CtEDO 11.12.2006 Auto

SOLOVEY v. UKRAINE

RESPONDENT
UKR
HOTĂRÂRE
11.12.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SOLOVEY v. UKRAINE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

CINTIMEA SECȚIUNE PARȚIONAL PENTRU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 40774/02 de către Igor Yevgenyevich SOLOVEY împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (Cincimea Secțiune), ședința la 11 decembrie 2006 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Lorenzen, dna Botoucharova Butkevych, dna Tsatsa-Nikolovska Maruste Borrego, dna Jaeger, judecători și grefierul secțiunii C. Westerdiek Având în vedere cererea depusă la 27 martie 2001, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Dl Igor Yevgenyevich Solovey, reclamantul, este un național ucrainean care s-a născut în 1981 și este în prezent reținut. La 18 august 1998, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de crimă agravată. El a mărturisit că el și alți doi suspecți au ucis dl T. La 19 august 1998, reclamantul a confirmat această mărturie în timpul interogatoriului și reconstruirii evenimentelor. La o dată neespecificată, ancheta a fost finalizată și cazul a fost îndreptat la Tribunalul Orașului Kyiv (denumit în continuare: La 1 iulie 1999, Curtea a condamnat reclamantul pentru crimă și jaf agravat; și l-a condamnat la 14 ani de închisoare. La 9 decembrie 1999, Curtea Supremă a Ucraina a anulat hotărârea și a remis cazul pentru ancheta preliminară suplimentară, deoarece au existat discrepanțe substanțiale în dovada, care nu au putut fi remediate în timpul procesului. În decizia sa, Curtea Supremă nu a pronunțat nici o hotărâre în ceea ce privește ulteriora detenție a reclamantului. La 3 martie 2000, Plenum al Curții Supreme a respins protestul , depus de procurorul general al Ucrainei împotriva acestei decizii . La o dată neespecificată ancheta suplimentară a fost finalizată și cazul a fost înaintat Tribunalului Orașului. La 17 august 2000, Curtea de Oraș a trimis cazul Biroului Procurorului din Kyiv pentru anchetă suplimentară, deoarece autoritățile de investigare nu au urmat recomandările Curții Supreme, stabilite în hotărârea sa din 9 decembrie 1999. Acesta a prelungit detenția reclamantului fără a da niciun motiv. La 19 octombrie 2000, Curtea Supremă a susținut această decizie. La o dată neespecificată, investigația suplimentară a fost finalizată și cazul a fost îndreptat către Tribunalul Orașului. La 25 aprilie 2001, Tribunalul a condamnat reclamantul pentru crimă și jaf agravat; și l-a condamnat la zece ani de închisoare. Curtea a respins plângerea reclamantului că a fost tratat rău în timp ce a fost în detenție în reținere și forțat să se incrimineze ca fiind nesubstanțiat. La 25 aprilie 2002, Curtea Supremă a susținut hotărârea. Textele articolului 120 din Codul de Procedință Penală din 1960 (termenii de anchetă preliminară) și ale articolului 281 (remiterea unui caz de anchetă suplimentară) sunt rezumate în hotărârea Merit c. Ucraina (nr. 66561/01, hotărârea din 30 Martie 2004, Legea si practica interne relevante. Textul articolului 156 din Codul (perioada de detenție în cursul unei anchete) este rezumat în hotărârea Nevmerzhitsky c. Ucraina (nr. 54825/00, hotărârea din 5 aprilie 2005, § 53). COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că, în timpul detenției anterioare, el a fost supus maltratului în încălcarea articolului Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 5 § 1 litera (c) că detenția sa nu a fost „legală”, deoarece nu a fost autorizată în mod corespunzător. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia. De asemenea, el se plângea că el nu a fost furnizat suficient timp pentru a studia dosarul său înainte de primul proces și că el nu a fost în măsură să contacteze cu avocatul său la etapa inițială a procedurii și că moțiunile sale de a numi examene legistice suplimentare au fost respinse. El în cele din urmă se plânge că tatăl său nu a fost numit reprezentantul său. Reclamantul s-a plâns că ar fi fost ilegală detenția sa în reținere, și s-a plâns și despre durata detenției sale în reținere. A invocat art. 5 § 1 litera (c) și, în fond, art. 5 § 3 din Convenție, care a citit, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „1. Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut-o; Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (3) (c) din prezentul articol se aduce prompt la un judecător sau alt ofițer autorizat prin lege să exercite competența judiciară și are dreptul la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții de a apărea la judecată.” Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul s-a plâns în continuare că procedura penală a durat în mod nejustificabil. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care citește, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. De asemenea, în conformitate cu articolele 6 § 1 și 13 din Convenție, el s-a plâns că nu a avut suficient timp pentru a studia dosarul său înainte de primul proces, că nu a putut contacta avocatul său în etapa inițială a procedurii, că moțiunile sale de numire a expertițe suplimentare au fost respinse și că tatăl său nu a fost numit reprezentantul său. Având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la ilegalitatea și lungimea excesivă a detenției preliminare și lungimea excesivă a procedurii penale împotriva sa; declara restul cererii inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă