ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3582/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3582/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea din data de 24 martie 2009 înregistrată

la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 12024/3/2009 reclamanta B.M.

a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța să îl oblige pe acesta la plata prețului de circulație

a apartamentului nr. 3 , situat în imobilul din București, B-dul N.B. și să îl oblige

pe pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996 reclamanta

a cumpărat de la Primăria Municipiului București, locuința situată în București,

B-dul N.B. Ulterior prin sentința civilă nr. 7676 din 16 mai 2007 pronunțată în

dosarul civil nr. 24387/299/2006.

Judecătoria sectorului

1 București, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

menționat, a admis acțiunea în revendicare împotriva reclamantei din prezenta cauză

și a dispus evacuarea acesteia din imobil.

Reclamanta și-a evaluat

obiectul cererii de chemare în judecată la suma de 190.500 euro și a precizat că

această sumă i se cuvine față de dispozițiile art. 50

1

din Legea nr.

10/2001.

Invocând dispozițiile

O.U.G. nr. 221/2008 precum și prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

reclamanta consideră că obligația restituirii prețului prevăzut la art. 50

alin. (2) și alin. (2

1

) din lege, revine Ministerului Finanțelor Publice.

La data de 08 mai 2009,

pârâta Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei

calității procesuale pasive și arătând că vânzătorul este cel care răspunde pentru

evicțiunea cauzată din fapta unui terț în condițiile art. 1337 C. civ. Prin aceeași

întâmpinare se arată că pe fondul cauzei reclamanta ar avea dreptul doar la restituirea

prețului actualizat întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu

încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995.

La data de 08 mai 2009

reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză

în calitate de pârât a Municipiului București prin Primarul General și a Primăriei

Municipiului București.

Prin cererea precizatoare

reclamanta a solicitat ca pârâtele să fie obligat în solidar la restituirea prețului

de circulație al apartamentului.

Prin încheierea de la

termenul din 5 iunie 2009, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesul

pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă

nr. 108 din 29 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

s-a respins ca nefondată acțiunea deoarece contractul de vânzare-cumpărare încheiat

în baza Legii nr. 112/1995 a fost declarat nul absolut tocmai pentru nerespectarea

legii menționate, astfel că dispozițiile art. 50

1

alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 nu se aplică reclamantei.

Împotriva acestei sentinței

a declarat apel reclamanta.

În motivarea apelului

s-a arătat că prima instanță a interpretat eronat prevederile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care reclamanta are drept la despăgubiri

atât potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului cât și potrivit legislației

naționale.

Apelanta susține că a

fost de bună-credință la încheierea contractului și că are dreptul la plata valorii

de circulație a imobilului de care a fost evinsă.

În susținerea apelului

apelanta invocă hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele R. împotriva

României și B. împotriva României.

În drept apelanta a invocat

dispozițiile art. 282 și art. 298 C. proc. civ., respectiv art. 50 și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 455/A din 24 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul declarat de reclamanta B.M., împotriva sentinței civile nr. 108 din 29

ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu

cu intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul

General și Primăria Municipiului București prin Primarul General.

A fost schimbată în tot

sentința în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive

a Municipiului București prin Primar General și respinsă acțiunea în contradictoriu

cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

A fost admisă în parte

acțiunea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, fiind obligat

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la restituirea către reclamantă a prețului

de 29.126.362 ROL, actualizat cu indicele de inflație, începând cu data de 19

decembrie 1996 și până la plata efectivă.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanta s-a adresat

instanțelor judecătorești pentru a obține despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001,

urmare a faptului că a fost evinsă de bunul dobândit prin contract de vânzare -

cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.

Contractul de vânzare

- cumpărare încheiat de către reclamantă a fost desființat prin sentința civilă

nr. 7676 din 16 mai 2007 rămasă irevocabilă. Motivul pentru care s-a constatat nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare este acela că au fost încălcate prevederile art.

9 din Legea nr. 112/1995.

Legea nr. 10/2001 stabilește

că persoanele ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate pentru

nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 au dreptul la despăgubiri ce constau

în restituirea prețului actualizat al imobilului. În speță prețul plătit de către

reclamantă la data de 19 decembrie 1996 a fost de 29.126.362 ROL.

Aceeași Lege nr. 10/2001

stabilește că persoanele ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețul de piață al imobilelor.

Prima instanță a constatat

că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor ale căror contracte de vânzare

- cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel

că nu are dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului de care a fost

evinsă.

