Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.05.2011
incetat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1953/2011

HOTĂRÂRE
12.05.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1953/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față: Prin Decizia nr. 15/A/2011 pronunțată în Dosarul nr. 3279/83/2010 a Curții de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul inculpaților M.G.N., G.G.A., P.T.B. împotriva Sentinței penale nr. 226 din 5 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care a desființat-o, în sensul: 1. A redus pedeapsa aplicată inculpatului M.G.N. de la 6 ani închisoare și au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A fost schimbată modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului în sensul că, în baza art. 86 1 C. pen. coroborat cu art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, precum și a pedepselor accesorii prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86 2 C. pen.

În baza art. 86 3 C. pen., a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, pe durata termenului de încercare: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune a infractorilor, de pe lângă Tribunalul Satu Mare; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lui de existență. A atras atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. 2. A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an 4 luni închisoare aplicată inculpatului G.G.A. în pedepsele componente de 1 an 4 luni închisoare și 2 luni închisoare.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 lit. c) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 de la 1 an 4 luni închisoare la 1 an închisoare, pe care, în baza art. 33, 34 C. pen., o contopește cu pedeapsa de 2 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. A schimbat modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului în sensul că, în baza art. 81 C. pen. coroborat cu art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare, precum și a pedepselor accesorii prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

aplicate inculpatului G.G.A., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. 3. A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani 8 luni închisoare aplicată inculpatului P.T.B. în pedepsele componente de 2 ani 8 luni închisoare și 4 luni închisoare. A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, 76 lit. c) C. pen., de la 2 ani 8 luni închisoare la 1 an închisoare, pe care, în baza art. 33, 34 C. pen., a contopit-o cu pedeapsa de 4 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. A schimbat modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului în sensul că, în baza art. 81 C. pen.

coroborat cu art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare, precum și a pedepselor accesorii prevăzute de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicate inculpatului P.T.B. pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. A fost revocat măsura obligării de a nu părăsi țara instituită în sarcina inculpaților M.G.N., G.G.A., P.T.B. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate. Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei soluții a formulat recurs inculpatul G.G.A. La termenul de judecată din 12 mai 2011, inculpatul G.G.A. a învederat instanței că înțelege să-și retragă recursul.

Conform dispozițiilor art. 385 4 C. proc. pen. „părțile pot renunța la recurs potrivit dispozițiilor art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică corespunzător”. De aceea, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul-inculpat G.G.A., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul-inculpat G.G.A. împotriva Deciziei penale nr. 15/A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1836/2011
baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Satu-Mare și al inculpatului S.M. împotriva sentinței penale nr. 36 din 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Satu-Mare, pe care
ÎCCJ 2011-09-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3018/2011
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 60/P din 18 martie 2010 a Tribunalului Bihor, în baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit
ÎCCJ 2013-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2092/2013
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 268 din data de 10 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105
ÎCCJ 2013-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 101/2013
Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 492 din 14 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpatul P.G. a fost condamnat la: - 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptu
ÎCCJ 2011-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2512/2011
nr. 73/A din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind și pe intimatul inculpat I.I. Casează în parte decizia recurată și sentința penală nr. 262 din 23 decembrie 2009 a Tribunalului Satu Mar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă