ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea
de Apel Constanța, reclamanta S.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană
de Pensii Constanța, anularea hotărârii din 07 august 2009 emisă de pârâtă și stabilirea
calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor
cuvenite.
În motivare acțiunii
reclamanta a arătat că este născută în anul 1941, în perioada refugiului părinților
ei, astfel încât beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.
Prin sentința
civilă nr. 604/CA din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea
reclamantei S.S., ca nefondată.
În motivarea sentinței,
instanța de fond a reținut că reclamanta nu are nici un înscris oficial care să
ateste refugiul părinților ei iar proba testimonială nu a adus elemente de certitudine
în dovedirea strămutării.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamanta S.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
în temeiul dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ.
Prin motivele
de recurs susține, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate
în cauză, din punctul de vedere al reclamantei fiind depuse la dosar toate dovezile
necesare soluționării cauzei, în mod favorabil.
Recursul este
nefondat.
Analizând sentința
atacată în temeiul dispozițiilor art. 304
1
C. proc. civ., raportat la
motivele de recurs invocate Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art.
1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate
de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până
la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,
de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,
în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a
fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul
textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor
cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată,
această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații
de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice
de aplicare a O.G. nr. 105/1999.
Reclamanta a adus
în spijinul pretențiilor sale, declarația notarială comună a numiților C.M. și F.V.,
care fac afirmații referitoare la aspectul strămutării părinților reclamantei, iar
în finalul acestei declarații se afirmă că părinții acesteia purtau ca nume de familie
pe acela de „E.", dar că în unele acte de stare civilă figurau cu numele de
„P.".
În aceste condiții,
prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu a putut face dovada decât a faptului
că s-a născut în anul 1941 în localitatea N.B., județul Constanța, din părinții
P.N. și P.S., aceste dovezi nefiind suficiente potrivit dispozițiilor legale menționate,
pentru susținerea calității de persoană născută în timpul strămutării părinților
săi.
Mai mult, deși
instanța de fond i-a pus în vedere reclamantei să depună acte oficiale doveditoare
cu privire la strămutarea părințiilor săi, aceasta nu s-a conformat, nedovedind
nici măcar efectuarea unui demers la autoritățile competente în vederea obținerii
acestora.
În aceste condiții,
față de lipsa unui act oficial sau chiar a altor probe care să confirme susținerile
reclamantei și ale martorilor, nu se pot aplica prevederile Legii nr. 189/2000.
În acest context,
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă S.S. a dovedit lipsă de diligență
în susținerea pretențiilor sale, neînțelegând să producă dovezile necesare soluționării
cauzei nici măcar în fața instanței de recurs, astfel încât, sentința pronunțată
de instanța de fond este temeincă și legală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de S.S., împotriva sentinței civile nr. 604/CA din 3 decembrie 2009 a Curții
de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ
și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 17 mai 2011.