ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1681/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1681/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față, constată:

Prin Sentința penală nr. 1137 din 16

decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost

respinsă cererea apărării privind schimbarea de încadrare juridică dată faptei

prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175

lit. a) și c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 -

175 lit. c) C. pen. și,

în baza art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. a) și c) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului

M.A.A. la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare și 10 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d)

și e) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat.

Ca pedeapsă

accesorie, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), c) și d) C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă prevenția de la

29 mai 2009 la zi.

A fost obligat

inculpatul către partea civilă M.E. la plata sumei de 100.000 RON daune morale.

A fost respinsă

cererea părții civile privind acordarea cheltuielilor judiciare.

A fost obligat

inculpat la 8.000 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Între inculpatul

M.A.A. și partea vătămată M.E. exista o stare conflictuală generată de

neînțelegerile ivite în timpul derulării raporturilor de căsătorie; între părți

exista pe rol acțiunea de divorț, inculpatul și partea vătămată fiind încă

căsătorite la data evenimentelor.

Partea vătămată

părăsise domiciliul conjugal și locuia cu minora M.A.D., în vârstă de 6 ani,

într-o garsonieră închiriată, situată în București.

După despărțirea în

fapt, relațiile dintre părți au continuat, inculpatul venind în domiciliul

părții vătămate pentru a-și vizita fetița.

În contextul acestor

raporturi, în seara zilei de 19 ianuarie 2009, inculpatul s-a deplasat la

locuința părții vătămate pentru a-i aduce acesteia un act medical necesar la

înscrierea la grădiniță a minorei.

Inculpatul a venit la

locuința părții vătămate având asupra sa o geantă cu scule, în care se găsea și

un termometru cu mercur.

În cursul serii,

inculpatul a servit masa cu partea vătămată și fiica sa, după care partea

vătămată a mers la culcare, iar inculpatul a mai rămas în compania minorei.

Deși stabilise de

comun acord cu partea vătămată că nu va rămâne în locuință peste noapte,

inculpatul nu a mai plecat spre casă, dormind în aceeași încăpere cu minora și

partea vătămată.

Peste noapte, partea

vătămată a observat prezența inculpatului în cameră însă nu i-a cerut să plece

pentru a nu deranja somnul fiicei sale.

În dimineața zilei de

20 ianuarie 2009, în jurul orelor 6,00, inculpatul și partea vătămată au

părăsit împreună locuința, deplasându-se spre serviciu cu același mijloc de

transport în comun până la stația M. de pe B-dul. I.M., unde partea vătămată a

coborât din tramvai.

Fără știrea părții

vătămate, inculpatul s-a reîntors la locuința acesteia și, folosind sculele pe

care le avea în geantă, a pătruns în locuință.

După ce a intrat în

casă, inculpatul i-a dat minorei o cană cu lapte și a condus-o în cameră, el

intrând în bucătărie.

Aici, inculpatul a

scos din pachetul de țigări al părții vătămate două țigări, în care a introdus

mercur din termometrul pe care îl avea în geantă.

În acest scop,

inculpatul a utilizat o scobitoare din lemn pentru a extrage tutunul din

țigări, după care a introdus mercurul în canalul astfel creat, a reintrodus

tutunul, iar apoi l-a tasat prin bătăi succesive. Întregul procedeu utilizat a

fost observat de minoră prin ușa întredeschisă a bucătăriei.

Cele două țigarete cu

mercur au fost reintroduse în pachetul original, pachet ce a rămas pe masa din

bucătărie, unde fusese lăsat de partea vătămată.

La scurt timp după

finalizarea acestei activități, în locuința părții vătămate a intrat și martora

T.M. care fusese rugată de partea vătămată să ducă minora la grădiniță.

Inculpatul a plecat

din locuință în același timp cu martora și fetița sa, însoțindu-le la

grădiniță.

În jurul orelor

22,00, partea vătămată a revenit la domiciliu; intenționând să fumeze, partea

vătămata a mers la bucătărie și a luat o țigară din pachetul pe care îl avea pe

masă, observând că respectiva țigaretă era neobișnuit de grea și prezenta pete

albicioase.

