ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3582/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea din data de 24 martie 2009 înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 12024/3/2009 reclamanta B.M. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îl oblige pe acesta la plata prețului de circulație a apartamentului nr. 3 , situat în imobilul din București, B-dul N.B. și să îl oblige pe pârât la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996 reclamanta a cumpărat de la Primăria Municipiului București, locuința situată în București, B-dul N.B. Ulterior prin sentința civilă nr. 7676 din 16 mai 2007 pronunțată în dosarul civil nr. 24387/299/2006.

Judecătoria sectorului 1 București, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare menționat, a admis acțiunea în revendicare împotriva reclamantei din prezenta cauză și a dispus evacuarea acesteia din imobil. Reclamanta și-a evaluat obiectul cererii de chemare în judecată la suma de 190.500 euro și a precizat că această sumă i se cuvine față de dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Invocând dispozițiile O.U.G. nr. 221/2008 precum și prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 reclamanta consideră că obligația restituirii prețului prevăzut la art. 50 alin. (2) și alin. (2 1 ) din lege, revine Ministerului Finanțelor Publice. La data de 08 mai 2009, pârâta Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și arătând că vânzătorul este cel care răspunde pentru evicțiunea cauzată din fapta unui terț în condițiile art. 1337 C. civ.

Prin aceeași întâmpinare se arată că pe fondul cauzei reclamanta ar avea dreptul doar la restituirea prețului actualizat întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995. La data de 08 mai 2009 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Municipiului București prin Primarul General și a Primăriei Municipiului București. Prin cererea precizatoare reclamanta a solicitat ca pârâtele să fie obligat în solidar la restituirea prețului de circulație al apartamentului. Prin încheierea de la termenul din 5 iunie 2009, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesul pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 108 din 29 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca nefondată acțiunea deoarece contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost declarat nul absolut tocmai pentru nerespectarea legii menționate, astfel că dispozițiile art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu se aplică reclamantei. Împotriva acestei sentinței a declarat apel reclamanta. În motivarea apelului s-a arătat că prima instanță a interpretat eronat prevederile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care reclamanta are drept la despăgubiri atât potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului cât și potrivit legislației naționale.

Apelanta susține că a fost de bună-credință la încheierea contractului și că are dreptul la plata valorii de circulație a imobilului de care a fost evinsă. În susținerea apelului apelanta invocă hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele R. împotriva României și B. împotriva României. În drept apelanta a invocat dispozițiile art. 282 și art. 298 C. proc. civ., respectiv art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 455/A din 24 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta B.M., împotriva sentinței civile nr. 108 din 29 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul General și Primăria Municipiului București prin Primarul General.

A fost schimbată în tot sentința în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primar General și respinsă acțiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă în parte acțiunea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, fiind obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la restituirea către reclamantă a prețului de 29.126.362 ROL, actualizat cu indicele de inflație, începând cu data de 19 decembrie 1996 și până la plata efectivă. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele: Reclamanta s-a adresat instanțelor judecătorești pentru a obține despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001, urmare a faptului că a fost evinsă de bunul dobândit prin contract de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.

Contractul de vânzare - cumpărare încheiat de către reclamantă a fost desființat prin sentința civilă nr. 7676 din 16 mai 2007 rămasă irevocabilă. Motivul pentru care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare este acela că au fost încălcate prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995. Legea nr. 10/2001 stabilește că persoanele ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 au dreptul la despăgubiri ce constau în restituirea prețului actualizat al imobilului. În speță prețul plătit de către reclamantă la data de 19 decembrie 1996 a fost de 29.126.362 ROL. Aceeași Lege nr. 10/2001 stabilește că persoanele ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețul de piață al imobilelor.

Prima instanță a constatat că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel că nu are dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului de care a fost evinsă. Raționamentul primei instanțe este corect dar este incomplet deoarece trebuia urmat de precizarea că reclamanta, al cărui contract de vânzare - cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, are dreptul la restituirea prețului plătit pentru imobil, actualizat cu indicele de inflație. Consecința finalizării raționamentului de către prima instanță ar fi fost aceea că acțiunea ar fi fost admisă în parte, reclamanta obținând tranșarea în justiție a raporturilor juridice guvernate de Legea nr. 10/2001.

Dacă ar fi procedat în sensul arătat mai sus, prima instanță nu ar fi încălcat principiul disponibilității și nu ar fi schimbat cauza cererii de chemare în judecată. Deducând un litigiu în fața instanțelor, reclamanta a solicitat să fie despăgubită pentru pierderea imobilului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995. Temeiul juridic invocat de către reclamantă nu leagă instanța mai ales că intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice a arătat că dispozițiile art. 50 1 nu sunt aplicabile. Oricum în acțiunea introductivă reclamanta face referire inclusiv la dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 republicată. Art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că „cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.

Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”. Art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabilește că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Față de textele de lege redate mai sus și de faptul că acțiunea introductivă reclamanta invocă ca temei juridic dispozițiile art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, precum și orice alte dispoziții legale incidente în cauză, Tribunalul trebuia să constate că reclamanta are dreptul la restituirea prețului actualizat al imobilului.

