ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 214/2010

Asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 20 mai 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, contestația în anulare, formulată de

contestatorul R.V.A. împotriva Deciziei penale nr. 295 din data de 29 ianuarie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul

penal nr. 3164/109/2007.

Contestația în anulare formulată se

află la filele 3 - 5 dosar și în sinteză nu invocă nici un motiv din cele

expres prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a), b), c), d) sau e) C. proc.

pen., ci numai aspecte din care rezultă în susținerile sale, nevinovăția sa și

abuzul făcut în acest dosar de procurori, judecători și organe ale poliției cât

și alte aspecte care nu au nimic comun cu dispozițiile art. 386 lit. a) - d) C.

proc. pen.

Examinând admisibilitatea în

principiu, a contestației în anulare, potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele

ce urmează:

Având în vedere caracterul

contestației în anulare de cale extraordinară de atac, această cale trebuie

folosită în cazuri cu totul deosebite, contribuind astfel la principiul

stabilității hotărârilor judecătorești.

Cazurile în care se poate exercita

contestația în anulare, constituie o garanție că această cale de atac nu va

deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor

pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Conform dispozițiilor art. 386 C.

proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în

anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul când s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că, la

termenul când s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitate

de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute

la art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului sau

la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit dispozițiilor art.

385

14

alin. (1) ori dispozițiilor art. 385

16

alin. (1) C.

proc. pen.

Din conținutul contestației în anulare formulată de

condamnatul-contestator R.V.A., motivele invocate nu se regăsesc printre cele

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen.

Având în vedere toate aceste

aspecte, urmează ca prezenta contestație în anulare să fie respinsă ca

inadmisibilă.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul R.V.A. împotriva Deciziei

penale nr. 295 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3164/109/2007.

Obligă contestatorul la plata sumei

de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 ianuarie 2010.