Imediat, partea

vătămată a chemat-o pe vecina sa, martora T.M., care a observat și ea țigara în

cauză, constatând că și o altă țigară din pachet se prezenta în mod similar.

Partea vătămată a

ambalat pachetul și cele două țigări și le-a dat spre păstrare martorei,

bănuind că inculpatul introdusese droguri în respectivele țigări.

A doua zi, partea vătămată

a observat pe masa de bucătărie și câteva fragmente de mercur, pe care le-a

adunat într-o cutie și le-a depozitat într-un loc ferit.

Aceste fragmente de

mercur, precum și pachetul și cele două țigări au fost predate organelor de

poliție odată cu formularea plângerii penale.

Prin raportul de

constatare tehnico-științifică din 17 aprilie 2009 întocmit de I.G.P.R. -

Institutul de Criminalistică, s-a stabilit că în interiorul celor două țigarete

se găsea cantitatea de 5,4 grame mercur, substanță care, prin inhalare sub

formă de vapori, cauzează decesul, doza letală fiind de aproximativ 2,5 grame

mercur evaporat.

Pe baza acestor

elemente și a situației de fapt reținute, prima instanță a constatat că

acțiunea inculpatului avea în mod obiectiv aptitudinea de a provoca decesul

victimei și că în scopul obținerii acestui rezultat, inculpatul acționase cu

intenție directă.

În drept, activitatea

infracțională desfășurată de inculpat a fost încadrată în dispozițiile art. 20

rap. la art. 174 - 175 lit. a) și c) C. pen., forma agravată de infracțiune

fiind atrasă de comiterea faptei cu premeditare și asupra unei rude apropiate.

Sub acest aspect, au

fost înlăturate susținerile formulate în apărare de către inculpat, care a

arătat că nu a intenționat decât să o sperie pe partea vătămată și că, în

scopul împiedicării producerii rezultatului periculos pentru viață, ar fi

avertizat partea vătămată să nu fumeze respectivele țigări.

S-a reținut de către

instanță că maniera elaborată în care a fost pregătită săvârșirea faptei

excludea posibilitatea ca inculpatul să nu fi acționat cu intenție, în scopul

uciderii părții vătămate, conduita avută și ulterior executării activității

infracționale demonstrând că nu a luat nicio măsură în vederea evitării

producerii rezultatului.

De asemenea, s-a

reținut că inculpatul a executat și acte materiale de pregătire a activității

infracționale, procurând mai întâi mercurul pe care apoi l-a folosit pentru

pregătirea țigărilor ce urmau a fi fumate de partea vătămată, rezoluție

infracțională ce a fost menținută pe tot parcursul desfășurării acțiunii

ilicite, rezultând astfel premeditarea în conceperea faptei.

Sub aspectul

individualizării pedepsei, aceasta s-a făcut cu observarea criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de modul și mijloacele de

comitere a faptei, de circumstanțele personale ale inculpatului, precum și de

împrejurările concrete în care inculpatul a acționat.

În acest sens, a fost

subliniată împrejurarea că actele materiale de executare s-au efectuat în

prezența minorei și că substanța folosită cu intenția de a obține moartea

victimei era aptă să cauzeze suferințe înainte de survenirea decesului.

Ca urmare, s-a

aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată spre maximul prevăzut

de lege, cu executare în regim de detenție.

Ca pedeapsă accesorie

și complementară au fost interzise inculpatului drepturile civile prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., reținându-se că raportat la gravitatea

faptei și la împrejurările în care s-a acționat, inculpatul era nedemn de

exercitarea acestor drepturi.

Hotărârea pronunțată

în cauză a fost atacată cu apel de inculpatul M.A.A., criticându-se în

principal, în soluția de condamnare și, în subsidiar, încadrarea juridică a

faptei prin reținerea agravanței prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen. și

individualizarea pedepsei.