Procedând în felul arătat s-ar fi soluționat litigiul fără a se schimba cauza cererii de chemare în judecată care este reprezentată de situația de fapt calificată juridic. Din aceleași texte de lege rezultă că restituirea prețului actualizat se face de către Ministerul Finanțelor Publice, astfel că acest pârât are calitate procesuală pasivă. Pârâtul Municipiul București prin Primarul General nu are calitate procesuală pasivă deoarece raporturile juridice privind despăgubirea sunt guvernate de legea specială, care înlătură aplicarea dispozițiile art. 1337 C. civ. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B.M., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta reclamanta B.M. învederează că, prin cererea formulată și precizată a solicitat instanței de fond să pronunțe o sentință prin care să dispună obligarea pârâtelor la plata prețului de circulație a apartamentului nr. 3 situat în imobilul din București, B-dul N.B., ca urmare a constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996 încheiat cu Primăria Municipiului București prin sentința civilă nr. 7676 din 16 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Prin cererea introductivă recurenta-reclamantă a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare din 19 decembrie 1996 a cumpărat de la Primăria Municipiului București, în baza Legii nr. 112/1995, locuința situată în București, B-dul N.B., prețul locuinței fiind achitat integral așa cum este stipulat în contractul de vânzare-cumpărare la art. 7. Ulterior, prin sentința civilă nr. 7676 din 16 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București, pronunțată în dosarul civil nr. 24387/299/2006, s-a dispus „constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1996 încheiat între ea și Primăria Municipiului București, prin SC H.N. SA. A fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei imobilul din București, B-dul N.B.

și s-a dispus evacuarea sa din acest imobil. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului. În această situație fiind evinsă de către moștenitoarea fostei proprietare, S.I., a fost nevoită să se adreseze instanței pentru a recupera suma de bani plătită pentru achiziționarea imobilului, la valoarea actuală în funcție de prețul de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Imobilul a fost evaluat la suma de 790.445,46 RON (184.150 euro) conform raportului de expertiză efectuat în cauză de către experta D.C.

Prin sentința civilă nr. 108 din 29 ianuarie 2010 instanța de fond a respins cererea sa considerând-o nefondată, reținând că în speță, din considerentele sentinței civile nr. 7676 din 16 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București, rezultă că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 19 decembrie 1996, au fost încălcate dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, întrucât s-a procedat la vânzarea imobilului deși fostul proprietar solicitase restituirea în natură a acestuia în temeiul aceluiași act normativ. În consecință, ea nu poate beneficia de dezdăunarea la care fac referire dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, întrucât motivul desființării titlului său il reprezintă nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/2005.

Ulterior, instanța de apel a dispus admiterea apelului și schimbarea în tot a acestei sentințe în sensul admiterii în parte a acțiunii, obligând pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să restituie reclamantei prețul de 29.126.362 ROL, actualizat cu indicele de inflație, începând cu data de 19 decembrie 1996 și până la plata efectivă. Curtea de Apel București a reparat în parte injustețea pe care o produsese instanța de fond. Totuși, consideră că textul de lege trebuie interpretat în sensul de a nu transfera un prejudiciu de la o persoana la alta, fără ca statul să aibă răspunderea ilegalităților pe care le-a comis la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. În acest sens a și făcut trimitere la sentințe al Curții Europene a Drepturilor Omului.

Curtea a statuat deja că trebuie păstrat un echilibru dacă persoana în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă și acest echilibru este atins, de obicei, atunci când despăgubirea plătită persoanei private de proprietate este rezonabilă în raport cu valoarea reală a bunului, așa cum este ea stabilită la data la care a intervenit privarea de proprietate. Curtea a mai reținut faptul că atenuarea vechilor prejudicii nu trebuie să creeze noi neajunsuri disproporționate. În acest scop, legislația ar trebui să permită să se țină seama de circumstanțele speciale ale fiecărei spețe, pentru ca persoanele care și-au dobândit bunurile de bună-credință să nu fie puse în situația de a suporta povara responsabilității statului care confiscase odinioară aceste bunuri.

Astfel, instanța care a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare dintre recurenta reclamanta și Primăria Municipiului București, a reținut reaua-credință a vânzătorului în persoana Primăriei Municipiului București, considerând că adresa prin care s-a arătat că cererea numitei C.S. se încadrează la despăgubiri, nu la restituirea în natură a imobilului, fără a justifica această încadrare, este ilegală. În plus, nu s-a reținut reaua sa credință considerându-se că aceasta nu își dovedise buna-credință, dând dovada în special de o lipsă de diligență în a se informa asupra situației apartamentului în discuție.