Raționamentul primei instanțe

este corect dar este incomplet deoarece trebuia urmat de precizarea că reclamanta,

al cărui contract de vânzare - cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor

Legii nr. 112/1995, are dreptul la restituirea prețului plătit pentru imobil, actualizat

cu indicele de inflație.

Consecința finalizării

raționamentului de către prima instanță ar fi fost aceea că acțiunea ar fi fost

admisă în parte, reclamanta obținând tranșarea în justiție a raporturilor juridice

guvernate de Legea nr. 10/2001.

Dacă ar fi procedat în

sensul arătat mai sus, prima instanță nu ar fi încălcat principiul disponibilității

și nu ar fi schimbat cauza cererii de chemare în judecată.

Deducând un litigiu în

fața instanțelor, reclamanta a solicitat să fie despăgubită pentru pierderea imobilului

cumpărat în baza Legii nr. 112/1995.

Temeiul juridic invocat

de către reclamantă nu leagă instanța mai ales că intimatul pârât Ministerul Finanțelor

Publice a arătat că dispozițiile art. 50

1

nu sunt aplicabile. Oricum

în acțiunea introductivă reclamanta face referire inclusiv la dispozițiile art.

50 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Art. 50 alin. (2) și

(3) din Legea nr. 10/2001 prevede că „cererile sau acțiunile în justiție privind

restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare,

încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.

Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) se face de către Ministerul Economiei

și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din

Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.

Art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabilește că proprietarii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit

conform standardelor internaționale de evaluare.

Față de textele de lege

redate mai sus și de faptul că acțiunea introductivă reclamanta invocă ca temei

juridic dispozițiile art. 50 și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, precum

și orice alte dispoziții legale incidente în cauză, Tribunalul trebuia să constate

că reclamanta are dreptul la restituirea prețului actualizat al imobilului. Procedând

în felul arătat s-ar fi soluționat litigiul fără a se schimba cauza cererii de chemare

în judecată care este reprezentată de situația de fapt calificată juridic.

Din aceleași texte de

lege rezultă că restituirea prețului actualizat se face de către Ministerul Finanțelor

Publice, astfel că acest pârât are calitate procesuală pasivă. Pârâtul Municipiul

București prin Primarul General nu are calitate procesuală pasivă deoarece raporturile

juridice privind despăgubirea sunt guvernate de legea specială, care înlătură aplicarea

dispozițiile art. 1337 C. civ.

Împotriva deciziei civile

mai sus menționată a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B.M., pentru motive

de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta reclamanta B.M.

învederează că, prin cererea formulată și precizată a solicitat instanței de fond

să pronunțe o sentință prin care să dispună obligarea pârâtelor la plata prețului

de circulație a apartamentului nr. 3 situat în imobilul din București, B-dul N.B.,

ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare

din 19 decembrie 1996 încheiat cu Primăria Municipiului București prin sentința

civilă nr. 7676 din 16 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Prin cererea introductivă

recurenta-reclamantă a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare din 19

decembrie 1996 a cumpărat de la Primăria Municipiului București, în baza Legii

nr. 112/1995, locuința situată în București, B-dul N.B., prețul locuinței fiind

achitat integral așa cum este stipulat în contractul de vânzare-cumpărare la

art. 7.

Ulterior, prin sentința

civilă nr. 7676 din 16 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București, pronunțată

în dosarul civil nr. 24387/299/2006, s-a dispus „constatarea nulității absolute

a contractului de vânzare-cumpărare  din 19 decembrie 1996 încheiat între ea și

Primăria Municipiului București, prin SC H.N. SA. A fost obligată să lase în deplină

proprietate și liniștită posesie reclamantei imobilul din București, B-dul N.B.

și s-a dispus evacuarea sa din acest imobil. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă

prin respingerea recursului. În această situație fiind evinsă de către moștenitoarea

fostei proprietare, S.I., a fost nevoită să se adreseze instanței pentru a recupera

suma de bani plătită pentru achiziționarea imobilului, la valoarea actuală în funcție

de prețul de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de

evaluare.

Imobilul a fost evaluat

la suma de 790.445,46 RON (184.150 euro) conform raportului de expertiză efectuat

în cauză de către experta D.C.

Prin sentința civilă

nr. 108 din 29 ianuarie 2010 instanța de fond a respins cererea sa considerând-o

nefondată, reținând că în speță, din considerentele sentinței civile nr. 7676

din 16 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București, rezultă că la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1996, au fost încălcate dispozițiile

art. 9 din Legea nr. 112/1995, întrucât s-a procedat la vânzarea imobilului deși

fostul proprietar solicitase restituirea în natură a acestuia în temeiul aceluiași

act normativ. În consecință, ea nu poate beneficia de dezdăunarea la care fac referire

dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, întrucât motivul desființării

titlului său il reprezintă nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/2005.

Ulterior, instanța de

apel a dispus admiterea apelului și schimbarea în tot a acestei sentințe în sensul

admiterii în parte a acțiunii, obligând pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să

restituie reclamantei prețul de 29.126.362 ROL, actualizat cu indicele de inflație,

începând cu data de 19 decembrie 1996 și până la plata efectivă.

Curtea de Apel București

a reparat în parte injustețea pe care o produsese instanța de fond. Totuși, consideră

că textul de lege trebuie interpretat în sensul de a nu transfera un prejudiciu

de la o persoana la alta, fără ca statul să aibă răspunderea ilegalităților pe care

le-a comis la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. În acest sens

a și făcut trimitere la sentințe al Curții Europene a Drepturilor Omului.

Curtea a statuat deja

că trebuie păstrat un echilibru dacă persoana în cauză suportă o sarcină specială

și exorbitantă și acest echilibru este atins, de obicei, atunci când despăgubirea

plătită persoanei private de proprietate este rezonabilă în raport cu valoarea reală

a bunului, așa cum este ea stabilită la data la care a intervenit privarea de proprietate.

Curtea a mai reținut faptul

că atenuarea vechilor prejudicii nu trebuie să creeze noi neajunsuri disproporționate.

În acest scop, legislația ar trebui să permită să se țină seama de circumstanțele

speciale ale fiecărei spețe, pentru ca persoanele care și-au dobândit bunurile de

bună-credință să nu fie puse în situația de a suporta povara responsabilității statului

care confiscase odinioară aceste bunuri.

Astfel, instanța care

a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre recurenta reclamanta

și Primăria Municipiului București, a reținut reaua-credință a vânzătorului în persoana

Primăriei Municipiului București, considerând că adresa prin care s-a arătat că

cererea numitei C.S. se încadrează la despăgubiri, nu la restituirea în natură a

imobilului, fără a justifica această încadrare, este ilegală. În plus, nu s-a reținut

reaua sa credință considerându-se că aceasta nu își dovedise buna-credință, dând

dovada în special de o lipsă de diligență în a se informa asupra situației apartamentului

în discuție.

Instanța a reținut că

au fost încălcate prevederile art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995 - art. 9 "Chiriașii

titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari

sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la

art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a

prețului", art. 14 „Persoanele îndreptățite la restituirea în natură a apartamentelor

sau, după caz, la acordarea de despăgubiri vor depune cereri în acest sens, în termen

de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii".

Or, răspunsul (adresa)

Primăriei Municipiului București coroborat cu prevederile art. 2 din Legea nr. 112/1995

„Persoanele prevăzute la art. 1 beneficiază de restituirea în natură, prin redobândirea

dreptului de proprietate asupra apartamentelor în care locuiesc în calitate de chiriași

sau a celor care sunt libere, iar pentru celelalte apartamente primesc despăgubiri

în condițiile art. 12." și cu faptul că ea a așteptat mai mult de un an de

la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 până când a primit aprobarea de

a cumpăra imobilul în data de 19 decembrie 1996, evidențiază cu atât mai mult respectarea

de către aceasta a prevederilor legale citate mai sus, drept pentru care consideră

că nu poate fi sancționată în mai mare măsură decât Statul Român pentru aplicarea

greșită a legii.

Prin urmare, chiar dacă

contractul de vânzare-cumpărare sus-amintit a fost anulat, trebuie decelat între

vina părților contractante.

Valoarea despăgubirilor

trebuie totuși să fie în concordanță cu valoarea de piață a imobilelor, deoarece

la nivelul anului 1996 suma de bani achitată pentru achiziționarea apartamentului

putea lesne să fie utilizată pentru cumpărarea unui apartament similar, însă la

acest moment suma care se restituie va fi insuficientă pentru acest lucru.

Trebuie avută în vedere

și hotărârea din 19 octombrie 2006 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, secția a III-a, în Cauza R. împotriva României (Cererea nr. EE), soluție

care a fost avută în vedere de legiuitor tocmai pentru modificarea corespunzătoare

a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Decizia recurată determină

încălcări ale art. 6 alin. (1) din Convenție. Ca și în cazul citat mai sus, prin

sentința pronunțată în favoarea reclamantei C.S. a fost restaurată ordinea juridică

internă, pentru a asigura respectarea dreptului de proprietate al foștilor proprietari.