Prin Decizia penală

nr. 37/A din 11 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins apelul inculpatului, ca

nefondat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra

existenței faptei și a vinovăției inculpatului au fost corect reținute de prima

instanță, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate

în cauză.

De asemenea, s-a

constatat că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost

corespunzător încadrată juridic, fiind îndeplinite elementele constitutive ale

tentativei la infracțiunea de omor calificat în circumstanțele prevăzute de

art. 175 lit. a) și c) C. pen.

În considerentele

deciziei pronunțate în apel, au fost examinate criticile inculpatului invocate

în susținerea cererii de achitare formulată pe temeiul dispozițiilor art. 10

lit. a) C. proc. pen. și, în subsidiar, ale dispozițiilor art. 10 lit. d) din

același cod.

S-a arătat de către

instanța de prim control judiciar că vinovăția inculpatului rezulta din

ansamblul probelor administrate în cauză, cu referire specială la declarațiile

părții vătămate și ale martorei T.M. și la concluziile rapoartelor științifice

efectuate.

S-a reținut că

substanța introdusă în țigările expertizate era aptă să producă decesul, iar

cantitatea de mercur conținută de o singură țigară era suficientă să asigure

producerea rezultatului.

În aceste condiții,

s-a arătat că nu era esențial aspectul privitor la stabilirea dozei ce ar fi

putut fi inhalată și severitatea intoxicației ulterioare, câtă vreme inhalarea

de vapori de mercur ce ar fi rezultat din cantitatea de substanță conținută de

o singură țigară conducea la moartea sigură a persoanei, conform concluziilor

clar și precis exprimate de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R.

De asemenea, s-a

constatat că mijloacele de probă administrate în cauză au fost obținute cu

respectarea dispozițiilor legale, înlăturându-se susținerile apărării privind

imposibilitatea de folosire în proces a țigărilor prezentate organelor de

urmărire penală de către partea vătămată.

Sub acest aspect, s-a

reținut că țigările expertizate au fost predate în vederea efectuării

constatărilor științifice după ambalare, sigilare, ștampilare de către organele

de urmărire penală.

Au fost înlăturate și

celelalte critici ale inculpatului vizând greșita condamnare, reținându-se că

din declarațiile părții vătămate și ale martorei T.M., precum și din

transcrierea convorbirilor telefonice înregistrate nu rezulta ca inculpatul să

fi întreprins vreo acțiune de împiedicare a producerii rezultatului înainte de

descoperirea faptei, pentru a putea fi incidentă cauza de nepedepsire prevăzută

de art. 22 C. pen.

În plus, s-a arătat

că activitatea desfășurată de inculpat fusese concepută și executată de o

asemenea manieră încât să determine decesul părții vătămate și numai din cauze

străine de voința sa a putut fi evitat producerea rezultatului urmărit.

Ca urmare, s-a

constatat că fapta nu a fost absurd concepută, constituind o tentativă

pedepsibilă.

În ceea ce privește

elementul circumstanțial al premeditării, instanța de apel a apreciat că natura

substanței folosite și modul de introducere a acesteia în țigări demonstra că

anterior trecerii la acțiune inculpatul chibzuise asupra modalității și a

mijloacelor de realizare.

S-a constatat că

activitatea propriu-zisă a fost precedată de acte de pregătire privind

identificarea și procurarea substanței toxice și crearea oportunităților de a

avea acces în locuință și la obiectele părții vătămate.

Referitor la

individualizarea pedepsei inculpatului, instanța de apel a constatat că aceasta

a fost stabilită cu observarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen., dându-se eficiența cuvenită circumstanțelor personale ale inculpatului și

gravității deosebite a faptei săvârșite, determinată prin raportare la modul și

mijloacele folosite și urmarea ce s-ar fi putut produce, precum și celelalte

împrejurări legate de faptul că inculpatul acționase în domiciliul părții

vătămate și în prezența fiicei lor minore.

