ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2011

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Constanța, reclamanta S.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană

de Pensii Constanța, anularea hotărârii din 07 august 2009 emisă de pârâtă și stabilirea

calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu consecința acordării drepturilor

cuvenite.

În motivare acțiunii

reclamanta a arătat că este născută în anul 1941, în perioada refugiului părinților

ei, astfel încât beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.

Prin sentința

civilă nr. 604/CA din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea

reclamantei S.S., ca nefondată.

În motivarea sentinței,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu are nici un înscris oficial care să

ateste refugiul părinților ei iar proba testimonială nu a adus elemente de certitudine

în dovedirea strămutării.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta S.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele

de recurs susține, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate

în cauză, din punctul de vedere al reclamantei fiind depuse la dosar toate dovezile

necesare soluționării cauzei, în mod favorabil.

Recursul este

nefondat.

Analizând sentința

atacată în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., raportat la

motivele de recurs invocate Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor

cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată,

această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații

de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice

de aplicare a O.G. nr. 105/1999.

Reclamanta a adus

în spijinul pretențiilor sale, declarația notarială comună a numiților C.M. și F.V.,

care fac afirmații referitoare la aspectul strămutării părinților reclamantei, iar

în finalul acestei declarații se afirmă că părinții acesteia purtau ca nume de familie

pe acela de „E.", dar că în unele acte de stare civilă figurau cu numele de

„P.".

În aceste condiții,

prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta nu a putut face dovada decât a faptului

că s-a născut în anul 1941 în localitatea N.B., județul Constanța, din părinții

P.N. și P.S., aceste dovezi nefiind suficiente potrivit dispozițiilor legale menționate,

pentru susținerea calității de persoană născută în timpul strămutării părinților

săi.

Mai mult, deși

instanța de fond i-a pus în vedere reclamantei să depună acte oficiale doveditoare

cu privire la strămutarea părințiilor săi, aceasta nu s-a conformat, nedovedind

nici măcar efectuarea unui demers la autoritățile competente în vederea obținerii

acestora.

În aceste condiții,

față de lipsa unui act oficial sau chiar a altor probe care să confirme susținerile

reclamantei și ale martorilor, nu se pot aplica prevederile Legii nr. 189/2000.

În acest context,

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă S.S. a dovedit lipsă de diligență

în susținerea pretențiilor sale, neînțelegând să producă dovezile necesare soluționării

cauzei nici măcar în fața instanței de recurs, astfel încât, sentința pronunțată

de instanța de fond este temeincă și legală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.S., împotriva sentinței civile nr. 604/CA din 3 decembrie 2009 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 17 mai 2011.