Recurenta învederează

de asemenea că art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede că orice persoană fizică sau

juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de

proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute

de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. O privare de proprietate

care să țină de cea de-a doua normă se poate justifica numai dacă se demonstrează

în special că ea a intervenit din motiv de utilitate publică și în condițiile prevăzute

de lege. În plus, orice ingerință în exercitarea dreptului de proprietate trebuie

să răspundă criteriului de proporționalitate. Consideră că trebuie păstrat un echilibru

just între cerințele interesului general al comunității și imperativele protecției

drepturilor fundamentale ale omului.

În consecință, soluția

instanței de apel este parțial netemeinică și în conformitate cu dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului și modificarea în parte

a deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și să

fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să-i restituie prețul de circulație

al imobilul așa cum a fost stabilit prin expertiza evaluatoare efectuată în cauză.

În drept, își întemeiază

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 50 și 50

1

din Legea nr. 10/2001, hotărârea din 19 octombrie 2006 pronunțată de Curtea Europeană

a Drepturilor Omului în Cauza R. împotriva României, art. 6 alin. (1) din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și

art. 1 din Protocolul nr. 1.

Recursul este nefondat.

Legea nr. 10/2001 cuprinde

dispoziții exprese care reglementează modalitatea de despăgubire a chiriașilor cumpărători

în baza Legii nr. 112/2005 a imobilelor preluate de către stat și restituite foștilor

proprietari, în cazul constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare.

Legea face distincție

între chiriașii cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiat

cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/2005 și chiriașii cumpărători ale căror

contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor aceleiași

legi.

Astfel primei categorii

îi sunt aplicabile disp. art. 50

1

potrivit cărora proprietarii ale căror

contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.

112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor,

stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Celei de a doua categorii

îi sunt aplicabile prevederile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit

cărora cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat

plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru. Restituirea prețului prevăzut

la alin. (2) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar

constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare”.

În speță recurentei îi

sunt aplicabile disp. art. 50 alin. (2) și (3) din lege, întrucât contractul său

de vânzare-cumpărare a fost anulat cu motivarea că au fost eludate dispozițiile

Legii nr. 112/2005, dispoziții ce nu condiționează restituirea prețului actualizat

raportat la calitatea de cumpărător de rea credință a chiriașului.

În condițiile în care

s-a reținut cu autoritate de lucru judecat prin hotărâre judecătorească irevocabilă,

că actul de vânzare-cumpărare este nul, prin acțiunea al cărei obiect îl reprezintă

restituirea prețului, recurenta nu mai poate invoca aspecte legate de buna sau reaua-credință

a părților contractante.

Referitor la susținerea

recurentei privind încălcarea disp. art. 1 din Protocolul nr. 1, Înalta Curte reține

următoarele: Potrivit acestor dispoziții nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea

sa decât pentru cauză de utilitate publică în condițiile prevăzute de lege de principiile

generale ale dreptului internațional.

În cauză însă imobilul

cumpărat de recurentă nu a făcut obiectul unei exproprieri sau al unei alte modalități

de preluare din partea statului, pentru a putea invoca încălcarea dreptului său

la respectarea bunurilor sale reglementat de dispozițiile art. 1 Protocol nr. 1.

Aceasta a pierdut dreptul de proprietate, ca urmare a pronunțării unei hotărâri

judecătorești ce a constatat nulitatea titlului său de proprietate, bunul reintrând

în patrimoniul adevăratului proprietar căruia statul i-a încălcat dreptul la respectarea

bunurilor sale, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Susținerea recurentei

referitoare la valoarea despăgubirilor pe care este îndreptățită să le primească

și care trebuie să fie în concordanță cu valoarea de piață a imobilului, cu motivarea

că prețul actualizat al imobilului nu acoperă valoarea de achiziție altui imobil

similar, nu poate fi primită întrucât prețul achitat de reclamantă în 1996 era cu

mult sub valoarea reală a imobilului la momentul respectiv, preț cu care nu se putea

achiziționa pe piața liberă un imobil cu caracteristicile celui aflat în litigiu.

Recurenta în motivele

de recurs face referire și la încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție,

fără a preciza sub ce aspect i-a fost nesocotit dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte învederează

că art. 6 în sens larg cuprinde garanții de ordin procesual - dreptul de a fi judecat

în mod echitabil de un Tribunal independent și imparțial, în mod public și într-un

termen rezonabil și nu de drept substanțial. Recurenta nu invocă nerespectarea acestor

garanții, ci invocă aspecte de drept substanțial, critica sa din recurs vizând tocmai

modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte în temeiul disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 455/A din 24 iunie 2010

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2011.