la 23 ianuarie 2007 de Direcția Control, Antifraudă și Monitorizare

Fonduri Comunitare din cadrul fostului Minister al Integrării Europene revine, în

raport de cuantumul sumei la care se referă actul contestat (inferior valorii de

500.000 RON), Tribunalului V., secția de contencios, administrativ și fiscal și

nu Curții de Apel Iași, secția de contencios, administrativ și fiscal.

În raport de cele mai

sus arătate, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, precum și prevederile art. 304 pct. 3, 312

alin. (1), (2) și (3) și art. 313 din C. proc. civ., urmează a fi admis recursul

declarat de reclamanta SC O.T.T. SRL V. împotriva sentinței civile nr. 87/CA din

9 iulie 2007 a Curții de Apel Iași, secția de contencios, administrativ și fiscal,

cu consecința casării hotărârii recurate și a trimiterii cauzei spre competentă

soluționare la Tribunalul V., secția de contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC O.T.T. SRL V. împotriva sentinței civile nr. 87/CA din 9 iulie 2007 a Curții

de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul V., secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 aprilie 2008.