Natura faptei

săvârșite și modul de operare, alături de celelalte criterii reținute de prima

instanță, au impus concluzia că și pedeapsa complementară și accesorie aplicate

inculpatului au fost corespunzător stabilite în conținut, fiind justificată

concluzia că inculpatul era nedemn să exercite drepturile părintești și cel de

a fi tutore sau curator, în condițiile în care acceptase ideea de a lipsi

minora de suportul matern și de a-i produce astfel puternice suferințe psihice.

Și împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.A.A., invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, pct. 17 și pct.

14 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs

scrise și în cadrul dezbaterilor orale au fost reiterate criticile privitoare

la greșita condamnare a inculpatului și greșita încadrare juridică, cererile

formulate în sensul achitării inculpatului și pentru înlăturarea circumstanței

agravante a premeditării din încadrarea de omor calificat, fiind susținute cu

aceleași argumente prezentate și în fața instanței de apel.

S-a susținut de către

apărare că probatoriul cauzei nu demonstra neechivoc că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat ori că activitatea

materială concret desfășurată de acesta realizează în drept elementele

constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat.

S-a arătat în acest

sens că plângerea părții vătămate fusese formulată după aproape două luni de la

data consumării faptei, iar în tot acest interval de timp, pachetul de țigări

ce constituia principalul mijloc de probă se aflase în posesia martorei T.M. și

a numitului V., lucrător de poliție ce nu a fost ulterior identificat.

Respectivul lucrător de poliție nu ar fi încheiat un proces-verbal care să

constate faptul primirii țigărilor de la partea vătămată și elementele de

identificare ale acestora, pentru a exista garanția că pachetul de țigări ce a

predat ulterior organelor de poliție și expertizat în cursul cercetărilor era

unul și același cu cel asupra căruia acționase inculpatul în locuința părții

vătămate.

În aceste condiții,

reținând că din declarațiile părții vătămate rezulta că respectivul lucrător de

poliție o informase cu privire la existența mercurului din țigări anterior

sesizării organelor de cercetare penală, iar o asemenea constatare nu se putea

efectua decât prin scoaterea tutunului și reintroducerea lui în țigări,

apărarea a solicitat ca acest mijloc de probă să fie înlăturat din examinare,

ca fiind obținut în mod ilegal.

Pe cale de

consecință, s-a invocat inexistența faptei în materialitatea ei, menționându-se

că lipsea orice dovadă în sensul că pachetul de țigări expertizat era cel din

locuința părții vătămate ori că persoanele care l-au avut în păstrare sau spre

verificare nu i-au schimbat conținutul în totalitate cu unul asemănător.

De asemenea, s-a

arătat că nici raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză nu

constituia o probă suficientă în stabilirea vinovăției inculpatului, având în

vedere că respectiva lucrare nu furniza informații complete cu privire la toate

aspectele pe care le ridica problematica cauzei.

În acest sens, s-a

menționat că raportul de constatare nu preciza dacă țigările expertizate proveneau

sau nu din același pachet, care era cantitatea exactă de mercur conținută de o

singură țigară și puritatea substanței, cantitatea de mercur ce se poate

volatiliza în timpul arderii unei țigări și dacă prin filtrul acesteia putea

trece întreaga cantitate de mercur.

Totodată, a fost

invocat caracterul pur teoretic al concluziilor formulate în legătură cu

cantitatea de mercur apreciată a constitui doză letală, subliniindu-se

omisiunea expertului de a analiza impactul ce s-ar fi produs asupra sănătății părții

vătămate prin raportare la constituția fizică a acesteia.

Cu această

argumentare, s-a solicitat instanței înlăturarea din examinare a respectivei

constatări tehnico-științifice, precum și a concluziilor experimentului

judiciar și testul poligraf privind detectarea comportamentului simulat, aceste

din urmă probatorii apreciate ca nefiind relevante cauzei.

Pentru toate aceste

motive, apărarea a solicitat achitarea inculpatului pe temeiul dispozițiilor

art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, achitarea conform art. 10

lit. d) C. proc. pen., susținându-se că inculpatul nu a acționat cu intenția de

a ucide.