Instanța a reținut că au fost încălcate prevederile art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995 - art. 9 "Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului", art. 14 „Persoanele îndreptățite la restituirea în natură a apartamentelor sau, după caz, la acordarea de despăgubiri vor depune cereri în acest sens, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii". Or, răspunsul (adresa) Primăriei Municipiului București coroborat cu prevederile art. 2 din Legea nr. 112/1995 „Persoanele prevăzute la art. 1 beneficiază de restituirea în natură, prin redobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor în care locuiesc în calitate de chiriași sau a celor care sunt libere, iar pentru celelalte apartamente primesc despăgubiri în condițiile art. 12." și cu faptul că ea a așteptat mai mult de un an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 până când a primit aprobarea de a cumpăra imobilul în data de 19 decembrie 1996, evidențiază cu atât mai mult respectarea de către aceasta a prevederilor legale citate mai sus, drept pentru care consideră că nu poate fi sancționată în mai mare măsură decât Statul Român pentru aplicarea greșită a legii.

Prin urmare, chiar dacă contractul de vânzare-cumpărare sus-amintit a fost anulat, trebuie decelat între vina părților contractante. Valoarea despăgubirilor trebuie totuși să fie în concordanță cu valoarea de piață a imobilelor, deoarece la nivelul anului 1996 suma de bani achitată pentru achiziționarea apartamentului putea lesne să fie utilizată pentru cumpărarea unui apartament similar, însă la acest moment suma care se restituie va fi insuficientă pentru acest lucru. Trebuie avută în vedere și hotărârea din 19 octombrie 2006 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secția a III-a, în Cauza R. împotriva României (Cererea nr. EE), soluție care a fost avută în vedere de legiuitor tocmai pentru modificarea corespunzătoare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Decizia recurată determină încălcări ale art. 6 alin. (1) din Convenție. Ca și în cazul citat mai sus, prin sentința pronunțată în favoarea reclamantei C.S. a fost restaurată ordinea juridică internă, pentru a asigura respectarea dreptului de proprietate al foștilor proprietari. Recurenta învederează de asemenea că art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. O privare de proprietate care să țină de cea de-a doua normă se poate justifica numai dacă se demonstrează în special că ea a intervenit din motiv de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.

În plus, orice ingerință în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să răspundă criteriului de proporționalitate. Consideră că trebuie păstrat un echilibru just între cerințele interesului general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului. În consecință, soluția instanței de apel este parțial netemeinică și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și să fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să-i restituie prețul de circulație al imobilul așa cum a fost stabilit prin expertiza evaluatoare efectuată în cauză.

În drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 50 și 50 1 din Legea nr. 10/2001, hotărârea din 19 octombrie 2006 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza R. împotriva României, art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1. Recursul este nefondat. Legea nr. 10/2001 cuprinde dispoziții exprese care reglementează modalitatea de despăgubire a chiriașilor cumpărători în baza Legii nr. 112/2005 a imobilelor preluate de către stat și restituite foștilor proprietari, în cazul constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare. Legea face distincție între chiriașii cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/2005 și chiriașii cumpărători ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor aceleiași legi.

Astfel primei categorii îi sunt aplicabile disp. art. 50 1 potrivit cărora proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Celei de a doua categorii îi sunt aplicabile prevederile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.

Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”. În speță recurentei îi sunt aplicabile disp. art. 50 alin. (2) și (3) din lege, întrucât contractul său de vânzare-cumpărare a fost anulat cu motivarea că au fost eludate dispozițiile Legii nr. 112/2005, dispoziții ce nu condiționează restituirea prețului actualizat raportat la calitatea de cumpărător de rea credință a chiriașului. În condițiile în care s-a reținut cu autoritate de lucru judecat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, că actul de vânzare-cumpărare este nul, prin acțiunea al cărei obiect îl reprezintă restituirea prețului, recurenta nu mai poate invoca aspecte legate de buna sau reaua-credință a părților contractante.

Referitor la susținerea recurentei privind încălcarea disp. art. 1 din Protocolul nr. 1, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit acestor dispoziții nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică în condițiile prevăzute de lege de principiile generale ale dreptului internațional.

În cauză însă imobilul cumpărat de recurentă nu a făcut obiectul unei exproprieri sau al unei alte modalități de preluare din partea statului, pentru a putea invoca încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale reglementat de dispozițiile art. 1 Protocol nr. 1. Aceasta a pierdut dreptul de proprietate, ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești ce a constatat nulitatea titlului său de proprietate, bunul reintrând în patrimoniul adevăratului proprietar căruia statul i-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale, drept garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Susținerea recurentei referitoare la valoarea despăgubirilor pe care este îndreptățită să le primească și care trebuie să fie în concordanță cu valoarea de piață a imobilului, cu motivarea că prețul actualizat al imobilului nu acoperă valoarea de achiziție altui imobil similar, nu poate fi primită întrucât prețul achitat de reclamantă în 1996 era cu mult sub valoarea reală a imobilului la momentul respectiv, preț cu care nu se putea achiziționa pe piața liberă un imobil cu caracteristicile celui aflat în litigiu. Recurenta în motivele de recurs face referire și la încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, fără a preciza sub ce aspect i-a fost nesocotit dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte învederează că art. 6 în sens larg cuprinde garanții de ordin procesual - dreptul de a fi judecat în mod echitabil de un Tribunal independent și imparțial, în mod public și într-un termen rezonabil și nu de drept substanțial. Recurenta nu invocă nerespectarea acestor garanții, ci invocă aspecte de drept substanțial, critica sa din recurs vizând tocmai modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 455/A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2011.