În cadrul criticii

formulate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

C. proc. pen., s-a solicitat înlăturarea din încadrarea juridică a

circumstanței săvârșirii faptei cu premeditare, susținându-se că în speță nu

erau îndeplinite condițiile de existență ale agravanței prevăzute de art. 175

lit. a) C. pen.

S-a arătat că în

cauză nu există elemente care să concretizeze desfășurarea unor activități de

pregătire a infracțiunii, inculpatul acționând fără o prealabilă chibzuire și

reflectare asupra consecințelor faptei sale.

În subsidiar,

apărarea a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia,

inclusiv prin reținerea de circumstanțe atenuate judiciare, pe baza bunei

conduite avute înainte și după comiterea faptei, menționându-se în acest sens

și scopul în vederea căruia s-a acționat și încercările repetate ale

inculpatului de a împiedica producerea rezultatului.

De asemenea, s-a

solicitat modificarea conținutului pedepsei accesorii și complementare prin

înlăturarea interdicției privind exercitarea drepturilor părintești,

invocându-se în acest sens atașamentul inculpatului față de minora rezultată

din căsătorie și modalitatea adecvată în care și-a îndeplinit îndatoririle

părintești.

Examinând cauza în

raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul inculpatului nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Din situația de fapt

corect stabilită de instanțele anterioare, pe baza unei analize atente și

coroborate a probelor administrate, se reține că acuzațiile aduse inculpatului

constau în fapta de a fi introdus mercur în cantitate aproximativă de 5,4 grame

în țigările ce urmau a fi fumate de partea vătămată M.E., vaporii toxici emiși

la temperatura de ardere, prin inhalare, fiind de natură a determina afectarea

severă și structurală a organelor interne, cu provocarea decesului persoanei.

Prin declarațiile

date în cursul procesului proces penal, inculpatul nu a contestat faptul că a

introdus mercur în țigările părții vătămate, ci doar împrejurările și scopul în

vederea căruia a desfășurat respectiva activitate, susținând că a acționat fără

premeditare și cu intenția de a induce părții vătămate o stare de temere.

De asemenea, s-a

susținut că activitatea desfășurată nu era proprie producerii rezultatului

morții, invocându-se în acest sens insuficiența și lipsa de precizie a

concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză de

Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R.

Cu privire la

susținerile și apărările formulate, Înalta Curte constată că probele

științifice administrate în cauză coroborate cu declarațiile părții vătămate și

ale martorei T.M. și conținutul convorbirilor telefonice purtate între inculpat

și partea vătămată ulterior evenimentelor din 20 ianuarie 2009, confirmă pe

deplin concluzia instanțelor în sensul existenței faptei și a vinovăției

inculpatului.

Astfel, se reține că

prin constatarea tehnico-științifică criminalistică a fost determinată

cantitatea exactă de mercur existentă în țigările expertizate, rezultând că din

interiorul celor 3 țigări cu greutate sporită și de pe folia în care erau

ambalate separat 2 din cele 3 țigări a fost extrasă cantitatea totală de 5,4

grame mercur.

De asemenea, a fost

determinată și greutatea exactă a cantității de mercur conținută de fiecare

țigară în parte, procedându-se în acest scop la măsurarea tuturor țigărilor din

pachet.

Cu excepția țigărilor

cu greutate sporită și care înregistrau valori diferite între ele, toate

celelalte țigări aveau o greutate cuprinsă între 0,0771 - 0,824 grame.

Cele 3 țigări în

discuție cântăreau fiecare în parte 1,139 grame, 3,022 grame și, respectiv,

3,657 grame.

Din verificarea

directă a conținutul celor 3 țigări a rezultat că diferența de greutate dintre

acestea și oricare altă țigară din pachet o constituia mercurul descoperit în

interior.

Raportând greutatea

acestor 3 țigări la valoarea maximă pe care o înregistra oricare altă țigară

din pachet, rezultă o diferență de mercur de 0,315 grame pentru țigara care

cântărea de 1,139 grame, 2,198 grame pentru țigara de 3,022 grame și 2,833

grame pentru țigara de 3,657 grame.

Potrivit aceluiași

raport de constatare tehnico-științifică criminalistică, cantitatea de 2,5

grame mercur, prin inhalare sub formă de vapori, era suficientă pentru a

produce decesul persoanei.

Prin urmare, se

constată că cel puțin una dintre cele 3 țigări din pachetul părții vătămate

conținea cantitatea de mercur indicată de specialiști ca fiind periculoasă

pentru viață.

De asemenea,

experimentul judiciar efectuat în cauză a stabilit că temperatura de ardere a

unei țigări asigura vaporizarea mercurului.

În raport de toate

aceste elemente, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță, cât și

instanța de prim control judiciar au apreciat că fapta inculpatului constituie

o tentativă pedepsibilă la infracțiunea de omor calificat, modul cum a fost

concepută și executată activitatea infracțională fiind proprie producerii

rezultatului morții, rezultat ce a fost evitat din cauze străine de voința

inculpatului.

Din același motiv, nu

poate fi primită nici susținerea inculpatului în sensul că prezența mercurului

în țigări putea fi ușor sesizată de partea vătămată cu ocazia aprinderii unei

țigări câtă vreme cauza de neproducere a rezultatului în ipoteza menționată

este total independentă de conceperea și executarea activității infracționale.

Tentativa absolut

improprie care, conform art. 20 alin. (3) C. pen., nu cade sub incidența legii

penale, există atunci când mijloacele utilizate, prin natura lor, în orice

condiții și de oricine ar fi folosite, nu ar putea duce, în nicio împrejurare,

la producerea rezultatului dorit (Decizia nr. 2340/1980 a fostului Tribunal

Suprem).

Or, în speță, așa cum

bine a subliniat instanța de prim control judiciar, substanța utilizată de

inculpat era aptă și suficientă să provoace decesul persoanei și numai

diligența părții vătămate a făcut posibilă evitarea rezultatului urmărit.

De asemenea, se

constată că inculpatul a acționat cu vinovăție, sub forma intenției directe, și

după o prealabilă chibzuință asupra acțiunii pe care urma să o comită.

Și în aprecierea

Înaltei Curți, natura substanței folosite și modalitatea de utilizare a

acesteia demonstrează existența unei rezoluții infracționale anterioare

desfășurării actelor de executare propriu-zisă, hotărâre ce a fost

exteriorizată prin activități materiale de pregătire a infracțiunii.

Se reține în acest

sens că inculpatul s-a informat cu privire la efectele produse de intoxicația

cu mercur, a procurat substanța și a folosit-o într-o cantitate ce asigura

decesul persoanei căreia îi era destinată, toate acestea în așteptarea ocaziei

de a avea acces în locuință și la obiectele părții vătămate.

Introducerea

mercurului în țigări nu a fost facil de realizat, implicând mai multe

operațiuni succesive și folosirea unui instrument ajutător, ceea ce

demonstrează că fapta fusese plănuită anterior, concluzie desprinsă și din împrejurarea

că inculpatul nu a ezitat să săvârșească actele de executare, deși în locuința

părții vătămate se afla și fiica sa minoră.

Acest fapt confirmă o

anume determinare în săvârșirea faptei și o reflecție suficient de îndelungată

asupra hotărârii de a ucide partea vătămată.

Ca urmare, nu se

poate vorbi de o intenție spontană în comiterea faptei, inculpatul acționând cu

premeditare și în scopul de a suprima viața părții vătămate cu care era încă

căsătorit.

De asemenea, se

reține că nici după consumarea evenimentelor, inculpatul nu a încercat

înlăturarea consecințelor faptei sale, din discuțiile telefonice purtate de

inculpat cu partea vătămată și atașate dosarului cauzei, rezultând că acesta a

lăsat la alegerea părții vătămate dacă să fumeze sau nu respectivele țigări.

În consecință, vor fi

înlăturate criticile formulate împotriva soluției de condamnare, precum și

cererea privind schimbarea de încadrare juridică.

Totodată, se constată

că nici susținerea privitoare la pretinsa alterare a conținutului țigărilor

expertizate înainte de predare acestora către organele de cercetare penală nu

este întemeiată.

Apărarea a susținut

că numai prin verificarea nemijlocită a țigărilor corp delict se putea stabili

felul substanței din interior, rezultând astfel că persoana care informase

partea vătămată despre existența mercurului din țigări putea modifica ea însăși

cantitatea de mercur găsită în interior.

Înalta Curte arată

însă că în condițiile în care s-a stabilit că inculpatul a acționat cu

premeditare, obținând și procurând mercurul care asigura punerea în executare a

rezoluției infracționale, nu există motive rezonabile care să facă credibilă

susținerea că o terță persoană neimplicată în evenimente avea interesul de a

modifica conținutul cantitativ al mercurului din țigări.

Dimpotrivă,

inculpatul a știut ce anume cantitate de mercur era periculoasă pentru viață,

precum și condițiile în care respectiva substanță devenea toxică și asigura

decesul persoanei.

Aceste informații au

fost dinainte obținute de către inculpat și folosite în vederea realizării

scopului în vederea căruia a acționat.

Ca atare, nu poate fi

primită susținerea inculpatului că o altă persoană ar fi modificat conținutul

inițial de mercur introdus în țigările ce urmau a fi fumate de partea vătămată,

inculpatul fiind cel care a procurat și introdus în țigări cantitatea de mercur

suficientă pentru realizarea scopului propus.

Cu aceste precizări

rămân valabile toate celelalte observații formulate de instanța de apel privind

legalitatea și utilitatea probatoriilor din proces, probele științifice

administrate în cauză furnizând informații complete în ceea ce privește starea

de fapt și vinovăția inculpatului.

De asemenea, se

constată că adresa de răspuns emisă de I.N.M.L. M.M. privind imposibilitatea

stabilirii gradului de intoxicație ce ar fi rezultat din fumarea unei țigări și

a efectelor concrete produse asupra sănătății părții vătămate nu influențează

cu nimic existența faptei ca atare, vinovăția inculpatului rezultând din modul

cum a fost concepută și executată activitatea infracțională și care era aptă să

conducă la decesul părții vătămate.

În ceea ce privește

individualizarea pedepselor, Înalta Curte constată că în cauză nu există

temeiuri de aplicare a unui regim sancționator mai blând și nici împrejurări

care să justifice reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, având în

vedere contextul de săvârșire a faptei și modul în care inculpatul a acționat

în vederea realizării scopului propus.

Se reține în acest

sens că inculpatul a manifestat o determinare neobișnuită în executarea

hotărârii infracționale, realizând operațiunile minuțioase de introducere a

mercurului în țigări în domiciliul și în prezența fiicei sale minore, iar

ulterior, nu a luat nicio măsură pentru a împiedica rezultatul ce s-ar fi putut

produce, deși a avut o asemenea posibilitate.

Acest comportament

demonstrează o periculozitate socială deosebită a inculpatului și imprimă un

plus de gravitate faptei săvârșite.

Înalta Curte constată

că toate aceste elemente, precum și cele evidențiate de instanțele anterioare,

justifică pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului și

conținutul pedepsei accesorii și complementare, modalitatea concretă de

comitere a faptei și circumstanțele în care inculpatul a acționat, demonstrând

că este nedemn de a exercita drepturile părintești.

În raport de cele

arătate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul inculpatului M.A.A. va fi respins ca nefondat și obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

17

alin. (4) raportat la art.

383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va fi dedusă din pedeapsă

durata prevenției la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat M.A.A. împotriva Deciziei

penale nr. 37/A din 11 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din cuantumul

pedepsei aplicate recurentului-inculpat, durata reținerii și a arestării

preventive de la 29 mai 2009 la 29 aprilie 2010.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 aprilie 2010.